Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

Despre acesta "dragoste care nu cade" a vorbit si Sf. Apostol Petru in a II Epistola, numind dragostea, ca fiind cea mai inalta dintre virtuti. Avand toate virtutile si dobandind si dragostea, aceasta nu va cadea, pentru ca omul nu va mai fi supus greselii atunci. Aceasta dragoste, care nu cade, merge mama in mana cu prapastia de smerenie, de care ne-a vorbit Pr. Arsenie Papacioc. Altfel, e valabil ce ai spus mai sus: "Caderea e oricand posibila".

[Noesisaa]

Din nou, imi sustin ideea ca nu exista om in viata care sa nu aiba posibilitatea caderii, oricate si orice virtuti ar acumula. Si totusi cred ca este posibil sa ai dragoste, dar sa o pierzi, nu stiu. Cred ca Sf Apostol Pavel vorbea de dragoste ca idee, ca ideal spre care noi trebuie sa ajungem, nu cred ca spunea ca ar exista oameni cu dragoste perfecta (care nu cred ca exista fiindca totusi in afara de dragostea lui Dumnezeu, dragostea omeneasca e subiectiva)

Dar cred ca ma pierd in filosofeli si off topic. :)

Adica un sfant, un indumnezeit, nu are dragoste perfecta? Atunci ce inseamna sfant?
Constat ca a fi sfant, ca Sf. Vasile, sau Sf. Ioan Hrisotom, Sf. Serafim de Sarov, ca sa enumar doar pe cei mai cunoscuti, inseamna pentru unii dintre noi ceva f vag. Atunci la ce bun sa mai depunem efortul de a ne sfinti si noi?
Poate ar fi bine sa ne clarificam aceasta nelamurire, ca sa prindem curaj a ne sfinti.

[Noesisaa]

Perfect e numai Dumnezeu. Restul suntem mai departe sau mai aproape de perfectiune. Dar toti suntem chemati spre sfintenie, desi sfintenia nu inseamna perfectiune.

Sfintenia e diferita de indumnezeire, caci cu totii ne putem sfinti, indepartandu-ne de pacate. Ca atare suntem inca supusi greselii, unii chiar pana la moarte. Dar cei care au ajuns Sfinti, adica s-au indumnezeit, s-au unit cu Dumnezeu, devenind aidoma Lui, fara insa a fi dumnezei.

Cei enumerati de mine mai sus se numara printre cei indumnezeiti. acestia NU mai sunt supusi greselii, asa cum nici Dumnezeu nu greseste. Ei s-au contopit cu Dumnezeu si au primit si harismele care li se potrivesc. Este uimitor ce harisme au acesti indumnezeiti, sfintii, carora, dupa plecarea lor la cer, ne rugam, iar ei ne ajuta in cererile noastre de sanatate, de ajutor la greu, in pagube si lipsuri. Ei sunt cei, ale caror moaste le cinstim.

Am citit ca cei, care se mantuiesc, au oasele scheletului albe; cei sfinti le au galbene sau maronii. Dar sfintenia lor nu numai dupa culoarea moastelor se vede, ci in primul rand dupa minunile de vindecare, care au loc la mormantul lor. Din nou dau aici exemplul Pr. Arsenie Boca, mormantul lui fiind loc de pelerinaj pentru multi care au fost vindecati, convertiti.

Si noi ne putem indumnezei, daca am vrea cu adevarat; dar efortul depus din partea noastra, renuntarile la cele lumeasti, ar trebui sa fie incomparabil mai mari, decat suntem noi dispusi sa dam de la noi.

[ory]

Pe mine ma duce in ceata chestia cu ; " nu mai sunt supusi greselii...", pur si simplu, nu inteleg despre cine este vorba. Adica, despre cei care-si infraneaza trupul, care nu mai fac pacate, cei care se sfintesc ? Probabil ca poate exista tendinta spre sfintenie, poate ca exista un grad de diminuare a statutului de pacatosenie, insa de aici pana la a nu mai face pacate, deja devine poveste de mit, poate fi interpretata si ca o ofensa adusa singurei fiinte care s-a facut Om, desavarsit fiind, care este Insusi Hristos.
Eu nu cred ca exista om pe pamant fara de pacate, fara de pacate pane ce inchide ochii pe vecie, chiar si Sfintii, si-au modelat faptele dupa crezamantul lor puternic, s-au incununat de intelepciune si credinta, dar, in nici un caz nu au devenit fara de pacat, chiar pana in clipa in care au trecut la Domnul.
Se exagereaza, se exagereaza atat de multe lucruri in credinta, incat oamenii prefera sa ramana pacatosi, dar reali, decat desavarsiti imaginar. Excesul este latura care impinge omul la ignoranta, mai ales in ceea ce priveste o doctrina religioasa.
In mod paradoxal, cu cat esti mai credincios si supus legilor bisericii, cu atat esti considerat mai pacatos si mai demn de aratat cu degetul, tocmai pentru ca din firea ta omeneasca nu le poti face pe toate cu perfectiune, astfel ata se tot intinde si te preseaza ca supunere pana ce nu mai poti, fizic ori psihic.
In timp ce unui om cunoscut necredincios ii este apreciata si o simpla cruce pe care o face la un moment dat, fara sa i se ceara lui posturi drastice si experiente religioase peste masura.
Totul tine de masura si rationament, insa, supunerea orbeste fata de o religie reprezinta neputinta si slabiciune de la sine, fiindca nu te poti supune nimanui, daca nu inveti si nu intelegi cum sa te supui intai tie insuti, propriei personalitati si realitati, dar, mai ales eticii .
Si eu m-am impartasit de cateva ori dupa Sf. Pasti, sau dupa Craciun...trebuie sa existe anumite motivatii si o colaborare cu duhovnicul si, bine-nteles, trebuie neintrerupt postul si putina discretie in aceasta priviinta.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Adica un sfant, un indumnezeit, nu are dragoste perfecta? Atunci ce inseamna sfant?
Constat ca a fi sfant, ca Sf. Vasile, sau Sf. Ioan Hrisotom, Sf. Serafim de Sarov, ca sa enumar doar pe cei mai cunoscuti, inseamna pentru unii dintre noi ceva f vag. Atunci la ce bun sa mai depunem efortul de a ne sfinti si noi?
Poate ar fi bine sa ne clarificam aceasta nelamurire, ca sa prindem curaj a ne sfinti.

Despre un om nu se poate spune nici ca s-a mantuit pana nu trece la cele vesnice. Darmite ca e sfant. Pana in ultima clipa, un om poate sa cada (vezi scara sfantului Ioan scararul, de sus se cade mai rau).
Chiar un om indumnezeit mai poate cadea.
Orice sfant, daca ai fi vorbit cu el, ti-ar fi spus asa.
Curajul e a ne sfinti vine numai de la Dumnezeu, caci El ne da sfintenia (daca o cautam), El este sursa sfinteniei.

Ca sa intelegem toate acestea, trebuie sa privim la cei, care au ajuns sfinti, nu sa privim la noi si la neputintele noastre.
Nu l-am cunoscut pe Sf. Serafim de Sarov, dar i-am citit viata. E plina de invataturi. Iar sfinti avem multi, de la care putem invata.
Cateodata, cititnd ce scriu colegii nostri de forum, am impresia ca acestia ne sugereaza ca NOI trebuie sa inventam si sa experimentam sfintenia, cand aceasta este o cale batatorita de multi inaintea noastra, de la care putem invata totul.
A relativiza tot ce e legat de sfintenie, de indumnezeire, inseamna a ne pune singuri piedica. Ma intreb la ce ne-ar folosi acest lucru.
Recomandat e sa ne informam asupra harismelor pe care un sfant le primeste, pentru a vedea cam cat de departe ne aflam noi insine de sfintenie.

[anita]

În prealabil postat de Fani71

Despre un om nu se poate spune nici ca s-a mantuit pana nu trece la cele vesnice. Darmite ca e sfant. Pana in ultima clipa, un om poate sa cada (vezi scara sfantului Ioan scararul, de sus se cade mai rau).
Chiar un om indumnezeit mai poate cadea.
Orice sfant, daca ai fi vorbit cu el, ti-ar fi spus asa.
Curajul e a ne sfinti vine numai de la Dumnezeu, caci El ne da sfintenia (daca o cautam), El este sursa sfinteniei.

Fani ,caderile sunt de la cel rau ,dar unii sfinti ,intr-o perioada finala a vietii lor nu mai erau ispititi.
Am citit despre sf.Nifon al Constantiei ca nu mai avea ispite ,deci nu mai putea fi vorba de caderi in cazul lui.
A dori sa fii sfant mi se pare prea mult ,eu o vad ca pe o cadere in inselare.
Sa ne opunem pacatului ,sa il dezradacinam din noi si Dumnezeu va vedea daca am ajuns la masura sfinteniei.

[Daniel777]

Inainte de a ne impartasi ,ultima cantare este asa:

Sfintele Sfintilor...

Adica Impartasania se va oferi celor sfinti,celor care se vor impartasi...

Ce concluzie trag eu de aici ....Ca in momentul cand ne spovedim ,cu smerenie,cu pocainta si eventual(mai rar din pacate) cu lacrimi,atunci noi ne apropiem de sfintenie..

Daca de exemplu am muri in ziua in care ne-am impartasit,cu vrednicie,atunci am ajunge direct in rai...

Bineinteles ca in sfintenie sunt grade,nu vom ajunge la masura marilor teologi si nici a calugarilor ravnitori etc,insa suntem in stare sa atingem sfintenia..

Si multi parinti chiar romani,spun ca a ne sfinti este o datorie,o porunca...

Lucru ce il spunem si il cerem si noi zilnic in rugaciune Tatal Nostru(sfinteasca-se Numele Tau---in noi)..