Monah sau laic

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de sophia

Si eu ma intreb adeseori ce trebuie sa simta parintii, fratii si surorile si alte rude ale celor ce pleaca la manastire si ii parasesc.
Unii sunt mandrii, altii poate si-ar fi dorit altceva.
Nu stiu.

Cunosc o familie al carei singur baiat ...ar intentiona sa intre in monahism, dar partea proasta e ca asta nu inseamna ca stie ce sa faca cu viata lui de fapt, e plecat din tara, parintii trimit bani...el merge inainte cu acea facultate, prietena nu are, dar partea cea mai importanta este ca parintii simt aceasta indecizie constanta a lui, a faptului ca el personal nu isi da seama ce isi doreste de la aceasta viata...si asta mi se pare mie destul de grav.

Cred ca una e sa auzi de la copilul tau "Vreau sa intru in monahism, am meditat mult asupra aceastei decizii si asta e pasul pe care vreau sa il fac!" si alta " Nu stiu ce sa fac, oare sa intru in monahism, sau sa ma casatoresc...nu stiu ce sa fac!"...iar pentru a 2 a afirmatie eu m-as intrista mult, pentru ca mi-as da seama ca un astfel de om bantuie prin lume...si atat, fara directie de fapt!

[sophia]

@AndruscaCIM - pai stii de ce se intampla asta? Pentru ca de cele mai multe ori tinerii se duc mult prea devreme spre manastire si nici nu sunt pregatiti nici pentru lume si nici pentru manastire.
Nu-s pregatiti pentru casatorie si nici nu apuca sa cunoasca dragostea, relatia cu o fata/baiat, nu stiu ce inseamna viata in lume (munca, maternitate/paternitate etc.).
Nu-s pregatiti insa nici pentru manastire si monahism. Cine sa-i orienteze si sa-i invete?
Mai intai parintii si preotul /duhovnicul (care nu prea exista). Parintii, depinde ce si cat stiu si ei la randul lor.
Pe de o parte intrarea in manastire trebuie facut in curatie, dar pe de alta trebuie stiuta si lumea, ce lasi in urma ta. Altfel poti regreta alegerea la un moment dat.
Nefericirea parintilor nu cred ca sta in indecizie (numai) ci pentru ca el chiar nu stie ce sa faca si asta nu din vina lui. Fiindca nu este cine sa-l invete si sfatuiasca.
Iata cum vin aici in forum si intreaba.
Si cred ca noi toti nu mai stim ce mai vrem de la lume si viata, asa cum este ea acum. Deruta este in noi toti: preoti, monahi, casatoriti, necasatoriti etc.
Nimeni nu stie ce este mai bine. Viata este tot mai grea, lumea tot mai complicata si bolnava (ca sa nu folosesc un termen mai dur).
Tu nu vezi? Vrem si credinta 100% (multi dintre noi), si familie si cariera si bani si copii si timp pentru noi si placerile noastre, si singuratate si lume etc.
Si toate in acelasi timp daca se poate si 100%.

"...cu neputinta e a te a sluji la doi domni, fiindca dumnezeu este implinirea tuturor bunatatilor, iar lumea in viclenie zace. De aceea de nu vei urî desavarsit lumea, nu vei putea face de fel vreo fapta buna, caci cu neputinta este sa fii iubitor de lume si iubitor de Dumnezeu. "
(monahului Agapie Criteanu din Muntele Athosi "Mantuirea pacatosilor")
Pe de alta parte se adevereste ca in vremurile cele de pe urma monahii vor fi ca mirenii, iar mirenii precum diavolii. Totusi, chiar si asa, Dumnezeu ne-a mai lasat o singura virtute, smerenia, ca mijloc de mantuire.
Este minunat omul, care le are pe toate cele lumesti, dar care si-a pastrat smerenia.