![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
Adica orice crestin isi poate da seama ca pacatele desfranarii, avortul, uciderea, furtul si altele sunt pacate grave care trebuie marturisite. Dar care sunt pacatele usoare? Daca am spus o minciuna pe ici pe colo, este pacat grav sau usor? Daca am incalcat eu stiu ce regula, gen o femeie intra in biserica la ciclu (si stiu multe femei la care chestia asta li se pare de o importanta desavarsita) este pacat grav sau nu? Daca am avut un argument pe o tema gospodareasca cu sotul/sotia/mama/tata, este pacat grav sau nu? Daca am lipsit (o) duminica de la biserica, este pacat grav sau nu? Sigur, toate depind de circumstante, dar in general, lumea habar nu are de chestiile astea. Si fiindca in teorie un crestin obisnuit care nu prea se intereseaza serios de credinta, nu stie sa deosebeasca intre un pacat care il separa complet de harul lui Dumnezeu si unul care subrezeste relatia lui cu Dumnezeu, sau poate treaba asta ar necesita prea mult efort de cateheza, care, sincer, multi preoti nu prea se inghesuie sa o faca la modul plenar, si atunci se recurge la a impartasi credinciosii cat se poate de repede dupa spovedanie si sa nu se mai permita impartasirea din nou cu aceeasi spovedanie. Last edited by Noesisaa; 12.01.2010 at 23:45:16. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
asta este. parintele Cleopa spunea ca cel mai mare pacat e "ALA PE CARE IL AI TU", caci altfel am judeca pacatele cu mintea. fiecare om are anumite patimi cu care se lupta, si spre acestea trebuie sa isi indrepte atentia. insa nici sa-i condamnam pe cei care fac pacate de care noi spunem ca nu am fi in stare. omul este capabil de orice pacat si intr-o anumita masura, cu fapta sau cu gandul, le infaptuieste pe toate. sa nu ne judecam fratele pentru vreun pacat anume, caci imediat ne vine ispita sa facem si noi aia, din pricina judecatii.
deci este foarte, foarte important acest aspect: sa ne luptam cu patimile noastre! si cand ne luptam cu pacatul sa ne luptam cu toate deodata. stiu ca suna foarte greu dar omul trebuie sa lupte impotriva starii de pacatosenie care ne murdareste sufletul in fiecare clipa. sa ne pazim mintea prin rugaciune atunci cand nu suntem tentati sa cadem in patimi, iar atunci cand vine ispita, ne va fi mai usor daca am avut "antrenament". Harul lui Dumnezeu si voia noastra impreuna! Niciodata sa nu ne incredem prea mult in fortele noastre, dar nici sa strigam catre Dumnezeu "Doamne, scapa-ma" si noi sa stam in mocirla noastra, fara a depune nici cel mai mic efort. Maica Domnului sa ne ajute! |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Mi se pare total absurd sa spui ca pe de o parte incerci si vrei sa fii un bun crestin, dar pe de alta parte "vai, sunt plin de patimi, vai, nici un pacat nu-mi este strain, vai, fac pacate foarte mari in fiecare moment al vietii mele." Daca asta este situatia, ce fel de crestin mai esti? De ce te mai si numesti crestin pana la urma? Cred ca e la fel de folositor sa cam stii unde esti, unde mai ai de lucru, unde stai binisor, nu din mandrie, ci fiindca asa e situatia. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
" Păcatul nu este o categorie de acțiuni specifice de la care înfrânându-ne devenim „fără de păcat”, ci mai degrabă un fel de plasă care ne prinde și din care nu mai putem scăpa niciodată în această viață[/. Cu cât trăim mai adânc Ortodoxia, cu atât ne simțim mai păcătoși, pentru că vedem mai limpede plasa în care este prinsă viața noastră; așa se face că omul care săvârșește mai puține păcate se simte mai păcătos decât cel ce săvârșește mai multe păcate." Cuv. Seraphim Rose |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Inca un exemplu:
Staretul Kuksa nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea: “Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“. (Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
scopul Sfintei Impartasanii este salasluirea lui Hristos in noi si restaurarea chipului pierdut prin caderea in pacat.legatura a fost restaurata prin Hristos, noi doar trebuie sa ne aliniem cu toata fiinta la ea. Euharistia este CENTRUL vietii liturgice si a vietii crestine in totalitatea ei. prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului este CEA MAI MARE MINUNE care se savarseste pe pamant, mai mare decat oricare alta. Si este o minune la care putem fi toti partasi, si spre asta suntem chemati permanent. Din pacate in zilele noastre a intrat aceasta ispita printre noi, de a sustine ideea rarei impartasanii, de parca am supune vrednicia noastra fata de aceasta mare minune sub legile timpului, uitand in acest fel de clipa crestina, de momentul crestin, aspecte definitorii pentru pocainta. legat de pacate, da, ai dreptate este multa absurditate aici. eu sunt crestin mai mult cu vorba, caci am multe patimi si pacate. uneori imi pare rau ca incerc sa-mi pacalesc fratii prin vorbe si evlavie falsa, cand, de fapt, doar eu stiu ce e in sufletul meu. exact aici stau, in punctul acesta, asta e situatia concreta. incerc sa contientizez asta cat mai mult, mai putin cu mintea si mai mult cu sufletul. In Pateric am gasit, sau in alta parte, o istorioara a unui avva pe care l-a gasit ucenicul sau plangand la rugaciune, in chilie. Si l-a intrebat de ce plange, iar avva i-a raspuns ca isi plange pacatele. Ucenicul i-a spus "Dar nu ai pacate, avvo!" iar sfantul i-a raspuns "Daca ai stii cate pacate am, nici trei suflete nu ar ajunge sa le planga pe toate". aceasta este simtirea tainica a pacatelor proprii, de care sunt departe. Legat de aplecarea noastra spre toate pacatele, trebuie facuta o distinctie aici. una este pacatul si alta este patima. patima este o obisnuinta. daca am avea TOATE patimile, ar fi vai si amar, dar Dumnezeu nu ingaduie aceasta ispita pentru ca este greu sa lupti chiar si cu una singura uneori. insa un pacat are mai multe manifestari. uciderea de exemplu, oricat de straina ni s-ar parea noua, poate lua forma uciderii fizice dar si a uciderii din suflet, prin judecata aproapelui. oricat de greu ne-ar fi sa acceptam, tot ucidere este. si asa fiecare pacat, are o manifestare mai "grava" si una mai "usoara". de fapt este vorba de acelasi pacat, daca ii diminuam importanta nu ne poate ajuta aceasta cu absolut nimic, poate doar sa punem capul pe perna mai linistiti, dar nu acesta este scopul nostru. :) Doamne ajuta! |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Nu mai intru aici, ca numai va smintesc, si "vai de cel prin care vine sminteala"... Sa va raspunda si altcineva (alt preot) care este mai invatat si are mai multa experienta decat am eu....
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Parinte George,
ba eu cred ca ar trebui sa ramanei tu cu noi. Avem nevoie de dumneavoastra aici. Eu va citesc cu mare bucurie si interes postarile. Cat despre acest subiect, eu cred ca v-ati facut datoria de PREOT. Nu e vina sfintiei voastre ca unii vor sa primeasca ceea ce ce corect si altii nu! Are parintele Arsenie o vorba pe care cred ca o stiti multi.; 'Eu mi-am facut datoria de crestin. Am spus ce am avut de spus" Undeva in urma mi-am spus si eu parerea legata de sfanta Impartasanie fara spovedanie. Cine vrea sa tina cont sa tina cine nu, faca ce vrea. Asa cum ati spus si sfintia voastra am spus si eu. Fiecare sa faca ascultare de duhovnic. Daca el da dezlegare fara spovedanie, va da socoteala. Dumneavoastra v-ati facut datoria de preot. Ati spus. NU E BINE ASA!!! Acum stiu si cei ce NU au stiut. Alegerea este a lor. Va rog sa nu plecati de pe forum. Binecuvantati si iertati. Nu ne uitati la rugaciune.. In rest, bucurie tuturor! |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Aveti dreptate ca la ortodocsi nu sde face aceasta distinctie intre pacate si ca orice pacat poate fi'de moarte', adica sa ne desparta de Dumnezeu, chiar unul mic, daca este cel care ne chinuie pe noi si daca nu facem efortul sa ne dezbaram de el. Eu, din nou, dadeam argumentul istoric: asa faceau crestinii in primele secole, pana sa apara monahismul care a introdus forma de spovedanie actuala, amestecata cu o discutie duhovnicieasca si cu sfaturi, canoane etc. La inceput, se facea spovedania, publica de altfel, numai pentru aceste pacate mari pe care toata lumea le stie. Si toata lumea care nu era sub aceste pacate se impartasea, incercand sa se vindece de pacat in general, fara sa recurga la spovedanie pentru asta. Deci, aceasta diferenta era facuta de crestinii din primele 3 secole, totusi, atat in orient cat si in occident. Eu nu zic, de altfel, ca ar trebui sa revenim la aceasta forma, dar ne-am putea totusi orienta dupa ea macar partial. Acum, trebuie sa recunosc ca ai sau aveti dreptate ca este foarte greu pentru un crestin sa isi dea seama cat de grave sunt pacatele care il supara. (Insa daca este foarte greu, ar insemna ca nu ar trebui sa incercam, macar?) Aici nu as avea de zis decat ca cei care sfatuiesc impartasania deasa si fara spovedanie de fiecare data in general o sfatuiesc pentru crestini despre care au parerea ca sunt destul de inaintati duhovniceste ca sa poata discerne intre pacate, sa poata sa isi dea seama cand este cazul sa se spovedeasca si cand pot sa se impartaseasca si asa. Si acestora in general le dau o regula de spovedanie, de ex. sa vina macar odata la 40 de zile (sau mai des sau mai rar, depinde). La aceste intervale creinciosul poate sa iii ceara sfatul duhovnicului pentru pacatele sale, sa auda si parerea lui despre ele si lupta impotriva lor. Nu este nevoie sa le auda de fiecare data cand se impartaseste, mai ales ca pacatele care ne supera cel mai mult de obicei se repeta des.. Mi se pare ca a spune ca un crestin nu ar fi niciodata capabil de acest discernamant, sau nu ar trebui nicioadata sa i se dea puterea de a-l exercita, ne aduce din nou la tema libertatii crestinului. Mi se pare ca, daca gandim asa, ii vom considera pe crestini vesnic minori, care trebuie vesnic sa intrebe preotul pentru orice gand si fapta. Este adevarat ca este bine sa ne bazam si pe mintea altuia, nu numai a noastra, insa a ne baza numai pe mintea altuia in discernerea pacatului mi se pare o exagerare periculoasa.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) Last edited by Fani71; 13.01.2010 at 01:01:00. |
|
#10
|
||||
|
||||
|
Nu l-am vrut ca un contraargument, ci ca explicatie pentru felul in care se fac lucrurile astea in Romania. Probabil ca, de fapt, aici este si influenta occidentala, mai mult decat in impartasania deasa, impartasania deasa fiind doar consecinta unei altfel de viziuni asupra pacatului.
|
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Post de bucate sau post de pacate...??? | geo.nektarios | Pocainta | 160 | 19.03.2016 14:34:53 |
| Icoana Mantuitorului nu se mai saruta daca te-ai impartasit? | Heurtebise | Impartasania (Taina Euharistiei) | 23 | 06.05.2011 13:32:42 |
| MITROPOLITUL CORNEANU S-A IMPARTASIT CU CATOLICII | orthodoxis | Stiri, actualitati, anunturi | 3 | 28.05.2008 16:37:58 |
| Sarbatori fericite! | ancah | Generalitati | 57 | 01.01.2008 22:49:47 |
| Slujba post Craciun | motiff | Generalitati | 1 | 20.11.2006 13:18:10 |
|
|