disperata

[anna21]

În prealabil postat de 11111111

Iubita pusichet...
sa nu uitam, barbatii sunt "suflete de copii",indiferent de varsta reala...
ei sunt mereu intr-o cautare a cuvantului bun,mereu in cautarea "luminii"(asta pentru a-i lumina si pe ei sufleteste)...
si cum copiii gresesc(mai mult sau mai putin)ei trebuesc iertati si iubiti la fel sau mai mult...
mai bine sa-ti plangi durerea decat sa plangi in singuratate...
hm...chiar daca a plecat,...lasa-i ceva timp de discernamant.
Cuplul este supus mereu unor incercari si as numii cateva...
Un motiv pentru care soţul şi soţia nu reuşesc să comunice corespunzător este acela că fiecare dintre ei se teme să-i împărtăşească celuilalt propriile gânduri şi simţăminte.
De multe ori, există o oarecare teamă în ce priveşte unul sau chiar ambii parteneri de a-şi împărtăşii propriile gânduri şi sentimente. Teama de a experimenta cea mai dureroasă jignire – respingerea – împiedică împărtăşirea deschisă a gândurilor şi a simţămintelor.
Există şi o justificare pentru o asemenea teamă, aceea fiind că foarte mulţi oamnei şi-au deschis sufletul partenerului şi au fost respinşi. Unii oameni au fost răniţi atât de tare, încât au refuzat să mai încerce vreodată. Ca urmare, ei se strecoară înăuntrul unei cochilii şi rămân acolo, păstrând aparenţa unui partener de căsătorie mulţumit, dar negând realitatea
Un alt motiv pentru care cuplurile nu reuşesc să comunice, îl constituie faptul că este mai uşor să-ţi ignori şi să-ţi reprimi ideile şi sentimentele, decât să înveţi cum să le tratezi într-un mod adecvat.
Motivul acesta are strânsă legătură cu imaginea pe care o avem despre noi înşine. Dacă crezi că persoana ta sau părerile tale sunt lipsite de orice valoare, atunci de ce să încerci să le împărtăşeşti? Cine ar vrea să audă ce ai tu de spus? Şi când cel căruia i te adresezi te respinge, atunci tabloul este complet. Ajungi la concluzia că este mai bine să te retragi, decât să fii rănit.
Iubita mea..eu cred ca ai multa putere si rabdare ca Domnul sa-ti "rezolve"cazul...
tie trei fapte iti trebuiesc:rugaciune,rabdare si iertare...incununate cu Sf.Spovedanie
ia sa vezi tu minune...crede-ma,ai sa-mi spui tu mie...
eu iti dedic cateva versuri...
..........
Doamne ajuta!

Scrii f frumos, 1111.., am citit de mai multe ori mesajele tale.
Chiar "functioneaza" sa comunici sotului ce simti? Se va dezmetici el, se va intoarce la iubirea jurata? etc.
Eu am o alta perceptie despre relatii. Cred ca in momentul in care el calca stramb, el incearca sa se justifice (ca doar nu-si va sifona imaginea buna despre propria lui persoana) construind o imagine oribila a sotiei. Chiar daca Pusichet este o fiinta minunata, el va crede despre ea tot felul de lucruri neplacute, iar cel mai mult il va scarbi si infuria tocmai faptul ca ea il iubeste (il iubeste cu toate defectele si scaparile lui). Mi-a fost dat sa vad de cateva ori (si la un moment dat am experimentat si eu) cat de mult uraste un barbat tocmai faptul ca este iubit cand el nu vrea. Ca acea iubire este o nuia pentru constiinta lui.

Si eu cred ca ea trebuie sa-i spuna sotului ce simte si sa o faca in mod frumos (nu revendicativ). Dar cred ca trebuie sa se pregateasca pt ce este mai rau, pentru ca putin probabil ca el va fi emotionat in sens bun. (Probabil ca va fi furios pt ca ea il face sa simta regret, rusine etc.). Dar ea sa nu lase lucruri nespuse.
Pusichet, sa te ajute si sa te intareasca Dumnezeu.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Scrii f frumos, 1111.., am citit de mai multe ori mesajele tale.
Chiar "functioneaza" sa comunici sotului ce simti? Se va dezmetici el, se va intoarce la iubirea jurata? etc.
Eu am o alta perceptie despre relatii. Cred ca in momentul in care el calca stramb, el incearca sa se justifice (ca doar nu-si va sifona imaginea buna despre propria lui persoana) construind o imagine oribila a sotiei. Chiar daca Pusichet este o fiinta minunata, el va crede despre ea tot felul de lucruri neplacute, iar cel mai mult il va scarbi si infuria tocmai faptul ca ea il iubeste (il iubeste cu toate defectele si scaparile lui). Mi-a fost dat sa vad de cateva ori (si la un moment dat am experimentat si eu) cat de mult uraste un barbat tocmai faptul ca este iubit cand el nu vrea. Ca acea iubire este o nuia pentru constiinta lui.

Si eu cred ca ea trebuie sa-i spuna sotului ce simte si sa o faca in mod frumos (nu revendicativ). Dar cred ca trebuie sa se pregateasca pt ce este mai rau, pentru ca putin probabil ca el va fi emotionat in sens bun. (Probabil ca va fi furios pt ca ea il face sa simta regret, rusine etc.). Dar ea sa nu lase lucruri nespuse.
Pusichet, sa te ajute si sa te intareasca Dumnezeu.

De ce exista aceasta atitudine ( vizibil falsa) a femeii crestine in cadrul casniciei?

Nu prea inteleg de ce barbatul este tratat asa ca un mare zeu de aur, si trebuie sa te calmezi in prezenta lui, ce ai de spus trebuie sa ii spui pe un ton egal...cautat, sa nu cumva sa fuga asemeni unui ghepard spre orizont la auzul vocalizelor vindicative?

[anna21]

În prealabil postat de AndruscaCIM

De ce exista aceasta atitudine ( vizibil falsa) a femeii crestine in cadrul casniciei?

Nu prea inteleg de ce barbatul este tratat asa ca un mare zeu de aur, si trebuie sa te calmezi in prezenta lui, ce ai de spus trebuie sa ii spui pe un ton egal...cautat, sa nu cumva sa fuga asemeni unui ghepard spre orizont la auzul vocalizelor vindicative?

Nu cred ca este o atitudine specifica familiei crestine, neaparat.
Asta este iubirea, cred eu.
Si nu este o atitudine falsa (cel putin nu in cazul meu).
Cu mult timp in urma l-am luat pe el de mana si l-am urcat pe un piedestal, l-am decorat frumos (cu tot felul de calitati mai mult sau mai putin imaginare).. totdeauna l-am pus de bunavoie inaintea mea.
(Cand mi-am vizitat parintii am gasit portrete ale lui pe care le-am desenat din amintire.. mi se parea foarte frumos, era de fapt frumos ca adonis.. in fine, azi nu mai pot face asta: sa inchid ochii si sa-i refac imaginea in minte. Nu pot face asta nici cu copiii mei: sa-i desenez din memorie. Dar in tinerete imi petreceam vremea privindu-mi prietenul...).
Chiar si astazi cred ca rezista doar casatoriile in care fiecare din soti il pune pe celalalt inaintea propriilor interese. Nu este o relatie de egalitate.
Cred ca o casatorie se duce de rapa cand unul dintre ei se gandeste la "drepturile" lui sau vrea sa re-stabileasca o egalitate.
Uite sotul lui Pusichet: a inceput prin a se plange ca nu este fericit! Nu ca nu sunt fericiti impreuna, ci ca lui ii lipseste ceva.

Revenind la comunicare, cred ca tu esti femeia norocoasa care poti discuta cu sotul. Eu observ ca barbatii o iau la goana cand le reprosezi ceva. De mici: copilul meu de 5 ani isi pune mainile peste urechi cand incep sa-l critic! Pana la maturitate va deveni expert in a evita astfel de discutii.
Am avut discutii in care sotul statea cu plapuma in cap sa nu auda nimic!! Asta pt. ca era in pijama si nu avea unde sa fuga in momentul acela, ca altfel ar fi parasit fizic "discutia".
Si chiar cand sunt prinsi cu mata-n sac (sau cu factura de telefon care arata ca a vorbit ore in sir cu "aia") tot rasucesc discutia ca sa fii tu de vina!! Cineva spunea ca sunt ca niste copii... Ba, sunt ca niste handicapati emotional! Am prietene cu care am avut discutii fara menajamente si apreciez enorm cand mi se spune adevarul in fata (si cred ca si ele fac la fel). Cu un barbat este imposibil sa porti o discutie onesta.. fara jigniri, fara interpretari.. Imediat iese la lumina orgoliul lor blestemat!
(Dar nu mai insist, sa nu fie jigniti barbati de pe acest forum pt care am tot respectul.)

[anna21]

Pusichet, nu stiu ce se intampla cu casnicia ta, dar ai incredere in Dumnezeu. Sunt convinsa ca nu esti singura niciodata si nimic nu se intampla fara ingaduinta lui Dumnezeu.
Daca tu ai incredere in iubirea lui Dumnezeu, daca reusesti sa-ti ierti si sa iubesti sotul asa cum este (daca reusesti sa o ierti si pe cealalta femeie), daca vei avea rabdare, cred ca vei trece cu bine prin toate incercarile.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca este o atitudine specifica familiei crestine, neaparat.
Asta este iubirea, cred eu.
Si nu este o atitudine falsa (cel putin nu in cazul meu).
Cu mult timp in urma l-am luat pe el de mana si l-am urcat pe un piedestal, l-am decorat frumos (cu tot felul de calitati mai mult sau mai putin imaginare).. totdeauna l-am pus de bunavoie inaintea mea.
(Cand mi-am vizitat parintii am gasit portrete ale lui pe care le-am desenat din amintire.. mi se parea foarte frumos, era de fapt frumos ca adonis.. in fine, azi nu mai pot face asta: sa inchid ochii si sa-i refac imaginea in minte. Nu pot face asta nici cu copiii mei: sa-i desenez din memorie. Dar in tinerete imi petreceam vremea privindu-mi prietenul...).
Chiar si astazi cred ca rezista doar casatoriile in care fiecare din soti il pune pe celalalt inaintea propriilor interese. Nu este o relatie de egalitate.
Cred ca o casatorie se duce de rapa cand unul dintre ei se gandeste la "drepturile" lui sau vrea sa re-stabileasca o egalitate.
Uite sotul lui Pusichet: a inceput prin a se plange ca nu este fericit! Nu ca nu sunt fericiti impreuna, ci ca lui ii lipseste ceva.

Revenind la comunicare, cred ca tu esti femeia norocoasa care poti discuta cu sotul. Eu observ ca barbatii o iau la goana cand le reprosezi ceva. De mici: copilul meu de 5 ani isi pune mainile peste urechi cand incep sa-l critic! Pana la maturitate va deveni expert in a evita astfel de discutii.
Am avut discutii in care sotul statea cu plapuma in cap sa nu auda nimic!! Asta pt. ca era in pijama si nu avea unde sa fuga in momentul acela, ca altfel ar fi parasit fizic "discutia".
Si chiar cand sunt prinsi cu mata-n sac (sau cu factura de telefon care arata ca a vorbit ore in sir cu "aia") tot rasucesc discutia ca sa fii tu de vina!! Cineva spunea ca sunt ca niste copii... Ba, sunt ca niste handicapati emotional! Am prietene cu care am avut discutii fara menajamente si apreciez enorm cand mi se spune adevarul in fata (si cred ca si ele fac la fel). Cu un barbat este imposibil sa porti o discutie onesta.. fara jigniri, fara interpretari.. Imediat iese la lumina orgoliul lor blestemat!
(Dar nu mai insist, sa nu fie jigniti barbati de pe acest forum pt care am tot respectul.)

Hmmm, nu stiu daca sunt norocoasa sau nu...dar din experienta mea, ori de cate ori s-a pus problema..mi-am spus punctul de vedere pe tonul pe care l-am avut disponibil in momentul respectiv, asta insemnand practic ca nu am atenuat nimic si nu m-a interesat niciodata catusi de putin reactia partenerului/lor....si nu am vazut sa fuga vreunul, ba dimpotriva.

Cumva in opinia mea iubirea nu trebuie sa ne tranforme in oameni slabi, in umbra celuilalt...ci trebuie sa ne implineasca, dar asta nealterand ceea ce suntem noi ca oameni, ca entitati separate, pentru ca in caz contrar mie mi se pare mai mult un sentiment care capata valente negative, care are o hiba pe undeva.

[pusichet]

Doamne Ajuta
am intrat sa va spun ca pina la urma nu s-a mai rezolvat nimic.
am divortat
multumesc inca o data de incurajarile si sfaturile primite.
de acum incetul cu icnetul trebuie sa ma ridic.
doamne ajuta

În prealabil postat de pusichet

doamne ajuta
am intrat sa va spun ca pina la urma nu s-a mai rezolvat nimic.
Am divortat
multumesc inca o data de incurajarile si sfaturile primite.
De acum incetul cu icnetul trebuie sa ma ridic.
Doamne ajuta

nu incet incet sa te ridici!!!mai bine fa-o acuma in momentul acesta!!!nu lasa trecutul sa iti bantuie mintea!!!ocupa-ti mintea cu rugaciunea.trecutul e departe si e trecut!!!apropiete de domnul ca el se descopera celor in suferinta!! Domnul fie cu tine!!!

[lacrimi]

În prealabil postat de pusichet

Doamne Ajuta
am intrat sa va spun ca pina la urma nu s-a mai rezolvat nimic.
am divortat
multumesc inca o data de incurajarile si sfaturile primite.
de acum incetul cu icnetul trebuie sa ma ridic.
doamne ajuta

De ce s-a ajuns la divort? Care au fost adevaratele motive? Pentru ca in mod sigur a fost "ceva" sau "cineva" care l-a impins spre asta.
Parintele Iustin, spunea intr-o predica, ca am ajuns timpurile in care satana vrea cu orice pret sa desparta pe barbat de femeia lui. Insa trebuie sa fim tari si sa nu uitam ca nu acea bucata de hartie pe care scrie "Certificat de casatorie" te-a unit pe tine de sotul tau, ci insasi Dumnezeu, prin legamantul pe care l-ati facut la Sfanta Cununie. Iar cealalta bucata de hartie, pe care scrie "Hotarare de Divort" nu valoreaza nimic, atata timp cat adulterul nu a fost motivul separarii voastre.
Si inca ceva: un crestin adevarat nu si-ar fi lasat femeia asa, ca nu mai are ce discuta cu ea sau ca nu se simte fericit

[maria32]

În prealabil postat de lacrimi

De ce s-a ajuns la divort? Care au fost adevaratele motive? Pentru ca in mod sigur a fost "ceva" sau "cineva" care l-a impins spre asta.
Iar cealalta bucata de hartie, pe care scrie "Hotarare de Divort" nu valoreaza nimic, atata timp cat adulterul nu a fost motivul separarii voastre.
Si inca ceva: un crestin adevarat nu si-ar fi lasat femeia asa, ca nu mai are ce discuta cu ea sau ca nu se simte fericit

din pacate, daca ai fi urmarit firul povestii lui pusichet ai fi aflat ca tocmai ADULTERUL a fost motivul divortului

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca este o atitudine specifica familiei crestine, neaparat.
Asta este iubirea, cred eu.
Si nu este o atitudine falsa (cel putin nu in cazul meu).
Cu mult timp in urma l-am luat pe el de mana si l-am urcat pe un piedestal, l-am decorat frumos (cu tot felul de calitati mai mult sau mai putin imaginare).. totdeauna l-am pus de bunavoie inaintea mea.
(Cand mi-am vizitat parintii am gasit portrete ale lui pe care le-am desenat din amintire.. mi se parea foarte frumos, era de fapt frumos ca adonis.. in fine, azi nu mai pot face asta: sa inchid ochii si sa-i refac imaginea in minte. Nu pot face asta nici cu copiii mei: sa-i desenez din memorie. Dar in tinerete imi petreceam vremea privindu-mi prietenul...).
Chiar si astazi cred ca rezista doar casatoriile in care fiecare din soti il pune pe celalalt inaintea propriilor interese. Nu este o relatie de egalitate.
Cred ca o casatorie se duce de rapa cand unul dintre ei se gandeste la "drepturile" lui sau vrea sa re-stabileasca o egalitate.
Uite sotul lui Pusichet: a inceput prin a se plange ca nu este fericit! Nu ca nu sunt fericiti impreuna, ci ca lui ii lipseste ceva.

Revenind la comunicare, cred ca tu esti femeia norocoasa care poti discuta cu sotul. Eu observ ca barbatii o iau la goana cand le reprosezi ceva. De mici: copilul meu de 5 ani isi pune mainile peste urechi cand incep sa-l critic! Pana la maturitate va deveni expert in a evita astfel de discutii.
Am avut discutii in care sotul statea cu plapuma in cap sa nu auda nimic!! Asta pt. ca era in pijama si nu avea unde sa fuga in momentul acela, ca altfel ar fi parasit fizic "discutia".
Si chiar cand sunt prinsi cu mata-n sac (sau cu factura de telefon care arata ca a vorbit ore in sir cu "aia") tot rasucesc discutia ca sa fii tu de vina!! Cineva spunea ca sunt ca niste copii... Ba, sunt ca niste handicapati emotional! Am prietene cu care am avut discutii fara menajamente si apreciez enorm cand mi se spune adevarul in fata (si cred ca si ele fac la fel). Cu un barbat este imposibil sa porti o discutie onesta.. fara jigniri, fara interpretari.. Imediat iese la lumina orgoliul lor blestemat!
(Dar nu mai insist, sa nu fie jigniti barbati de pe acest forum pt care am tot respectul.)

Vai de mine soro da ce mai ''PARERE'' ai despre barbat,pe care Dumnezeu l-a facut dupa CHIPUL SAU,si din a carui coasta esti si TU facuta!!!M-AI SPERIAT!!!