Patima malahiei

[andrei_im]

Eram sigur ca uit ceva esential :)
Acum ceva timp, cand m-a invrednicit Dumnezeu sa ajung la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol, sufeream atat de mult din pricina acestei patimi, incat numai la asta ma puteam gandi - cum sa scap, cum sa scap? Si in secunda in care am intrat in chilia parintelui Arsenie Papacioc, tot la asta ma gandeam dar imi era rusine sa o spun. Si am intrebat mai simplu - "Parinte, spuneti-mi un cuvant de intarire, sa pot scapa de patimi!". Iar parintele Arsenie imediat a simtit cu duhul patima care ma chinuia si m-a intrebat "Faci malahie, nu?".
Si mi-a spus un cuvant foarte frumos - "e un pacat foarte urat, se supara Maica Domnului cand faci asta! Gandeste-te ca fiecare moment pe care il traim, fiecare secunda, fiecare clipa este marturia pe care noi o dam vesniciei." Cu alte cuvinte, m-a indemnat ca atunci cand simteam ca ma biruie patima, in momentele acelea de slabiciune, sa ma gandesc ca atunci trebuie sa dau marturie lui Dumnezeu.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_im

Si in secunda in care am intrat in chilia parintelui Arsenie Papacioc, tot la asta ma gandeam dar imi era rusine sa o spun.

Orice pacat e o dovada a necredintei noastre, nu? Daca nu crezi ca Dumnezeu e prezent cand comiti infractiunea, o faci. Cum ar fi sa comitem pacate, mai ales de genul asta, in fata duhovnicului sau a altor persoane? Suna dubios, insa vreau sa subliniez inca o data: noi nu credem suficient in atotprezenta Lui Dumnezeu si incalcam flagrant legea...

[andrei_im]

asa este. si de asemenea, la savarsirea oricarui pacat punem mandria in fata, ne facem pe noi judecatori, judecam in inconstient ca ce facem noi e bine, desi Dumnezeu vrea altceva de la noi. nu e nimic dubios in ce ai spus, are mare legatura cu ce am auzit odata (nu mai stiu in ce loc) - tot ce facem, sa facem ca si cum Hristos ar fi pururea langa noi. asta pentru ca Hristos este mereu langa noi..

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Orice pacat e o dovada a necredintei noastre, nu? Daca nu crezi ca Dumnezeu e prezent cand comiti infractiunea, o faci. Cum ar fi sa comitem pacate, mai ales de genul asta, in fata duhovnicului sau a altor persoane? Suna dubios, insa vreau sa subliniez inca o data: noi nu credem suficient in atotprezenta Lui Dumnezeu si incalcam flagrant legea...

Ai atins un punct sensibil ! Asa este , omul , prin insasi natura lui pacatoasa este legat foarte mult de cele materiale , de cele palpabile . Pe aceasta slabiciune a noastra se bazeaza si lucrarea diavolului , scotandu-ti - L pe Dumnezeu din minte in momentul savarsirii pacatului . Astfel nici strigatul sufletului nu-l mai auzi ! Se pune ceata si . . . , apoi dupa savarsire ( in majoritatea pacatelor , dar mai accentuat la desfranare ) apare rusinea , regretul , o sila de sine . . . , acesta este rasul diavolului , ce tot el te batjocoreste ca ai cazut in mana lui . Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par , si atunci interventia si ajutorul unui Duhovnic bun , se impune , asa cum a facut ANDREI .