Libertatea crestinilor

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Ai dreptate, dragostea de Dumnezeu vine mai intai, dar ea se incarneaza in dragostea pentru aproapele.
Din pildele despre judecata, ce reiese?
Vom fi primiti in Imparatie daca
- acceptam inviatia la 'nunta'
- avem vesmant potrivit (iar pt asta ne rugam de Paste 'lumineaza haina sufletului meu...')
- ne purtam cu aproapele de parca ar fi Hristos
- nu suntem nesimtitori la suferinta celui de langa noi (Lazar)
- folosim bine darurile pe care ni le da Dumnezeu, unuia mai multe, altuia mai putine (pilda talantilor)
- nu judecam, iertam (pilda celui care nu iarta datornicului)
- ne nastem din apa si din Duh si mancam Trupul Lui

Am uitat ceva? Precis...
Nu ma simt bine azi, iertati - n-am apucat sa citesc tot ce s-a scris.

Tot Scripura spune ca nu vom fi judecati:

Ioan 12, 47: Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.


Scriptura nu ne-a fost data ca material de informatie sau manual de mântuire. Ea vorbeste de legi duhovnicesti pe care le putem întelege doar pe cale mistica. Trebuie sa depasim nivelul rational si sa intram sub lucrarea harului ca sensul acestor legi duhvnicesti sa ni se descopere. Aceste legi decurg atât din decizia lui Dumnezeu cât si din urmarile implacabile ale unor faptuiri sau nefaptuiri ale omului.



Poruncile nu sunt croite la întâmplare, ele sunt o proiectie în planul nostru de existenta a planului divin pentru fericirea omului. Porunca de baza e renuntarea la viata de acum, fara asta nimic nu se poate cladi fiindca un om lipit de cele de acum nu va suferi transformarea mântuitoare.

Matei 6
19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.


Porunca iubirii de aproapele urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult. Toate aceste osanale aduse iubirii decurg poate si din confuzia între iubirea între barbat si femeie si iubirea evanghelica. Prima este o tulburare puternica care a impresionat oamenii de-a lungul vremii si a facut artistii sa închine numeroase opere (în muzica cele mai multe lucrari sunt închinate acestei iubiri) în care s-a creat un mit al iubirii, vazuta ca ceva mistic sau magic, o alta exagerare. Si de la acest cult al iubirii între barbat si femeie s-a trecut la cultul iubirii evanghelice.

Sf. Ioan Scararul spune ca oamenii patimasi dau impresia ca sunt strapunsi la inima, iubitori iar cei înfrânati dau impresia ca sunt reci dar ambele aparente sunt false.

Iubirea decurge din înfrânare si din nimic altceva. Înfrânarea e baza tuturor virtutilor.

Sunt multe idei care ne par bune, avem tot felul de initiative la care însa trebuie sa renuntam. Ispitele nu sunt numai din partea stânga ci si din dreapta, ispite ale faptelor bune din initiativa sau dupa mintea noastra.