Libertatea crestinilor

În prealabil postat de Fani71

Un copil este invatat sa nu treaca niciodata strada pe rosu. Semaforul rosu este pt el o lege imuabila. Este f bine, pt ca nu are discernamantul sa vada cand poate totusi trece strada. Dar un om mare stie ca uneori, cand nu se vede chiar nici o masina, poate trece strada si pe rosu.

Libertatea nu consta in a alege daca trecem sau nu pe rosu; libertatea inseamna sa alegem daca convenim sau nu asupra regulilor de functionare a semaforului.

[dani2004]

Si dupa atatea discutii nu ati cazut de acord asupra continutului conceptului de libertate.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de dani2004

Si dupa atatea discutii nu ati cazut de acord asupra continutului conceptului de libertate.

Eu nu una inteleg de ce unii privesc acest concept de libertate ca pe ceva separat de Credinta in Dumnezeu sau lasarea in voia Lui...oricum totul se intampla numai cu voia lui, dar voia noastra trebuie sa fie modelata practic dupa voia lui Dumnezeu, sa ajungem sa simtim si sa distingem intre bine si rau...si numai cu Credinta in Dumnezeu, eu asta cred ca inseamna sa fii crestin pana la urma!

Unde este credinta crestinilor care nu aleg nimic si afirma ca numai Duhovnicul le poate spune ce sa faca?

Nu poate fi interpretata si ca lipsa de credinta in Dumnezeu oare?

Mai stiu si ca oamenii sunt construiti diferit...si nu sunt toti trasi la xerox!

[anna21]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Unde este credinta crestinilor care nu aleg nimic si afirma ca numai Duhovnicul le poate spune ce sa faca?

Nu poate fi interpretata si ca lipsa de credinta in Dumnezeu oare?

Andrusca, nu la asta ne referim..
Ci la: incalcarea postului (in anumite situatii), relatii intime in timpul sarcinii, folosirea metodelor anticonceptionale, citirea de carti eretice, rugarea cu cei de alte religii etc.
Cam astea ar fi exemple concrete.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Andrusca, nu la asta ne referim..
Ci la: incalcarea postului (in anumite situatii), relatii intime in timpul sarcinii, folosirea metodelor anticonceptionale, citirea de carti eretice, rugarea cu cei de alte religii etc.
Cam astea ar fi exemple concrete.

Am inteles, dar pe mine m-a intrigat putin faptul ca sfatul acelui duhovnic dat fiului duhovnicesc ...sa faca ce ii dicteaza constiinta a fost considerat negativ. Practic nu se ia in considerare ca poate duhovnicul respectiv cunoastea acea persoana destul de bine, si ca unii oameni chiar iau decizii bune...fara sa intrebe non stop duhovnicul ce sa faca!

Da, legat de cele enumerate mai sus de tine, nu stiu nici eu ce sa zic....cred ca pana la urma este vorba de constiinta fiecarui individ in parte, si atata timp cat nu se tranforma in sfat pentru ceilalti, fiecare se poate stradui sa nu se abata de la ce si-a propus si de la cum a inteles el drumul drept mai ales cand nu uita si nu se indeparteaza de Dumnezeu prin nimic din ceea ce face!

Parerea mea...

[AndruscaCIM]

P.S. Sper ca nu vorbesc ca o sectara, Doamne fereste!!!...pentru ca daca este asa, voi accepta bobarnacele...nu am ce face!

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Andrusca, nu la asta ne referim..
Ci la: incalcarea postului (in anumite situatii), relatii intime in timpul sarcinii, folosirea metodelor anticonceptionale, citirea de carti eretice, rugarea cu cei de alte religii etc.
Cam astea ar fi exemple concrete.

Totusi, eu m-am gandit si la aspectul de 'duhovnic-guru', de ca care omul se asteapta sa ii dea sfaturi si indicatii pentru cele mai marunte si mai importante hotarari ale vietii. Nu asa sunt adevaratii duhovnici.

Nu acest fel de ascultare este cel bun, ascultarea care ne infantilizeaza. Ne trebuie o ascultare 'virila', o ascultare din dragoste.

Asta o spun desi eu am duhovnic si in momentul de fata il ascult intr-un lucru unde mi-ar conveni mai degraba sa nu-l ascult. Insa stiu ca are dreptate si am incredere in conoasterea lui duhovniceasca si teologica.
Nici mie nu mi-a impus niciodata hotarari, ci mi-a dat sfaturi. Am spus in alta parte si ca odata cand nu am ascultat un sfat, mi-am dat seama mai tarziu ca am luat-o pe o cale ocolita care i-a adus suferinta. Insa nu as fi putut sa il ascult in acel moment, pentru ca trebuiau sa se desfasoare in mine posibilitati ascunse si prin suferinta sa invat despre altii si despre mine. Deci, intr-un fel, a fost bine asa. (Este doar un exemplu - poate cunoasteti voi altele)

Cat despre lucrurile pe care le citezi, da, este vorba aici si de exercitarea libertaii de a citi si intelege si aplica intr-un anumit fel canoanele si regulile incetatenite in Biserica (in afara de relatiile intime din timpul sarcinii, pt care nu am auzit sa existe vreun canon, ci care la p. Arsenie Boca sunt atat de interzise ;-))

Anna, de fapt, daca zici ca e un pacat sa citesti carti eretice, te referi si la literatura care nu este explicit crestina sau care contine idei necrestine (stiu ca am mai avut noi o discutie mai demult pe tema unei anumite carti, dar nu o mai citez aici ca sa nu se devieze firul discutiei)?
Tu stii ca sfintii parinti recomandau in general tinerilor sa se foloseasca de educatia pagana, sa invete literele (clar, scrieri pagane), pe care de altfel si ei le-au folosit in slujba lui Hristos?
Iar ei, ca sa le critice, nu citeau carti eretice?
Ai sa spui ca erau sfinti.. Dar repet, ei nu stiau asta :-)
Acum, ai sa zici ca iti spun asta din diplomatie, dar tu crezi ca ai scrie asa de frumos si coherent daca nu ai fi citit la viata ta nu stiu cate carti, dintre care pariez ca majoritatea nu au fost crestine?

[Fani71]

In ceea ce priveste cititul cartilor neortodoxe, sau chiar eretice, eu raman la ideea ferma ca interdictia formala a cititii unei carti este neortodoxa.
Sigur, nu inseamna ca este bine pentru pricine sa citeasca orice. Nici din cartile teologice daca e pe asa nu e bine sa citeasca oricine, orice.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ni le interzica cineva.
Arderea cartilor si indexurile sunt de trista amintire pentru cultura crestina, mai ales occidentala, dar incep sa ma feresc de acest contrast, dupa cate citesc pe aici.

Discernamantul duhovnicesc este un dar care se capata exercitandu-l. Daca nu ni se da niciodata posibilitatea de a-l exercita, el se atrofiaza, si atunci ce facem? Alergam mereu la un preot sa ne spuna ce sa facem? Sau, ceea ce din cate vad mai mult de pe acest forum fac, luam cartile de canoane drept indrumar, iar daca duhovnicul pe care il avem ni se pare ca nu se conformeaza, ca e prea bland, sau ca e prea ecumenist, sau sau, il schimbam... Deci, tot un fel de judecata proprie pana la urma, o punem in functiune, pentru ca cititul nu ajunge, exista si o interpretare a textelor in Biserica.. Asta tot zic eu. Canoanele trebuie citite in tot contextul vietii Bisericii de acum si dintotdeauna.
Din punctul asta de vedere, cititul canoanelor de catre orice mirean, cum se poate acum pe internet, nu este folositor. Inainte numai preotii aveau acces la ele, de altfel.
(Asta nu inseamna ca trebuie interzis ;-))

Trăirea credinţei creştin-ortodoxe depinde şi de zona din ţară (România) şi de ţara în care eşti acum.
Toţi suntem ortodoxi dar nu toţi practicâm la fel credinţa.Spun acestea deoarece am călătorit destul de mult prin ţară,pe la biserici şi mânăstiri şi am cunoscut mulţi ortodoxi care fercventează biserica.
Vă pot spune cu mâna pe inimă (şi nu cred că mă va contrazice cineva) că nicăieri nu este ca în Moldova,Avem atât de multe biserici,atâtea mânăstiri,atâţia duhovnici îmbunătăţiţi şi atâţia creştini nevoitori "tăinuiţi în mijlocul lumii",postitori adevăraţi, care duc o viaţă aproape sfântă.
Pentru rugăciunile acestora nădăjduim ca Dumnezeu să ne mai îngăduie pe toţi.

Omul păcătos este sclavul patimilor care îi conduc viaţa.
Libertatea o dobândeşte creştinul prin lucrarea virtuţilor şi prin despătimire.

[Noesisaa]

De ceva vreme ma gandesc ca as putea si eu sa spun ceva interesant pe topicul asta.

Dar nu cred.

Cred ca sentimentul de vinovatie pe care am impresia ca il au unii vine din faptul ca fie supraestimeaza peformantele sau nivelul credintei pe care un crestin trebuie sa il atinga pentru a se simti liberi sau fericiti, fie isi subestimeaza felul de a trai.

Spunea cineva mai inainte ca libertatea se obtine prin despatimire. Dar ce inseamna practic despatimirea? Renuntarea totala la patimi. Adica sfintenie. Dar cum despatimirea totala este foarte rara, daca nu aproape imposibila pentru un om obisnuit -- asta inseamna ca, fiind om, crestin obisnuit, cu unele scapari, cu unele scaderi, nu poti niciodata sa ajungi sa fii nici liber, si nici fericit, fiindca e imposibil. Dar oare asa este? Oare mantuirea, fericirea si libertatea in credinta sunt doar pentru sfinti (in intelesul de sfinti de genul cei pictati pe peretii bisericii ...)? Ce rost mai are credinta noastra, ce rost mai au efroturile noastre spirituale, daca pornim din start cu ideea ca, desi in ideal exista, in realitate niciodata nu vom putea ajunge la acel ideal? Sau doar unii, prin varfuri de munti si manastiri pot sa o obtina. Cum se poate ca un crestin, deci crezator deplin in realitatea Invierii cu tot ceea ce presupune pentru om, sa nu creada ca poate vreodata sa fie liber, in afara daca fuge de lume si de ce e in lume?

Unde este libertatea, unde este credinta asumata daca ne ferim de orice contravine ceea ce credem noi ca inseamna credinta?

Cat despre cititul cartilor eretice...sincer, da, m-am uitat si prin revistele penticostalilor, si prin cele de la iehovisti. Din curiozitate. Nu cred ca mi-au facut nici un rau, nu m-au facut sa am nu stiu ce fel de indoieli, pur si simplu, le-am citit din amuzament si curiozitate, si nu cred ca am facut vreun pacat. Nu le citesc cu regularitate, nici nu le caut, cred ca ultima data m-am uitat prin Samanta adevarului a penticostalilor cand eram cu bunica in spital asta iarna prin februarie si au venit niste tineri si le-au impartit. Ma gandesc ca ar fi frumos sa aiba si ortodocsii ceva de genul si sa le imparta pe gratis prin spitale. Dar nu au.