Orfan de tata sau de mama

[costel]

Tatal meu a decedat pe cand eram in liceu. Era un om al bucuriei. La vremea respectiva, mai toti vecinii incercau sa mi se daruiasca sub chipul parintelui trecut in lumea cealalta. Dar asta nu a durat mult. A venit si vremea cand oamenii s-au intors la vechiul mod de a ma privi, ca fiind fiul lui Constantin cel decedat. Nu spun ca am plans, spun ca sunt zile cand plang si acum, dar plang cu nadejdea invierii, a unei intalniri pentru totdeauna. Cand ajung la mormantul sau nu ma simt ca fiind in cimitir. Ma uit la poza sa de pe cruce, si parca aud: "Bine ai venit dragul tatei"...