Scoaterea religiei din scoli

[zxcvbnm]

Am impresia că nu vorbim aceeaşi limbă.
Simt că purtăm un dialog al surzilor.
Astfel că o să adopt un altfel de limbaj, cu ajutorul căruia sper să mă fac mai bine înţeles.


Odată ca niciodată un om murise. Ca orice om, de altfel.
A ajuns în paradis.
Nu se număra printre cei care cereau îndurare – prea puţine dovezi, Doamne, au fost prea puţine, iartă-mă – el fusese credincios, fidel religiei sale, care, ca orice idee religioasă de pe planetă, îi spusese că era singura şi cea mai adevărată dintre religii.
Totuşi el nu a încetat să caute întreaga viaţă Adevărul, nefiind convins de “egocentrismul” religiei pe care o îmbrăţişase.
Privitor la Religie, în esenţă, credea că teologia (teologiile lumii) nu mai păstraseră pentru Dumnezeu decât respectul majusculei, după cum zicea un francez (de origine română, în amurgul gândurilor).
Cuprins de îndoieli a cerut să facă un tur prin lumea de dincolo, căci toată viaţa meditase pe marginea acestei dileme, fără rezultate concrete pe final.
Alături de însoţitor ajunge la zona musulmanilor, printre munţii şi deşerturi, aceştia întindeau covoraşe, se rugau, sortau prudenţi alimentele interzise, dădau rotocoale unei pietre.
Ceva mai încolo un fluviu mare, Gangele; din el scoteau capul câţiva zei cu mai multe braţe, cu trompe de elefant, indieni care se îmbăiau, aduceau ofrande, se rugau.
Printre vulcani şi livezi nemaivăzute o japoneză îngrijea cu dragoste un bonsai, în apropiere alta meşterea la ikebana.
Vizitatorul, ghidat de un sfânt al paradisului, traversează o zonă cu statui de Buddha, printre care câţiva chinezi cântau fericiţi, aprinzând beţigaşe care parfumau împrejurimile.
Mai vizitează câteva locuri ciudate, unde este martor ba la un sacrificiu, ba la confecţionarea unui totem, la scrijelirea semnelor de yin-yang; în unele zone mai stătea oamenii şi degeaba, stăteau aşa pe jos printre măslinii atenieni, mângâindu-se unii pe alţii şi se gândeau ...
Ajung în cele din urmă la o margine de pustiu.
Dar ce este dincolo ? întreabă vizitatorul.
Dealuri, munţi, mări, jungle. Să vorbim în şoaptă, răspunde sfântul ghid.
De ce ? Care să fie motivul oare ?

Păi acolo, undeva, izolaţi cât de bine am reuşit noi, se află locul rezervat ortodocşilor, care sunt convinşi că paradisul este exclusiv al lor şi încercăm să le păstrăm iluzia, PENTRU CA II IUBIM ATAT DE MULT, LA FEL CA PE TOTI LOCATARII NOSTRI, DE ALTFEL.