Despatimirea

[Traditie1]

Este o diferenta între nelucrarea patimilor si nepatimire, cele doua fiind confundate. Nelucrarea patimilor se refera la actiuni, nepatimirea se refera la starea inimii, care nu mai iubeste lumea.


Poti fi un om patimas care nu lucreaza patimile (se înfrâneaza).


Nepatimirea este o stare de neatractie fata de lume, fata de viata de acum. Nepatimirea se naste din lupta permanenta cu patimile, cu poftele si pornirile pacatoase.


Ajungerea la nepatimire, la dezradacinarea patimilor din inima dureaza multi ani, fiind vorba de o schimbare ontologica a fiintei umane.


Pizma, mândria, mânia, poftele trupesti si lumesti sunt manifestari care tin atât de voluntar cât si de involuntar. Ce tine de voluntar, adica abtinerea de la actiuni poate fi eradicat de la începutul vietii de nevointa de cel care are bunavoire, hotârarea de a face voia lui Dumnezeu. Dar eradicarea pornirilor involuntare depinde de eradicarea iubirii de lume si nu poate aparea curând. Patimile sufletesti (pizma, mânia, mândria) au ca origine iubirea de lume, de distractii, placeri, bogatii, onoruri.


Poate ca exista si o forma de mânie sau revolta (în sensul de tulburare launtrica) fata de minciuna si nedreptati, care nu e patimasa.

[sophia]

@ghemis - poti fi bun crestin si fara a renunta la tine si la valorile tale.
Ai spus acolo niste lucruri amestecate.
Dumnezeu Tatal si Fiul au niste valori si au dat si omului niste valori, pe care trebuie sa si le pastreze.
Scopul omului pe pamant nu este sa fie nimic, ci sa faca ceva pe pamantul asta, sa traiasca.
Ah, ca trebuie sa fie bun si sa asculte invataturile lui Iisus, este altceva.
Viata nu poate fi traita izolat intr-un varf de munte, intr-un barlog.
Viata inseamna munca, lupta si astea mai presupun si...pacate.
Dumnezeu ne-a dat in grija pamantul cu tot ce are. Nu traim in gradina raiului. Acolo puteam fi asa cum spui tu, perfecti si fara sa facem nimic. Acolo, daca nu aparea ispita (sarpele) nu am fi gresit.
Treaba noastra aici pe pamant este tocmai sa luptam cu raul si sa ne descurcam si sa aparam aceasta planeta (deja am ajuns si in afara ei), si nu sa ne izolam si sa stam cu mainile in san sau numai la rugaciune.
Ehei, viata asta e grea, suntem 6 miliarde de oameni, cu atatea probleme si credinte.
Trebuie sa traim, sa supravietuim, sa muncim, sa luptam.
Imi amintesti de povestea cu...taurasul Ferdinand (care mirosea flori in timp ce ai lui aveau de luptat).

În prealabil postat de sophia

@ghemis - poti fi bun crestin si fara a renunta la tine si la valorile tale.
...
Dumnezeu Tatal si Fiul au niste valori si au dat si omului niste valori, pe care trebuie sa si le pastreze.
...
Ah, ca trebuie sa fie bun si sa asculte invataturile lui Iisus, este altceva.

Despre ce valori vorbesti aici, sophia? Explica-ne te rog ce ai vrut sa spui in mesajul tau.

[sophia]

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

Acestea sunt calitati crestine: " modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca " si nu trebuie sa renunti la ele, ci sa tinzi spre ele.

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

"Mâniaţi-vă dar nu greşiţi de cele rele vă căiţi în sufletele voastre"(citat aprox)

Cred că primul lucru pe care îl face un om care alege cărarea îngustă a credinţei este conştientizarea faptului că este robul patimilor.Scăparea este numai Dumnezeu care poate vindeca sufletul de mulţimea acestora.
Ce patimi ne stâpânesc mai mult? Dacă le ştim este deja un pas înainte.Următorul pas este să le spovedim şi să luptăm pentru a nu le mai face.
Dar patimile sunt dulci asemenea păcatelor şi este deajuns o imagine, un cuvânt o atingerea un miros sau o desfătare a ochiului pentru ca patima veche să pună stăpânire pe noi .

Lăcaşul patimilor este trupul care îşi cere mereu şi mereu drpturile sale.Societatea ,mediul în care trăim ne menţine şi ne alimentează toate poftele acestui trup robit păcatului.

Spunea cineva că este stâpânit de mânie.Mânia vine de multe ori din excese necontrolate.Trebuie să facem totul după puterile noastre căci încercând să facem lucruri care ne depăşesc(chiar şi în lupta cu patimile) ne vom lovi de propriile limite pe care neputând să le depăşim vom deveni mânioşi sau vom cădea în deznădejde.

Patimile sunt asemenea vântului puternic care vrea să scoată copacul din rădăcină.Atâta timp cât copacul are rădăcină puternică (credinţă ) chiar dacă se va frânge va da din nou ramuri verzi.

Aşadar să luptăm cu patimile dar nu peste puterile noastre ca nu cumva să cădem în deznădejde care distruge credinţa şi ne pune sufletul în mâna celui rău.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Cred că primul lucru pe care îl face un om care alege cărarea îngustă a credinţei este conştientizarea faptului că este robul patimilor.Scăparea este numai Dumnezeu care poate vindeca sufletul de mulţimea acestora.
Ce patimi ne stâpânesc mai mult? Dacă le ştim este deja un pas înainte.Următorul pas este să le spovedim şi să luptăm pentru a nu le mai face.
Dar patimile sunt dulci asemenea păcatelor şi este deajuns o imagine, un cuvânt o atingerea un miros sau o desfătare a ochiului pentru ca patima veche să pună stăpânire pe noi .

Lăcaşul patimilor este trupul care îşi cere mereu şi mereu drpturile sale.Societatea ,mediul în care trăim ne menţine şi ne alimentează toate poftele acestui trup robit păcatului.

Spunea cineva că este stâpânit de mânie.Mânia vine de multe ori din excese necontrolate.Trebuie să facem totul după puterile noastre căci încercând să facem lucruri care ne depăşesc(chiar şi în lupta cu patimile) ne vom lovi de propriile limite pe care neputând să le depăşim vom deveni mânioşi sau vom cădea în deznădejde.

Patimile sunt asemenea vântului puternic care vrea să scoată copacul din rădăcină.Atâta timp cât copacul are rădăcină puternică (credinţă ) chiar dacă se va frânge va da din nou ramuri verzi.

Aşadar să luptăm cu patimile dar nu peste puterile noastre ca nu cumva să cădem în deznădejde care distruge credinţa şi ne pune sufletul în mâna celui rău.

Saracul cu duhul se multumeste numai cu Dumnezeu si este cel mai bogat cand are dragostea Lui . Omul care doreste bogatii si comori pamantesti , orbeste , iar cel ce orbeste in patimi traieste si-n fara de legi , draga Dorina ! Nimeni nu se gandeste atat de putin la Dumnezeu si la al sau suflet , ca si cel ce vrea sa adune multe lucruri lumesti ( vezi Topicul "Sunt sarac" de la Generalitati , sau cel ce se refera la cei ce vor sa dea bir cu fugitii din tara , etc . ) . Dorinta flamanda de a avea , ocupa sufletul , acest chip grozav indeparteaza orice inteles al lucrurilor duhovnicesti si impiedica inima ca sa nu auda glasul lui Dumnezeu care-i vorbeste . Mare adevar , ca niciodata nu vom fi asa de liberi ca atunci cand vom trai in saracie cu duhul . Bine spunea un Sfant Parinte : "Ce bine iti aduce aurul si argintul , daca ele te zdrobesc mai intai cu grijile ( cu patimile - adaug eu ) si apoi iti rapesc si cerul ? ". Cine crede ca Dumnezeu este drept , se va ingrozi de orice pacat , dar tot atat de adevarat este ca cine crede ca Dumnezeu este milostiv si bun , nu deznadajduieste , iar cine crede ca Dumnezeu este Atotputernic , nu primeste nici un gand rau . Oriunde vom vedea raul , acolo cu siguranta lipseste adevarata credinta

[ghemis]

Citat:
In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.

Vezi tu Sophia ce faci aici,judeci pe cineva ca ar fi facut niste lucruri de care nu ai nici o dovada.Omul din gandurile sale si din faptele sale vorbeste.Daca omul face niste compromisuri el crede ca asa fac si semenii lui.Omul bun din visteria inimii sale scoate cele bune,la fel si omul rau din visteria inimii sale scoate cele rele.Viata noastra pe pamant nu necesita niste compromisuri,cei drept putem cadea in compromisuri mai mici sau mai mari dar nu sunt necesare pentru mantuire,din contra trebuie o mai mare incredintare in Dumnezeu si sa ne ferim de aceste caderi pe cat posibil.Acelasi indemn iti dau ,lepadarea de gandurile tale si o mai mare incredintare in Dumnezeu.

Trebuie sa-i dau dreptate sophiei, ca omul are si niste "valori" si preocupari neortodoxe, precum barfa, taclalele interminabile, invidia, gelozia, dorinta de a iesi in evidenta cu orice pret, preocuparea excesiva pentru aspectul exterior, moda, banii, succesul la barbati/femei, increderea in propriile forte, si multe altele. De aceste "valori" e bine sa ne indepartam si sa le recunoastem ca pe roade ale celui rau.