Sarac vs Bogat

[sophia]

AndruscaCIM - noua ne-a explicat preotul la predica asa:
Stii ca exista pilde in care un om bogat a fost si hapsan si nu a daruit altora (ex. aia cu bogatul si ospatul la care numai de-ai lui erau invitati, sau cu Lazar cel sarac) si alte pilde inca omul bogat era si darnic si bun (cel cu vindecarea slugii, sau imi scapa acum altele).
Preotul nostru spunea asa, ca pentru Dumnezeu nu bogatia ca atare este un pacat si faptul de a nu darui si altora din ea, de a nu ajuta pe altul.
Tocmai ce spui tu, sunt unii care sunt bogati, dar si f.filantropi si fac mult bine in lume. Aceia sunt buni crestini.
Pacatul apare atunci cand ai de toate si vezi ca altul de langa tine are nevoie si nu-i dai si lui.
E putin derutant poate.
Ma gandesc acum la acel bogatas care isi facea tot mai multe si mai mari hambare ca sa-si adune granele si bogatiile, dar nu se gandea la saraci. Iisus i-a spus atunci: "nebunule, la noapte vin sa-ti iau sufletul ce-ai sa faci cu averile adunate"?
Nu mi-e clar insa pana la ce limita trebuie sa ajunga saracia. Adica se spune ca monahii sa fie saraci de tot, tendinta spre pustnicie, in care sa nu ai chiar nimic. De ce este buna asta.
Adica daca ar fi calugarii mai avuti, dar ar ajuta pe ceilalti si ar duce impreuna cu ceilalti o viata crestina, ar fi pacatosi?
Pe de alta parte: un dar de la cei Magi a fost aurul (pentru Iisus. In biserici sunt multe obiecte bogate, cu aur si argint, multe biserici marete, cu mult lux, etc.
Asta cum se impaca atunci?
Aici am o deruta. Probabil insa ca este aceeasi explicatie: este bogatie, dar aceste locasuri fac bine oamenilor, macar pentru credinta, chiar daca nu daruiesc material din avutia lor, ci dimpotriva (oamenii trebuie sa doneze bisericii).

Ceea ce nu mi-este nici mie asa clar este cu smerenia si modestia. In sensul ca nu pricep de ce mandria este neaparat pacat.
Da, depinde ce faci cu mandria, daca faci rau altuia, sau nu-i faci bine.
Exista acea regula cu smerenia in biserica si capul plecat. Dar pana unde totusi?