Despre Sabat

pentru cei interesati de acest subiect le propun sa arunce o privire peste cartea urmatoare

http://www.scribd.com/doc/22174262/S...isat-Bachiochi

redau din introducere

Epistola pastorală a papei. Primul eveniment care m-a silit să scriu această carte este publicarea epistolei pastorale Dies Domini de către Papa Ioan Paul II la 31 mai 1998. Documentul acesta are o însemnătate istorică enormă, pentru că în el papa îndeamnă la redeşteptarea păzirii duminicii, făcând apel la imperativul moral al poruncii Sabatului şi la nevoia de legislaţie civilă pentru a uşura păzirea duminicii ca zi sfântă.
Epistola pastorală ridică două subiecte importante de care trebuie să ne ocupăm urgent. Primul este apărarea păzirii duminicii de către papa ca întruchipare şi „exprimare deplină" a Sabatului. Acest punct de vedere, aşa cum este arătat în capitolul 1 al acestei cărţi, nu numai că este lipsit de sprijin biblic şi istoric, ci reprezintă şi o îndepărtare semnificativă de la învăţătura tradiţională catolică. Biserica Romano-Catolică a învăţat că păzirea duminicii este o instituţie ecleziastică diferită de Sabat în însem¬nătate şi funcţie. Ioan Paul se îndepărtează de deosebirea tradiţională catolică dintre Sabat şi duminică, pentru a face ca păzirea duminicii să fie un imperativ moral, poruncit chiar de Decalog.
Cea de-a doua problemă este apelul papei către creştini „să se străduiască să se asigure că legislaţia civilă respectă datoria de a păzi sfânta duminică".1 Justificarea pentru un astfel de apel este presupunerea papei că păzirea duminicii este o poruncă morală „înscrisă" chiar în Decalog2 şi, prin urmare, ea trebuie să fie sprijinită de legislaţia civilă promulgată de comunitatea internaţională a naţiunilor.

Cei care au obisnuinta sa anuleze VT prin prisma NT ,cred ca dau dovada de ignoranta intr-un anumit sens . Isus nu a anulat Legea ci a implinit-o si chiar a extins-o ,devenind chiar mai aspra (aparent) decit cea primita de Moise.
Probabil Noua Lege vi se pare mai usoara .Oare ?
Daca inainte era de ajuns numai jertfa altcuiva ca sa ti se ierte pacatul ,acum trebuie sa jertfesti propria fire pacatoasa . E usor asa ceva ?
Fara Hristos ,e imposibil. Problema se rezolva ,in primul rind la nivel spiritual ,prin relatia de credinta cu Hristos ,care s-a dat primul ca jertfa de ispasire pt fiecare .Mintuirea e asigurata prin cruce, si e un dar gratuit de la Hristos pt oricine crede in El .
Anuleaza asta Legea ? Conform Romani - nicidecum, Legea e sfinta ,dreapta si buna.

Acum depinde de fiecare ce vrea sa vada la Lege : binecuvintarea sau pedeapsa .
La fel ca in exemplul cu musca si albina . Fiecare vede cu ce e obisnuit .

La 31 mai 1998, papa Ioan Paul II a promulgat o lungă epistolă pastorală, Dies Domini, în care face un apel stăruitor pentru reînviorarea păzirii duminicii. El apelează la imperativul moral al poruncii Sabatului şi la nevoia de legislaţie civilă care să uşureze păzirea duminicii. Documentul acesta are o semnificaţie istorică enormă, deoarece se ocupă de problema critică a răspândirii profanării duminicii în „pragul Marelui Jubileu al anului 2000".' Evenimentul acesta are o mare însemnătate pentru Biserica Catolică: peste treizeci de milioane de catolici sunt aşteptaţi să meargă în pelerinaj la Roma, căutând iertare pentru propriile lor păcate şi o reducere a pedepsei temporale pentru cei iubiţi ai lor din purgatoriu.
Papa îşi dă prea bine seama că această criză a păzirii duminicii este un obstacol major pentru reînnoirea spirituală care se intenţionează să aibă loc cu ocazia Marelui Jubileu. Papa crede că răspândirea profanării duminicii reflectă criza spirituală a Bisericii Catolice şi a creştinismului în general. După părerea papei, prezenţa uimitor de slabă la liturghia de duminică arată că astfel „credinţa este slabă" şi „în scădere".2 El crede că, dacă tendinţa aceasta nu este inversată, ea poate să ameninţe viitorul Bisericii Catolice acum, în pragul celui de al treilea mileniu. El afirmă: «Ziua Domnului a edificat istoria bisericii pe parcursul a două mii de ani;cum putem crede că ea nu va continua să modeleze viitorul?"3
In timp ce citeam epistola pastorală, mi-am adus aminte de o cuvântare a Preşedintelui Abraham Lincoln, ţinută la 13 noiembrie 1862. în acea cuvântare, el accentuează funcţia vitală a Sabatului în supravieţuirea creştinătăţii: „După cum păzim sau călcăm ziua Sabatului, noi salutăm în mod nobil sau pierdem în mod josnic ultima şi cea mai bună speranţă prin care se ridică omenirea".4 Evident că, pentru Abraham Lincoln, Sabatul insemna duminica. Aceasta nu reduce din valoare faptul că unul dintre cei mai de seamă preşedinţi ai Americii a recunoscut în principiul păzirii Sabatului cea mai bună nădejde de reînnoire şi ridicare a fiinţelor umane.
Papa observă cu regret că duminica a devenit pur şi simplu „o parte a sfârşitului de săptămână", când oamenii sunt implicaţi „în activităţi culturale, politice şi sportive", care pricinuiesc pierderea conştientei de a „păzi ca sfântă ziua Domnului".6
Dată fiind situaţia prezentă, Ioan Paul crede cu tărie că astăzi este „mai necesar ca niciodată să se redescopere adâncile temelii doctrinale care stau la baza preceptelor bisericii, astfel ca valoarea constantă a duminicii în viaţa creştină să fie clară pentru toţi credincioşii".7

însemnătatea creatoare şi răscumpărătoare a Sabatului.

Comentariile Papei cu privire la însemnătatea Sabatului sunt cele mai perceptive şi ar trebui să-i emoţioneze mai ales pe sabatarieni. De exemplu, vorbind despre odihna lui Dumnezeu în a şaptea zi a creaţiunii, Ioan Paul spune: „Odihna divină a zilei a şaptea nu face aluzie la un Dumnezeu inactiv, ci accentuează plinătatea a ceea ce a fost creat. Ea vorbeşte, ca să zicem aşa, despre zăbovirea lui Dumnezeu în faţa lucrărilor 'foarte bune' (Gen. 1,31), făcute de mâna Lui, spre a arunca asupra lor o privire plină de bucurie şi desfătare. Aceasta este o privire 'contemplativă', care nu doar priveşte la noile realizări, ci se bucură de frumuseţea a ceea ce fusese deja înfăptuit".
„Faptul că Dumnezeu a încetat să mai creeze în ziua a şaptea exprimă dorinţa Lui de a fi cu creaţiunea Lui, pentru a da creaturilor Sale nu numai lucruri, ci pe Sine însuşi".14
Ioan Paul vorbeşte elocvent despre dezvoltarea teologică a Sabatului, de la odihna creaţiunii (Gen.2,1-3; Exodul 20,8-11), până la odihna răscumpărării (Deut. 5,12-15). El observă că, în Vechiul Testament, porunca Sabatului este în legătură „nu numai cu 'odihna' tainică a lui Dumnezeu după zilele creaţiunii (Exodul 20,8-11), ci şi cu salvarea pe care o oferă Dumnezeu lui Israel, prin eliberarea din robia Egiptului (cf Deut. 5,12-15). Dumnezeul care Se odihneşte în ziua a şaptea, bucurân-du-Se de creaţiunea Lui, este acelaşi Dumnezeu care îşi descoperă slava eliberându-i pe copiii lui Israel de sub asuprirea lui faraon".15
Fiind un memorial al creaţiunii şi răscumpărării, „'Sabatul' a fost deci interpretat, în mod evocator, ca un element determinant în 'arhitectura sacră' a timpului, care marchează revelaţia biblică. El reaminteşte că universul şi istoria aparţin lui Dumnezeu şi, fără o constantă conştientă a acestui adevăr, omul nu poate sluji în lume ca un colaborator al Creatorului".16

Contrar scriitorilor dispensaţionalişti şi ai aşa-numitului „legământ nou", care reduc Sabatul la o poruncă ceremonială mozaică, dată exclusiv pentru evrei, Ioan Paul recunoaşte corect că „porunca Sabatului... este adânc înrădăcinată în planul lui Dumnezeu. Aceasta este cauza pentru care, spre deosebire de multe alte precepte, el nu este pus în contextul stipulaţiilor strict cultice, ci în Decalog, cele 'zece vorbe', care reprezintă tocmai stâlpii vieţii morale înscrişi în inima omului. Punând această poruncă în contextul etic general, Israel şi apoi biserica declară că nu o consideră doar o problemă de disciplină religioasă a comunităţii, ci o expresie de terminantă şi de neînlăturat a relaţiei noastre cu Dumnezeu, anunţată şi expusă în revelaţia biblică. Aceasta este perspectiva în cadrul căreia creştinii trebuie să descopere astăzi porunca Sabatului".17
Ce afirmaţie profundă, vrednică de meditat! Păzirea Sabatului „nu este doar o problemă de disciplină religioasă a comunităţii, ci o expresie determinantă şi de neînlăturat a relaţiei noastre cu Dumnezeu". Pentru a aprecia adevărul acestei afirmaţii, este important să ne amintim că viaţa noastră este o măsură de timp şi felul în care ne folosim timpul arată priorităţile noastre. Credincioşii care îi dau prioritate lui Dumnezeu în cugetarea şi trăirea lor în ziua de Sabat dovedesc că Dumnezeu contează in viaţa lor. în felul acesta, păzirea Sabatului este într-adevăr „o expresie determinantă şi de neînlăturat a relaţiei noastre cu Dumnezeu".
Ioan Paul dezvoltă acest aspect în mod elocvent, spunând: „Relaţia omului cu Dumnezeu cere timp de rugăciune explicită, în care relaţia devine un dialog intens, implicând fiecare dimensiune a persoanei. 'Ziua Domnului' este, prin excelenţă, ziua acestei relaţii, când bărbaţi şi femei înalţă cântarea lor spre Dumnezeu şi devin glasul întregii creaţiuni".18

[Danut7]

Maranatha,

Duminica este ziua noua de odihna a crestinilor si Noul Sabat.Aceasta zi are mare insemnatate pentru crestinii adevarati.Multe dintre argumentele aduse in discutie de Papa Ioan Paul al II lea, au mai fost dezbatute aici, iar fratii tai(daca esti adventist) nu au reusit sa le combata.Poti sa te uiti si dumneata pe paginile din spate, daca chiar te intereseaza.Nu cred ca iti va zice cineva ca la noi la ortodocsi printre alte atribute , duminica nu reprezinta ziua de odihna.

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Danut7

Nu cred ca iti va zice cineva ca la noi la ortodocsi printre alte atribute , duminica nu reprezinta ziua de odihna.

Nici un adventist de pe acest forum nu a contestat acest lucru. Singura contestaţie este cu privire la sursă. Nu Dumnezeu cere păzirea duminicii ca zi de cult, odihnă, părtăşie, etc.

În prealabil postat de Danut7

Duminica este ziua noua de odihna a crestinilor si Noul Sabat.Aceasta zi are mare insemnatate pentru crestinii adevarati.

Crestinii adevarati asculta de invataturile Domnului Iisus Hristos (gasite numai in Sfanta Scriptura) si ii urmeaza exemplul in ceea ce a facut El. Domnul Iisus Hristos a pazit ziua a saptea (sabatul) si a readus aceasta sarbatoare a creatiei la frumusetea de la inceput ("a dezlegat sambata" de poverile puse de farisei).

De asemenea, Mantuitorul nu a schimbat niciodata ziua de odihna sfintita si binecuvantata de Dumnezeu de la inceput (ziua a saptea).

In Sfanta Scriptura (singura Carte in care gasim invataturile Mantuitorului si ale Sfintilor Sai Apostoli), nu gasim nici un verset despre schimbarea zilei a saptea (ca zi de odihna inchinata Domnului), cu ziua intaia (duminica). Aceasta schimbare au facut-o oamenii, nu Dumnezeu. Tu, de cine asculti? De oameni, sau de Dumnezeu?