Care-i necazul vietii Dvs ,in clipa de fata?.....

[laurschepsis]

Doamne-ajuta!

M-am rugat si ma rog sa-mi dea ce stie El ca-mi trebuie. De aceea tot ce am primit, bine sau aparent rau, am nadejdea ca este spre ajutorul meu. Este motivul pentru care nu pot spune ca am necazuri ci pot doar sa multumesc Domnului pentru ca are rabdare cu nevrednicul de mine.

Durerile mele sunt in raport cu faptul ca nu reusesc sa fiu ceea ce as vrea sa fiu. Ma dor toate cele ce vad ca stramba binele si frumosul. Dintre ele, mutilarea morala a copiilor prin exemplul rau al parintilor sau al mediului in care invata sa fie, abandonul batranilor si distrugerea habitatului nostru (Terra) le resimt mai acut. Rautatea si minciuna ca reflexe ale eului distorsionat. Tentatia spre desfrau. Lenea si mandria. Toate sunt contemporane cu mine si toate imi umbresc privirea. Dar, pentru toate exista nadejdea indreptarii.

Doamne-ajuta!

[costel]

În prealabil postat de laurschepsis

Doamne-ajuta!

M-am rugat si ma rog sa-mi dea ce stie El ca-mi trebuie. De aceea tot ce am primit, bine sau aparent rau, am nadejdea ca este spre ajutorul meu. Este motivul pentru care nu pot spune ca am necazuri ci pot doar sa multumesc Domnului pentru ca are rabdare cu nevrednicul de mine.

Ma bucur ca le primesti pe toate in acest mod. Dumnezeu n-ar ingadui sa fie nimic din ceea ce se intampla daca din acestea n-ar iesi ceva bun.

Demonii au jurat sa distruga oamenii.cand un om se lasa in paragina se lasa in voia demonilor.

[Simona-Marilena]

Pai sunt foarte multe...In primul rand, m-am departat de Dumnezeu si mi-e frica...foarte frica. In al 2-lea rand...sentimentele de vinovatie. Apoi...certurile cu colegii mei care continua sa ma calce in picioare pentru ca-s o "fraiera si o ciudata care merge la Biserica si nu stie sa loveasca cu pumnul"...dupa care tristetea si frica din sufletul meu...simt ca Dumnezeu nu ma mai iubeste...ca..m-a parasit.

[glykys]

În prealabil postat de Simona-Marilena

Pai sunt foarte multe...In primul rand, m-am departat de Dumnezeu si mi-e frica...foarte frica. In al 2-lea rand...sentimentele de vinovatie. Apoi...certurile cu colegii mei care continua sa ma calce in picioare pentru ca-s o "fraiera si o ciudata care merge la Biserica si nu stie sa loveasca cu pumnul"...dupa care tristetea si frica din sufletul meu...simt ca Dumnezeu nu ma mai iubeste...ca..m-a parasit.

Simona-Marilena, ai parinte duhovnic? Te va ajuta foarte mult sa scapi de sentimentele de vinovatie si s ate lupti cu aceasta deznadejde! Curaj! Stii si tu ca in dragoste adevarata nu exista frica! Cat despre colegi, eu nu pricep de ce trebuie sa le spui tu lor ce faci, daca mergi la biserica... astea sunt, pana la urma, lucruri personale! Fa-te ca nu ii auzi!

[lavinia40]

În prealabil postat de glykys

Simona-Marilena, ai parinte duhovnic? Te va ajuta foarte mult sa scapi de sentimentele de vinovatie si s ate lupti cu aceasta deznadejde! Curaj! Stii si tu ca in dragoste adevarata nu exista frica! Cat despre colegi, eu nu pricep de ce trebuie sa le spui tu lor ce faci, daca mergi la biserica... astea sunt, pana la urma, lucruri personale! Fa-te ca nu ii auzi!

Are dreptate, Glyhys..Esti f.tanara dar esti o fata desteapta, si ai inteles ca religia ortodoxa nu ne face plicticosi si terni fata de cei din jur.Totusi, ai grija ,ORTODOXIA nu e o moda, acel,, ceva'" care ne face mai aparte daca vorbim despre ea...Ortodoxia e vie, si asteapta fapte ....altfel, credibilitatea e minima.Copiii sunt f.atenti la acest lucru.DOAMNE-AJUTA!

[Simona-Marilena]

Am duhovnic...Nu fac asta pentru a starnii vreun interes. Doar ca la religie profu' mai intreaba cine a fost la biserica...:) Iar ei contra-ataca :P

[windorin]

Necazul meu, vechi si pururi actual, este dorul de Dumnezeu, prezent in inima mea uneori mai lin, alteori mai tare.
Simt ca ma doare lipsa unei simtiri personale, vii, a lui Dumnezeu. Simt ca se poate mai mult.
Simt ca este extrem de aproape, insa imi tot scapa. Si cand obosesc, se duce atat de departe.
Si iar ma ridic si Il caut. Si tot il simt aproape, dar nu il gasesc.

Simt insa ca harul Lui lucreaza.
Am avut momente recente in care harul m'a umplut de o bucurie nespusa.
Insa nu am puterea de a pastra aceeasi masura pe mai mult timp.
Sunt incapabil de a imi uni mintea cu inima, de a cunoaste si de a simti simultan pe Dumnezeu.

Cand am mers prima data la un duhovnic bun, dupa slujba multi stateau la coada sa-si spuna necazurile si sa primeasca sfaturi duhovnicesti, incurajari etc. Nu m-am asezat la rand imediat, ci am stat putin pe iarba cu alti crestini, nestiind cu ce sa incep, caci aveam o lista intreaga de probleme.

Dupa ce i-am ascultat pe cativa oameni, necazurile mele mi s-au parut mici si neinsemnate in comparatie cu ale altora. Si niciodata nu i-am mai vorbit parintelui despre ele. Unele aspecte care nu-mi conveneau au disparut, altele s-au accentuat, asa ca le-am cosmetizat eu cu ajutorul lui Dumnezeu in asa fel incat sa nu-mi mai provoace tristete.

Am descoperit recent Acatistul nefacutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos. O bijuterie de acatist. Fiecare icos se incheie asa: ,,Doamne, Mantuitorul meu, vino si vindeca-mi durerile cele sufletesti si trupesti!''

E suficient sa-I multumesc lui Dumnezeu ca-mi mai da si necazuri si ma mai trezeste astfel la rugaciune, caci tristetea imi dispare pur si simplu. Atunci imi vin in minte versurile unui cantec:

,,Ce dulce-i viata cu Iisus
Sub crucea Lui cand te apleci
Ai vrea cu Dansul sa ramai
Pe veci de veci.

Sa-nduri oricate lovituri
Prin mii de prigoniri sa treci
De-L ai pe El, esti fericit
Pe veci de veci."

Oamenii pe care i-am considerat dusmani m-au ajutat cel mai mult sa ma apropii de Dumnezeu. Parintele Paisie de la Sihla avea o vorba atunci cand cineva ii facea vreun necaz: ,,Dumnezeu l-a trimis pe acela sa ma smereasca."

Spun adesea ,,Faca-se voia Ta", atunci cand rostesc Tatal nostru, dar tot adesea ma gandesc sa se faca, de fapt, voia mea care nu intotdeauna coincide cu voia lui Dumnezeu.

Daca-mi doresc faima sau multi bani, atunci lista cu ,,probleme'' se lungeste considerabil. Daca pic in slava desarta si-i dispretuiesc pe cei din jur, Dumnezeu ii da in gand cuiva sa ma puna la punct. Si tot asa...

Ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa ma cercetez cum se cuvine pentru a vedea la timp in ce masura sunt eu insami dusmanul mantuirii sufletului meu.

ce poetici sunteti unii pe-aici... de ce mai bine nu ziceti fratilor ca n-aveti nici o problema arzatoare, ca oameni suntem !