Prieteniile rele strica obiceiurile bune

[Marius22]

Strabunicul meu avea o vorba: "In viata, de ce sa te iei tu dupa altii? Ceilalti sa se ia dupa tine!" Nu o spunea niciodata indemnand la mandrie, sau neascultare. Nicidecum. El tintea acea masura, pe care si Sfantul Apostol Pavel ne-o cere, de a fi pilda celorlalti, prin cuvant, prin purtare, prin dragoste, prin credinta, prin curatie.

Batranelul, chiar daca nu avea scoala multa, avea in schimb o inalta intelepciune si o credinta puternica, dobandite in feluritele incercari de o viata. Nu am reusit, pana acum, nici macar in mica parte, sa aplic indemnul batranului. Insa, cu atat mai mult, ma cutremur, dandu-mi seama ca nu am devenit, pana acum, nici ceea ce ne indemna sa devenim, Mantuitorul, si anume: aluatul care dospeste intreaga framantatura, sarea pamantului si lumina lumii.

[Anna]

Iar vin eu cu ce mai aud/citesc din psihologie. Un comportament diferit de al grupului/anturajului/comunitatii este posibil in special atunci cand suntem maturi emotional sau mai copti. La adolescenti predomina nevoia de a se integra intr-un grup de prieteni de aceeasi varsta. De aceea cand grupul stabileste anumite comportamente fara de care nu este admis printre ei, adolescentul de cele mai multe ori va ceda. Trebuie intr-adevar sa fie deosebit, foarte matur, foarte puternic, sa mearga impotriva valului. Nu trebuie sa uitam ca intr-un fel esti cand esti bebe, cand esti mic, cand esti adolescent, tanar, matur sau batran. Se schimba si psihicul. De aceea pentru ca un adolescent sa nu intre in anturaje negative, trebuie neaparat sa aiba alternativa unei integrari intr-un anturaj pozitiv, altfel se va simti un izolat, paria, va deveni deprimat etc etc. Sau poate s-o faca intr-adevar doar pentru Hristos, iar parerea mea este ca aici e mucenicie deja si nu toti sunt in stare de asa ceva.
Asa ca sfaturile aici sunt in functie de varsta. Intr-adevar, un om matur si armonios dezvoltat are puterea de a decide pentru sine, de a-si sustine pozitia in fata celorlalti, de a putea sta tare in fata lor. Ca si un copac, e mult mai puternic unul matur si bine infipt in pamant decat cel care abia a rasarit, nu?

[LapetiteMoc]

Sunt copii care au parte acasa de o educatie teoretica foarte buna, cu invataturi bune si drepte, insa parintii sunt excesiv de severi si pretind de la ei, micutii, sa fie perfecti. Nu trebuie deloc uitat ca, pentru a tine copilul in buna oranduiala a mintii, acesta trebuie mereu incurajat si valorizat in familie. Daca nu are parte de valorizare si apreciere acasa, o va cauta in alta parte. De aceea cade prada unui anturaj dubios. Acolo poate gasi ceea ce-i lipseste acasa.
Copilul greseste adesea si nu raspunde de cele mai multe ori asteptarilor parintilor. Si sunt parinti care isi descurajeaza adesea copilul neapreciindu-l pentru ceea ce a facut. Dimpotriva, i se spune ca putea si mai bine, sau ca rezultatul lui e o intamplare, nicidecum un raspuns la efortul sau. Copiii vor sa-si multumeasca parintii, dar cand acestia se arata nemultumiti, ce prapastie mai mare se poate deschide in inima copilului? Atunci cauta un mediu in care sa fie aplaudat, bagat in seama, apreciat, valorizat.

copii nu trebe lasati cu bagabonti trebuie verificat anturajul lor mereu cu cine se joaca ,cu cine se duc la petreceri ,,cat stau ei pe net si cu cine stau de vorba. PARINTII TREBUE SA STIE MEREU sa fie informati ca sa poa sa intervina cand copilul face o prostie si ca sa previna aceste prosti.

azi sint multe amenintari la copiii nostrii, droguri ,sex si muzica satansita.uitativa in jur ,numai bani masini si femei viseaza tinerii au uitat de valorile adevarate ale familiei.noi parintii trebuie sa facem ceva sa nu se duca de tot pe rapa copii nostrii.

[heaven]

Oare acceptati ideea ca si parintii pot invata de la proprii lor copii in aceasta viata?
Chiar sunt curioasa sa aud si astfel de puncte de vedere...

[windorin]

Vine o vreme in care parinti au numai de invatat de la copii. Doar ca nu toti parintii accepta acest lucru, ba chiar foarte putini. Mandria si varsta atarna mai greu decat increderea in propriii copii. Se intampla ca mintea tanara sa vada mai bine lucrurile, in perspectiva si mai in amanunt, insa mintea batrana sa nu aiba incredere decat in ce vede si atinge.

Este o lupta intre generatii, adesea vazuta atunci cand tinerii locuiesc langa batrani, parintii langa copii.

[heaven]

Asa este,Windorin...
Alte pareri?

[cristina2012]

În prealabil postat de heaven

Oare acceptati ideea ca si parintii pot invata de la proprii lor copii in aceasta viata?
Chiar sunt curioasa sa aud si astfel de puncte de vedere...

OOOO, da, eu cel putin invat mereu de la copiii mei care inca sunt destul de mici (cel mai mare are 10 ani).
- invat multe despre propriile mele pacate pentru ca le vad la copiii mei
- invat multe despre cum sunt eu fata de Dumnezeu si cam cate imi rabda Dumnezeu mie (cel putin tot atat cate am eu de rabdat copiilor mei)
- vrand-nevrand ca mama exersezi unele virtuti crestine, de exemplu jertfirea de sine, daruirea pentru altul
- copiii nostri pot avea calitati pe care noi nu le avem si pe care le invatam de la ei

Nu degeaba se zice ca femeia se mantuieste prin copii... asa isi descopera si isi lucreaza talantii.

[heaven]

Ma bucur sa vad niste parinti atat de intelepti si cu spirit tanar! :)

[Marius22]

În prealabil postat de heaven

Oare acceptati ideea ca si parintii pot invata de la proprii lor copii in aceasta viata? Chiar sunt curioasa sa aud si astfel de puncte de vedere...

Nu exista limita de varsta care sa nu ne permita sa invatam unii de la ceilati. Exista insa mai putina sau mai multa dragoste, mai putina sau mai multa deschidere, mai putina sau mai multa bunavoire. Inainte de a incepe noi sa-i invatam primele lucruri, pruncii ne sunt mai intai invatatori. Deprindem de la ei gingasia, puritatea, curatia, nerautatea, sinceritatea si multe alte lucruri ziditoare pe care unii le-am pierdut cu trecerea anilor. Numai traind langa copii, numai in aceasta lumina, ne putem intelege si noi perioada copilariei, pe care la acea varsta nu am constientizat-o deplin.