un sot...intretinut

[catalina24680]

Am mai citit cateva mesajele voastre,dar nu am reusit pe toate...Of ! M-au cam intristat unele reactii. Mi-a fost totusi foarte de folos sa va scriu despre problema mea si sa ascult parerile voastre. Inima mea a ajuns la o concluzie: Gabi ma iubeste si eu il iubesc si orice ar fi vom trece impreuna ca asa ne-a unit Domnul. In nici un caz nu ma gandesc sa divortez pentru ca daca nici macar cu sotul meu nu am noblete, cu cine voi avea? Daca Domnbul mi-a purtat atatea mizerii si atata m-a asteptat in toate si inca ma mai asteapta, oare nu sunt macar datoare sa port si eu greutatea sotului meu si sa-l astept? Si oricum ar fi , nu ma vad fara el nici in viata asta nici in vesnicia pe care nadajduiesc sa fie in Hristos.

Iata hotararea mea luata in doua directii : cea lumeasca si cea duhovniceasca.

Lumeste :
1.vom merge la un psiholog (avem binecuvantare de la duhovnic) pentru partea tehnica ca sa zic asa, pentru stabilirea cauzelor care au dus la aceasta situatie (problemele din copilarie mai ales) si corelarea lor cu problemele prezente. Dupa parerea mea si a lui un psiholog bun poate fi de mare ajutor pentru ca Domnul lucreaza si acolo. Bine-nteles "raportam" duhovnicului si el are ultimul cuvant.

I-am zis lui Gabi de solutia cu psihologul si a acceptat bucuros.

2.vom cauta un loc de munca care sa fie pe masura lui si pe inclinatia lui si vom astepta pana vom gasi(acum se gasesc din ce in ce mai greu) . A fost vina mea la capitolul asta pana acum , recunosc,pentru ca l-am impins catre locuri de munca unde se castiga binisor 18-20mil+masina dar care nu erau pe "croiala" lui. Adica nu erau pe ce a studiat el si nu numai ca nu era pasionat deloc dar ii era total peste mana ce facea. Sau daca a fost ceva de care el era pasionat eu ii tot ridicam stacheta sa faci asa, sa dregi asa, sa fii asa... Am gresit.

Intr-adevar daca nu ai ce manca nu mai trebuie sa faci mofturi, te duci si dai la sapa si tot faci ceva, asa e, dar nu analizam cazuri fictive aici "daca, daca..." ci un caz concret, iar la noi nu se pune problema ca nu avem ce manca. Asa ca am luat aceasta hotarare chiar daca va fi un serviciu mai modest dar vreau sa fie un serviciu ales de el si sa faca acolo cat poate, fara presiuni din partea mea.

Duhovniceste :

1. cred ca mai intai trebuie sa ma uit bine in oglinda cum ati spus si voi, sa cer Domnului sa-mi arate asa cum numai El stie, cu blandete, punctele mele gresite si sa incepem sa lucram la ele. Puncte gresite pana acum ar fi : reprosurile, presiunea, asteptarile mari care poate nu sunt in concordanta cu asteptarile Domnului de la El, lipsa de respect care poate se manifesta prin privire sau gestica sau chiar prin tacere.

2.mai multa rugaciune si bucurie ca ne avem unul pe altul si pe Domnul.

Nu ma consider o norocoasa ca nu bea, nu merge cu femei, nu se drogheaza, ma consider o norocoasa ca toti oamenii de altfel pentru ca Domnul ma iubeste si a dovedit asta chiar prin faptul ca mi-a dat sa port neputinta sotului meu. E un paradox, ca toata ortodoxia de altfel, ca sotul meu e intristat de "handicapul " lui dar nu se schimba. Dar oare eu nu fac la fel?! Oare eu nu vreau sa ma rog macar PUTIN mai mult si uit cu zilele....si vreau sa ma rog, dar tot nu ajung sa ma rog zilnic, daramite neincetat ?!?!?! Oare eu nu vreau sa ma aseman cu Dumnezeu?! Dar totusi nu ma aseman....ci am mai mult "trasaturi" dracesti nerabdare, ura, manie, etc.....Si atunci daca eu nu-mi iert sotul, daca eu nu-l inteleg, daca eu nu-l rabd, cum sa ma astept ca Domnul sa faca acestea cu mine?

Da, discutand cu voi (multumesc ca mi-ati acordat atentie) am realizat ca durerea pe care o simt eu fata de neputinta sotului meu e si durerea lui Dumnezeu fata de mine. Oare pe Domnul nu-l doare inima ca eu sunt mai mereu absenta, ca gandesc de multe ori lumeste, ca nu dau atentie oamenilor din jurul meu ca El a zis o cale : "iubeste! " si eu nici o bag in seama?!

Mai fratilor , mai ! Va multumesc din tot sufletul pentru cele scrise, cu lacrimi va multumesc ca asa mi-am dat seama ca eu imi iuebsc sotul asa cum e si nu as vrea pe nimeni altcineva in locul lui si cu el vreau sa petrec si vesnicia, cu sau fara serviciu nu stiu de care !

E o mare binecuvantare ca a lasat Domnul aceasta "greutate" in relatia noastra ca sa iasa cele urate la iveala si El sa le vindece.

Iar draga Ory, ma bucur ca ai realizat atatea in viata ta si te-ai zbatut. Te admir ! Dar oare nu de la Domnul s-au facut acestea ?! Oare nu sunt acestea acel "bagat in traista " de care pomeneai? Puterea de a te zbate in viata de la cine e? De la noi insine? Vointa de a te zbate de la cine? Sunt daruri minunate de la Dumnezeu pe care El ti le-a bagat in traista , daruri cu care El ne binecuvanteaza. Insa un lucru imi este mai clar acum dupa ce am citit parerile voastre, darurile nu sunt pentru noi insine ci pentru celalat, ca sa-l fericim pe celalalt, ca sa se implineasca porunca : "iubiti-va unii pre altii precum Eu am iubit pre voi"

Intr-adevar nu trebuie ca unul sa lesine muncind si celalat sa stea la soare si sa doarma, dar sotul meu isi recunoste vina, se caieste si vrea sa se schimbe numai ca puterea vointei la el s-a imbolnavit pe parcurs din cauza mai multor factori pe care nu mai e cazul sa-i prezint. Si avand o vointa slaba vom cere de la Domnul ca cele ce sunt cu neputinta la noi, sa nu fie cu neputinta si la El, dupa cum nemincinoasa lui gura ne-a promis.

Va multumesc inca o data mult, mult mult pentru ajutor !!!!
Hristos in mijlocul nostru !

[Anna]

Apoi eu nu mai imi fac probleme. O sa se rezolve :) Ca se observa ca-l iubesti si apelezi la Dumnezeu, asa ca totul o sa fie bine.

[heaven]

În prealabil postat de catalina24680

Am mai citit cateva mesajele voastre,dar nu am reusit pe toate...Of ! M-au cam intristat unele reactii. Mi-a fost totusi foarte de folos sa va scriu despre problema mea si sa ascult parerile voastre. Inima mea a ajuns la o concluzie: Gabi ma iubeste si eu il iubesc si orice ar fi vom trece impreuna ca asa ne-a unit Domnul. In nici un caz nu ma gandesc sa divortez pentru ca daca nici macar cu sotul meu nu am noblete, cu cine voi avea? Daca Domnbul mi-a purtat atatea mizerii si atata m-a asteptat in toate si inca ma mai asteapta, oare nu sunt macar datoare sa port si eu greutatea sotului meu si sa-l astept? Si oricum ar fi , nu ma vad fara el nici in viata asta nici in vesnicia pe care nadajduiesc sa fie in Hristos.

Iata hotararea mea luata in doua directii : cea lumeasca si cea duhovniceasca.

Lumeste :
1.vom merge la un psiholog (avem binecuvantare de la duhovnic) pentru partea tehnica ca sa zic asa, pentru stabilirea cauzelor care au dus la aceasta situatie (problemele din copilarie mai ales) si corelarea lor cu problemele prezente. Dupa parerea mea si a lui un psiholog bun poate fi de mare ajutor pentru ca Domnul lucreaza si acolo. Bine-nteles "raportam" duhovnicului si el are ultimul cuvant.

I-am zis lui Gabi de solutia cu psihologul si a acceptat bucuros.

2.vom cauta un loc de munca care sa fie pe masura lui si pe inclinatia lui si vom astepta pana vom gasi(acum se gasesc din ce in ce mai greu) . A fost vina mea la capitolul asta pana acum , recunosc,pentru ca l-am impins catre locuri de munca unde se castiga binisor 18-20mil+masina dar care nu erau pe "croiala" lui. Adica nu erau pe ce a studiat el si nu numai ca nu era pasionat deloc dar ii era total peste mana ce facea. Sau daca a fost ceva de care el era pasionat eu ii tot ridicam stacheta sa faci asa, sa dregi asa, sa fii asa... Am gresit.

Intr-adevar daca nu ai ce manca nu mai trebuie sa faci mofturi, te duci si dai la sapa si tot faci ceva, asa e, dar nu analizam cazuri fictive aici "daca, daca..." ci un caz concret, iar la noi nu se pune problema ca nu avem ce manca. Asa ca am luat aceasta hotarare chiar daca va fi un serviciu mai modest dar vreau sa fie un serviciu ales de el si sa faca acolo cat poate, fara presiuni din partea mea.

Duhovniceste :

1. cred ca mai intai trebuie sa ma uit bine in oglinda cum ati spus si voi, sa cer Domnului sa-mi arate asa cum numai El stie, cu blandete, punctele mele gresite si sa incepem sa lucram la ele. Puncte gresite pana acum ar fi : reprosurile, presiunea, asteptarile mari care poate nu sunt in concordanta cu asteptarile Domnului de la El, lipsa de respect care poate se manifesta prin privire sau gestica sau chiar prin tacere.

2.mai multa rugaciune si bucurie ca ne avem unul pe altul si pe Domnul.

Nu ma consider o norocoasa ca nu bea, nu merge cu femei, nu se drogheaza, ma consider o norocoasa ca toti oamenii de altfel pentru ca Domnul ma iubeste si a dovedit asta chiar prin faptul ca mi-a dat sa port neputinta sotului meu. E un paradox, ca toata ortodoxia de altfel, ca sotul meu e intristat de "handicapul " lui dar nu se schimba. Dar oare eu nu fac la fel?! Oare eu nu vreau sa ma rog macar PUTIN mai mult si uit cu zilele....si vreau sa ma rog, dar tot nu ajung sa ma rog zilnic, daramite neincetat ?!?!?! Oare eu nu vreau sa ma aseman cu Dumnezeu?! Dar totusi nu ma aseman....ci am mai mult "trasaturi" dracesti nerabdare, ura, manie, etc.....Si atunci daca eu nu-mi iert sotul, daca eu nu-l inteleg, daca eu nu-l rabd, cum sa ma astept ca Domnul sa faca acestea cu mine?

Da, discutand cu voi (multumesc ca mi-ati acordat atentie) am realizat ca durerea pe care o simt eu fata de neputinta sotului meu e si durerea lui Dumnezeu fata de mine. Oare pe Domnul nu-l doare inima ca eu sunt mai mereu absenta, ca gandesc de multe ori lumeste, ca nu dau atentie oamenilor din jurul meu ca El a zis o cale : "iubeste! " si eu nici o bag in seama?!

Mai fratilor , mai ! Va multumesc din tot sufletul pentru cele scrise, cu lacrimi va multumesc ca asa mi-am dat seama ca eu imi iuebsc sotul asa cum e si nu as vrea pe nimeni altcineva in locul lui si cu el vreau sa petrec si vesnicia, cu sau fara serviciu nu stiu de care !

E o mare binecuvantare ca a lasat Domnul aceasta "greutate" in relatia noastra ca sa iasa cele urate la iveala si El sa le vindece.

Iar draga Ory, ma bucur ca ai realizat atatea in viata ta si te-ai zbatut. Te admir ! Dar oare nu de la Domnul s-au facut acestea ?! Oare nu sunt acestea acel "bagat in traista " de care pomeneai? Puterea de a te zbate in viata de la cine e? De la noi insine? Vointa de a te zbate de la cine? Sunt daruri minunate de la Dumnezeu pe care El ti le-a bagat in traista , daruri cu care El ne binecuvanteaza. Insa un lucru imi este mai clar acum dupa ce am citit parerile voastre, darurile nu sunt pentru noi insine ci pentru celalat, ca sa-l fericim pe celalalt, ca sa se implineasca porunca : "iubiti-va unii pre altii precum Eu am iubit pre voi"

Intr-adevar nu trebuie ca unul sa lesine muncind si celalat sa stea la soare si sa doarma, dar sotul meu isi recunoste vina, se caieste si vrea sa se schimbe numai ca puterea vointei la el s-a imbolnavit pe parcurs din cauza mai multor factori pe care nu mai e cazul sa-i prezint. Si avand o vointa slaba vom cere de la Domnul ca cele ce sunt cu neputinta la noi, sa nu fie cu neputinta si la El, dupa cum nemincinoasa lui gura ne-a promis.

Va multumesc inca o data mult, mult mult pentru ajutor !!!!
Hristos in mijlocul nostru !

Bravo,felicitari pentru deciziile luate!Esti o femeie inteleapta si cred ca daca si din partea lui vei gasi vointa de a se schimba,veti rezolva problema cu brio.

La psiholog.... ?!! Eu stiu ce sa zic.... sa nu cazi din lac in put. Iti doresc sa gasesti un psiholog care sa poata lua problema in tot ansamblul ei, numai ca s-ar putea sa gasesti un "profesionist" rece si rational care ii va incadra "problema" intr-o categorie standard care se "trateaza" cu anxiolitice si antidepresive. Da un search pe google si scrie "atac de panica" sau "depresie", o sa te ingrozesti ce vei citi, cate experimente fac doctorii pe bietii pacienti, la unii nimeresc medicatia la altii ba, e o chestie de nimereala... Si iti garantez ca nu vei pleca de acolo fara medicatie alopata care este mai mult nociva decat buna. Cunosc si oameni care au recunoscut ca tratamentul le-a fost benefic dar acestia sunt relativ putini in comparatie cu cei care s-au adancit in starile lor negative, sau care sanatosi fiind au inceput sa aiba diverse probleme in urma tratamentului. Tu singura ai spus ca l-ai "impins" spre locuri de munca nepotrivite, care nu erau pe "croiala" lui. Faptul ca nu are incredere in el iar nu-l vad ca pe o "problema" (ai spus tu la un moment dat lucrul asta). Ba chiar as putea spune ca increderea in sine este un efect al mandriei, al orgoliului. Increderea trebuie sa fie deplina in Dumnezeu si atat, noi nu putem sti ce ne rezerva ceasul care vine. Asadar aveti grija cu "psihologul" si mai mare grija la tratamentul prescris. Dupa parerea mea duhovnicul e mai psiholog decat psihologul cu conditia sa-l nimeresti.

[Anna]

Ionela, de ce nu citesti tot? Nu vezi ca scrie ca are binecuvantare de la duhovnic si el are ultimul cuvant?

Am citit Anna, tot topicul. Nu vreau sa supar pe nimeni cu parerea mea dar eu m-am lovit putin de psihologi, e prea mult ca sa intru in detalii. E o parere neutra, de care poate tine cont sau nu, un avertisment ca sa stie ca aici e un teren minat. Nu e un lucru de joaca sa te duci cu mintea intreaga si sa pleci mai rau decat ai ajuns acolo. Putina prudenta si discernamant e tot ce sugerez...

[philalex]

ce sa zic...e un caz minor intr-o societate feminina materialista.....poate, ca e complexat de diferenta dintre voi....profesiune...etc...infine e un caz izolat cum am mai spus-o, roaga-te sa va fie bine....Dumnezeu va va ajuta! Oricum e mai bine sa fii mai singur intr-o astefel de societate mediocra in care ne invartim....e cam trist, dar realist...in fine, mergeti la preot...va ajuta totul, rugaciune, sentimente...

[heaven]

În prealabil postat de ionela77

La psiholog.... ?!! Eu stiu ce sa zic.... sa nu cazi din lac in put. Iti doresc sa gasesti un psiholog care sa poata lua problema in tot ansamblul ei, numai ca s-ar putea sa gasesti un "profesionist" rece si rational care ii va incadra "problema" intr-o categorie standard care se "trateaza" cu anxiolitice si antidepresive. Da un search pe google si scrie "atac de panica" sau "depresie", o sa te ingrozesti ce vei citi, cate experimente fac doctorii pe bietii pacienti, la unii nimeresc medicatia la altii ba, e o chestie de nimereala... Si iti garantez ca nu vei pleca de acolo fara medicatie alopata care este mai mult nociva decat buna. Cunosc si oameni care au recunoscut ca tratamentul le-a fost benefic dar acestia sunt relativ putini in comparatie cu cei care s-au adancit in starile lor negative, sau care sanatosi fiind au inceput sa aiba diverse probleme in urma tratamentului. Tu singura ai spus ca l-ai "impins" spre locuri de munca nepotrivite, care nu erau pe "croiala" lui. Faptul ca nu are incredere in el iar nu-l vad ca pe o "problema" (ai spus tu la un moment dat lucrul asta). Ba chiar as putea spune ca increderea in sine este un efect al mandriei, al orgoliului. Increderea trebuie sa fie deplina in Dumnezeu si atat, noi nu putem sti ce ne rezerva ceasul care vine. Asadar aveti grija cu "psihologul" si mai mare grija la tratamentul prescris. Dupa parerea mea duhovnicul e mai psiholog decat psihologul cu conditia sa-l nimeresti.

Duhovnicul se ocupa de suflet,iar psihologul de partea rationala.
Nu stiu ce persoane cunosti tu si la cine au mers,dar eu cunosc destui psihologi si persoane care au urmat terapie,fara nici un fel de medicamentatie (nici nu se pune problema in acest caz!) si aceasta terapie a dat roade in toate cazurile pe care le cunosc.
Psihologul te ajuta practic sa constientizezi o problema si te ajuta sa te ajuti pe tine.
PS:Cu ce sunt de acord este faptul de a merge pe recomandari,nu la intamplare pentru a alege un bun psiholog.

[melb26]

Cam toate casniciile sunt incercate intr-un fel sau altul, insa cu rabdare si mai ales prin faptul ca va iubiti, cu siguranta ca veti gasi intelepciunea necesara pt. a va depasi problemele .
Domane ajuta!

[zaharia_2009]

Este si va fi mereu !