![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Eu cred ca, intr-adevar, Dumnezeu iti da alesul, sau iti simti pur si simplu alesul, si, nu din prea multa iubire, ci din prea multe lucruri la un loc ce-l formeaza pe acesta in viziunea " alesului tau."
Eu am avut cateva iubiri, sa le spunem asa, inaintea sotului meu, una din ele chiar m-a marcat putin, insa, niciodata nu m-am gandit in priviinta persoanelor in cauza, indiferent ce simteam pentru acestea si cat ma zbateam, ca ar fi alesul. Cu sotul meu a fost altfel, intr-un mod misterios altfel. Cand l-am cunoscut (printr-un intermediar si, de la distanta ) nu mi-a placut deloc, din nici un punct de vedere, dar nici nu pot spune ca mi-a displacut, ci doar am tratat situatia ca acceptabila. Am vorbit foarte mult la telefon si aceasta pentru ca el insista...si insista, plus ca mai si stia cum sa vorbeasca. Apoi ne-am imprietenit, el era in al 9 lea cer, eu, putin cam retinuta, dar imi placea cumva situatia, insa nu indrazneam sa o definesc . Apoi ne-am apropiat din ce in ce mai mult, ne-am vizitat tot mai des pana ce ne-am dat seama ca nu ne desparteam niciodata. Undeva in subconstientul meu si, chiar in mintea mea imi spuneam ca el ar putea fi sotul meu...sincer, nu stiu de ce ! Imi spuneam ca el este omul cu care as putea si mi-as dori sa traiesc tot restul vietii mele, cu toate ca situatia se prezenta cumva dificil, avand si ceva conflicte, ulterior. Ne-am certat, in cele din urma, ne-am suparat, am suferit...dar tot nu am indraznit vre-unul dintre noi sa renuntam la celalalt cu adevarat. Am descoperit chiar laturi absolut incompatibile cu casnicia, din partea acestuia, dar in sinea mea parca tot credeam ca ne vom casatori, nu ca nadajduiam, ci doar aveam o usoara impresie involuntara. Pana la urma, am trecut peste obstacole, dar nu inainte de a le ameliora, am considerat latura lor negativa ca o lectie benefica pentru perspectiva si, am avut incredere cumva in stofa lui, astfel am descoperit ca aceasta incredere a fost de bun augur. Acum implinim 9 ani de cand ne cunoastem si 5 ani de cand suntem casatoriti, avem si un puiut ce seamana leit cu taicasu plus ca nu ne certam niciodata serios, decat de la fleacuri pe care, de altfel le si constientizam in masura potrivita. Nu ne-am plictisit unul de celalalt si speram ca toate sa mearga bine pana la sfarsit. Avem incredere, avem respect unul fata de celalalt, suntem deschisi la minte si in casnicie, discutam absolut orice, ne constientizam si ne acceptam defectele atata timp cat nu se prezinta intr-un stil major si intolerabil, de asemenea si calitatile, incercam sa nu adoptam nici un fel de abuz sau constrangere nerationala...mai sunt si lucruri negative, dar neinsemnate. O iubire se formeaza in timp, nu dintr-o privire...aia este capriciu neinteles. Deci, am simtit ca el este alesul meu si nu m-a inselat instinctul....
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Ei bine, un rol important in formarea unei relatii care sa tinda spre casnicie, il joaca si partea materiala, astfel ca, in multe cazuri, daca aceasta lipseste cu desavarsire si se ajunge la convietuirea dificila cu socrii, indiferent de ce parte...iti cam iei campii si nu te mai intereseaza daca este alesul sau nu.
Noi am avut casa, am fost liberi inca de la inceput din acest punct de vedere, astfel ca am putut sa ne concentram spre alte lucruri si , de ce nu, tendinte psihologice ale relatiei.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Daca partea de esenta,de suflet,lipseste,toti banii din lume nu iti pot cumpara linistea si implinirea. Cunosc personal femei care au ajuns sa traiasca un iad langa niste barbati cu bani,pentru care nu sunt decat niste achizitii ori imaginea de prezentat la anumite intalniri business. Ei au amante,bine mersi,iar ele,dupa ani de zile de singuratate si refugiere in tot felul de activitati,sfarsesc in aceeasi situatie,daca sunt mai slabe de inger,iar daca sunt mai tari pe pozitii...divorteaza. Din pacate,insa,am vazut ca prefera sa isi faca amanti,pentru ca luxul cu care sunt obisnuite sa le fie oferit de catre sot,nu este ceva la care poti renunta peste noapte. Si uite asa au loc tot felul de tragedii in spatele aparentei unor familii fericite si "realizate". Personal,daca ar fi sa aleg,as prefera extrema cealalta:un om fara prea multi bani,insa capabil,care sa aiba suflet si sa lupte cu dintii pentru persoana iubita. Daca acestea sunt,banii se fac. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Eu gandesc,cum am mai spus,ca daca exista acel ''echilibru sufletesc'',atunci toate sunt mai usoare,si daca esti fericit in suflet si ai bani putini e ok!!! ``echilibru sufletesc``:atunci cand ai persoana iubita si potrivita langa tine,un umar pe care sa plangi,un zambet la care sa te bucuri,un ''noapte buna'' somnoros,si un ''buna dimineata'' ciufulit si dulce... am descris ca am observat ca sunt cativa care nu cred sau nu stiu ce inseamna.
__________________
Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume. G. J. G. Marquez |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Citat:
Dar asta numai in cazul in care unu cedeaza,daca sunt amandoi puternici si cat de cat foarmeaza o ambitie,atunci oricat de mari ar parea problemele financiare,se iese cu brio! Mai e si cand el/ea nu vrea sa stea in locul unde ar putea fi singuri... Din experienta,la mine nu a vrut sa se mute,am 2 locuinte total duferite,dar nu! A vrut sa ramana cu ''vecinii'' ei... Si asta a ajutat destul la despartirea dureroasa...
__________________
Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume. G. J. G. Marquez |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
Sunt si momente in care obstacolele in calea dragostei sa fie vazute ''obstacole'' si din cauza altor probleme care nu sunt legate de asta,creierul reactioneaza la probleme si cand se descarca nu tine cont de situatie,atunci lucrurile se pot vedea din alt colt...
__________________
Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume. G. J. G. Marquez |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Oamenii spun ca un act nu schimba cu nimic o relatie . Nimic mai fals ! Si-nca, cat poate schimba o relatie, cel putin la mine astfel s-a manifestat. Inainte ne permiteam sa ne certam din orgoliu pentru toate prostiile, sa ne amenintam, sa-i spunem astfel, cu despartirea, chiar daca in sinea noastra stiam ca nici unul nu-si doreste aceasta, sa ne permitem capricii inutile si altele care, dupa casatorie nu au mai existat . Dupa casatorie ne-am bagat mintile in cap, am fost constienti ca trebuie sa ne respectam si mai mult prin legamantul depus cu dragoste si rationament, sa nu punem in fata posibilitatea despartirii la orice fleac (din mandria de odinioara ). Sa avem mai multa incredere unul in celalalt, sa ne respectam...caci asta ne-am si dorit. Uite, vezi cum persoanele necasatorite sunt predispuse la relatii nenumarate, in mod normal, din natura omului orice persoana este dispusa la multe relatii, insa, cele singure isi permit sa schimbe partenerii tocmai pentru ca nu se simt constranse in mod moral de o casnicie, astfel ca acestea isi permit mai cu usurinta sa judece partenerul, respectiv sa-l expulzeze. Si in casnicie exista anumite inconveniente si nepotriviri de caracter, dar nu-ti permiti sa-i dai un sut in fund partenerului atat de usor, decat daca acesta detine prea multe si evidente parti negative. Nu-ti permiti sa te desparti tocmai pentru ca tratezi situatia mai cu seriozitate, cu mai multa maturitate, cu mai multe motive care cantaresc bine posibilitatile. Cu alte cuvinte, esti mai serios ! Dupa casatorie, oamenii se pot schimba, devin mai responsabili...trebuie sa ai incredere si, nu uita, nu exista oameni perfecti, exista doar intelegerea cat mai buna a oamenilor si a noastra insine, astfel incat sa-i putem accepta.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " Last edited by ory; 16.07.2009 at 10:19:19. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
E greu de vazut din afara, numai voi puteti sa va dati seama.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Dorinta sa ne iubim fericiti pana la adanci batraneti? Pai s-o implineasca :))))))
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| cum stii ca el/ea e alesul/a? | florinna01 | Nunta | 209 | 04.07.2013 10:54:25 |
|
|