Sinceritatea :

[zoridezi]

Eu sunt sincera dar in sensul rau, asa ca nici extremele nu sunt bune. De multe ori zic niste lucruri dupa care ma caiesc si ma gandesc ca mai bine era sa nu le fi zis... multi nu inteleg sinceritatea, sau multi confunda sinceritatea cu indrazneala.
Cea mai buna sinceritate cred ca este cea fata de noi insine: eu sunt asa, nu am facut bine, nu am gandit bine, trebuie sa ma indrept. Cand vom reusi sa intelegem neajunsurile noastre vom inceta sa dam vina pe ceilalti, vom zice doar in gand: Doamne Tu stii ce-i mai bine, Fa dreptate intre mine si aproapele meu. Daca totusi aproapele nostru ne pune in primejdie mantuirea, e buna sinceritatea, dar nu cea cu duh de cearta, ci cea cu duh de adevar si facuta din iubire.
Pe undeva parca am citit de un sfant care a preferat sa ramana mut, ca sa nu mai pacatuiasca cu vorba si cu judecarea aproapelui, caci si in sinceritate poate si o doza de slava desarta.

Daca de sinceritatea cuvantului nostru depinde mantuirea noastra sau a cuiva, apoi atunci tacerea poate deveni chiar un pacat. Deci exista situatii si situatii. Sigur ca, daca putem gasi modalitati de a ramane sinceri si de a nu rani e minunat. Si totusi, un crestin trebuie sa fie calit, caci mantuirea se obtine prin nevointe si prin cultivarea rabdarii. Daca acum nu putem rabda un cuvant de indreptare cum vom rabda chinurile vesnice?

De aceea, atunci cand se impune sa fim sinceri pentru salvarea mantuirii noastre sau a aproapelui, cred ca trebuie sa avem in vedere scopul cel mai inalt: mantuirea, nu pacea sufleteasca de moment a aproapelui. Si aceasta e importanta, dar nu e mai importanta decat mantuirea. Mi s-a intamplat sa ma corecteze cineva intr-o privinta anume, nu pe forum. La inceput mi s-a parut curajoasa sinceritatea persoanei respective. Dar, gandindu-ma mai bine si analizand lucrurile, am vazut ca avea dreptate.

Merita sa ne cultivam discernamantul, caci Dumnezeu ne smereste ba pe unii , ba pe altii cum stie El si nu intotdeauna gandul, vorba si fapta noastra sunt in acord cu voia Sa. Uneori, mai inainte de a ajunge la un duhovnic se gaseste cate un ,,mosnegel" sau cate o ,,babuta'' care ne mai arunca uite-asa cate un colac de salvare printr-un citat ori vreo vorba de duh.

Ca sa nu mai spun ca de atatea ori mi s-a intamplat sa gasesc raspuns in termeni foarte fermi la intrebari pe care mi le puneam. Sinceritate si precizie de chirurg au multi sfinti care ne-au lasat cuvinte ziditoare de suflet. Tintesc pacatul drept in frunte, asumandu-si riscuri, adesea. Caci la plecarea din aceasta viata, ingerii nu vor fi deloc politicosi cu noi daca n-am facut voia lui Dumnezeu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Daca de sinceritatea cuvantului nostru depinde mantuirea noastra sau a cuiva, apoi atunci tacerea poate deveni chiar un pacat. Deci exista situatii si situatii. Sigur ca, daca putem gasi modalitati de a ramane sinceri si de a nu rani e minunat. Si totusi, un crestin trebuie sa fie calit, caci mantuirea se obtine prin nevointe si prin cultivarea rabdarii. Daca acum nu putem rabda un cuvant de indreptare cum vom rabda chinurile vesnice?

De aceea, atunci cand se impune sa fim sinceri pentru salvarea mantuirii noastre sau a aproapelui, cred ca trebuie sa avem in vedere scopul cel mai inalt: mantuirea, nu pacea sufleteasca de moment a aproapelui. Si aceasta e importanta, dar nu e mai importanta decat mantuirea. Mi s-a intamplat sa ma corecteze cineva intr-o privinta anume, nu pe forum. La inceput mi s-a parut curajoasa sinceritatea persoanei respective. Dar, gandindu-ma mai bine si analizand lucrurile, am vazut ca avea dreptate.

Merita sa ne cultivam discernamantul, caci Dumnezeu ne smereste ba pe unii , ba pe altii cum stie El si nu intotdeauna gandul, vorba si fapta noastra sunt in acord cu voia Sa. Uneori, mai inainte de a ajunge la un duhovnic se gaseste cate un ,,mosnegel" sau cate o ,,babuta'' care ne mai arunca uite-asa cate un colac de salvare printr-un citat ori vreo vorba de duh.

Ca sa nu mai spun ca de atatea ori mi s-a intamplat sa gasesc raspuns in termeni foarte fermi la intrebari pe care mi le puneam. Sinceritate si precizie de chirurg au multi sfinti care ne-au lasat cuvinte ziditoare de suflet. Tintesc pacatul drept in frunte, asumandu-si riscuri, adesea. Caci la plecarea din aceasta viata, ingerii nu vor fi deloc politicosi cu noi daca n-am facut voia lui Dumnezeu.

Răbdarea e o virtute ce cu greu se dobândeşte, dar odată dobândită , în multe situaţii ne foloseşte. Cât despre îngeri, dragă Antonia, ei se vor supune Legii Divine şi ne vor trata precum am fost aici în astă lume.

[ghemis]

În prealabil postat de antoniap

Daca de sinceritatea cuvantului nostru depinde mantuirea noastra sau a cuiva, apoi atunci tacerea poate deveni chiar un pacat. Deci exista situatii si situatii. Sigur ca, daca putem gasi modalitati de a ramane sinceri si de a nu rani e minunat. Si totusi, un crestin trebuie sa fie calit, caci mantuirea se obtine prin nevointe si prin cultivarea rabdarii. Daca acum nu putem rabda un cuvant de indreptare cum vom rabda chinurile vesnice?

De aceea, atunci cand se impune sa fim sinceri pentru salvarea mantuirii noastre sau a aproapelui, cred ca trebuie sa avem in vedere scopul cel mai inalt: mantuirea, nu pacea sufleteasca de moment a aproapelui. Si aceasta e importanta, dar nu e mai importanta decat mantuirea. Mi s-a intamplat sa ma corecteze cineva intr-o privinta anume, nu pe forum. La inceput mi s-a parut curajoasa sinceritatea persoanei respective. Dar, gandindu-ma mai bine si analizand lucrurile, am vazut ca avea dreptate.

Merita sa ne cultivam discernamantul, caci Dumnezeu ne smereste ba pe unii , ba pe altii cum stie El si nu intotdeauna gandul, vorba si fapta noastra sunt in acord cu voia Sa. Uneori, mai inainte de a ajunge la un duhovnic se gaseste cate un ,,mosnegel" sau cate o ,,babuta'' care ne mai arunca uite-asa cate un colac de salvare printr-un citat ori vreo vorba de duh.

Ca sa nu mai spun ca de atatea ori mi s-a intamplat sa gasesc raspuns in termeni foarte fermi la intrebari pe care mi le puneam. Sinceritate si precizie de chirurg au multi sfinti care ne-au lasat cuvinte ziditoare de suflet. Tintesc pacatul drept in frunte, asumandu-si riscuri, adesea. Caci la plecarea din aceasta viata, ingerii nu vor fi deloc politicosi cu noi daca n-am facut voia lui Dumnezeu.

Bine zis surioara.Dumnezeu ne poate da o" palma "prin cine nu te astepti,chiar si printr-un copil.Smerenia face parte din pedagogia lui Dumnezeu.Sa ne smerim ca niste prunci,"ca unora ca acestia le este imparatia cerurilor.

[lore86]

sinceritatea hmmm! cand am fost prea sincera am avut o gramada de probleme. acum, cand mai omit unele lucruri sau le mai cosmetizez pt a nu rani am mustrari de constiinta.nu mai stiu cum e bine: cand sunt in apa, cand in foc.

[cristiboss56]

În prealabil postat de lore86

sinceritatea hmmm! cand am fost prea sincera am avut o gramada de probleme. acum, cand mai omit unele lucruri sau le mai cosmetizez pt a nu rani am mustrari de constiinta.nu mai stiu cum e bine: cand sunt in apa, cand in foc.

Sa ai parte de probleme lumesti , dar sa fi sincera , draga Loredana , sa ramai astfel ! Ti-o spune cineva care are de suferit de pe urma sinceritatii , si mai ales de pe urma a gandirii ce se transmite in mod direct celorlalti , fara cosmetizari si fara a cauta sa dea bine publicului . Da , sa fim sinceri , chiar daca suparam sa evitam FATARNICIA si MINCIUNA ! Asta sunt , sa spui neancetat , si sa te rogi Bunului Dumnezeu sa-ti netezeasca calea ! Nu omului sa-i fi placut , nu lumescului sa te inchini , si sa nu-ti faci idoli din oameni , sa nu cauti modele doar pentru a le copia , ca de , asa da bine la public ! Sinceritatea , este bine placuta Lui , si asta conteaza cel mai mult , caci nu omul sau forumistul te va Mantui , ci Domnul !

[Daniel_7]

Sinceritatea deseori raneste,uneori e obraznicie din partea noastra.

Sinceritatea fata de un parinte sau un invatator cred ca este opusa ascultarii,care e cea mai mare virtute.

Daca cineva apropiat,sau care iti este si superior ,te nedreptateste,asta nu inseamna ca trebuie sa fii "sincer " si sa-i spui vreo doua...
Dimpotriva ,sinceritatea aduce impotrivire fata de celalalt,chiar daca noi credem ca avem dreptate.
De asta si sfintii parinti spun de tacere ca este cea mai mare virtute,tocmai pentru a evita "sinceritatea".
Vad ca cei care au acris din experientele lor ,pe acest topic,au identificat neajunsurile pe care le-au avut de la atitudinile sincere.
Sinceritatea inseamna si judecata,il judecam pe celalalt,ne dorim sa reactioneze asa cum vrem noi....

Eu am avut un prieten,si nu am putut fi sincer cu el,sa-i spun neajunsurile ,pentru ca sunt sigur ca s-ar fi suparat.As fi dorit sa se comporte altfel,insa nu putem modifica noi acest lucru,chiar daca am fi dezarmant de sinceri.

Probabil ne dorim ca parintii sa se comporte altfel fata de noi,insa nu rezolvam asta daca suntem sinceri....

Singurul mod de a schimba lucrurile in bine si de a-i atrage pe ceilalti este de a lucra in tacere virtutea,si virtutea insasi ii va atrage pe ceilalti spre noi ,si se vor comporta asa cum ne-am fi dorit.

[cristiboss56]

Te rog să-mi ierţi sinceritatea , dar să ţi minte : prietenie fără sinceritate , nu-i decât o mare amăgire , nu-i nimic până la urmă, un joc , un simplu joc periculos. Să fi sincer Omule !

[cristiboss56]

În prealabil postat de zoridezi

Eu sunt sincera dar in sensul rau, asa ca nici extremele nu sunt bune. De multe ori zic niste lucruri dupa care ma caiesc si ma gandesc ca mai bine era sa nu le fi zis... multi nu inteleg sinceritatea, sau multi confunda sinceritatea cu indrazneala.
Cea mai buna sinceritate cred ca este cea fata de noi insine: eu sunt asa, nu am facut bine, nu am gandit bine, trebuie sa ma indrept. Cand vom reusi sa intelegem neajunsurile noastre vom inceta sa dam vina pe ceilalti, vom zice doar in gand: Doamne Tu stii ce-i mai bine, Fa dreptate intre mine si aproapele meu. Daca totusi aproapele nostru ne pune in primejdie mantuirea, e buna sinceritatea, dar nu cea cu duh de cearta, ci cea cu duh de adevar si facuta din iubire.
Pe undeva parca am citit de un sfant care a preferat sa ramana mut, ca sa nu mai pacatuiasca cu vorba si cu judecarea aproapelui, caci si in sinceritate poate si o doza de slava desarta.

Frumoasă postarea ta ! Da, aşa este , cel mai greu este poate a fi sinceri faţă de noi înşine, a ne vedea aşa cum suntem şi realizând aceasta, putem cu siguranţă a vedea pe cei din jurul nostru cu alţi ochi , am fi mult mai îngăduitori şi mai puţin critici , mai puţin băţoşi.

[windorin]

[COLOR=darkred]Doar sfintii pot fi deplini sinceri[/COLOR], in sensul bun al cuvantului.

A fi sincer implica a'ti asuma toate cele ce urmeaza sinceritatii. Multi nu suporta sinceritatea. Citeam undeva, ca motto: [COLOR=darkred]"Te'ai hotarat sa spui adevarul, pregateste'te sa suferi." [/COLOR][COLOR=black]Nu multi sunt cei ce iubesc sinceritatea, nu multi sunt cei ce rabda si se bucura cand le spui cu adevarat parerea ta despre ei, ori despre ceva ce tine de ei.[/COLOR]