Ce inseamna pentru voi a trai in strainatate?

[ory]

Eu am pomenit de bani, pentru ca majoritatea romanilor care parasesc tara o fac pentru un trai mai bun, lucru, de altfel cunoscut si perceput ca atare.
Si eu am muncit afara pentru o situatie mai buna acasa, dar uneori ma gandesc ca am platit un pret prea dur dpdv psihologic pentru aceasta situatie, chiar daca cei care nu au o situatie materiala satisfacatoare considera ca este un moft sa fii nemultumit. Durerea este ca acest aspect nu-l putem intelege din experientele altora ci doar din cele personale, prin sacrificiu de sine.
Pe multe persoane plecarea din tara le marcheaza, le schimba categoric viata si mentalitatea, de multe ori intr-un sens nu tocmai pozitiv. Pana la urma si cariera poate reprezenta sursa materiala a situatiei.
De plecarea din tara ar fi foarte multe de spus...
Sora mea geamana este la o distanta de 15000 de km. departare de mine si uneori ma doare tare mult acest lucru. Imi doresc sa o vizitez intr-o dimineata, sa stam la barfa...sa facem ceea ce fac niste surori gemene, si tare imi este dor de ea, parca imi vine sa fac abstractie de distanta si sa merg la apartamentul alaturat sa-i bat la usa si sa-mi deschida ea. Nu se poate !
De ce atatea sacrificii pentru...chiar, pentru ce ?
Vom trai mereu departe, ne vom auzi periodic la telefon...vom albi, vom imbatrani si vom realiza ca "am trait atat de departe" unii fata de ceilalti. Cel mai greu lucru este atunci cand afli o veste proasta despre un deces. Atunci realizezi cel mai acut ce-nseamna sa traiesti departe de familie, de cei dragi, cat timp se pierde instrainandu-ne unii de ceilalti.
Chiar daca mi-a ramas o familie numeroasa acasa, atat de singura ma simt deseori...fiindca ea este "sarmaluta mea" (asa ne spuneau doctorii in spital dupa ce ne-am nascut prematur).
Pana la urma, ce-nseamna timpul ? Departarea ?...Omenia ?
...nu mai pot sa scriu, m-au napadit lacrimile.....

[LapetiteMoc]

Dragă Ory, ți-e greu fără sărmăluța ta, te înțeleg! Atât de frumos ai exprimat în cuvinte durerea ta, încât mi-au dat și mie lacrimile... Alină-ți sufletul cu Mântuitorul care nu ne părăsește niciodată, care bate mereu la ușa noastră, oriunde am fi ...

Te îmbrățișez!

http://www.youtube.com/watch?v=IXJKb0CNX-Q

[ory]

Multumesc, Lapetite !
Intr-adevar, Dumnezeu este Mangaietorul sufletelor noastre, El ne cunoaste fiecare fir de neputinta, dar si de bucurie in aceasta viata atat de trecatoare.
Te imbratisez si eu cu drag,
Ory

[anita]

M-am intalnit si eu cu doi colegi la o intalnire de la liceu ,dupa ani.
Colegul plecat in Statele Unite se plingea de mancare ,ea ,venita din Canada nu il aproba dar nici nu il dezaproba.
Ce am remarcat la amandoi ,si cred ca si eu as fi fost la fel ,o divizare a sufletului ,desi poate nu m-am exprimat corect ,sa nu te simti bine nici acolo ,nici aici.Aici sa tanjesti dupa bunastarea de acolo ,acolo dupa viata din tara.
Desi nici unul nici celalalt nu au plecat de saracie ,dar i-a purtat valul acela de plecari dupa '90.
Dumnezeu le-ar fi aranjat pe toate si aici ,dar asa a fost sa fie.

[Anna]

Hmmmm, n-ar trebui in cazurile acestea sa invatam de la calugari? Ei vorbesc de ceva de genul "intalnirea in Duh". Nu prea stiu sa explic ce este, dar calugarii stiu cum sa se desparta de cei dragi ai lor si totusi sa fie uniti cu ei. Am cunoscut un calugar catolic care o data mi-a zis ca a vizitat-o pe sora lui, care era calugarita intr-o manastire de clauzura. Calugaritele acelea nu ies niciodata din manastire si cand ii viziteaza cineva vorbesc dupa niste gratii. De aceea nu stiam daca el avea voie sa vorbeasca normal cu ea si l-am intrebat daca au vorbit printre gratii. Si mi-a zis ca nu, s-au si imbratisat, dar nu era nevoie, adica nu ar fi fost o problema daca nu. N-am uitat niciodata asta.
De asemenea, daca cititi Confesiunile Sf. Augustin veti vedea ca la moartea mamei sale, Sf Monica, el este multumit ca ea s-a impacat cu ideea de a muri in alt pamant decat patria sa, ca a renuntat la aceasta dorinta.
Maica Siluana, raspunzand pe site scrisorii unui prieten ii spunea asa, ca si cum numai ei doi ar intelege, ca desi sunt departe, intalnirile lor in Duh sunt mai "adevarate" decat acelea fizice.
Din nou, sa ne gandim la Apostoli, imprastiati in toate colturile lumii, oare se simteau ei despartiti de frati?
Stiu ca e greu, dar sa nu uitam de Hristos care a venit sa schimbe ale noastre, a venit cu Vestea Buna si poate o parte din aceasta Veste Buna este si faptul ca nu trebuie sa disperam la despartirea fizica, la fel cum nu deznadajduim nici macar cand moare cineva. Daca ne este atat de dor de anumite persoane, cred ca ar trebui sa incercam sa aflam ce este aceasta "intalnire in Duh" Daca cineva stie mai multe despre asta, sa-mi spuna, pentru ca si pe mine pare ca ma asteapta sa merg undeva departe departe de toate neamurile mele. Ce sa mai zic de faptul ca am atatia oameni dragi imprastiati care pe unde...

[anastasia2008]

Fratele meu a plecat in Canada de doua saptamani, impreuna cu sotia si cei doi copii ai lor. Si-a dorit foarte mult o viata mai buna pentru copiii lui, asta fiind principalul motiv al plecarii lui. A incercat sa ma convinga si pe mine sa plec, intrebandu-ma ce-mi ofera mie Romania. Ce-i ofera Romania copilului meu? Nimic, i-am raspuns. Eu n-as pleca din Romania, pentru ca sunt sensibila si sentimentala si n-as rezista fara ai mei, dar pentru fiica mea as pleca. Mi-am dat seama ce mult conteaza cand te ajuta un pic si parintii ca sa pornesti in viata. Eu si cu sotul meu am pornit de la lingura, cum se spune. Suferim ca n-avem o casa a noastra, ca stam cu chirie si platim foarte multi bani, ca Anastasia nu are camera ei, pe care as decora-o minunat, daca ar exista. Dumnezeu ne-a ajutat enorm si simtim ajutorul sau in fiecare zi, dar as fi cea mai fericita daca as putea sa-i ofer un viitor copilului meu.Iar in Romania, acest lucru nu este posibil. Nici acum, nici in viitor.
Asa ca ii inteleg pe toti cei care au luat aceasta decizie.

[Fani71]

Ory, imi pare rau ca suferi asa de despartirea de sora ta geamana. Trebuie sa fie foarte greu, gemenii sunt foarte apropiati, am auzit. Mai ales asa departe! Unde nu poti sa ajungi nici cu avionul in scurt timp.. Eu nu pot sa-mi dau seama pentru ca nu am decat un frate - care de asemenea este destul de departe si ne vedem rar.

As vrea sa spun ceva despre intalnirea in duh de care vorbeste Anna. Da, si eu am trait asemenea lucruri. Cand am plecat din Romania mi-a fost greu ca la inceput nu aveam prieteni in Germania, dar in Romania aveam prieteni dragi si rude la care tineam foarte mult. Insa ce s-a intamplat? Am inceput s corespondam, si relatia noastra a devenit mai stransa decat inainte, si mai duhovniceasca. Nasii mei si verisoarele mele mi-au scris, eu le puneam intrebari si ei raspundeau, imi recomandau carti.. Pe care le puteam gasi oricand in occident. Apoi de fiecare daca cand mergeam la Bucuresti ma intorceam cu o valiza de carti, majoritatea teologice. departarea fizica a devenit apropiere in duh, prin ortodoxie, prin interese comune.
Acum, iar am plecat din Germania unde eram acasa. Iar m-am despartit de prieteni si rude - insa intalnirile noastre sunt mai intense, cand ne vedem sau ne vizitam sau vorbim la telefon discutam despre tot ce ne intereseaza si ne leaga.
Am si prieteni si rude in Franta si si aici se repeta acelasi lucru.
Este poate mai 'intelectual' si pur omenesc ce spun eu decat ce spunea Anna despre acel calugar, dar este totusi legat si de credinta. Cu o prietena foarte buna care este necredincioasa si a plecat in USA, de un timp foarte greu mai regasecs apropierea dinainte. Nu mai avem nici meseria comuna, nici 'starea civila' comuna, ce mai ramane?
Mai ramane, din fericire, dar e mai greu.

Vad ca din cei care scriu aici, aproape numai eu pot marturisi de o experienta absolut pozitiva, 'inbogatitoare' (cum s-o fi zicand asta pe romanaste? suna tradus), a plecarii, care nu m-a departat nici de tara din care am plecat decat in niste aspecte exterioare, neesentiale (cred, cel putin).
Slava Domnului, dar sunt trista pentru cei care sufera inca de aceasta plecare a lor sau a celor dragi. As vrea sa poata face mai multi aceasta experienta pozitiva. Si sa cunoasca ortodoxia 'nediaspora' din occident.

[MarinaAlca]

În prealabil postat de ory

Cel mai greu lucru este atunci cand afli o veste proasta despre un deces. Atunci realizezi cel mai acut ce-nseamna sa traiesti departe de familie, de cei dragi, cat timp se pierde instrainandu-ne unii de ceilalti...

Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.

[Fani71]

În prealabil postat de MarinaAlca

Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.

Imi pare rau ca traiesti lucruri dureroase.
Trebuie sa fie mai greu cand lasam in Romania rude apropiate. Eu am plecat cu parintii..
Am inca rude dragi in Romania, e adevarat. Dar nu sunt asa departe ca tine.

Vreau sa va amintesc insa ca moartea este la tot pasul. Ea poate sa-l pandeasca pe cel drag de langa tine. Poate sa se afle chiar la ine in casa. este mai usor asa, oare? Stiu eu?
Noi, fiind crestini, trebuie sa constientizam pana in strafundurile noastre ca moartea NU MAI ESTE, si ca HRISTOS A INVIAT, primul dintre cei inviati, altfel vom suferi mereu, pentru ca si atunci cand dam viata unui copil, ii dam in acelasi timp si moarte (pt ca el va muri candva).
Nu incerc sa va tin predici, voua celor care suferiti, credeti-ma. Fiecare are suferintele lui si vorbeste si din experienta.

Ai dreptate Vasilica. Niciodata nu voi putea intelege pe deplin cum e sa traiesti in 'afara". Am indraznit sa postez la acest subiect (desi..nu aveam ce cauta ) din dorinta fierbinte de a va mangaia cumva dorul de tara. Daca am reusit sau nu, nu doresc sa stiu.. E suficient sa stiti voi.. Mie imi este destul sa stiu ca (macar) am incercat..