Pentru o armonie perfecta intre stiinta si teologie...

[Fani71]

Eu cred ca stiinta apartine unui alt plan decat teologia.

Cu riscul de a supara pe unii din prietenii atei, as zice ca teologia este pentru stiinta ce ste spatiul in trei dimensiuni pentru plan. Ea este globala, stiinta este partiala.

Stiinta este un mod de cunoastere a naturii care are valoarea ei, nu numai practica, dar si pur si simplu ca cunoastere in sine. Insa este o cunoastere pe un anumit plan, cel material.

Teologia se vrea o cunoastere COSMICA a lui Dumnezeu (atat cat se poate), a omului si a lumii. Ea depaseste planul material, dar nu il exclude. Si poate foarte bine sa accepte valoarea cunostiintelor stiintifice fara sa stea sa se compare cu ele.

Teologia adevarata nu este de aceea reductoare, nu incearca sa reduca totul la niste dogme, cum cred unii. Ea vede omul din perspectiva cosmica, vede lucrarea lui Dumnezeu peste tot, dar nu s eopreste la detaliile din planul material si nu incearca sa le explice rational.

Pe vremea cand se spunea ca stiinta este 'slujitoarea teologiei', in Evul Mediu occidental, stiinta era altfel ca in zilele noastre, ea facea parte din cunostiinta cosmologica teologica a lumii, nu avea instrumentele pur rationale si experimentale pe care le are astazi. Pentru omul din epoca aceea, lumea era vazuta ca transparenta pentru Dumnezeu, era o 'padure de simboluri'. Incepand de la Renastere si mai ales de la Galilei, acest mod de a fi si a intelege lumea a disparut din conceptiua stiintifica, iar stiinta a luat alta cale, cea a cercetarii pur rationale a lumii. Care este si ea un mod de cunoastere posibil. Chiar daca sa zicem este mai redus in inaltime, in verticalitate, este mai dezvoltat in largime, el este un mod de cunoastere legitim, pentru ca planul material exista si ratiunea este data de la Dumnezeu - si da si rezultate practice pe care chiar in momentul asta avem avantajul de a le aplica..

Eu cred ca odata aparut acest fel de cunoastere, stiinta moderna, ea este autonoma si nu mai poate fi pusa direct in slujba teologiei. Ar fi o greseala si o contradictie in termeni. Un om de stiinta credincios se poate minuna de ceea ce descopera ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, sau poate sa se bucure ca ceea ce descopera contribuie la bunastarea semenilor, la salvarea unor vieti etc, dar nu cred ca ar trebui sa foloseasca teologia ca INSTRUIMENT direct in cercetarea stiintifica.

Acestea fiind spunse, stiinta ar trebui sa nu se amestece nici in planul care o depaseste, al spiritului.
Iar teologia nu are de ce sa se amestece in teoriile stiintifice. Cu viziunea ei globala, ea nu are acelasi mod de a intelege planul material. Insa cred ca poate si chiar este datoare de a cunoaste anumite descoperiri stiintifice ca sa aplice mai bine credinta la viata de zi cu zi si sa vorbeasca oamenilor de azi in limbajul lor. Altfel ar insemna sa traim in alta lume decat cea de azi. Un crestin traieste in prezent, nu in trecut.

Nu zic ca am dreptate si ca neaparat asa trebuie sa gandeasca un crestin, adica nu sunt prea sigura, sunt numai niste ganduri ale mele. Bineinteles, un ateu va considera acest mod de a gandi complect neverificabil, deci nestiintific.
Este! ;-)
Dar si teologia este complect neverificabila stiintific, si teologii care pretind altceva se inseala grav dupa parerea mea, pentru ca teologia depaseste planul rational deci vericabilitatea.

Cred ca este foarte important sa vorbim despre lucrurile astea mai intai inainte sa ne certam pe tema 'creatie sau evolutie'.

[Fani71]

Sunt de acord ca nu este corect sa denaturezi stiinta si ca 'creationismul stiintific', atata cat pot eu sa-mi dau seama, nu este de fapt stiintifc pentru ca nu se bazeaza numai pe metode stiintficie - observatia, experienta si ratiunea - si deformeaza unele fapte ca sa se potriveasca, cum cred ei, cu credinta lor.

Dar se pare ca si unii evolutionisti fac lucruri asemanatoare in favoarea ateismului. Si asta mi se pare o atitudine nestiintifica.

Un exemplu cam primar, dar poate ajuta la intelegerea a ceea ce vreau sa spun:
Imi amintesc ca atunci cand eram la scoala in Romania comunista un profesor care facuse scoala stalinista ne-a zis ca s-a demonstrat ca Dumnezeu nu exista, pentru ca 'cosmonautii au fost in cer si nu L-au vazut'. Chiar atunci la 11 ani mi s-a parut acest argument simplist si rau intentionat. Cred ca din pacate unii evolutionisti fac la fel, desi intr-un mod mai subtil si mai inteligent. Amesteca planurile si vor sa demonstreze 'stiintific' ca nu Dumnezeu a facut lumea. Or asta nu tine de observatie, experiment si ratiune, deci ar trebui sa nu se pronunte categoric, ci doar sa spuna, daca vor, ca asta li se pare lor o ipoteza plauzibila.

Mi-as dori mult si alte comentarii din partea tuturor la ceea ce am scris. Ma intereseaza si cred ca prin discutii si aducerea unor elemente noi am putea intelege mai bine aceste lucruri.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Fani71

Sunt de acord ca nu este corect sa denaturezi stiinta si ca 'creationismul stiintific', atata cat pot eu sa-mi dau seama, nu este de fapt stiintifc pentru ca nu se bazeaza numai pe metode stiintficie - observatia, experienta si ratiunea - si deformeaza unele fapte ca sa se potriveasca, cum cred ei, cu credinta lor.

Experimentele, descoperirile respective observate rational ii duc pe acestia la ideea necesitatii existentei fortei divine care poate la rigoare sa dea o explicatie ultima lucrurilor existente. Si aceasta concluzie a lor nu este din neputinta imediata de a avea raspunsuri la multe intrebari, ci din imposibilitatea explicarii unor fenomene sau mecanisme infinit subtile sau infinit cosmice.

Mai bine pornesti in cercetare de la premiza ca Dumnezeu s-ar putea sa existe, decat de la premiza ca nu este Dumnezeu si hai sa explicam lumea ca fiindu-si suficienta.

Oricum, de demonstrat ca Dumnezeu exista sau ca nu exista nu poate nimeni si nici nu o sa poata. Deci nici cosmosul nu va putea fi explicat in totalitate niciodata in adevarul lui misterios si ultim, dar macar in parte sa aflam noi lucruri interesante, cat putem sau cat ni se da voie...

[Fani71]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Experimentele, descoperirile respective observate rational ii duc pe acestia la ideea necesitatii existentei fortei divine care poate la rigoare sa dea o explicatie ultima lucrurilor existente. Si aceasta concluzie a lor nu este din neputinta imediata de a avea raspunsuri la multe intrebari, ci din imposibilitatea explicarii unor fenomene sau mecanisme infinit subtile sau infinit cosmice.

Mai bine pornesti in cercetare de la premiza ca Dumnezeu s-ar putea sa existe, decat de la premiza ca nu este Dumnezeu si hai sa explicam lumea ca fiindu-si suficienta.

Oricum, de demonstrat ca Dumnezeu exista sau ca nu exista nu poate nimeni si nici nu o sa poata. Deci nici cosmosul nu va putea fi explicat in totalitate niciodata in adevarul lui misterios si ultim, dar macar in parte sa aflam noi lucruri interesante, cat putem sau cat ni se da voie...

Este interesant ce spui. Cred insa ca trebuie facuta deosebirea intre 'minunare' in fata complexitatii naturii si necongnoscibilitatea (!!) universului in totalitatea sa, si o premisa stiintifica a existentei lui Dumnezeu.

Nu stiu ce sa zic. Eu a fost sa zicem om se stiinta, cand lucram in cercetarea lingvistica (lingvistica moderna se considera pe ea insasi ca fiind o stiinta naturala, diferita de filologie)
nu incercam sa uit ca eu cred in Dumnezeu cand lucram, dar nu mi se pare ca asta avea o influenta asupra rezultatelor. Si imi amintesc ca si imposibilitatea de a face o teorie care sa explice TOTUL fara echivoc m-a intarit in credinta - imi arata ca lumea asta e un plan vizitat de alte planuri.
Daca vrei sa faci o teorie despre urmele lasate in plan de un elefant ramanand in acel plan, poti sa o faci pana la un punct, dar cred ca nu poti sa o faci in totalitate daca nu iesi din plan.

Ma gandesc pe de alta parte ca e periculos, totusi, sa spui ca incongnoscibilitatea universului ne trimite la existenta unui alt plan. Pentru ca uneri stiinta descopera explicatii la lucruri care pana ieri pareau neexplicabile. Deci trebuie sa fim foarte atenti si vigilenti cu ceea ce spunem si gandim in domeniul asta.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Fani71

Pentru ca uneri stiinta descopera explicatii la lucruri care pana ieri pareau neexplicabile.

Da-mi un exemplu, oricare.

[Fani71]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Da-mi un exemplu, oricare.

Cum apar fiintele vii.
Pana in sec al 19lea se presupunea ca apareau de la sine din apa sau alte medii propice. Dar nu se stia cum. Pana la urma Pasteur a demonstrat ca nici microorganismele nu apar de la sine ci se inmultesc din cele care exista deja.

In domeniul geneticii: s-a descifrat genomul uman. Anumite boli isi gasesc explicatia la acest nivel.

In domeniul medicinii, alt exemplu: nu se stia la inceput ca sangele se imparte in mai multe grupe. Unii care au incercat transfuziile au observat ca uneori functionau, alteori pacientul murea instantaneu. Explicatia a fost gasita abia mai tarziu.

Din pacate nu cunosc destule. Am vazut ca tu ai scris la interese fizica si sunt sigura ca stii mai multe din domeniul asta.
Acum din pacate trebuie sa plec dar pot sa ai aduc altele mai tarziu.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Fani71

Cum apar fiintele vii.
Pana in sec al 19lea se presupunea ca apareau de la sine din apa sau alte medii propice. Dar nu se stia cum. Pana la urma Pasteur a demonstrat ca nici microorganismele nu apar de la sine ci se inmultesc din cele care exista deja.

In domeniul geneticii: s-a descifrat genomul uman. Anumite boli isi gasesc explicatia la acest nivel.

In domeniul medicinii, alt exemplu: nu se stia la inceput ca sangele se imparte in mai multe grupe. Unii care au incercat transfuziile au observat ca uneori functionau, alteori pacientul murea instantaneu. Explicatia a fost gasita abia mai tarziu.

Din pacate nu cunosc destule. Am vazut ca tu ai scris la interese fizica si sunt sigura ca stii mai multe din domeniul asta.
Acum din pacate trebuie sa plec dar pot sa ai aduc altele mai tarziu.

Ceea ce am vrut eu sa subliniez este ca stiinta abia ce a zgariat suprafata.

Adica microorganismele provin din altele (logic ca nu apar constant si spontan din neant), dar care este sursa lor prima?

Genomul - ADNul si ARNul - savantii s-au bucurat de descoperirea lui, dar nimeni nu stie cum a fost posibila prima celula care a aparut vreodata, cum ii era stocata informatia genetica necesara dezvoltarii si inmultirii ei ulterioare.

Nu stiu daca se stie sau nu de ce exista cateva grupe de sange diferite, ce a cauzat impartirea in timp in grupe de sange, samd.

Ai inteles ce am vrut sa spun... Eu ma bucur ca exista progres stiintific si ca unii oameni isi dedica unica si scurta viata pe Pamant in scopul acoperirii marilor lacune care inca asteapta sa fie luminate. Bravo lor, tot respectul pentru ei si Doamne ajuta sa intelegem cat mai mult din tainele care ne inconjoara!

Caci dintru inceput omului i-a fost destinat sa "lucreze gradina din Eden" si sa "supuna pamantul", adica sa descopere in timp tainele Universului (asta e sensul "pamantului" din Facere), sa stapaneasca legile naturii si sa se foloseasca de ratiune transformand materia si modeland-o, devenind astfel creator dupa chipul Creatorului sau. Lucru care a fost ingreunat de departarea de Dumnezeu, caci altfel ma gandesc ca am fi fost acum o civilizatie extrem de avansata, necorupta de rau si de moarte...

[ileana02]

Nu ma pricep ,dar:
1.Cand sunt sigura de un adevar, inseamna ca trebuie sa-mi pun intrebari deoarece Adevarul Suprem, Divin e mai presus de puterea mea de intelegere. Dincolo de bine e un rau si invers.
2.Are cineva exemplu de existenta vreunei stiinte care nu se ocupa de cunoasterea Creatiei Divine (Universului?) Cum poate exista stiinta in afara lui Dumnezeu? Sau in paralel?
Trebuie sa fii limitat ca sa sustii ca STII cu ceritudine.