Saptamina Patimilor

[patinina34]

Saptamana Patimilor - JOIA MARE


[SIZE=2]
Semnificatia zilei a patra (Joia Mare) din Saptamana Sfintelor Patimi [/SIZE]
[SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]JOI, este randuit sa praznuim patru evenimente din Saptamana Patimilor, primele doua facandu-se ziua, iar celelalte doua in noaptea de joi spre vineri:[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]SPALAREA PICIOARELOR UCENICILOR DE CATRE MANTUITORUL, dandu-le prin aceasta, lor si noua, pilda de smerenie. (Ioan 13, 1-17)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt.[/SIZE]

[SIZE=2]Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalt voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]CINA CEA DE TAINA, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi. (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13) [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea.[/SIZE]
[SIZE=2]
Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(LUCA 22,19-20)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]RUGACIUNEA CEA MAI PRESUS DE FIRE, IN GRADINA GHETSIMANI. (Matei 26, 36-46; Ioan 17) [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar.[/SIZE]
[SIZE=2]
Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.[/SIZE]
[SIZE=2]
Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]TRADAREA DOMNULUI DE CATRE IUDA (Matei 26, 47-56)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului.[/SIZE]
[SIZE=2]
Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este! Puneti mana pe El.[/SIZE]
[SIZE=2]Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit?[/SIZE]
[SIZE=2]
Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins.”(MATEI 26,47-50)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]Joi este ziua in care gospodinele trebuie sa vopseasca ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. [/SIZE]
[SIZE=2]
"Astazi a fost spanzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pamintul pe ape". Aceste cutremuratoare cuvinte sant rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cand acesta iese din Sfintul Altar purtand in spate Crucea lui Hristos.

Mitropolia Olteniei[/SIZE]

[patinina34]

Saptamana Patimilor - VINERI



[SIZE=2]VINERI - In aceasta zi credinciosii tin post negru (nu se consuma nici un fel de mancare si nu se bea apa). Este o zi de profunda tristete, intrucat este ziua rastignirii Mantuitorului, a mortii si a ingroparii Lui. Din acest motiv, in aceasta zi nu se savarseste Liturghie (este o zi aliturgica). Denia de vineri seara sau slujba prohodului, ne poarta in procesiune alaturi de cei care l-au ingropat pe Mantuitorul (femeile mironosite si Iosif al Arimateii), zi in care toti credinciosii canta: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase..."

La sfirsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfintul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfintul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.

In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormint trei zile si in acest timp S-a coborit cu sufletul la iad, sfarimindu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pina la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucit toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepind din acest moment, sufletele celor drepti sint asezate in Rai pina la Invierea lor cu trupurile.

[/SIZE]

[patinina34]

Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul

[SIZE=2]
Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]
[SIZE=2]Suflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el. [/SIZE]
[SIZE=2]Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde. [/SIZE]
[SIZE=2]Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat. [/SIZE]
[SIZE=2]Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive, si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule. [/SIZE]
[SIZE=2]A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele lui cu indurarile Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata. [/SIZE]
[SIZE=2]Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean. [/SIZE]
[SIZE=2]Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate. [/SIZE]
[SIZE=2]Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa sa caute a o indulci pe dansa. [/SIZE]
[SIZE=2]Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali. [/SIZE]
[SIZE=2]Eu - stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai inainte scrisi - venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine. [/SIZE]
[SIZE=2]O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule, zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea. [/SIZE]
[SIZE=2]Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de dezmierdari imi necajeste sufletul meu. [/SIZE]
[SIZE=2]Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine, netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a poruncilor Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie. [/SIZE]
[SIZE=2]Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand le-am mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata. [/SIZE]
[SIZE=2]Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi. [/SIZE]
[SIZE=2]Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire. [/SIZE]
[SIZE=2]Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea. [/SIZE]

[patinina34]

[SIZE=2]Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale, ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar dai desfatare vesnica.[/SIZE]
[SIZE=2]O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor izbavi de plansurile cele vesnice. [/SIZE]
[SIZE=2]Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine intr-insa poarta inca roade in trupul meu.[/SIZE]
[SIZE=2]Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.[/SIZE]
[SIZE=2]Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multa bunatatea Ta. [/SIZE]
[SIZE=2]Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruieste-mi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele vietii mele. [/SIZE]
[SIZE=2]Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine. [/SIZE]
[SIZE=2]Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit. [/SIZE]
[SIZE=2]Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.[/SIZE]
[SIZE=2]Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta. [/SIZE]
[SIZE=2]Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor. [/SIZE]
[SIZE=2]Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea, trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime porneste porunca. [/SIZE]
[SIZE=2]Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vietii tale? [/SIZE]
[SIZE=2]Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule? [/SIZE]
[SIZE=2]Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie, Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.[/SIZE]
[SIZE=2]Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu, nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul dreptatii? [/SIZE]
[SIZE=2]Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai, mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit - in focul cel vesnic si nestins. [/SIZE]
[SIZE=2]O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te trezvesti catre Dumnezeu? [/SIZE]
[SIZE=2]Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la tine.[/SIZE]
[SIZE=2]Privegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te. Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului. [/SIZE]
[SIZE=2]Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin![/SIZE]
[SIZE=2]Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]

[patinina34]

Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.
Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
(sursa crestinortodox.ro)

[patinina34]

[COLOR=#000066]Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?![/COLOR]
[COLOR=#000066][/COLOR]
[COLOR=#000066][/COLOR]

Drept tâlcuire a episodului evanghelic petrecut in Miercurea Patimilor, în care Iuda îl vinde pe Hristos arhiereilor, am ales o predică extraordinar de puternică a cuviosului Seraphim Rose, în care acesta se referea la pasajul din [COLOR=#000066]Matei 26: 6-16[/COLOR]. Din cuvântul părintelui Seraphim Rose aflăm de ce Iuda l-a vândut pe Iisus. Iar acest “de ce?” nu este nicidecum o simplă iscodire a minţii, ci este o întrebare fundamentală care nu priveşte numai trădarea lui Iuda, ci mă priveşte pe mine şi pe tine, frate şi soră care citeşti. Consider fără exagerare că este un text de care avem nevoie indispensabilă pentru mântuire:

“În acest fragment din Scriptură citim cum, în timp ce Domnul nostru se pregătea pentru Patimile Sale, o femeie veni şi-L unse cu un ulei foarte preţios; şi este impresionant cum Domnul nostru a acceptat o asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp, Iuda - unul din cei doisprezece ucenici care erau cu El - privi ceea ce se întâmplase şi ceva în inima lui se schimbă. Aceasta se pare că a fost “picătura care a umplut paharul”, întrucât Iuda era cel care se ocupa de bani şi se gândea că aceasta a fost o risipă de bani. Putem chiar vedea procesul logicii care se derula în mintea lui. Îl putem auzi gândind despre Hristos: “Credeam că omul acesta era cineva important. A risipit banii, nu face lucrurile cum trebuie, se crede aşa de important…” şi tot felul de alte idei asemănătoare pe care diavolul le-a strecurat în mintea lui. Iar cu patima sa (principala sa patimă era iubirea de argint), a căzut în cursa diavolului şi a fost făcut să-L trădeze pe Hristos. Nu dorea, de fapt, să-L trădeze; nu dorea decât bani. Nu s-a păzit pe sine şi nu şi-a răstignit patimile.
Fiecare dintre noi putem fi în aceeaşi situaţie. Trebuie să ne uităm în inimile noastre şi să vedem care dintre patimile noastre îl vor ajuta pe diavol să ne prindă în cârligul său pentru a ne face să-L trădăm pe Hristos. Dacă ne gândim că suntem mai sus decât Iuda- că el a fost un fel de “nebun” şi că noi nu suntem - ne înşelăm amarnic. Asemeni lui Iuda, fiecare dintre noi avem patimi în inimile noastre. Să le privim. Putem fi prinşi prin iubirea de curăţenie, de corectitudine, de un simţ oarecare al frumuseţii: oricare din micile noastre greşeli de care ne agăţăm poate fi un lucru prin care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să îndreptăţim această stare “logic” - pe premisa patimii noastre. Şi de la acel proces “logic” de gândire putem să-L trădăm pe Hristos, dacă nu ne păzim pe noi înşine şi nu ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, când se iveşte ocazia - când patima începe să lucreze în noi şi începe în mod logic să evolueze de la patimă la trădare - trebuie să ne oprim şi să spunem, “Doamne, ai milă de mine păcătosul!”
Nu trebuie să privim viaţa prin ochii patimilor noastre, nici să vedem cum am putea “potrivi” viaţa pentru a o face aşa cum am vrea noi să fie - indiferent dacă aceasta este o viaţă unde este linişte şi pace sau tulburare şi nelinişte. Dacă încercăm să ne “potrivim” astfel viaţa, va urma un dezastru total. Privind către viaţă, ar trebui să acceptăm tot ce ni se dă prin mila Domnului, ştiind că toate ne sunt date pentru a ne trezi din somnul patimilor noastre. Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a ne arăta ce-I este plăcut lui să facem. Când vom accepta ce ni se dă, vom începe să fim asemeni femeii din Evanghelie care a auzit glasul lui Dumnezeu şi astfel a putut să-L urmeze. A fost pomenită până la capătul lumii, cum ne spune şi Domnul nostru, doar pentru simplul lucru pe care l-a făcut - ungerea Lui cu mir.
Să fim asemeni ei: receptivi la semnele Domnului în jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natură, de la aproapele nostru, din coincidenţe aparente… Întotdeauna, în fiecare zi, ceva care ne arată voia Domnului. Trebuie să fim deschişi la acest lucru. O dată ce devenim mai conştienţi de patimile noastre, nu le vom lăsa să evolueze pentru a ajunge precum Iuda. Iuda a pornit de la ceva foarte neînsemnat: grija pentru buna folosire a banilor. Şi de la astfel de lucruri mărunte putem ajunge să-L trădăm pe Dumnezeu Mântuitorul. Trebuie să fim treji, urmărind nu satisfacerea patimilor noastre, ci mai degrabă îndemnurile voii lui Dumnezeu: cum să ne trezim chiar în acest moment şi să începem să-L urmăm pe Hristos în patima Sa şi să ne mântuim sufletele”.

[patinina34]

[COLOR=#000066]CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII[/COLOR]

Parintele Sofronie Saharov

despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea “cea mai tragica din istorie

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu. Hristos a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, [COLOR=#ff0000]dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de Hristos.[/COLOR] El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca - patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos.
“Si-n lupta [agonie] cu moartea fiind, cu mai mare staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cadeau pe pamant” (Luca 22, 44). Cei ce nu cunosc o astfel de iubire si nu au dorinte de a o cunoaste, sa se abtina de la a formula opinii cu privire la Hristos. Nimeni sa nu se avante in nebunia sa sa defaime aratarea intre noi a lui Hristos, Imparatul cel Nemuritor, ca nu cumva la sfarsit amarnica rusine sa-l sileasca sa strige “muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui Ce sade pe tron si de mania Mielului” (Apocalipsa 6, 16). Desi accentul nu sta pe suferinta fizica a lui Hristos rastignit pe cruce, durerea trupeasca face ca agonia din Ghetimani sa fie totala in orice privinta. Cunoastem din experienta ca sufletul poate fi ranit mult mai infricosator decat trupul. Si daca asa se intampla cu sufletul in dimensiunea lui pamanteasca, ce va fi atunci cu sufletul ca duh ce aspira spre vesnicie?
Pentru a cunoaste, chiar si numai „prin oglinda, ca-n ghicitura“ (cf. I Corinteni 13, 12), felul in care S-a chinuit Hristos Insusi pentru a preface natura noastra fizica in rugaciune care sa reflecte fie si macar in chip palid rugaciunea Sa din Ghetimani in cea mai tragica noapte din istoria lumii, trebuie sa acceptam stramtorarea. Adversitatea deschide inima suferintei din intreaga lume. (…)
Suferinta lui Hristos e cu neputinta de zugravit. In orice caz, nimeni nu o intelege. Asa cum copiii nu-si dau seama de sacrificiile pe care parintii si invatatorii lor le fac pentru a-i creste si a trece asupra lor experienta castigata cu greu de-a lungul unei vieti intregi, tot asa indeobste oamenii nu L-au inteles pe Hristos - si chiar si cei ce au facut o exceptie de la aceasta regula L-au inteles numai in parte. Astfel, Cuvantul lui Hristos care cheama la o schimbare radicala a intregii noastre vieti, a venit ca o rana cruda. Cand Hristos a vazut chinul nostru a suferit mai mult decat oricare dintre noi. Si a purtat aceasta cruce in toti anii activitatii Sale in lume. Golgota a fost numai ultimul act, punctul culminant, care a unit totul: suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic si razbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentru ca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui. A fost osandit din toate partile: de catre Imperiul Roman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine; de Biserica Vechiului Testament intemeiata pe Legea lui Moise, primita pe Muntele Sinai; de multimea care primise atat de mult bine din mainile sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei ce sedeau in intunericul iadului. (…)

Atunci cand, dupa cum spuneam, i se da chiar si numai o umbra de asemanare cu rugaciunea din Ghetsimani, omul transcende marginile propriei sale individualitati si intra intr-o noua forma de existenta, existenta personala intru asemanarea lui Hristos. Participand la suferintele iubirii Sale dumnezeiesti, si noi putem experia in duhul ceva din moartea si puterea invierii Lui. “Ca daca una cu El ne-am facut prin asemanarea mortii Lui (adica in adanca rugaciune pentru lume si mistuitoare dorinta pentru mantuirea tuturor) - atunci una vom fi si prin aceea a invierii Lui” (Romani 6, 5). Cand ni s-a dat de Sus sa intram in aceasta noua sfera a existentei, ajungem la “sfarsitul veacurilor” (I Corinteni 10, 11) si trecem in lumina Vesniciei Divine.
Si orice om caruia Dumnezeu i-a acordat rarul si infricosatorul privilegiu de a cunoaste fie si intr-o masura cat de redusa agonia rugaciunii lui Hristos din gradina Ghetsimani, va da incetul cu incetul si chinuitor peste o constiinta convingatoare a invierii propriului sau suflet si peste o simtire a biruintei de netagaduit si definitive a lui Hristos. El va cunoaste ca “Hristos, odata inviat din morti, nu mai moare; asupra-I moartea nu mai are stapanire” (Romani 6, 9). Si inauntru, duhul sau ii va sopti: Domnul meu si Dumnezeul meu… Prin harul iubirii Tale care covarseste toata mintea, am trecut si eu, Hristoase, de la moarte la viata…”.

(din Arhimandritul Sofronie, “Rugaciunea, experienta vietii vesnice“, editura Deisis, Sibiu, 1998)

[patinina34]

Acatistul Sfintelor Patimi, poate fii gasit aici:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post128469