Cenusa in cadrul ritualului religios

[windorin]

Cred ca folosirea cenusii aducea aminte omului de rasplata pedepselor pentru care nu s-a pocait.

Cenusa este rezultatul unei arderi de tot, al unei morti vesnice a celor arse. Transpunand aceasta imagine asupra iadului, unde focul arde nestins (chiar daca focul iadului este unul imaterial, un chinuitor zbucium) si moartea este vesnica si intoarcerea la starea anterioara este imposibila, putem intelege ca folosirea cenusii atrage dupa sine lacrimi de pocainta.

La fel se putea folosi si tarana pamantului.
Insa imaginea cu arderea si distrugerea pe veci a celor arse este mai clara.

[AndreiPanait]

"Intrarea în Post a fost întotdeauna, din vremea Bisericii Una şi nedespărţită, un moment solemn, purtător de un înţeles puternic, atât Răsărit cât şi în Apus. In afara postului, care este împărtăşit de toţi creştinii dar diferit în ceea ce priveşte durata şi felul de a-l practica, cei doi „plămâni ai Bisericii”, Răsăritul şi Apusul, au introdus un ritual aparte, un semn al intrării în Post. În Apus, este vorba despre ritul cenuşii. În prima zi din Post, care cade într-o miercuri, se ard solemn „Ramurile” de la Florii din anul precedent, păstrate în case la cruci şi icoane ca nişte semne de apărare. Este un simbol puternic: Ramurile sunt ramurile de finic, care simbolizează slava, semnul biruinţei; arderea acestora este un chip al căderii Omului şi al izgonirii sale din Rai. Apoi, după lungi rugăciuni de pocăinţă însoţite de tămâieri şi stropire cu apă sfinţită, creştinii primesc semnul cenuşii: aceasta reprezintă o acceptare a morţii, care va duce la reînnoire, la Înviere.

Răsăritul a ales iertarea, pocăinţa publică, obştească, făcută mai întâi de episcopi şi preoţi, pentru a da pildă credincioşilor. În cap cu clericii, toată obştea, toată Biserica se pocăieşte public de păcate, atât personale cât şi de obşte. Toţi cer iertare lui Dumnezeu şi fiecare unul altuia, cu metanii până la pământ." Pr. Noel Tanazacq