Sfanta Cetate a Noului Ierusalim si cele 7 Trambitze

[C.tin]

[quote=vsovi;118732]

În prealabil postat de sherlock_holmes

"Şi am văzut alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc,
Şi în mână avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ, Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar când a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor" (apocalipsa 10,1-2)
[COLOR=blue](cele 7 Tunete e clar ca sunt Sfintzii Arhangheli, cartea cea mica deschisa, pare simbolul smereniei shi desavarshirii, a stapanirii peste pacate shi patimi (pamant=pacate+mantuire+mandrie, mare=voire+mandrie+manie), shi ar trebui sa apara in zilele nostre, sau a aparut shi noi nu shtim cine este acest Mare Inger... desavarshit stapanind cu dreptate peste pacate shi patimi shi mantuire (deci peste viata si moarte) shi cu inima shi dragostea peste voire shi necazand in mandrie in pacatuire, caci picioarele lui sunt ca nishte stalpi de foc, avand curcubeul deasupra capului, adica fiind plin de pacea de la Dumnezeu pentru oameni, iar fatza lui stralucind ca Soarele, adica fiind asemenea ingerilor Domnului, fiind asemenea Domnului, iar cand a strigat ca shi Leul... cele 7 Tunete, l-au urmat, au slobozit shi ele glasurile lor, glasurile Arhanghelilor..., deci pare a fi marturisire intru o Ierarhie Cereasca ce vine de la Tatal, ... a plinirii shi desavarshirii Tainei... Caci se spune ca in zilele in care v-a Trambitza a 7-a Trambitza, Taina Lui Dumnezeu se va plini, se va cunoashte... caci shi Trambitza v-a marturisi... shi adevari de la Dumnezeu shi nu de la oameni. [/COLOR]

[COLOR="Teal"]Unii cred ca acest Inger este Insusi Mintuitorul Iisus Hristos sau Sfintul Duh.Insa Sfintul Ioan il numeste "alt Inger",iar Sfintul Andrei al Cezareii crede ca acesta este neindoielnic,un Inger,poate chiar unul dintre Serafimii impodobiti cu dumnezeiasca slava.Faptul ca sta cu un picior pe mare iar cu celalalt pe pamint inchipuie stapinirea asupra stihiilor lumii pamintesti:
"Stilpii de foc inchipuie infricosarea si pedeapsa adusa de catre Inger asupra necredinciosilor care au savirsit nelegiuiri pe pamint si mare"[/COLOR] ( Sfintul Andrei al Cezareii,cap 28 ) [COLOR=red](deci cei ce aduc falsa mantuire a pacatelor shi patimilor shi ishi fac voile mandriei shi maririi de sine a lor)[/COLOR]

Cele doua comentarii nu se contrazic ci se completeaza

[vsovi]

uite pe cineva care a cunoscut cateva trambitze:

"Şi acum să vedem ce scrie maica Teodosia despre cerul cel nou:

[SIZE=2]Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi şi i-am spus:[/SIZE]
[SIZE=2]De noi, cum nu Ţi-e silă, preascumpul meu Iisus?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi cum mai vrei să suferi, făptura de noroi?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,[/SIZE]
[SIZE=2]Cel care peste aripi de înger a călcat?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o fereşti,[/SIZE]
[SIZE=2]În tină omenească să nu ţi-o murdăreşti?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poţi să suferi Doamne miros de putregai,[/SIZE]
[SIZE=2]Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum suferi bezna noastră Tu, Soare strălucit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Doamne preaslăvit?[/SIZE]
[SIZE=2]Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,[/SIZE]
[SIZE=2]În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?[/SIZE]
[SIZE=2]Tu, cel ce stai în cerul cu mari luminători,[/SIZE]
[SIZE=2]În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să te cobori?[/SIZE]
[SIZE=2]Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu[/SIZE]
[SIZE=2]Ieşi de la mine Doamne că păcătos sunt eu.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul Tău curat[/SIZE]
[SIZE=2]Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.[/SIZE]
[SIZE=2]Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu focul Tău pe mine cel rece m-ai aprins,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi peste sărăcia mea goală ai întins,[/SIZE]
[SIZE=2]Un colţ al hainei Tale, şi m-ai făcut bogat,[/SIZE]
[SIZE=2]Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat,[/SIZE]
[SIZE=2]Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut,[/SIZE]
[SIZE=2]În sufletul meu astăzi, Tu însuţi locuieşti,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti.[/SIZE]
[SIZE=2]Şi pentru toate-acestea Iisuse prea iubit[/SIZE]
[SIZE=2]În cerul nou din suflet, să fii în veci slăvit."[/SIZE]

se observa acel cuvant "putregai" de care vorbea Parintele Cleopa dar shi par prooroc Arsenie Boca.

[vsovi]

Deshi cuvintele Moshului erau mai mult pentru vremurile acelea, pentru ocarmuirea de atunci, pentru maimarii acelor ani, totushi cuvintele trambitzei nr.2 a Domnului sunt valabile shi astazi, iar ciobanashul Petrache Lupu pazind mereu "Taina vorbei cele Mari" a dat multe minuni shi proorocii adevarate, curate, oamenilor:

http://www.rostonline.org/blog/razva...-maglavit.html

"...
Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor. [...]
Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, că sîntem răi. [...] Să vă pocăiţi! [...] Nu rîdeţi de bătrînii voştri, nu rîdeţi de nimeni! Nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că e rău de noi, fraţilor! Ne canoneşte fără muncă [...] Dacă nu-i muncă [...] n-ai cu ce ţine nimic. Mor vitele, mor oamenii, mor copiii. Nu-i ce mînca. Boierii au bani mulţi, dar n-au ce face cu ei, dacă nu-i muncă... [...]
Pare rău de lume, de vorba ce am, că nu pot spune la nimeni, că nu am voie...
Lumea care e bolnavă, e de la Dumnezeu, că trăieşte în răutate, în duşmănie, şi e contra, nu crede... [...]
Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată Rumânia... […] Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor... Pentru vorba lui Moşu mă-njură lumea […] De ce nu credeţi? Pentru mine e dată porunca? De voi e rău! […] Eu n-am luat bani de la nimeni, n-am luat nimic. Habar n-am de cel ce nu crede. La urmă o să vă căiţi… Ce ne-a spus ciobanul Petre Lupu? Ce-am făcut de nu l-am ascultat?… Să nu vă căiţi, la urmă… Cel mai mare om din ţară trebuie să se pocăiască! […] Carte nu ştiu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră!…"

[vsovi]

[SIZE=4][SIZE=4][SIZE=2]Trambitza nr 3 (Par.proor. Arsenie Boca)[/SIZE][/SIZE][/SIZE]

[SIZE=4]Cărarea Sfântului Pavel[/SIZE]
[SIZE=4]Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, [/SIZE][SIZE=4]dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite pe care o au unii creştini despre [/SIZE][SIZE=4]"mântuirea în dar", pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu [/SIZE][SIZE=4]urmează că noi trebuie doar să "credem" că suntem mântuiţi şi cu asta am făcut totul cear [/SIZE][SIZE=4]atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după [/SIZE][SIZE=4]cuvintele Sf. Maxim: "Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, care lucrează în trup [/SIZE][SIZE=4]plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul [/SIZE][SIZE=4]biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la uşă, stăruind [/SIZE][SIZE=4]împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i [/SIZE][SIZE=4]facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: "Ocărâţi fiind binecuvântăm; prigoniţi, [/SIZE][SIZE=4]noi răbdăm; huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până [/SIZE][SIZE=4]astăzi" (1 Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte [/SIZE][SIZE=4]la ura celui ce-l ocărăşte, îl urăşte şi-l prigoneşte. El avea ca scop să-l facă să calce [/SIZE][SIZE=4]porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, [/SIZE][SIZE=4]răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze dincolo pe [/SIZE][SIZE=4]dracii care lucrau aceasta, şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci, pe potrivnicii care [/SIZE][SIZE=4]lucrau aceasta, îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după [/SIZE][SIZE=4]asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea [/SIZE][SIZE=4]viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi Apostoli, biruind prin înfrângerile lor pe [/SIZE][SIZE=4]cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să [/SIZE][SIZE=4]iubeşti pe cei ce te urăsc, iar de nu, e cu neputinţă." Darul mântuirii se dobândeşte chiar [/SIZE][SIZE=4]ca dar, cu mare luptă. [/SIZE][SIZE=4]Pilda Mântuitorului, i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data [/SIZE][SIZE=4]aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă, fără să se fi [/SIZE][SIZE=4]povestit, "credinţa am păzit ... de-acum aştept cununa" - unirea desăvârşită cu Hristos. [/SIZE][SIZE=4]Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu, şi aşa [/SIZE][SIZE=4]a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii.[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=3]"Despre dragoste[/SIZE]
[SIZE=3]Nu dori să fi stimat şi iubit de oameni cu deosebire, că aceasta se cuvine numai [/SIZE][SIZE=3]lui Dumnezeu care n-are Luişi asemănare. Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, că [/SIZE][SIZE=3]aceasta se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să cuprindă în inima ta [/SIZE][SIZE=3]locul acesta ci Hristos să-l cuprindă în tine şi-n tot omul bun. [/SIZE][SIZE=3]În vremea ispitelor să nu părăseşti mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile [/SIZE][SIZE=3]gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu [/SIZE][SIZE=3]bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de-o vei [/SIZE][SIZE=3]părăsi, te ve afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic. [/SIZE][SIZE=3]De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău [/SIZE][SIZE=3]să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi [/SIZE][SIZE=3]te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune [/SIZE][SIZE=3]stăruitoare, darul dragostei.[/SIZE]
[SIZE=3]Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de [/SIZE][SIZE=3]ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi [/SIZE][SIZE=3]din dragostea dumnezeiescă şi să te afli străin de viaţa veşnică. [/SIZE][SIZE=3]Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte [/SIZE][SIZE=3]pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor [/SIZE][SIZE=3]vii. [/SIZE][SIZE=3]Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit [/SIZE][SIZE=3]împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l [/SIZE][SIZE=3]de a flecări împotriva aproapelui. [/SIZE][SIZE=3]Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, [/SIZE][SIZE=3]ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea [/SIZE][SIZE=3]conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi [/SIZE][SIZE=3]mintea de la dumnezeiasca îndrăznire. [/SIZE][SIZE=3]Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. [/SIZE][SIZE=3]Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără [/SIZE][SIZE=3]de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei [/SIZE][SIZE=3]ce o iubesc pe ea. [/SIZE][SIZE=3]Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. [/SIZE][SIZE=3]De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; [/SIZE][SIZE=3]sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini. [/SIZE][SIZE=3]Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de [/SIZE][SIZE=3]ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe [/SIZE][SIZE=3]cel virtuos cât şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe [/SIZE][SIZE=3]copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau [/SIZE][SIZE=3]pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru [/SIZE][SIZE=3]plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este [/SIZE][SIZE=3]vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe. [/SIZE][SIZE=3]Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi [/SIZE][SIZE=3]iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate [/SIZE][SIZE=3]cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel [/SIZE][SIZE=3]deopotrivă. [/SIZE][SIZE=3]Dragostea ne face să iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, şi aceasta [/SIZE][SIZE=3]nu se poate decât numai prin lepădarea de sine şi de toate. Fiecare din voi dacă se [/SIZE][SIZE=3]leapădă de tot ce are, nu poate să nu fie Mie ucenic. "Iată acum ce este bun sau ce este [/SIZE][SIZE=3]frumos, fără numai a locui fraţii împreună", că întru aceasta a făgăduit Domnul viaţa de [/SIZE][SIZE=3]veci.[/SIZE]
[SIZE=3]Deşertăciunea deşertăciunilor[/SIZE]
[SIZE=3]Fie de-a cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la[/SIZE]
[SIZE=3]ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. Toate sunt deşertăciuni, [/SIZE][SIZE=3]afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui. [/SIZE][SIZE=3]Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind [/SIZE][SIZE=3]lumea. [/SIZE][SIZE=3]Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în [/SIZE][SIZE=3]ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune [/SIZE][SIZE=3]este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă [/SIZE][SIZE=3]grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti [/SIZE][SIZE=3]cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea [/SIZE][SIZE=3]ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te [/SIZE][SIZE=3]grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are. [/SIZE][SIZE=3]Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în [/SIZE][SIZE=3]faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte."[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=4]"Iubirea e cărarea[/SIZE]
[SIZE=4]Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin [/SIZE][SIZE=4]slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele [/SIZE][SIZE=4]momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc [/SIZE][SIZE=4]chipul dintâi al vrăjmaşului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. Tot războiul [/SIZE][SIZE=4]potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu [/SIZE][SIZE=4]ca Tată. Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are [/SIZE][SIZE=4]drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre [/SIZE][SIZE=4]plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de [/SIZE][SIZE=4]ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de [/SIZE][SIZE=4]vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aceea.[/SIZE][SIZE=4]După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei, a venit ca să-l bată şi [/SIZE][SIZE=4]între oameni. Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, [/SIZE][SIZE=4]viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu [/SIZE][SIZE=4]putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar [/SIZE][SIZE=4]împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta e, cum zice Sf. [/SIZE][SIZE=4]Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnită de potrivnicul, cu menirea de a învrăjbi [/SIZE][SIZE=4]pe Iisus cu oamenii şi pe oameni înreolaltă. Iată cuvintele Sf. Maxim mărturisitorul [/SIZE][SIZE=4]despre acest numit al doilea fel de ispită, pe care l-a avut Mântuitorul de învins: [/SIZE][SIZE=4]"După ce aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea prin plăcere, a zădărnicit [/SIZE][SIZE=4]planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în [/SIZE][SIZE=4]lucrare şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, ispita prin [/SIZE][SIZE=4]durere".[/SIZE][SIZE=4]Să urmărim deci uneltirile protrivnicului, să vedem metoda lui şi metoda lui [/SIZE][SIZE=4]Dumnezeu, tot după cuvintele Sf. Maxim: [/SIZE][SIZE=4]"Neputând vrăjmaşul să-l facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, [/SIZE][SIZE=4]prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce-a venit în lume, cu [/SIZE][SIZE=4]ajutorul nelegiuiţilor iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni. Satana (care [/SIZE][SIZE=4]însemnează potrivnic) îi îndemna pe cărturari şi farisei la felurite meşteşuguri împotriva [/SIZE][SIZE=4]lui Iisus, ca, neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-I [/SIZE][SIZE=4]întindeau curse şi aşa să calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, [/SIZE][SIZE=4]cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi [/SIZE][SIZE=4]făcut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe [/SIZE][SIZE=4]cei purtaţi de el, nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe [/SIZE][SIZE=4]unii ce puteau să nu se lase conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare. [/SIZE][SIZE=4]Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ce nimeni altul, însă nu i-a urât nici o clipă, [/SIZE][SIZE=4]de vreme ce diavolul din ei îl certa şi-l umilea dându-l la iveală şi arzându-l cu adevărat, [/SIZE][SIZE=4]iar pe ei îi iubea şi-i învăţa înainte. Pătimea cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii, îi [/SIZE][SIZE=4]învăţa căile vieţii şi zugrăvea prin fapte chipul vieţuirii cereşti; vestea învierea morţilor [/SIZE][SIZE=4]şi făgăduia viaţa veşnică şi Împărăţia Cerurilor celor ce cred; iar necredincioşilor [/SIZE][SIZE=4](ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îi [/SIZE][SIZE=4]bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i şi pe ei deşi-i ducea acela. [/SIZE][SIZE=4]O, minunat război! În loc de ură Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii prin [/SIZE][SIZE=4]bunătate. În acest scop, răbdând atâtea rele de la ei - mai adevărat vorbind, pentru ei - Sa [/SIZE][SIZE=4]străduit până l-a moarte, în chip omenesc, pentru porunca iubirii, şi dobândind biruiţa [/SIZE][SIZE=4]deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a [/SIZE][SIZE=4]înnoit pe cel vechi."[/SIZE]
[SIZE=4]Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit, încât acesta răscoală [/SIZE][SIZE=4]puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiţi de el, şi-i [/SIZE][SIZE=4]năpăstuieşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. Iar prin lege, prin stăpânitorii [/SIZE][SIZE=4]lumii acesteia, prin slujitorii templului: arhiereii Ana şi Caiafa, prin Iuda vânzătorul, [/SIZE][SIZE=4]diavolul nu-L mai putea răbda să-i facă împărăţia de jaf, şi-I cere nedreaptă răstignire pe [/SIZE][SIZE=4]cruce, în rând cu tâlharii. [/SIZE][SIZE=4]Când războiul nevăzut între iubire şi ură a ajuns aci, Iisus bate pe diavol - tot ca [/SIZE][SIZE=4]om, să nu uităm - prin neputinţa şi nepreţul trupului, adică prin desăvârşita lepădare de [/SIZE][SIZE=4]sine, sau prin primirea de bunăvoie a morţii. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, [/SIZE][SIZE=4]durerea însă a primit-o cu dorire mare. Amin."[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=3]"Semnul crucii[/SIZE]
[SIZE=3]În calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă, se mai ridică o stavilă:vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuşi trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat după zeci de ani de lupte dinăuntru, din trup şi din suflet, atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război, căci nu e un război de glumă. Deocamdată să ne mulţumim a şti că asupra diavolului avem acestea trei: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, Sfânta Cruce (Aş întreba pe cei care nu-şi fac semnul crucii: cu ce semn vă apăraţi voi de diavolul?) Ei însă n-au semn, că nu-i lasă să-l facă. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale să zici în adâncul inimii tale: "Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne izbăveşte-mă de cel rău". Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă ...[/SIZE]

[SIZE=3]Lupta mântuirii[/SIZE]
[SIZE=3]Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii, ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că oricine s-a hotărât să iasă din calea păcatelor, sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul: lumea, trupul şi diavolul. Prin lume se înţelege categoria păcatului, se înţelege turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei cu un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii, au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, planul oamenilor şi slava deşartă. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu, sau la ostenelile mântuirii, făceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori la aceleaşi. Deci, acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere, ceea ce am făcut odinioară cu plăcere. Multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră, sau spre stingerea păcatelor noastre trecute, sau spre îndreptarea neatenţiei prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare. Cel ce socoteşte aşadar că pentru una din acestea i-a venit încercarea, nu se răzvrăteşte când este lovit - mai ales dacă-i conştient de păcatul său - nici nu învinovăţeşte pe acela prin care i-a venit încercarea, nu se răzvrăteşte când e lovit. Fie prin acela, fie prin altul, el a vrut să bea paharul judecăţilor dumnezeieşti. Nebunul însă roagă pe Dumnezeu să-l miluiască; dar venind mila n-o primeşte, fiindcă n-a venit cum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit că e de folos. Şi de aceea se face nesimţitor şi se tulbură şi uneori se războieşte aprins cu oamenii, alteori huleşte pe Dumnezeu. El se arată nemulţumit şi nu vede decât bâta. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele ţi-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru că biruie El în ascuns omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. Rugăciunea nu judecă ci se smereşte, aducându-ne aminte greşalele noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu; pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face-o şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ţi dă darul răbdării, al iertării din inimă şi al rugăciunii. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea dreaptă după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, căci ei sunt ostaşii Împăratului, care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânirea morţii. Iar despre nevoinţa care doreşte răbdarea şi credinţa sfinţilor, putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume."[/SIZE]