Pelerinaj zona Vaslui

Biserica domneasca Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui este ctitoria domnitorului Stefan cel Mare, datand din anul 1490, ca paraclis al curtii domnesti. Dupa cum rezulta din inscriptia votiva, aflata pe peretele de apus, biserica a fost zidita in mai putin de cinci luni de zile (27 aprilie-20 septembrie).
Biserica domneasca Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul-Vaslui

De-a lungul vremii, biserica domneasca Sf. Ioan a avut de suferit, mai ales in urma marelui cutremur din 1802, cand turla de pe naos s-a crapat, daramandu-se complet in 1818.

A fost refacuta in anul 1820 de Maria Cantacuzino, sotia marelui logofat Costachi Ghica, proprietarul targului Vaslui in prima jumatate a sec. al XIX-lea.

Monument de arhitectura religioasa medievala romaneasca de exceptie, Biserica domneasca Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui este realizata in stilul arhitectonic moldovenesc din vremea lui Stefan cel Mare.

Se observa elemente ca soclul profilat, contraforturile de piatra cioplita de dimensiuni mari, pereti restaurati cu piatra aparenta alternand cu caramida, precum si doua siruri de ocnite.
Contraforturi de piatra cioplita Ocnite

Pe absida si altar sunt arcaturi mari, pornind de la soclu pana sub cornisa. Intre ocnita si cornisa de piatra profilata sunt discuri smaltuite cu ornamente in relief (discul solar, stema dezvoltata a Moldovei, animale fantastice, zeita Melusina tinand in maini doua cozi de peste-simboluri care apar in toate bisericile ctitorite de Stefan cel Mare-).

nfatisarea de astazi a asezamantului este datorata restaurarilor din anii 1914-1928, executate prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice de la acea vreme. Fatadele bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui au fost restaurate pe baza elementelor de ornamentatie exterioara gasite cand a fost inlaturata tencuiala din anul 1820, dandu-se la iveala existenta caramizilor, a discurilor si butonilor cu smalt.
Inscriptia ctitoriceasca (pisania)-1490

Usa de intrare, aflata pe zidul de apus, prezinta un arc frant cu toruri si cavete iesind de pe mici baze ornate. Aceasta usa s-a putut reconstitui de catre restauratori datorita faptului ca fragmente de piatra cioplita provenind de la usa principala din vremea lui Stefan cel Mare au fost gasite in zidul pridvorului adaugat la 1820 si dezafectat de lucrarile de restaurare din 1914-1928.

Astfel, scrupulozitatea profesionala si probitatea stiintifica au permis atat pastrarea aproape intacta a planului initial al bisericii, cat si efectuarea acestei importante opere de restaurare "si dupa elementele gasite".

Acoperisul simplu, in doua ape, apropie, ca aspect general exterior, acest splendid monument istoric, de biserica Sf. Ioan din Piatra Neamt.
Arcaturi mari, pornind de la soclu si pana sub cornisa Ferestre mari, cu deschidere in arc frant

Ferestrele mari, cate doua pe fiecare latura a pronaosului, au arc frant. Ferestrele mici, asemanandu-se cu cele de la ctitoriile stefaniene de la Sf. Ilie si Voronet, au un arc frant, ogival, partea superioara a golului fiind dreptunghiulara cu ciubucuri rotunjite si in cruce, de tipul gotic, bastard, atribuit pietrarilor moldoveni.

Initial pardoselele bisericii Sf. Ioan trebuie sa fi fost din piatra, dar, precizeaza G. Bals, "nu este exclus sa fi fost de dale de pamant ars si smaltuit", asa cum s-a gasit in alte biserici ctitorii stefaneniene.

La 1890 biserica avea dusumele.
Ferestre mici, dreptunghiulare, incadrate de ciubucuri rotunjite si in cruce, de tip gotic, bastard, atribuit pietrarilor moldoveni.

In ceea ce priveste materialele folosite de constructorii din acea vreme, cercetatorii au ajuns la concluzia ca piatra bruta a fost primul material utilizat, ulterior folosindu-se si piatra de talie, adica o piatra "cenusie, tare si negeliva", dupa cum afirma G. Bals.

Caramida, de variate dimensiuni, bine arsa, de calitate superioara, a reprezentat, alaturi de piatra, elementul constructiv primordial.

Ca liant, a fost folosit mortarul din var alb, in amestec cu caramida pisata, rar pietricele, lipsind nisipul.

Pe baza acestor materiale, mesterii constructori, zidari, calfe de pietrari, pietrari cioplitori au executat o zidarie foarte ingrijita, ca instrumente folosind dalta, ciocanul simplu si cel cu zimti, precum si clestele.

La fel, varul era stins cu multa ingrijire, iar rosturile la zidarie si la caramizile aparente sunt relativ subtiri. Tuful calcaros, usor, este folosit cu precadere la construirea boltilor si pandantivelor. In pandantivi se incastrau oale de rezonanta, ca elemente absolut necesare amplificarii sonore in naos, in ambele abside laterale existand stranele de cantareti bisericesti.

Tencuielile interioare au fost executate din var alb, amestecat cu mortarul necesar zidariei, caramida pisata si uneori pietricele. Pentru straturile destinate zugravitului, varul alb se amesteca cu calti.

La acoperisuri, sarpanta sustinatoare a invelitorilor era din lemn. Pentru aerisirea podului, deasupra boltilor existau rasuflatori. Invelisurile erau din sita sau tigla.

Usa de la intrare prezinta un arc frant.

Biserica a fost reparata intre anii 1889-1890 si pictata in ulei in anul 1894 de catre George Ioanid, elev al pictorului Gheorghe Tattarascu.

In urma cutremurului din 1940 pictura a fost reparata de zugravul Sebastian Constantinescu.

Surse: I. Olaru, A. Andronic, M. A. Zup - "BISERICA DOMNEASCA SF. IOAN BOTEZATORUL DIN VASLUI, INALTATA DE STEFAN CEL MARE IN 1490-IMPORTANT MONUMENT DE ARTA MEDIEVALA RELIGIOASA ROMANEASCA", in Anuarul Muzeului Judetean "Stefan cel Mare" Vaslui, XII-XIV, 1990-1992

La 5,3 km nord-vest de centrul de comună, pe DC 95 (din DJ 243), se află satul Cetăţuia. Situat la obârşia Strâmbei, pe Tutova, afluent al Bârladului, în vechime satul se numea Strâmba.
Ansamblu - vedere S-V

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1431, aprilie 30, când Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, dăruia popii Iuga, protopop de Bârlad, două sate pe Tutova, printre care şi satul Strâmba, "unde era Bălan".

În urma reîmpărţirii administrativ-teritoriale din anul 1968, satul a primit denumirea de Cetăţuia, după numele dealului care străjuieşte localitatea în partea de vest.

La capătul satului, sub poalele dealului, într-un ocol al Strâmbei, se află biserica de lemn cu hramul "Sfântul Nicolae", biserica fostului schit Strâmba, metoh al mănăstirii Neamţului (sec. XVI-XIX).

"Codrii cei mari" de aici au constituit loc de refugiu pentru călugări în vremuri de răstrişte, potrivit informaţiilor din aşa numita "Cronică a lui Andronic", aflată în manuscris în colecţiile Academiei Române.

Construită din lemn de pe loc, biserica din satul Cetăţuia este una dintre cele mai vechi monumente de arhitectură populară de lemn din zonă care îşi păstrează structura şi aspectul iniţial, considerată biserică , datorită deschiderilor foarte mici, acoperite cu obloane de lemn.
Ansamblu - vedere S-E Ansamblu - vedere N-E

Elementele constructive şi decorative ale monumentului îndreptăţesc datarea sa în secolele XVI-XVII. Anul 1670, inscripţionat pe catapeteasmă, reprezintă, cu certitudine, data terminării schitului de lemn de deasupra văii Strâmbei: "Anul Domnului 1670 iunie ziua 20"

Biserica a fost refăcută de obşte în secolul al XVIII-lea, cu elemente de la cea veche, conform unui document din anul 1717, din timpul domniei lui Mihail Racoviţa: "Deci, acel mitoh de la Lipovat s-au fost rasăpit si acum facându-se de iznoava, iara acolo, la Lipovaţ".

Faţadele sunt decorate cu două brâie "în frânghie", o friză de ocniţe şi "dinţi de ferăstrău" sub cornişă.

Ferestrele mici dispuse pe decroş (probabil de la primul lăcaş), la care s-au adăugat cele patru ferestre mari, dintre care două pe absidele laterale, au ancadramentele cu profile simple ca şi cornişa.

Streaşina prelungită, înfundată cu bârne dispuse în trepte se sprijină pe console cioplite.

Pridvorul, iniţial deschis, se sprijină pe stâlpi cu caneluri, arcade festonate şi o balustradă din bârne cioplite. Portalul este decorat cu rozete.

Ca sistem de boltire, pridvorul, pronaosul şi absidele laterale sunt tăvănite. Acoperirea cu grinzi a pronaosului poartă urmele bolţii iniţiale, semicilindrică.
Perete lateral decorat cu două brâie < în frânghie > Bârne de stejar încheiate în cheotoare dreaptă

În naos, bolta octogonală din fâşii curbe, cu muchiile marcate de nervuri " în frânghie", este aşezată pe grinzi, dispuse în trepte, sprijinite pe console, asemănătoare celor exterioare.

Altarul este acoperit cu o semicalotă, racordată la est, cu conturul pereţilor, prin intermediul a trei fâşii curbe.

Ceea ce dă originalitatea acestei construcţii sunt "pilaştrii ce marchează atât absidele laterale, cât şi altarul şi care sunt identici cu stâlpii pridvorului şi ai peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos".

Catapeteasma realizată în trei registre, despărţite prin chenare cu motive florale şi antropomorfe, datează din prima jumătate a secolului al XVII - lea , potrivit cercetărilor Ioanei Cristache-Panait, luând în considerare factura picturii şi grafica legendelor.

Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" din Lipovăţ, martor peste timp, unică în eparhia Huşilor prin planimetrie, sistemul de boltire, decor aflat la interferenţa dintre arta populară şi cea cultă, armonia volumelor şi unitatea decorului, necesită intervenţii de consolidare şi punere în valoare.
Pridvorul, iniţial deschis, se sprijină pe stâlpi cu caneluri, arcade festonate şi o balustradă din bârne cioplite Perete lateral - detaliu

Bibliografie : - Ioana Cristache-Panait, Titu Elian, "Biserici de lemn din Moldova",în B.M.I, nr.2/1972 ; - Doina Rotaru, Const. Aghion, "Contribuţii privind arhitectura populară în lemn din judeţul Vaslui", în "Acta Moldaviae Meridioonalis", Anuarul Muzeului judeţean Vaslui, nr. VII - VIII, Vaslui, 1985 - 1986. - Dorinel Ichim, "Biserici de lemn din eparhia Huşilor", Huşi, 2001. - I. Antonovici, "Documente bârladene", vol III, Bărlad, 1915

La 19 km SV de municipiul Vaslui, pe DJ 245 A, se află satul Lipovăţ, aşezat pe coastele dealurilor Făgădău, Suceveni şi Lipovăţ.
Biserica de lemn Sfântul Gheorghe, Lipovăţ

Localitatea este atestată pentru prima dată într-un document din 24 februarie 1437 al lui Iliaş şi Ştefan voievozi, când Şteful Jumătate, pentru credincioasă slujbă, primea mai multe sate, printre care şi "Lipovăţ, din jos de Vaslui", pe Bârlad.

La 15 octombrie 1491, Ştefan cel Mare a inclus Lipovăţul în ocolul târgului Vaslui, alături de alte sate şi selişti cumpărate de el cu 1.490 de zloţi tătărăşti (monede de aur genoveze).

În pomelnicul ctitoricesc, refăcut după cel vechi în 1883, sunt înscrişi ca primi ctitori Ştefan cel Mare şi soţia sa, Maria. Pomelnicul trecea al doilea ctitor pe Vasile Lupu mare vornic, care a refăcut lăcaşul din Lipovăţ la 1626.

Biserica de lemn "Sfântul Gheorghe", biserica fostei mănăstiri Lipovăţul sau Zograful (Zugraful, Zugravi), zidită de Vasile Lupu, mare vornic al Ţării de sus, pe Lipovăţ, a fost închinată la mănăstirea Zugraf de la muntele Athos.

Acest fapt apare evidentiat in hrisovul domnitorului Moisă Movilă din 5 August 1631:
Fereastră mare, cu ancadramente cu profile simple Pereţi portanţi, din bârne de stejar încheiate în cheotoare dreaptă

"...am dat domnia mea , am întărit şi am miluit sfânta mănăstire de lângă târgul Vasluiului, unde iaste hramul a sfântului slăvitului marelui mucenic şi purtător de biruinţă a lui Hristos Gheorghie, care acea sfântă mănăstire o au zidit al nostru cinstit şi credincios boieri Lupul vel vornic al ţării de sus şi au dat şi au închinat la sfântul munte Athos, să fie metoh la sfânta şi mare biserică şi mănăstire ce se numeşte Zograful, unde iaste hram iaraşi sfântul şi marele mucenic a lui Hristos Gheorghe, din avere ce a avut mănăstirea cea veche, unde a fost hramul adormirei prea sfintei de Dumnezeu născătoare, care după ce s-au stricat au făcut altă mănăstire precum scrie mai sus şi iau pus hram Sfântul Gheorghe, de la Barnovski Vodă" (apr. - 25 iunie 1633 n.n.)...".