Pelerinaj zona Vaslui

Turnul-clopotnita situat la intrarea in incinta, pe latura de est, zidit in 1938 de episcopul Nifon Criveanul, din caramida si beton armat, prezinta un plan rectangular, patru nivele, accesul facandu-se printr-o bolta cu dechidere in arc in plin cintru.

Palatul episcopal, construit de episcopul Iacov Stamati, in 1782-1792, pe ruinele palatului domnesc (sec.XV-XVII), ingloband si pivnitele din sec. XV, ars in 1813, a fost recladit in 1849 de episcopul Sofronie Miclescu.

In prezent, in cladire functioneaza Muzeul episcopal de arta religioasa si carte veche.

Zidul inconjurator si chiliile ridicate in anul 1849, prin stradania episcopului Sofronie Miclescu, au fost refacute in 1934 de episcopul Nichifon Criveanul.

Ansamblul Manastirii Fastaci, sec.XVII-XIX: Biserica Sf. Nicolae, turnul-clopotnita, casa egumeneasca si zidul de incinta.
Biserica Sfantul Nicolae - ansamblu

Manastirea Fastaci, intemeiata de familia Palade in secolul al XVII-lea, a fost recladita de domnitorul Mihai Racovita Cehan in secolul al XVIII-lea, de la care se mai pastreaza numai biserica - monument deosebit de important pentru evolutia arhitecturii din Moldova, atesta o puternica influenta venita din Tara Romaneasca in domeniul plasticii arhitecturale.

Biserica zidita in 1721, in stil baroc monumental, este de plan triconc, cu pronaos supralargit si pridvor initial deschis cu arcade trilobate sustinute de coloane de caramida, turle octogonale pe naos si pronaos.

Impresioneaza prin plastica decorativa a fatadelor, impartite in doua registre si ornamentate cu panouri, arcaturi in acolada si medalioane adancite in zidarie.

Deasupra intrarii in pridvor, pe o placa de marmura, se afla efigia Moldovei si Pisania in limba slavona: " Mihai Racovita voievod prin mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, anul 1721", iar la intrarea in pronaos, dreapta, portretul votiv al ctitorului.

Ca structura interna si forma de plan, cat si ca plastica arhitectonica si decorativa, lacasul se numara printre putinele edificii realizate in Moldova in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, alaturi de bisericile Precista si Prorocul Samoil din Focsani.

Secularizata in anul 1862, a functionat ca biserica de mir pana in anul 1992, cand s-a redeschis manastirea.

In urma cutremurului din 1990, monumentul a suferit grave avarii, fisuri la bolti, pereti si turle, necesitand lucrari de consolidare restaurare.
Biserica Sf. Nicolae - detaliu fatada de sud

La intrarea in incinta, pe latura de sud, se afla un impunator turn clopotnita construit de egumenul Iosif Gandul in anul 1808, in stil neoclasic, din piatra si caramida.

Prezinta un plan patrulater, cu trei nivele, intrare si ferestre cu deschidere in arc in plin cintru, bogat ornamentat la exterior cu pilastri in bosaje de tencuiala si colonete angajate.

In prezent se mai pastreaza doua clopote de bronz, turnate in secolul al XVIII-lea.

Se afla in curs de consolidare - restaurare dar momentan lucrarile sunt sistate din lipsa de fonduri.

Casa egumeneasca, construita in anul 1834, de egumenul Iosif Gandul, ingloband si pivnita, a suferit in timp numeroase transformari.

Prezinta un plan ordonat de un ax central, cu incaperi dispuse simetric, intrare marcata de un rezalit, cu deschidere in arc in plin cintru, surmontata de un fronton neoclasic sprijin pe patru stalpi adosati, scara de piatra.

Zidul de incinta, executat din piatra bruta cu mortar de var, a fost ridicat de egumenii Iosif Gandul (1834) si Chiril Strichide (1851). Astazi este surpat in cea mai mare parte.

Casa egumeneasca

Surse : Grigore Ionescu - "Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor", Bucuresti, 1982 ; V. Dragut - "Dictionar enciclopedic de arta medievala romaneasca", Bucuresti, 1976

Biserica domneasca Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui este ctitoria domnitorului Stefan cel Mare, datand din anul 1490, ca paraclis al curtii domnesti. Dupa cum rezulta din inscriptia votiva, aflata pe peretele de apus, biserica a fost zidita in mai putin de cinci luni de zile (27 aprilie-20 septembrie).
Biserica domneasca Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul-Vaslui

De-a lungul vremii, biserica domneasca Sf. Ioan a avut de suferit, mai ales in urma marelui cutremur din 1802, cand turla de pe naos s-a crapat, daramandu-se complet in 1818.

A fost refacuta in anul 1820 de Maria Cantacuzino, sotia marelui logofat Costachi Ghica, proprietarul targului Vaslui in prima jumatate a sec. al XIX-lea.

Monument de arhitectura religioasa medievala romaneasca de exceptie, Biserica domneasca Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui este realizata in stilul arhitectonic moldovenesc din vremea lui Stefan cel Mare.

Se observa elemente ca soclul profilat, contraforturile de piatra cioplita de dimensiuni mari, pereti restaurati cu piatra aparenta alternand cu caramida, precum si doua siruri de ocnite.
Contraforturi de piatra cioplita Ocnite

Pe absida si altar sunt arcaturi mari, pornind de la soclu pana sub cornisa. Intre ocnita si cornisa de piatra profilata sunt discuri smaltuite cu ornamente in relief (discul solar, stema dezvoltata a Moldovei, animale fantastice, zeita Melusina tinand in maini doua cozi de peste-simboluri care apar in toate bisericile ctitorite de Stefan cel Mare-).

nfatisarea de astazi a asezamantului este datorata restaurarilor din anii 1914-1928, executate prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice de la acea vreme. Fatadele bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui au fost restaurate pe baza elementelor de ornamentatie exterioara gasite cand a fost inlaturata tencuiala din anul 1820, dandu-se la iveala existenta caramizilor, a discurilor si butonilor cu smalt.
Inscriptia ctitoriceasca (pisania)-1490

Usa de intrare, aflata pe zidul de apus, prezinta un arc frant cu toruri si cavete iesind de pe mici baze ornate. Aceasta usa s-a putut reconstitui de catre restauratori datorita faptului ca fragmente de piatra cioplita provenind de la usa principala din vremea lui Stefan cel Mare au fost gasite in zidul pridvorului adaugat la 1820 si dezafectat de lucrarile de restaurare din 1914-1928.

Astfel, scrupulozitatea profesionala si probitatea stiintifica au permis atat pastrarea aproape intacta a planului initial al bisericii, cat si efectuarea acestei importante opere de restaurare "si dupa elementele gasite".

Acoperisul simplu, in doua ape, apropie, ca aspect general exterior, acest splendid monument istoric, de biserica Sf. Ioan din Piatra Neamt.
Arcaturi mari, pornind de la soclu si pana sub cornisa Ferestre mari, cu deschidere in arc frant

Ferestrele mari, cate doua pe fiecare latura a pronaosului, au arc frant. Ferestrele mici, asemanandu-se cu cele de la ctitoriile stefaniene de la Sf. Ilie si Voronet, au un arc frant, ogival, partea superioara a golului fiind dreptunghiulara cu ciubucuri rotunjite si in cruce, de tipul gotic, bastard, atribuit pietrarilor moldoveni.

Initial pardoselele bisericii Sf. Ioan trebuie sa fi fost din piatra, dar, precizeaza G. Bals, "nu este exclus sa fi fost de dale de pamant ars si smaltuit", asa cum s-a gasit in alte biserici ctitorii stefaneniene.

La 1890 biserica avea dusumele.
Ferestre mici, dreptunghiulare, incadrate de ciubucuri rotunjite si in cruce, de tip gotic, bastard, atribuit pietrarilor moldoveni.

In ceea ce priveste materialele folosite de constructorii din acea vreme, cercetatorii au ajuns la concluzia ca piatra bruta a fost primul material utilizat, ulterior folosindu-se si piatra de talie, adica o piatra "cenusie, tare si negeliva", dupa cum afirma G. Bals.

Caramida, de variate dimensiuni, bine arsa, de calitate superioara, a reprezentat, alaturi de piatra, elementul constructiv primordial.

Ca liant, a fost folosit mortarul din var alb, in amestec cu caramida pisata, rar pietricele, lipsind nisipul.

Pe baza acestor materiale, mesterii constructori, zidari, calfe de pietrari, pietrari cioplitori au executat o zidarie foarte ingrijita, ca instrumente folosind dalta, ciocanul simplu si cel cu zimti, precum si clestele.

La fel, varul era stins cu multa ingrijire, iar rosturile la zidarie si la caramizile aparente sunt relativ subtiri. Tuful calcaros, usor, este folosit cu precadere la construirea boltilor si pandantivelor. In pandantivi se incastrau oale de rezonanta, ca elemente absolut necesare amplificarii sonore in naos, in ambele abside laterale existand stranele de cantareti bisericesti.

Tencuielile interioare au fost executate din var alb, amestecat cu mortarul necesar zidariei, caramida pisata si uneori pietricele. Pentru straturile destinate zugravitului, varul alb se amesteca cu calti.

La acoperisuri, sarpanta sustinatoare a invelitorilor era din lemn. Pentru aerisirea podului, deasupra boltilor existau rasuflatori. Invelisurile erau din sita sau tigla.

Usa de la intrare prezinta un arc frant.

Biserica a fost reparata intre anii 1889-1890 si pictata in ulei in anul 1894 de catre George Ioanid, elev al pictorului Gheorghe Tattarascu.

In urma cutremurului din 1940 pictura a fost reparata de zugravul Sebastian Constantinescu.

Surse: I. Olaru, A. Andronic, M. A. Zup - "BISERICA DOMNEASCA SF. IOAN BOTEZATORUL DIN VASLUI, INALTATA DE STEFAN CEL MARE IN 1490-IMPORTANT MONUMENT DE ARTA MEDIEVALA RELIGIOASA ROMANEASCA", in Anuarul Muzeului Judetean "Stefan cel Mare" Vaslui, XII-XIV, 1990-1992

La 5,3 km nord-vest de centrul de comună, pe DC 95 (din DJ 243), se află satul Cetăţuia. Situat la obârşia Strâmbei, pe Tutova, afluent al Bârladului, în vechime satul se numea Strâmba.
Ansamblu - vedere S-V

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1431, aprilie 30, când Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, dăruia popii Iuga, protopop de Bârlad, două sate pe Tutova, printre care şi satul Strâmba, "unde era Bălan".

În urma reîmpărţirii administrativ-teritoriale din anul 1968, satul a primit denumirea de Cetăţuia, după numele dealului care străjuieşte localitatea în partea de vest.

La capătul satului, sub poalele dealului, într-un ocol al Strâmbei, se află biserica de lemn cu hramul "Sfântul Nicolae", biserica fostului schit Strâmba, metoh al mănăstirii Neamţului (sec. XVI-XIX).

"Codrii cei mari" de aici au constituit loc de refugiu pentru călugări în vremuri de răstrişte, potrivit informaţiilor din aşa numita "Cronică a lui Andronic", aflată în manuscris în colecţiile Academiei Române.

Construită din lemn de pe loc, biserica din satul Cetăţuia este una dintre cele mai vechi monumente de arhitectură populară de lemn din zonă care îşi păstrează structura şi aspectul iniţial, considerată biserică , datorită deschiderilor foarte mici, acoperite cu obloane de lemn.
Ansamblu - vedere S-E Ansamblu - vedere N-E

Elementele constructive şi decorative ale monumentului îndreptăţesc datarea sa în secolele XVI-XVII. Anul 1670, inscripţionat pe catapeteasmă, reprezintă, cu certitudine, data terminării schitului de lemn de deasupra văii Strâmbei: "Anul Domnului 1670 iunie ziua 20"