Pacea in sufletele noastre- Pactul cu vrajmasul - pacea mincinoasa

[Traditie1]

Parintele Sofronie Saharov spune ca nu poti sluji lui Dumnezeu daca nu esti decis ca la un moment dat sa fii singur împotriva tuturor, nu în sensul aversiunii ci în sensul de a refuza ajutorul si confortul înselator al lumii. Aceasta e în acord cu ce spune apostolul:

Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşia cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu (Iacov 4:4)



Parintele mai spune ca multumirea de sine e semnul fie al unei caderi fie al împietririi duhovnicesti si ca dobândirea dragostei divine este lucrul cel mai greu, fiindca în orice alta activitate omul dobândeste rutina dupa un timp dar în slujirea lui Dumnezeu niciodata nu ajungem la o automatizare fiindca nu exista reguli dupa care se realizeaza aceasta slujire, de fiecare data gasirea voii lui Dumnezeu se face altfel, fiindca nu suntem în relatie cu un aparat ci cu Fiinta personala infinita.

[windorin]

Sa nu uitam de "nelinistea cea buna" pe care o tot predica Parintele Paisie Aghioritul.

Nelinistea ce buna, permanenta mahnire interioara pentru caderile personale neincetate, pentru caderea lumii si a oamenilor, pentru starea naturii, nenorocite de noi insine. Nelinistea pentru inmultirea raului si imputinarea binelui este o roada a unei inimi crestine. Sa suferim ca nu putem iubi mai mult, ca nu putem fi mai blanzi. Sa ne rabdam pe noi insine, cu toata durerea, si sa ne plangem starea din care nu vrem sau nu putem sa iesim. Aceasta neliniste este un semn al prezentei Sfantului Duh in inimile noastre.

De vazut cartea "Intre iadul smereniei si iadul deznadejdei", a Sfantului Siluan Athonitul. Cata suferinta si macinare suferea sfantul pentru faptul ca lumea nu-l cunoaste pe Dumnezeu si astfel nu-l poate iubi.

Aceasta "neliniste cea buna" nu este lipsita de odihna Duhului, insa este in mod real neliniste, nu este pace si detasare, odihna iesirii din caderea generala. Nu putem sa ne scapam doar pe noi. Suferim pana la capat, caci pana la capat macar un singur om de pe pamant va fi unealta a diavolului.

[Traditie1]

Dar aceasta neliniste nu trebuie s-o producem noi ci sa vina de la Dumnezeu. Tot arhimandritul Sofronie spune ca frica de Dumnezeu este urmarea unei iluminari duhovnicesti. Nimic din ceea ce producem noi la nivelul gândurilor nu e bun, e autosugestie.

......

Mai adaug la mesajul meu anterior ca arhimandritul spune ca atunci când omul renunta la a se încrede în auto-apararea în fata lumii, el trece în alta plan de existenta, intra în purtarea de grija directa a lui Dumnezeu. Si asta îti da o mare tarie fiindca stii ca Cel Atotputernic te ajuta nevazut si nimic rau nu ti se poate întâmpla.