Povestea unei meditatii la Isaia

[RaduIoan]

Vremurile noastre sunt vremuri in care pe fata ne putem arata in cunoasterea lui Dumnezeu, sau trebuie sa stam pititi? Pana cand frica asta ce-i macina pe cei din jur nu se va potoli, riscam ca prin neroada noastra purtare, purtare in adevarul mintii si nu in cel al inimii sa-i ranim pe ceilalti. Ori cine dintre cei lasati ar face asta calcandu-si pe inima, si ranind din nou pe Hristos. Cunoasterea exista, dar cunoastere slovei fara cernerea ei prin camarile inimii nu poate face decat rau. Ma gandesc la pilda aceea cu pastorul cel bun intra pe poarta si nu sare gardul ca un hot printr-un loc umbrit si intunecat. Dar un pastor care loveste poarta sa se deschida si nu intra incetisor si cu blandete oare nu este mai rau decat cel care intra pe furis. Am citit putine, si vreau sa stiu si mai putine, doar atat cat imi poate rabda inima. Daca inima mi se inveseleste atunci citesc, daca inima gusta amar atunci citesc, dar cand inima mie acra ma opresc.