Credinta fara dogme?

[adrian010155]

Da, frumos ai raspuns si ai perfecta dreptate.

As vrea sa revenim asupra acestui topic fratilor. Am citit la topicul despre pomelnic asa. Nu avem voie sa pomenim pe cei necununati, eretici, cei care nu duc o viata crestineasca. Da! Acestea le stiu si eu insumi chiar de la dar....Va pun o intrebare. Daca chiar unul din familia voastra ar fi astfel ce ati face? Nu l-ai pomeni? Ati judeca pe cel ce pomeneste? Si pentru a intelege de ce aceste intrebari vreau sa va spun durerea mea. Fratele meu s-a desparit de 3 ani. Recent si-a facut o prietena si bineinteles ca traiesc in curvie.. El este departe de tara, nu are bisericaa colo, vorbesc cu el in fiecare seara si la final cu lacrimi in ochi, voce gatuita imi spune soptit; surioara, te rog pomeneste-ma..stiu ca tu..si ca e pacat dar te rog nu ma lasa.. Cum ar trebui sa procedez eu? Sa implinesc canoanele? Sa am inima de tabla? sau de carne? Sa il pomenesc sau nu? Eu fratilor il pomenesc, pentru ca inima NU ma lasa sa il las asa..Il pomenesc fratilor si am constiinta pe deplin impacata ca implinesc porunca Domnului Sa va rugati unii pentru altii. Sau o doamna ce am cunoscut-o pe net pe un alt forum are un fiu, un singur fiu care este in aceeasi situatie cu fratle meu. Ea, doamna NU l-a primit acasa pe fiul ei cu fata. Dar ..si eu sunt mama...oare as putea sa fac acestea??? Mi-as alunga fiul ca a gresit? Sau mi-as "risca" mantuirea din IUBIRE pentru copilul, fratele sau oricine din familia mea? Pana unde trebuiesc implinite canoanele si dogmele? cat si pana unde trebuie sa avem inima de tabla si pana unde de carne???...

[COLOR=Red]E bine sa fii rau? Sau e rau sa fii bun?[/COLOR]

În prealabil postat de eduardd

As vrea sa revenim asupra acestui topic fratilor. Am citit la topicul despre pomelnic asa. Nu avem voie sa pomenim pe cei necununati, eretici, cei care nu duc o viata crestineasca. Da! Acestea le stiu si eu insumi chiar de la dar....Va pun o intrebare. Daca chiar unul din familia voastra ar fi astfel ce ati face? Nu l-ai pomeni? Ati judeca pe cel ce pomeneste? Si pentru a intelege de ce aceste intrebari vreau sa va spun durerea mea. Fratele meu s-a desparit de 3 ani. Recent si-a facut o prietena si bineinteles ca traiesc in curvie.. El este departe de tara, nu are bisericaa colo, vorbesc cu el in fiecare seara si la final cu lacrimi in ochi, voce gatuita imi spune soptit; surioara, te rog pomeneste-ma..stiu ca tu..si ca e pacat dar te rog nu ma lasa.. Cum ar trebui sa procedez eu? Sa implinesc canoanele? Sa am inima de tabla? sau de carne? Sa il pomenesc sau nu? Eu fratilor il pomenesc, pentru ca inima NU ma lasa sa il las asa..Il pomenesc fratilor si am constiinta pe deplin impacata ca implinesc porunca Domnului Sa va rugati unii pentru altii. Sau o doamna ce am cunoscut-o pe net pe un alt forum are un fiu, un singur fiu care este in aceeasi situatie cu fratle meu. Ea, doamna NU l-a primit acasa pe fiul ei cu fata. Dar ..si eu sunt mama...oare as putea sa fac acestea??? Mi-as alunga fiul ca a gresit? Sau mi-as "risca" mantuirea din IUBIRE pentru copilul, fratele sau oricine din familia mea? Pana unde trebuiesc implinite canoanele si dogmele? cat si pana unde trebuie sa avem inima de tabla si pana unde de carne???...

Am si eu o problema asemanatoare,Pentru acelasi motiv,in postul Craciunului nu m-am impartasit,am luat doar aghiazma mare deoarece fiul meu traieste necununat.Am avut o discutie serioasa cu ei si ............de atunci nu mai vor sa comunice cu mine.Cat sufar numai inima mea stie.Nu cred ca voi afla aici raspuns si nici tu Jenica.Ce spun sfintii parinti despre aceasta stiu caci am citit si spune si parintele la predica.
Sunt situatii in viata la care e greu sa raspunzi cu dreapta socoteala. Sa speram totusi ca vom primi vreun raspuns si ne vom folosi.

Ai mare dreptate Dorina. Nu vom afla raspunsul aici. Insa intentia mea a fost de a ridica SI probleme/exemple VII din viata noastra. Probleme cu care ma confrunt nu numai eu sau tu ci (banuiesc) majoritatea... De ce atunci acest subiect? Pentru ca daca noi gresim ( sau nu) poate un altul/alta ce va citit aici va indrepta ceea ce poate indrepta in viata sa. cat despre tine (si eu sunt in aceeasi situatie, NU am binecuvantare pentru Sfanta Impartasanie din apoape aceleasi motive) iti spun cu mana pe inima. CRED din toata fiinta mea ca JERTFA ta NU va ramane fara plata! Lacrima unui parinte pentru fiiul lui valoareaza cat 100 de ani de nevointa. E vorba parintelui Teofan. ..

Fiul sau.
Iertare

[costel]

Cand raspunzi raului cu bine sunt sanse ca raul sa se preschimbe in bine. Cum sa strice ceva, vorbirea cu Dumnezeu? Strica tacerea fata de El.

Eu nu cred ca va fi nedreptatit un om care s-a rugat si pentru altii. Dar facand acest lucru sa nu ajungem la gandul ca suntem mai milostivi decat Biserica si Insusi Dumnezeu.

Biserica se roaga pentru fiii ei sa-si pastreze credinta, iar pentru cei ce se afla in afara ei, se roaga ca acestia sa se intoarca la credinta si sa se uneasca cu ea. De vreme ce adresarea aceasta trebuie sa se savarseasca aici, pe pamant, atunci si puterea acestei rugaciuni se limiteaza la sederea pe pamant a celor pentru care se savarseste rugaciunea.

[laraG]

Oare nu stim pilda cu oaia cea pierduta spusa de Domnul Iisus Hristos fariseilor ?Personal cred ca trebuie sa ne rugam si pentru cei rataciti, oricare ar fi ei.

[anna21]

În prealabil postat de dorinastoica14

Am si eu o problema asemanatoare,Pentru acelasi motiv,in postul Craciunului nu m-am impartasit,am luat doar aghiazma mare deoarece fiul meu traieste necununat.Am avut o discutie serioasa cu ei si ............de atunci nu mai vor sa comunice cu mine.Cat sufar numai inima mea stie.Nu cred ca voi afla aici raspuns si nici tu Jenica.Ce spun sfintii parinti despre aceasta stiu caci am citit si spune si parintele la predica.
Sunt situatii in viata la care e greu sa raspunzi cu dreapta socoteala. Sa speram totusi ca vom primi vreun raspuns si ne vom folosi.

Daca fiul traieste cu o femeie necununat.. parintii sunt opriti de la impartasanie?

Dorina, cred ca faci ce trebuie. Eu cunosc parinti care se bucura cand fiii schimba femeile ca pe sosete - o considera "traitul vietii".

Si poate unor parinti le e de folos sa stie.. Si ai mei parinti (care m-au lasat sa fac cam tot ce-mi dadea prin cap in tinerete), cand am anuntat ca eu ma mut cu prietenul s-au impotrivit vehement. Au fost atat de suparati cum nu i-am vazut niciodata: adica ori ma marit, ori stau cu ei! Atunci nu eram prea inteleapta (ca sa nu spun altfel), am fost foarte dezamagita ca am parinti atat de "inapoiati", fata de parintii altora care intelegeau relatiile moderne.
Intre timp m-am mai desteptat un pic si am multa admiratie si recunostinta pentru atitudinea pe care au avut-o in acel moment (desi ei nu au actionat asa din convingeri religioase! ci acela era firescul unei relatii pt ei: casatoria).