Pacatul

[patinina34]

Despre inselare

Sfantul Ignatie Briancianinov





[SIZE=3]A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale; launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti "indarat", dupa ce, mai inainte, erai "indreptat spre Imparatia lui Dumnezeu" (Lc. IX, 62; Plansul I). [/SIZE]
[SIZE=3]Episcopul IGNATIE (Briancianinov)[/SIZE]

Despre inselare

[SIZE=5]Partea I[/SIZE]


[SIZE=3]Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?[/SIZE]

[SIZE=3]Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (incepu- tul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Si- meon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852). Consti- inta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza im- potriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii sun- tem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar - si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, "ca sa se marturiseasca numelui" Domnului. (Ps. l4l, l0). Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3). Ea este cu­getarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita in­treaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este "trupul si san­gele", care "nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu" ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este "In­vierea si Viata" (Ioan ll, 25). Astfel este starea noas­tra. Privelistea ei este o noua pricina de plans. Cu plangere sa strigam catre Domnul Iisus ca sa ne scoata din inchisoare, sa ne traga din prapastiile pamantului, sa ne smulga din falcile mortii. "Domnul nostru Iisus Hristos", spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, "de aceea S-a si pogorat la noi, pentru ca a vrut sa ne scoata din robie si din cea mai amarnica inselare" (Inceputui Cuvantului al 3-lea).[/SIZE]

[SIZE=3]Ucenicul: Aceasta lamurire nu este destul de lesni­cioasa pentru intelegerea mea: am nevoie de o lamu­rire mai simpla, mai apropiata de priceperea mea.[/SIZE]

[SIZE=3]Staretul: Drept mijloc de pierzanie a neamului ome­nesc a fost intrebuintata de catre ingerul cazut, min­ciuna (Fac. 3, l3). Din aceasta pricina, Domnul l-a numit pe diavol "mincinos, tatal minciunii si ucigas de oameni dintru inceput" (Ioan 8, 44). Domnul a unit strans notiunea de minciuna cu cea de ucidere de oameni, intrucat cea din urma este urmarea nemijloci­ta a celei dintai. Cuvantul "dintru inceput" arata faptul ca minciuna a slujit diavolului, chiar de la inceput, ca arma pentru uciderea de oameni, si ii slujeste in chip statornic ca arma pentru uciderea de oameni, spre pierzarea oamenilor. Inceputul rautatilor este gandul mincinos. Izvorul amagirii de sine si al amagirii de­monice este gandul mincinos !. Prin mijlocirea min­ciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte vesnica chiar in radacina ei - protoparintii ! Protoparintii nostri "s-au amagit", adica au recunoscut minciuna drept adevar si, primind minciuna ascunsa sub chipul adevarului, s-au vatamat pe sine, fara putinta de tama­duire, cu pacatul aducator de moarte, lucru marturisit si de stramoasa noastra. "Sarpele m-a amagit", a zis ea, "si am mancat" (Fac. 3, l3). De atunci, firea noas­tra patrunsa de otrava raului tinde "cu voie si fara voie" spre raul care se infatiseaza vointei pervertite, intelegerii schimonosite, simtirii pervertite a inimii, in chipul binelui si al desfatarii. "Cu voie" pentru ca in noi mai este inca o ramasita de libertate si de alegere intre bine si rau. "Fara voie" - pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate de­plina; ea lucreaza sub inriurirea de neinlaturat a strica­ciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de aceea ne gasim cu totii, pana la unul, in stare de amagire de sine si de inselare demo­nica. Din acest fel de a privi starea oamenilor in lega­tura cu binele si raul, starea in care se afla, in mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a inse­larii, care o lamureste in chip cu totul multumitor: in­selarea este insusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar. Inselarea lucreaza mai intai asupra felului de a gandi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gandi, ea nu intarzie sa se imparta­seasca inimii, corupand simtirile inimii; luand stapa­nire asupra fiintei omului, ea se revarsa in toata activi­tatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat in chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de inselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica.[/SIZE]
[SIZE=3]Incepand din clipa caderii omului, diavolul a primit cale libera catre el (Citat din Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, in cuvantul lui Nichifor din Singuratate, Filoc.; Preacuviosul Macarie cel Mare, Omila 7, cap. 2). Diavolul are dreptul la aceasta: supunandu-i-se, omul a intrat sub puterea lui de bunavoie, lepadand ascultarea fata de Dumnezeu. Dumnezeu l-a ras­cumparat pe om. Omului rascumparat i s-a lasat liber­tatea de a supune fie lui Dumnezeu, fie diavolului; si ca aceasta libertate sa se arate nesiluita, diavolului i s-a lasat cale libera spre om. Fireste ca diavolul intre­buinteaza toate sfortarile ca sa-l tina pe om in legatura de mai inainte cu sine, sau chiar sa il aduca intr-o si mai mare inrobire. Pentru aceasta, el intrebuinteaza arma sa de mai inainte si de totdeauna - minciuna. El se straduie sa ne amageasca si sa ne insele, sprijinin­du-se pe starea noastra de amagire de sine; patimile noastre - aceste inrauriri bolnavicioase - el le pune in miscare; cuvintele lor pierzatoare le invesmanteaza intr-o haina placuta straduindu-se sa ne plece spre sa­turarea patimilor. Cel credincios Cuvantului lui Dum­nezeu nu-si ingaduie aceasta, ci isi infraneaza patimi­le, impotrivindu-se navalirilor vrajmasului (Iacov 4, 7), lucrand, sub calauzirea Evangheliei, impotriva pro­priei amagiri de sine, ostoind patimile. Nimicind prin aceasta, putin catre putin, inraurirea duhurilor cazute asupra sa, el iese, incetul cu incetul, din starea de in­selare, in tinutul adevarului si al libertatii (Ioan 8, 32), a caror plinatate o aduce adumbrirea harului Dumne­zeiesc. Cel necredincios invataturii lui Hristos, care urmeaza propriei sale voi si intelegeri, se supune vraj- masului, si trece din starea de amagire de sine in starea de amagire demonica, isi pierde si ramasita de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplina fata de diavol. Starea oamenilor aflati in inselare demonica e foarte felurita, potrivit cu patima de care a fost omul amagit si inrobit si potrivit cu masura in care omul a fost inrobit de patima. Toti, insa, care au cazut in inselare demonica, adica au intrat, prin dez- voltarea amagirii de sine, in comuniune cu diavolul si in robie fata de el, se afla in inselare, sunt temple si unelte ale demonilor, jertfe sortite mortii vesnice, petrecerii in inchisorile iadului.[/SIZE]

[heaven]

Eu nu gasesc nici un pacat ca o femeie sa se ingrijeasca,sa isi puna o podoaba si asa mai departe.
Una e sa dai in vulgaritate si in a fi ostentativa si alta sa te aranjezi cu gust.

[patinina34]

În prealabil postat de heaven

Eu nu gasesc nici un pacat ca o femeie sa se ingrijeasca,sa isi puna o podoaba si asa mai departe.
Una e sa dai in vulgaritate si in a fi ostentativa si alta sa te aranjezi cu gust.

Sint de acord cu tine, insa corect, era sa pun ceea ce sfintii printi gandesc.

[cristiboss56]

În prealabil postat de patinina34

Sint de acord cu tine, insa corect, era sa pun ceea ce sfintii printi gandesc.

"Pe parintele Porfirie nu-l preocupa infatisarea exterioara a oamenilor. Aceasta o constatau toti cei ce mergeau sa-l viziteze fara a avea cea mai potrivita imbracaminte. Cauta cauza cea mai adanca din interiorul sufletului pentru ca cunostea faptul ca, o data randuite cele launtrice ale omului, automat se indreptau apoi si cele din afara lui." ( Klitos Ioannidis - "Parintele Profirie"- pag. 89-90)

[peps]

În prealabil postat de cristiboss56

"Pe parintele Porfirie nu-l preocupa infatisarea exterioara a oamenilor. Aceasta o constatau toti cei ce mergeau sa-l viziteze fara a avea cea mai potrivita imbracaminte. Cauta cauza cea mai adanca din interiorul sufletului pentru ca cunostea faptul ca, o data randuite cele launtrice ale omului, automat se indreptau apoi si cele din afara lui." ( Klitos Ioannidis - "Parintele Profirie"- pag. 89-90)

Minunat, Cristi.
Pur si simplu, minunat!

[windorin]

Gandesc adesea la faptul ca omul cauta sa faca lucruri pe care Dumnezeu nu a considerat de cuviinta sa le faca.

Daca omului ii era de folos sa aiba podoabe, atunci Dumnezeu l-ar fi facut cu podoabe, l-ar fi impodobit El insusi, si inca intr-un mod inegalabil. Insa nu, acestuia i-a facut doar "haine de piele", restul fiind de neabsoluta trebuinta.

Daca ne cercetam inima, vom vedea ca ne aranjam atunci cand ajungem in contact cu alti oameni. Daca am sta singuri o saptamana, la tara sau in casa, nu am face multe dintre cele pe care le facem atunci cand iesim din casa sau ne intalnim cu oamenii. Asta-mi arata clar ca multe facem pentru oameni, si nu pentru folosul inimii noastre.

[COLOR=red]Atata timp cat in jurul nostru oamenii mor de foame si se lupta cu saracia, lantul de aur de la gatul nostru ne va sugruma sufletul. Atata timp cat exista mame care nu reusesc sa faca fata nevoilor copilasilor, parfumurile scumpe ce ne scalda corpul ne vor axfisia sufletul. Atata timp cat exista oameni care lupta cu greutatea zilei pentru o paine si o sticla cu apa, cerceii de aur si bratarile ne vor ingreuia si ne vor lipi pururea de pamant.[/COLOR]
[COLOR=#ff0000][/COLOR]
[COLOR=black]Sa iubim pe cei de langa noi, sa nu le radem inconstient in nas, atunci cand ei nu au de nici unele, iar noi avem aur si podoabe.[/COLOR]

[patinina34]

Trăsăturile păcatului

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este acuzată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este făcut cu voie liberă, adică cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat. Păcatul este făcut în conştinţa legii divine.
Treptele până la căderea în păcat

1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de [COLOR=#000080]Diavol[/COLOR] în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!
Mărimea păcatului

Nimeni nu a putut să nimicească păcatul, în afară de [COLOR=#000080]Iisus[/COLOR], "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29) Înfricoşat lucru este pentru păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi Sfânta Sa Lege, dar mai înfricoşat este pentru creştini, care făgăduiesc să-i slujească lui Dumnezeu şi să se lepede de Satana.
Lupta împotriva păcatului

• Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind.
• Să cugetăm asupra textelor din [COLOR=#000080]cărţile Sfinţilor Părinţi[/COLOR]
• Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate
• Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
• Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
• Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
• Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm.
• Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

Orice om:

• este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
• este responsabil pentru binele nefăcut, de exemplu:
  1. când îndemnăm pe alţii la păcat
  2. când sfătuim greşit spre păcat
  3. când conlucrăm cu altul la păcat
  4. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
  5. când lăudăm păcatele altora
  6. când dăm ocazia de sminteală spre păcat

Clasificare

• păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)
• păcatul personal (păcatul fiecărui om în parte)

Păcatele personale

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea Divină şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei. În afară de [COLOR=#000080]Iisus[/COLOR] şi [COLOR=#000080]Fecioara Maria[/COLOR] nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, persistentţa duce la căderi grave, în [COLOR=#000080]patimi[/COLOR] sau moarte. Păcatele personale grele:

1. păcatele capitale
2. păcatele împotriva [COLOR=#000080]Sfântului Duh[/COLOR]
3. păcatele strigătoare la cer

Păcatele capitale

Ele izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strâmoşesc. Ele sunt în număr de şapte şi corespund celor şapte patimi
Păcate capitale

• mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:
  • Nu se supune superiorilor.
  • Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici.
  • Vorbeşte mult şi cu semeţie.
  • Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude.
  • Se înalţă pe sine şi pe faptele sale.
  • Dispreţuieşte pe ceilalţi.
  • Caută să sară în ochiul celorlalţi.
  • Se laudă cu neruşinare.
  • Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
  • Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
  • Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
  • Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
  • Se bagă în lucruri străine.
  • Este neiubitor şi plin de ură.
• iubirea de bani are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nebună după lucrurile trecătoare.
• desfrânarea (curvia) înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrână păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Cassian, desfrânarea are mai multe forme:
  • una lucrată în cadrul unirii dintre cele două persoane de sex opus
  • alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
  • a treia, curvia în suflet şi în mânie
• invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiurea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
• lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei.
• mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zis vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului.(Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:
  • când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
  • împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
  • mânia se înfăptuieşte prin uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
  • mânia se înfăptuieşte prin desfăimare şi clevetire
  • omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".
• lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelele, dese ospeţe, jafuri, călcări de jurământ, jocuri de noroc, înşelăciuni, certuri, bătaie, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

În prealabil postat de heaven

Eu nu gasesc nici un pacat ca o femeie sa se ingrijeasca,sa isi puna o podoaba si asa mai departe.
Una e sa dai in vulgaritate si in a fi ostentativa si alta sa te aranjezi cu gust.

Heaven, sunt convinsa ca va veni vremea ( cu trecerea anilor) cand nu vei mai considera atat de necesare acestea.. Si eu sunt femeie ( desi am id barbatesc ) si inteleg perfect ce spui. Insa, iata ce mi-a spus odata un parinte. O femeie cauta sa fie aranjata, sa atraga atentia.. atunci cand NU si-a gasit inca menirea ei pe pamant. Cand o gaseste , le vede pe acelea ( gatelile) inutile. Nu ma refer la a fi curat si decent ci la a te inzorzona..

[heaven]

În prealabil postat de eduardd

Heaven, sunt convinsa ca va veni vremea ( cu trecerea anilor) cand nu vei mai considera atat de necesare acestea.. Si eu sunt femeie ( desi am id barbatesc ) si inteleg perfect ce spui. Insa, iata ce mi-a spus odata un parinte. O femeie cauta sa fie aranjata, sa atraga atentia.. atunci cand NU si-a gasit inca menirea ei pe pamant. Cand o gaseste , le vede pe acelea ( gatelile) inutile. Nu ma refer la a fi curat si decent ci la a te inzorzona..

Doar ca eu vad o deosebire:intre vulgaritate,sexualitatea afisata ostentativ si adevarata feminitate,care este o arta.O arta de care nu am de ce sa ma dezic,atata vreme cat nu traiesc intr-o manastire de maici,ci in lume.
Deasemeni,nu consider ca imi neglijez sufletul,daca in acelasi timp imi accept si trupul.Doar dau Cezarului ce este al Cezarului.

Daca o vezi, atunci e bine!