Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 134


Aliluia. Cîntarea treptelor.

Aceasta este altă laudă care s-a adus lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit slobozenia. Iar tîlcuirea lui „aliluia” am zis-o mai-nainte întru altele.
Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi pe Domnul,
Fiindcă dumnezeiasca fire este nevăzută, ne porunceşte a o lăuda pe aceasta după cuviinţă, zicînd: „Lăudaţi numele Domnului!” Îndestulaţi-vă – zice – cu numirea lui Dumnezeu şi nu căutaţi a vedea cele cu neputinţă de văzut!
2 cei ce staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru!
Zice: După ce v-aţi izbăvit de robia Babilonienilor şi aţi dobîndit buna-cuviinţă şi podoabă a dumnezeieştilor curţi, lăudaţi-L pe Dătătorul bunătăţilor acestora!
3 Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul!
Faceţi pricină a cîntării de laudă bunătatea Celui ce este lăudat!
Cîntaţi numele Lui, că este bun!
Mult cîştig se pricinuieşte vouă şi de aici - zice. Apoi, pomeneşte facerile de bine către dînşii:
4 Că pe Iacov Şi-a ales Lui-Şi Domnul, pe Israil, spre moştenire Lui-Şi.
Iar Simmah, aşa: „pe Israil, spre alegere Lui-Şi.” Zice: Pe dînsul l-a învrednicit de mai multă purtare de grijă, şi l-a numit norod al Său şi, de toţi oamenii grijindu-Se, de acesta s-a grijit cu covîrşire. Pe acestea le-a zis încă şi Fericitul Moisi: „Cînd a împărţit Cel Preaînalt neamurile, cînd a risipit pe fiii lui Adam, a pus hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu: şi s-a făcut parte a Domnului Iacov, norodul Lui, Israil - funia moştenirii Lui.”
5 Că eu am cunoscut că este mare Domnul, şi Domnul nostru - peste toţi dumnezeii.
Prin înseşi lucrurile – zice – ne-am învăţat vîrtutea Dumnezeului nostru şi că dumnezeii închinaţi de celelalte neamuri nu vor putea nicidecum a se alătura cu Dînsul, că nimeni nu alătură pe Cel ce este, şi de-a pururea este, cu cel ce nu este nicidecum. Apoi, arată puterea lui Dumnezeu din zidire:
6 Toate cîte a vrut, Domnul a făcut, în cer şi pe pămînt, în mări şi întru toate adîncurile.
Cele făcute nu sînt măsurate deopotrivă cu puterea, ci cu voirea: că putea să zidească încă mult mai multe decît acestea şi cu mult mai mari, ci atîtea şi unele ca acestea a voit. Dar toate sînt ale Lui făpturi: cerul şi cele cereşti, pămîntul şi cele pămînteşti, marea şi cele dintru dînsa. Iar „adîncuri” numeşte mulţimea cea nemărginită a apelor, că le-a numit cu multe nume de mări, fiindcă în multe noianuri s-a despărţit marea cea una: că unul este sînul Atlantic, şi altul Oceanul, şi noianul cel Tirenian, şi cel Ionian, şi cel Egeean, şi cel Arabic, şi cel Indian, şi Marea Neagră, şi Propontida[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi Elespontul[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi alte noianuri, mai multe decît cele zise.
7 Ridicînd nori de la marginea pămîntului,
Pentru că, cu dumnezeiescul cuvînt, firea apelor cea curgătoare în jos se trage în sus, şi se înalţă în văzduh şi adapă pămîntul. Şi a zis că aceasta se ridică „de la marginea pămîntului”, căci din apele mărilor se strînge, iar „margini ale pămîntului” sînt sînurile mărilor.
fulgerele spre ploaie le-a făcut
Prin fulgere mai-nainte vesteşte dăruirea ploilor şi arată minune mai prea-slăvită decît toate minunile: că, străbătînd prin ape, focul cel fulgerător nici pe acelea nu le înfierbîntă, nici el însuşi nu se stinge.
Cel ce scoate vînturile din vistieriile Sale.
„Vistierii” ale vînturilor nu zice că sînt oarecari cămări, ci, de vreme ce voia dumnezeiască porneşte cu lesnire vîntul cînd aerul e lipsit de acesta, pe ea a numit-o „vistierie”, căci, îndată ce porunceşte, despre toate părţile se adună vînturile. Aşa, după ce a arătat zidirea şi purtarea de grijă cele de obşte, de aici înainte povesteşte facerile de bine către Iudei:
8 Care a bătut pe cele întîi-născute ale Egiptului, de la om pînă la dobitoc.
A pus întîi rana cea mai de pe urmă, fiindcă după aceasta au primit Iudeii slobozenia.
9 Trimis-a semne şi minuni în mijlocul tău, Egipte,
Prin acestea a arătat lucrările de minuni cele de tot felul şi pedepsele.
întru Faraon şi întru toate slugile lui.
Că nu a putut împărăţia să izbăvească Egiptul de bătăile slobozite de Dumnezeu, ci întru aceleaşi rele au căzut şi supuşii, şi împăratul. Aşa a zis Dumnezeul tuturor şi către marele Moisi: „Iată, Eu bat pe tot cel întîi-născut al Egiptului, de la cel întîi-născut al lui Faraon cel ce şade pe scaunul său, pînă la cel întîi-născut al roabei din moară.”
10 Care a bătut neamuri multe
Pe cele ce au locuit de demult în Palestina.
şi a ucis împăraţi tari:
11 pe Sihon, împăratul Amoreilor, şi pe Og, împăratul Vasanului
Dumnezeiescul Moisi a stricat împărăţia acestora.
şi toate împărăţiile lui Hanaan.
Pe aceştia i-a biruit Fericitul Iisus al lui Navi, şi a împărţit norodului ţările şi cetăţile stăpînite de aceia. Aceasta zice şi aici Proorocul:
12 Şi a dat pămîntul lor moştenire, moştenire lui Israil, norodului Său.
Căci pămîntul stăpînit de demult de acei împăraţi păgîni a fost dat lui Israil de Dumnezeul său ca pe o moştenire părintească.

[patinina34]

13 Doamne, numele Tău este în veac, şi pomenirea Ta în neam şi în neam!
Că mărimea minunilor făcute de Tine i-a învăţat pe toţi să ştie numele Tău, şi pomenirea facerilor Tale de bine se va păzi încă şi întru neamurile ce vor fi.
14 Că va judeca Domnul norodul Său, şi spre slugile Sale Se va umili.
Zice: Văzînd că ni se dă război de vrăjmaşi, nu ne vei trece cu vederea, nici nu vei aduce asupră-ne pedepse vrednice de păcatele noastre, ci ne vei fi milostiv şi blînd. Aşa, după ce a arătat puterea Celui ce este cu adevărat Dumnezeu, arată şi neputinţa celor ce se numesc „dumnezei”, dar nu sînt. Şi, de vreme ce i-a numit „dumnezei”, i-a arătat că, împreună cu lucrarea, sînt pustii şi de numire:
15 Idolii neamurilor – argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti.
Zice: Dumnezeul nostru este Făcător al tuturor, iar aceia nu numai că nu au putere ziditoare, ci însuşi chipul şi l-au luat de la meşteşugul omenesc, că din materie şi din meşteşug este înfiinţarea lor.
16 Gură au, şi nu vor grăi; ochi au, şi nu vor vedea;
17 urechi au, şi nu vor auzi;
Au – zice – icoane ale simţurilor, dar sînt lipsite de lucrarea acestora.
că nu este duh în gura lor.
De acesta s-a împărtăşit încă şi firea celor necuvîntătoare, pentru că fiecare din jivine răsuflă, iar idolii nu se împărtăşesc de acesta nici cît cele necuvîntătoare măcar.
18 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînşii şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dînşii!
De această nesimţire sînt vrednici să se împărtăşească şi cei ce îi zidesc pe dînşii, şi cei ce se închină lor, că drept este ca cei ce se împărtăşesc de cuvîntare, dar socotesc dumnezei pe cei lipsiţi de viaţă şi de cuvîntare, să se împărtăşească de necuvîntarea acelora.
19 Casa lui Israil, binecuvîntaţi pe Domnul!
Zice: Aceia dau slujbă şi cinste idolilor neînsufleţiţi, iar voi lăudaţi-L pe Făcătorul tuturor!
Casa lui Aaron, binecuvîntaţi pe Domnul!
A deosebit pe preoţi de norod şi a poruncit a-L lăuda deosebi, prin aceasta arătînd deosebirea.
20 Casa lui Levi, binecuvîntaţi pe Domnul!
Aici este iarăşi altă deosebire, căci leviţii erau mai cinstiţi decît ceilalţi, dar mai jos decît preoţii. Deci - ca aceştia să nu răpească vrednicia preoţească, fiindcă de demult au îndrăznit şi acest lucru, trăind dumnezeiescul Moisi[COLOR=#800080][3][/COLOR]- de nevoie i-a deosebit şi pe aceştia de preoţi.
Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvîntaţi pe Domnul!
Aceasta este altă ceată, care nu-şi trăgea neamul din Iacov, dar îmbrăţişa bună-credinţa aceluia. Aşa îi numea încă şi pe nemernicii cei bine-credincioşi, şi acest lucru este destul să-i înveţe pe Iudei că Dumnezeul tuturor alege mai mult rudenia năravurilor decît rudenia trupească.
21 Bine este cuvîntat Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim!
Fiind binecuvîntat, Dumnezeu binecuvîntează: dar El binecuvîntează cu lucrul, iar El Se binecuvîntează cu cuvîntul; şi cei ce Îl laudă grăiesc graiuri, iar El dăruieşte înapoi blagoslovenia prin lucruri. Şi a zis că El locuieşte în Ierusalim nu scriind împrejur dumnezeiasca fire acolo, ci acolo ştiind atunci dumnezeiasca arătare.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Marea Marmara

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Strîmtoarea Dardanelelor

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Am amintit de aceasta într-o altă notă, de la tîlcuirea Psalmului 98.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 135


Aliluia.

Proorocescul dar a scris lauda aceasta aceloraşi, lucrîndu-le lor folosul prin mai multe învăţături.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Aduceţi lui Dumnezeu lauda de mulţumire, pomenind bunătăţile dăruite vouă de Dînsul şi minunîndu-vă de mila Lui cea nemăsurată!
2 Mărturisiţi-vă Dumnezeului dumnezeilor, că în veac este mila Lui!
Al „dumnezeilor”, zice aici, nu al idolilor, că nu L-ar fi numit pe Dînsul Dumnezeu al celor ce nu sînt dumnezei, că Dumnezeu nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor. Deci „dumnezei” îi numeşte pe cei cinstiţi cu preoţia, care s-au făcut şi fii ai lui Dumnezeu. Aşa zice şi în Lege: „Pe dumnezei nu îi vei grăi de rău, şi pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei cleveti.” Şi: „Fiu întîi-născut al Meu Îmi este Israil.” Şi, prin Isaia: „Fii am născut şi i-am înălţat.” Şi, în Psalmi: „Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt.” Pe aceştia i-a numit „dumnezei”, pe cei care s-au făcut fii ai lui Dumnezeu.
3 Mărturisiţi-vă Domnului domnilor! - că în veac este mila Lui.
Şi împăraţii, şi principii îi stăpînesc pe supuşi luînd stăpînirea de la Dumnezeu. Aşa a zis şi Domnul: „Împăraţii limbilor le domnesc pe ele şi stăpînitorii le stăpînesc pe dînsele.” Sînt încă şi oarecari Îngeri numindu-se Domnii. Pentru aceasta a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Căci, deşi sînt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pămînt - precum şi sînt dumnezei mulţi şi domni mulţi - dar nouă unul ne este Dumnezeu: Tatăl, de la Care sînt toate, şi noi întru Dînsul; şi unul ne este Domnul: Iisus Hristos, prin Care sînt toate, şi noi printr-Însul.” Pe Acesta L-a numit Psalmul Domn al adevăraţilor domni.
4 Singurul Care a făcut minuni mari, că în veac este mila Lui.
Mari lucrări sînt şi cele ale robilor Lui celor iubiţi: numim „dumnezeieşti” şi minunile lui Moisi, şi pe ale lui Iisus Navi, şi pe ale lui Ilie, aşijderea încă şi semnele făcute de Sfinţiţii Apostoli; deci după cuviinţă L-a numit Proorocul pe Dînsul: „singur Ziditor al marilor minuni”. Apoi, arată şi făpturile Lui cele mari:
5 Celui ce a făcut cerul întru pricepere, că în veac este mila Lui.
Că şi numai văzîndu-se, cerul propovăduieşte înţelepciunea lui Dumnezeu, că multă îi este mărimea, şi frumuseţea şi rămînerea peste multă vreme.
6 Celui ce a întărit pămîntul peste ape, că în veac este mila Lui.
Şi acest lucru este vrednic de minune şi covîrşeşte mintea omenească: adică, fiind înconjurat de ape despre toate părţile, pămîntul să stea şi să rămînă întru a sa fire. Şi după cuviinţă a înjugat marele scriitor mila Lui cea veşnică cu toate graiurile, fiindcă Iubitorul de oameni le-a zidit pe toate nu pentru a Sa trebuinţă, ci pentru singură iubirea de oameni.
7 Celui ce a făcut luminătorii mari, că în veac este mila Lui.
Împărtăşindu-se de dumnezeiasca purtare de grijă, oamenii obişnuiesc a aprinde făclii, dar tot focul de prin prejurul pămîntului nu urmează strălucirea unei singure stele. Iar decît toate stelele şi decît însăşi luna, prea-luminat este soarele: că, arătîndu-se, şi pe acelea le acoperă, şi razele aceleia le tîmpeşte[COLOR=#800080][1][/COLOR].
8 Soarele – spre stăpînirea zilei, că în veac este mila Lui.
9 Luna şi stelele – spre stăpînirea nopţii, că în veac este mila Lui.
Zice: A împărţit luminătorilor vremea: şi cu razele soarelui face ziua, iar cu luna şi cu stelele luminează noaptea, prin fiecare din cele făcute arătînd a Sa bunătate.
10 Celui ce a bătut Egiptul cu cei întîi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui.
Dar poate s-ar fi nedumerit cineva: Cum se lucrează moartea prin milă? Deci privească dezlegarea graiurilor puse înainte, că Cel ce îi miluieşte pe cei nedreptăţiţi îi munceşte pe cei ce nedreptăţesc, că aceasta a adăugat aici şi Proorocul:

[patinina34]

11 Şi a scos pe Israil din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
Mila pentru norodul acesta a adus pedeapsa asupra acelora. Dar şi aceea, şi aceasta s-a amestecat cu dreptatea, că şi pe aceştia i-a miluit după dreptate, şi pe aceia i-a muncit cu dreptate.
12 Cu mînă tare şi cu braţ înalt, că în veac este mila Lui.
„Mînă” a numit lucrarea, iar „braţ” – tăria, şi prin amîndouă a arătat că, prin mîntuirea făcută norodului, a descoperit a Sa putere.
13 Celui ce a despărţit Marea Roşie întru despărţituri, că în veac este mila Lui.
Oarecari, urmînd basmelor iudaiceşti, au zis că despărţirile Mării Roşii s-au făcut deopotrivă numărate cu cele 12 seminţii, fiindcă Proorocul a zis nu „despărţire”, ci „despărţiri”. Dar se cădea să ştie ei că noianul, tăindu-se, s-a făcut două în loc de unul, pentru că apa le era lor zid de-a dreapta şi de-a stînga, „despărţiri” numind aşadar tăierea în două părţi a noianului.
14 Şi a trecut pe Israil prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui.
15 Şi a scuturat pe Faraon şi puterea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui.
Că amîndouă sînt lucruri ale puterii Lui: şi a-i trece pe aceştia cu lesnire noianul, şi a-l cufunda pe acela în ape.
16 Celui ce a trecut pe norodul Său în pustie, că în veac este mila Lui.
Încă şi aceasta este dovada tăriei Lui dumnezeieşti: să hrănească atîta norod într-atîta vreme în pustie şi să dăruiască lui îndestularea celor de nevoie şi de trebuinţă.
17 Celui ce a bătut împăraţi mari, că în veac este mila Lui.
18 Şi a ucis împăraţi tari, că în veac este mila Lui.
Întru cele trecute, am făcut în scurt tîlcuirea acestora.
19 Pe Sihon, împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui.
20 Şi pe Og, împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui.
Şi, lăsîndu-i pe ceilalţi împăraţi, nu aşa prost i-a pomenit cu deosebire pe aceştia, ci aducîndu-i aminte norodului de biruinţa dată de Dumnezeu: că aceia se făleau pentru tăria, şi pentru silnicia şi pentru mărimea trupului, iar Og şi pe pat de fier se culca pentru mărimea trupului, care pat era lung de 9 coţi, cu lăţimea de 5[COLOR=#800080][2][/COLOR].
21 Şi a dat pămîntul lor moştenire, că în veac este mila Lui.
22 Moştenire lui Israil, slugii Sale, că în veac este mila Lui.
Că, după ce i-a cheltuit pe toţi aceia cu moartea, l-a arătat stăpîn al pămîntului lor pe Israil.
23 Că întru smerenia noastră ne-a pomenit pe noi Domnul, că în veac este mila Lui.
24 Şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui.
Şi Fericitul Moisi îi pomeneşte pe aceştia, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil, şi s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.” Însă iarăşi i-a miluit şi după ce au fost robiţi, şi în pămîntul lor părintesc i-a întors.
25 Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui.
De la purtarea de grijă din parte, s-a mutat iarăşi către cea de obşte, propovăduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu împrejurul tuturor, că nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor le aduce hrana potrivită. Aşa a zis şi Domnul întru sfinţitele Evanghelii: „Căutaţi la păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu adună în vistierii, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele.”
26 Mărturisiţi-vă Dumnezeului ceresc, că în veac este mila Lui!
Dumnezeul nostru este Dumnezeu al tuturor, că este Făcător al tuturor, dar cu covîrşire este Dumnezeu al cerului, slujindu-Se şi lăudîndu-Se de Îngerii ce petrec în cer, fiindcă locul acela este curat de păcat.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică le toceşte, le face să nu mai aibă putere.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]4,32 m pe 2,4 m

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 136

Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, dar, obraznic lucru îndrăznind, oarecare l-a scris deasupra: „Lui David, prin Ieremia”, adăugînd şi aceea, adică: „Nescris deasupra la Evrei.” Ci însăşi plăsmuirea aceasta a deasupra-scrierii propovăduieşte nebunia celui ce a scris-o: căci Ieremia nu s-a dus în Babilon în robie împreună cu ceilalţi, ci, petrecînd puţină vreme în Ierusalim, s-a împărtăşit de călătoria în Egipt împreună cu Iudeii cei fără de lege care l-au silit a-i urma. Deci cum se potriveşte Ieremiei să zică: „La rîul Babilonului, acolo am şezut şi am plîns”? Că Psalmul nu se cuvine nicidecum Proorocului aceluia este arătat din cele zise, dar pricina Psalmului este vădită, că cei ce au fost duşi robi şi au dobîndit întoarcerea povestesc cele ce li s-au întîmplat în Babilon.
La rîurile Babilonului, acolo am şezut şi am plîns cînd ne-am adus aminte de Sion.
Cei mîhniţi obişnuiesc a apuca locurile cele mai pustii şi a-şi tîngui acolo ale lor primejdii. Deci şi aceştia, şezînd lîngă ţărmurile rîurilor şi gîndind la pustiirea mitropoliei lor, multe lacrimi vărsau, ce urmau curgerilor apei.
2 În sălcii în mijlocul lor am spînzurat organele noastre.
Că acestea le erau cu totul netrebnice, fiindcă Legea le poruncea să împlinească slujba lui Dumnezeu într-un singur loc.
3 Că acolo ne-au întrebat pe noi cuvinte de cîntări cei ce ne-au robit pe noi şi cei ce ne-au dus pe noi: Cîntare cîntaţi nouă din cîntările Sionului!
Luîndu-ne în batjocură şi punîndu-se asupra primejdiilor noastre, ne porunceau să le cîntăm şi să-i veselim cu cîntările noastre, nu ca să ia de aici vreun folos, ci ca pe ale noastre să le rîdă.
4 Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?
Iar noi, ştiind nelegiuirea celor ce ne porunceau, nu ne-am supus lor. Însă acestea sînt mustrare a Iudeilor celor fără de lege care se sîrguiau a împlini Legea şi săvîrşeau cele după Legeafară de locurile legiuite.
5 De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
6 Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine,
Acestea se învaţă de Proorocul să le zică, ca să aibă neuitată pomenirea sfinţitei cetăţi şi, mîngîindu-se cu nădejdile întoarcerii, să nu deprindă păgînătatea celor ce i-au robit. Deci zic: Chiar departe de tine fiind – o Ierusalime! – nu am dat uitării pomenirea ta, iar de aş face aşa, aceasta să pătimesc şi să nu dobîndesc ajutorul cel de sus. Că pe acesta îl numeşte „dreaptă”.
de nu voi pune înainte-mi Ierusalimul ca început al veseliei mele.
Zice: Cap al veseliei mele am vederea ta, şi a ta înnoire şi praznicele dintru tine, că prin acelea dobîndesc eu adevărata veselie.
7 Adu-Ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărîmării Ierusalimului, care ziceau: Stricaţi-l, stricaţi-l pînă la temeliile lui!
Idumeii, ce se trăgeau din Isav, au rămas ţinînd părinteasca vrăjmăşie. Aceştia, cînd Ierusalimul se ardea şi se risipea de Haldei, ziceau bucurîndu-se: „Stricaţi-l, stricaţi-l pînă la temeliile lui!”, în loc de: Răsturnaţi-l din temelie pe dînsul, cît nici înseşi urmele temeliilor să nu rămînă!
8 Fiica Babilonului, ticăloasă!
Aşa, după ce a dat lui Dumnezeu judecata Iudeilor, mai-nainte grăieşte şi pieirea ce avea să fie cetăţii Babilonului, şi o numeşte pe dînsa „ticăloasă” ca pe ceea ce avea să fie mişea[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Iar Achila, în loc de „ticăloasă”, a zis : „mai-nainte prădată”.
Fericit este care va răsplăti ţie răsplătirea ta care ai răsplătit nouă!
Şi ce este aceasta?
9 Fericit este care va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră!
Că, de vreme ce şi ei i-au omorît cu cruzime pe pruncii Iudeilor, Proorocul mai-nainte le vesteşte lor pedeapsa cea întocmai. Deci se fericeşte Chir, care i-a muncit pe aceia şi i-a slobozit pe aceştia, nu că ar fi fost ucenic al curatei şi adevăratei bune-credinţe, ci pentru că l-a învrednicit pe norodul cel bine-credincios de slobozenie şi a poruncit a se zidi dumnezeiasca Biserică. Că Dumnezeu primeşte roadele cele puţine şi dăruieşte răsplătirile cele mari, cum a lăudat şi a propovăduit cei doi bani ai văduvei.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 137

Lui David.

După întoarcerea din Babilon, surpînd cu dumnezeiescul ajutor neamurile ce s-au ridicat asupra lor, Iudeii aduc laudă de mulţumire lui Dumnezeu. Deci pe acestea le mai-nainte vesteşte dumnezeiescul David.
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea
N-au fost nemulţumitori către Făcătorul de bine, ci - aducîndu-I rugăciune, şi dobîndind ajutor - pentru facerile de bine Îi răsplătesc cu cele după putere, şi Îi aduc laude.
şi înaintea Îngerilor voi cînta Ţie.
Zice: Vom urma noroadele Îngerilor şi, precum în ceruri aceia laudă pe Dumnezeul tuturor dănţuind, aşa şi noi, pe pămînt, vom aduce Ţie cîntare duhovnicească de laudă.
2 Închina-mă-voi către Biserica cea sfîntă a Ta, pentru mila Ta şi adevărul Tău,
Şi Biserica afierosită numelui Tău îmi va fi mie în loc de cer. Întru aceea mă voi închina Ţie şi voi face slavoslovia de mulţumire, văzînd iubirea de oameni către mine şi dreptatea făcută asupra războinicilor: că, uneltind adevărul, asupra acelora ai hotărît pierzare, ca asupra unor nedrepţi şi asupritori, iar pe mine m-ai mîntuit cu mila Ta.
că ai mărit peste tot numele cel sfînt al Tău.
Că prin toate este cinstit numele Tău, şi se cîntă de toţi cei ce au văzut tăria Ta.
3 Ori în ce zi Te voi chema, degrab mă auzi!
Mă rog a dobîndi totdeauna veselia aceasta.
De multă purtare de grijă vei învrednici sufletul meu întru puterea Ta.
Adică: Întru puterea Ta vei face multă purtare de grijă pentru sufletul meu şi îl vei umple de mîngîiere şi de îndrăzneală. Iar Simmah, aşa: „M-ai întărit cu puterea sufletului meu.” M-ai învrednicit - zice - de mult ajutor şi purtare de grijă.
4 Mărturisească-se Ţie, Doamne, toţi împăraţii pămîntului, că au auzit graiurile gurii mele!
Şi atunci, cunoscînd acea prea-mare biruinţă, s-au minunat toţi de puterea Dumnezeului tuturor, dar împăraţii şi domnii Îl laudă pe Făcătorul tuturor mai cu covîrşire abia după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru. Însă întru biruinţa aceea nu au auzit graiuri, ci au văzut lucruri prea-slăvite, iar acum au auzit graiuri şi se îndulcesc de evangheliceştile propovăduiri.
5 Şi să cînte întru căile Domnului, că mare este mărirea Domnului!
Rugător le zice pe cele ce or să fie şi mai-nainte grăieşte schimbarea lucrurilor, zicînd că toţi se vor minuna de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi de iconomie - căci „căi” numeşte iconomiile.
6 Că înalt este Domnul, şi spre cele smerite priveşte,
Aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuieşte, şi spre cele smerite priveşte.” Şi zice că, fiind înalt şi negrăit din fire, nu Se leneveşte nici de cei prea-mici, ci şi pe aceia îi învredniceşte de a Sa purtare de grijă.
şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.
Că le cunoaşte pe toate mai-nainte de facerea lor şi, de departe văzîndu-i pe cei dintru stăpînii, aduce fiecăruia doctoriile potrivite.
7 De voi merge în mijlocul necazului, mă vei via.
Glasul este cel al adevăratei credinţe: Nădăjduiesc – zice – că, şi de m-aş împresura din toate părţile de primejdii, voi fi mai înalt decît cele grele şi din ajutorul Tău voi dobîndi viaţă.
Peste mînia vrăjmaşilor ai întins mîinile Tale, şi m-a mîntuit dreapta Ta.
Că, mîniindu-Te asupra neprietenilor mei, pe aceia i-ai dat pedepsei, iar pe mine m-ai învrednicit de mîntuire. Şi de aici este arătat că „mînă” numeşte lucrarea, iar „dreaptă”: lucrarea cea bună, fiindcă „mîna” a înjugat-o cu pedeapsa vrăjmaşilor, iar „dreapta” cu facerea de bine spre dînsul.
8 Domnul va răsplăti pentru mine.
Zice: Om fiind şi în păcate tăvălindu-mă, eu nu pot a-I răsplăti facerile de bine, încît Domnul Însuşi, Cel ce S-a făcut dăruitor al acestora, înomenindu-Se şi luînd asupră-Şi a mea fire, va plăti datoria mea. Şi împreună-glăsuieşte cu acestea şi dumnezeiescul Apostol, zicînd că Stăpînul Hristos a şters zapisul împotriva noastră.
Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mîinilor Tale să nu le treci cu vederea!
Deci: De vreme ce mila Ta este nemăsurată şi se întinde împreună cu veacul, dăruieşte făpturilor Tale grabnică mîntuire! Proorocul a adus şi această rugăciune învăţîndu-se de darul Preasfîntului Duh că Făcătorul firii va plăti datoria firii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„mişel” - „sărman”, „nemernic”, „ticălos”, „netrebnic”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 138

Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

Întru unele din pre-scrieri este adăugat: „al Zahariei, întru risipire.” Aceasta nu am aflat-o nici la Evreul, nici la Cei 70, nici la ceilalţi tălmăcitori, ci oarecare a făcut adăugarea deasupra-scrierii, înţelegînd Psalmul precum a voit.
Iar Psalmul are mai-nainte grăirea împăratului Iosia. Că, odrăslind din tată rău-credincios[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi fiind încă nepot al unui moş ca acesta[COLOR=#800080][2][/COLOR](adică rău-credincios), el a urît păgînătatea acelora, şi a călătorit prin toată fapta bună; şi, înfocîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, i-a omorît pe toţi preoţii idolilor, iar pe cei ce îmbrăţişau buna-credinţă i-a învrednicit de toată căutarea şi cinstea. Pe acestea mai-nainte le zice Psalmul, şi proorocescul cuvînt îl aduce pe dînsul în mijloc rugîndu-se şi spăimîntîndu-se de mai-nainte cunoştinţa pentru dînsul.
Doamne, cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut.
Cercare a faptei bune nu este numai sărăcia şi mîhniciunea, ci şi împărăţia şi buna-norocire: că - precum întru cele de mîhniciune ne lămurim, dacă putem suferi cu vitejie cele de scîrbă ce ni se întîmplă - aşa şi întru bunele-norociri ne iscusim şi ne arătăm: că ori ne înălţăm împreună cu bunele-norociri, ori ajungem a cunoaşte firea acestora. Deci, încredinţîndu-se împărăţia Fericitului Iosia şi chivernisind-o el cu bună-credinţă, după cuviinţă a zis: „Doamne, cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut.”
2 Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea.
Pe toate – zice – le-a cunoscut cu de-amănuntul: pe care le lucram şezînd şi pe care le făceam sculîndu-mă - că prin „şedere” şi prin „sculare” a arătat toată viaţa. Şi graiurile acestea sînt ale sufletului curat şi ale ştiinţei sănătoase. Şi - de vreme ce a zis: „cercatu-m-ai, şi m-ai cunoscut” - ca să nu prepuie cineva că Dumnezeu cunoaşte cele făcute după sfîrşitul lucrurilor, a adăugat foarte potrivit:
3 Tu ai priceput gîndurile mele de departe.
Că - de demult, şi dintru început şi mai-nainte cu multe neamuri de plăsmuirea mea - nu numai că ai văzut mai-nainte faptele mele, ci ai şi cunoscut mai-nainte gîndurile ce aveau să fie.
Cărarea mea şi funia mea Tu ai iscodit-o
Iar Teodotion, aşa: „cărarea mea şi calea mea Tu ai iscodit-o.” „Cale” şi „cărare” numeşte faptele, iar „funie” – îndreptarea acestora, din metafora celor ce zidesc şi îndreaptă pereţii cu o sfoară. Ai cunoscut – zice – cu de-amănuntul faptele mele, şi nimic dintru ale mele nu s-a tăinuit de cunoştinţa Ta.
4 şi toate căile mele mai-nainte le-ai văzut, că nu este vicleşug pe limba mea.
Dumnezeul tuturor nu numai că le-a văzut mai-nainte, ci le-a şi spus mai-nainte prin Prooroci. Şi lui Ieroboam, ce jertfea şi aducea dumnezeiasca cinste junicilor, mai-nainte i-a vestit că se va scula fiul lui David, Iosia, şi va da morţii pe preoţii idolilor şi în acea capişte le va arde oasele de tot.
5 Iată, Doamne, Tu ai cunoscut toate cele de pe urmă şi cele de demult.
Prin înseşi lucrurile m-am învăţat că ai toată cunoştinţa, şi a celor făcute de demult, şi a celor nefăcute încă.
Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mîna Ta.
Căci cum este cu putinţă să se tăinuiască ceva dintru ale mele de Făcătorul meu, Care m-a închipuit pe mine în lăuntru, în pîntecele maicii mele, şi m-a învrednicit de toată purtarea de grijă? Iar acest „ai pus peste mine mîna Ta” se aseamănă cu: „Mîinile Tale m-au făcut şi m-au zidit”, însemnînd totodată şi purtarea de grijă de după zidire.
6 Minunată s-a făcut cunoştinţa Ta dintru mine; întăritu-s-a, nu voi putea spre dînsa.
Dintru cele făcute către mine, am cunoscut puterea Ta, şi - voind a lăuda înţelepciunea Ta, dar nenimerind vrednicia - îmi mărturisesc biruirea. Aşa – povestind acestea, şi minunîndu-se de cunoştinţa şi de mai-nainte cunoştinţa Dumnezeului tuturor, şi că nu s-a tăinuit nimic de Dînsul, nici din cele făcute, nici din cele ce vor să fie - se mută către altă noimă:
7 Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Şi de la faţa Ta unde voi fugi?
De Cel ce le ştie pe toate aşa de vădit, unde este cu putinţă să se tăinuiască cel ce fuge? Şi ni se cuvine a însemna cum învaţă că şi Dumnezeu, şi Preasfîntul Duh au aceeaşi lucrare: „Unde mă voi duce – zice – de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi?” Şi a cărora lucrare este una, una cu adevărat - şi puterea; şi a cărora putere este una, una - şi firea; deci cu adevărat una este şi firea lui Dumnezeu, şi a Duhului.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Amon, vezi Cartea a doua a Cronicilor.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Manase, vezi Cartea a doua a Cronicilor.