Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 121

Cîntarea treptelor.

Proorocul a potrivit şi a alăturat Psalmii mai-nainte zişi celor mîhniţi, iar pe acesta care este în mîini - celor ce primiseră bunele-vestiri ale întoarcerii şi se apucaseră de călătoria cea prea-dorită lor. Că, bucurîndu-se şi dănţuind, zic unii către alţii:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge.
Glasul acesta este al bunei-credinţe, pentru că saltă şi se bucură nu ca cei ce vor să-şi ia ale lor case, ci ca unii ce vor să vadă casa dumnezeiască.
2 Stînd erau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime.
Acum ni se pare – zice – că stăm întru acele sfinţite curţi şi săvîrşim dumnezeieştile slujbe.
3 Ierusalimul, cel ce se zideşte ca o cetate a căreia împărtăşire este dimpreună.
Iar Simmah, aşa: „Ierusalimul cel zidit, care ca o cetate are împreunarea.” Că cel ce acum este pustiu şi are casele risipite iarăşi va înflori, şi se va îndesi şi îşi va lua ogrăzile mai dinainte.
4 Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, mărturia lui Israil, ca să se mărturisească numelui Domnului.
În vremea lui Roboam[COLOR=#800080][1][/COLOR], seminţiile s-au despărţit şi cele zece s-au depărtat de la împărăţia cea davidicească[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar după întoarcere s-a făcut o singură stăpînire şi toţi alergau la Ierusalim, aducîndu-I obişnuita slujbă lui Dumnezeu, după dumnezeiasca Lege. Deci acest lucru mai-nainte vesteşte Proorocul aici: cum că seminţiile vor lua iarăşi unirea la un gînd mai dinainte şi se vor împreună-aduna în Ierusalim, lăudîndu-L pe Dumnezeu după obicei. Iar „mărturie” a numit dumnezeiasca Lege, care poruncea arătat să se adune Israil în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeu.
5 Că acolo au şezut scaunele la judecată, scaunele în casa lui David.
După ce mai-nainte a vestit cele dumnezeieşti, acum mai-nainte le vesteşte şi pe cele omeneşti, că - de vreme ce în Ierusalim s-a zidit nu numai dumnezeiasca Biserică, ci şi casele împărăteşti, şi acolo se adunau toţi ca să dezlege cu judecată pricinile împotrivnice – de nevoie Proorocul a mai-nainte vestit-o şi pe aceasta: că nu în Samaria vor alerga cele zece seminţii, ci, precum în vremea lui David aveau în Ierusalim divan neclătit, aşa se vor aduna acolo toţi şi după întoarcere.
6 Întrebaţi dar cele ce sînt spre pacea Ierusalimului, şi - îndestulare celor ce te iubesc pe tine.
Iar Simmah, aşa: „Întrebaţi de sănătate Ierusalimul; se vor linişti cei ce te iubesc pe tine”, în loc de: Dobîndiţi pace adîncă, întrebaţi de sănătate locuinţa Ierusalimului. Pentru că întru toată veselia petrec cei ce o iubesc pe aceasta.
7 Fie dar pace întru puterea ta şi îndestulare întru zidurile turnului tău!
Iar Simmah, aşa: „Să fie pace întru ograda ta, linişte întru palatele împărăteşti ale tale.” Şi dumnezeiescul David îi roagă ei (adică cetăţii Ierusalimului) cele bune: ca şi ogrăzile, şi casele împărăteşti şi casele dintru dînsa să se îndulcească de toată pacea.
8 Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
9 Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am căutat cele bune ţie.
Zice: Şi pe acestea le rog ţie, nepetrecînd eu întru tine - căci cum ar fi putut să o facă cel ce-şi primise sfîrşitul vieţii cu multă vreme mai-nainte? - ci dorind ca cei de o seminţie cu mine să dobîndească pace, şi casa Dumnezeului meu să-şi ia strălucirea mai-dinainte.

TÎLCUIREA PSALMULUI 122

Cîntarea treptelor.

Psalmul acesta arată buna-credinţă a drepţilor de atunci.
Către Tine am ridicat ochii mei, Cel ce locuieşti în ceruri.
Socotind de nimic tot ajutorul omenesc, aştept ajutorul Tău – o Stăpîne! – şi de a Ta purtare de grijă m-am atîrnat, că pe Tine Te ştiu Stăpîn al cerurilor. Şi a zis că El locuieşte în ceruri nu ca şi cum ar fi scris împrejur cu locul, ci ca şi cum Se bucură de Puterile nevăzute care locuiesc în cer.
2 Iată, precum sînt ochii slugilor la mîinile stăpînilor lor şi precum sînt ochii slujnicei la mîinile stăpînei sale, aşa - ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru,
Zice: Că, precum robii caută la mîinile stăpînilor, ca cei ce de acolo seceră pricinile vieţii, aşa şi noi – Stăpîne! – de la Tine aşteptăm să luăm dobîndirea bunătăţilor. Iar pe slujnică nu a pomenit-o grăind aceleaşi, ci arătînd întinderea aşezămîntului şi a voirii, că slujnicele, ca cele ce sînt împreună cu stăpînele lor în cămări şi obişnuiesc a lua aminte la acestea totdeauna, doresc de la dînsele milostivirea mai mult decît slugile.
pînă cînd Se va milostivi spre noi.
Că nu hotărîm împrejur nădejdea aceasta cu vreme hotărîtă, ci aşteptăm să ne învrednicim de milostivire.
3 Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! -
Repetarea arată fierbinţeala cererii.
că prea-mult ne-am umplut de defăimare,
4 prea-mult s-a umplut sufletul nostru,
Zice: Şi cerem mila, nu ca unii vrednici să o dobîndim pe aceasta, ci ca cei ce ne-am făcut foarte ocărîţi:
ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri.
Iar Simmah, aşa: „Săturatu-s-a sufletul nostru, grăind asupra noastră cei îndestulaţi şi netrebnicindu-ne cei mîndri.” Pentru că - zice - rîzîndu-şi de noi şi batjocorindu-ne Babilonienii cei trufaşi, noi ne mîhnim. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: „Ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri! Împotrivă întoarce, Stăpîne, lucrurile şi adu primejdiile noastre asupra celor ce se trufesc acum pentru buna-norocire cu care sînt înfăşuraţi!”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]fiul lui Solomon

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam şi într-o notă la tîlcuirea Psalmului 77, stih 67.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 123

Cîntarea treptelor.

După întoarcerea din Babilon, îngreunîndu-se de slobozenia Iudeilor, toţi vecinii au pornit război de obşte asupra lor şi, adunînd neamuri barbare, s-au ostăşit împreună asupra lor, nădăjduind că le vor stinge de tot şi însăşi pomenirea. Ci iarăşi le-a ajutat Dumnezeul tuturor robilor Săi, şi i-au biruit pe toţi războinicii. Şi zic acestea cei mai mulţi din Prooroci: şi Ioil, şi Iezechil, şi Miheia, şi Zaharia şi mulţi alţii afară de aceştia. Acestea mai-nainte le vesteşte aici şi Fericitul David.
De n-ar fi fost Domnul întru noi - zică dar Israil! -
2 de n-ar fi fost Domnul întru noi cînd s-au ridicat oamenii asupra noastră,
3 negreşit de vii ne-ar fi înghiţit ei pe noi
Nu puterii voastre – zice – să scrieţi şi să socotiţi biruinţa, că Dumnezeu S-a făcut dăruitor al acesteia... Deci, dănţuind, spuneţi unii către alţii: De nu am fi dobîndit dumnezeiescul ajutor cînd au năpădit asupra noastră atîţia neprieteni, nici de îngropare nu ne-am fi învrednicit, ci am fi fost înghiţiţi de dînşii de vii, ca de nişte fiare.
cînd s-a iuţit mînia Lui[COLOR=#800080][1][/COLOR]asupra noastră.
Prin acestea a arătat zavistia şi vrăjmăşia neamurilor vecine, căci crăpau văzînd slobozenia Iudeilor.
4 Negreşit apa ne-ar fi înecat pe noi,
5 pîrîu ar fi trecut sufletul nostru, negreşit ar fi trecut sufletul nostru apa cea nesuferită.
Pe toate le-a zis prin asemănare, că – de vreme ce a zis: „negreşit de vii ne-ar fi înghiţit pe noi” – acum arată covîrşimea mulţimii, care năpădea ca un pîrîu şi nădăjduia a-i acoperi pe toţi. Şi prea-potrivit a pus închipuirea pîrîului: că - precum pîrîul, adunîndu-se din multe ploi, se face mai repede - aşa şi cei ce au năpădit atunci asupra Ierusalimului s-au adunat din multe şi felurite de neamuri, dar s-au biruit şi s-au risipit cu dumnezeiasca hotărîre. Că aceasta ne învaţă Proorocul:
6 Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vînarea dinţilor lor.
Deodată a arătat împreună şi cruzimea acelora, şi ajutorarea lui Dumnezeu, că pe „dinţi” i-a pus arătînd cruzimea acelora.
7 Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vînătorilor,
Cu bună cunoştinţă şi mulţumire mărturisesc a loru-şi neputinţă, asemănîndu-se pe sine-şi cu pasărea, şi totodată propovăduiesc puterea lui Dumnezeu. Şi arată tăria războinicilor, că pe aceia îi numesc „vînători”, învăţîndu-ne şi chipul mîntuirii:
cursa s-a sfărîmat, şi noi ne-am izbăvit.
Că nu am dobîndit numai mîntuirea, ci am văzut şi pieirea vrăjmaşilor.
8 Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.
Pentru aceasta, defăimăm toată puterea omenească, avîndu-L ajutător pe Făcătorul cerului şi al pămîntului, a Căruia şi numirea ne ajunge nouă spre mîntuire.

TÎLCUIREA PSALMULUI 124

Cîntarea treptelor.

Cei ce au dobîndit biruinţa aceea cîntă lauda de biruinţă şi propovăduiesc vîrtutea nădejdii spre Dumnezeu.
Cei ce nădăjduiesc spre Domnul - ca muntele Sionului,
Cel ce se îngrădeşte cu nădejdea spre Dumnezeu rămîne întemeiat, şi neclătit, şi vestit şi slăvit ca muntele Sionului.
nu se va clăti în veac cel ce locuieşte în Ierusalim.
Cel ce locuieşte în Ierusalim se cade să petreacă după legile Ierusalimului, că, celor ce locuiesc aşa şi se pleacă scopului Legii, Proorocul le-a făgăduit întărire.
2 Munţi mulţi - împrejurul lui, şi Domnul - împrejurul norodului Său
Că, precum munţii înconjură cetatea, aşa şi dumnezeiasca purtare de grijă îngrădeşte norodul cel bine-credincios.
de acum şi pînă-n veac.
Că puterea lui Dumnezeu nu este vremelnică, ci veşnică, şi îi învredniceşte de aceasta pe cei ce preţuiesc slujba Lui cum se cuvine.
3 Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor,
Prin Isaia Proorocul, Dumnezeu i-a numit „toiag al mîniei” şi pe Asirieni, că zice: „Vai Asirienilor, toiagul mîniei Mele şi al urgiei Mele - în mîinile lor. Voi trimite urgia Mea neamului nelegiuit, şi îi voi rîndui şi îi voi porunci să facă pradă norodului meu”, în loc de: Folosindu-i pe Asirieni ca pe un toiag, îi pedepsesc pe cei vrednici de aceasta. Deci Proorocul zice şi aici că, uneltind dreaptă horărîre, Domnul tuturor nu va slobozi să se aducă toiagul celor fără de lege peste ceata drepţilor. Apoi, ne învaţă şi pricina:
ca să nu-şi tindă drepţii întru fărădelegi mîinile lor.
Zice: Ca nu cumva, socotind că toate sînt fără de rînduială şi neocîrmuite, cei ce se grijesc de cuviinţă să se plece către rău şi să tragă de aici vătămarea.
4 Fă bine, Doamne, celor buni şi celor drepţi cu inima! -
După ce a arătat dreptatea lui Dumnezeu, face şi cererea dreaptă, rugîndu-se ca cei buni să dobîndească răsplătirile cele deopotrivă. Aceasta a zis încă şi Domnul: „Cu ce măsură veţi măsura, împotrivă se va măsura vouă.” Şi: „Fericiţi – cei milostivi, că aceia se vor milui.”
5 iar pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fărădelege.
Pe „îndărătnicii”, Achila le-a tălmăcit „încurcături”, Simmah: „întortături”, iar Teodotion: „răzvrătiri”. Iar Proorocul n-a cerut nimic cu nedreptate, ci ca cei buni să le dobîndească pe cele bune, iar cei ce părăsesc calea dumnezeiască şi uneltesc îndărătnicii şi încurcături să afle sfîrşitul potrivit.
Pace peste Israil!
Şi, primindu-şi aceia pieirea, aceştia au dobîndit pacea. Se cuvine însă a şti că această numire („Israil”) a dobîndit-o Iacov cînd s-a învrednicit de dumnezeiasca vedere. Deci de acest nume se ţin cei de un nărav şi care au credinţă şi suflet curate, că nu toţi cei din Israil sînt „Israil”, ci doar cei care au îmbrăţişat buna-credinţă a lui Israil.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru păgînătatea Iudeilor, căci uitaseră Legea cu desăvîrşire şi toţi îşi luaseră femei din neamuri, trăind asemeni neamurilor (vezi de pildă în Prima carte a lui Ezdra, capitolele 9,10).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 125

Cîntarea treptelor.

Împărăţind Chir, el a poruncit să se întoarcă toţi Iudeii. Dar, avînd socoteală rea şi împotrivindu-se dumnezeieştilor legi întru toate, cei mai mulţi n-au voit a se întoarce, iar cîţi se grijeau de buna-credinţă strămoşească şi doreau slujba după Lege au făcut întoarcerea cu dragoste. Deci în Psalmul acesta, văzînd a lor slobozenie, aceştia se bucură şi se roagă ca şi cei de o seminţie cu dînşii să o dobîndească pe aceasta.
Cînd a întors Domnul robia Sionului, făcutu-ne-am prea-mîngîiaţi.
Acest „prea” este aici însemnător de întindere: Multă veselie – zice – am dobîndit după ce a dezlegat Dumnezeu hotarul pedepsei şi a dăruit celor robiţi slobozenia.
2 Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie;
Că, revărsîndu-ne de veselie, îndată am pornit limbile noastre spre cîntarea de laudă. Că acest nume, adică „veselie”, Achila l-a tălmăcit „laudă”, iar Simmah: „binecuvîntare”...
atunci vor zice între neamuri: Mărit-a Domnul a face cu dînşii!
Şi acest lucru ne-a arătat pe noi mult-vestiţi la toţi, că toţi se minunează de marea lucrare a lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de acea amară robie. Încă şi noi strigăm:
3 Mărit-a Domnul a face cu noi! - ne-am veselit.
Căci este lucru necuvios ca cei lipsiţi de dumnezeiasca cunoştinţă să se minuneze de iubirea de oameni făcută spre noi, iar noi, cei ce am dobîndit facerea de bine, să bolim cu nemulţumirea.
4 Întoarce, Doamne, robia noastră ca pîraiele întru austru[COLOR=#800080][1][/COLOR]!
Aceştia doresc ca şi ceilalţi de o seminţie cu dînşii să dobîndească bunătăţile cîştigate de ei, şi Îl roagă pe Stăpînul cel de obşte să-i împărtăşească de slobozenie şi pe aceia, încît mulţimea celor ce se întorc să se asemene pîrîului. Iar „austru” numeşte Ierusalimul, punîndu-i numirea de la starea locului, aşa cum zic şi Iezechil şi Avacum. Dar cuvîntul însemnează şi alta, pentru că, fiind umed, vîntul austru umple aerul de nori, şi aduce ploi repezi şi, avînd fire să topească zăpada, umple pîraiele de ape. Deci zice aşa: Porunceşte să se adune şi ai noştri de o seminţie risipiţi pretutindeni şi să călătorească asemeni unui pîrîu!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera.
Şi nu ne rugăm în zadar, ci cunoscînd roadele lacrimilor, căci cei ce seamănă seminţele cu acestea se bucură văzînd secerişul îmbelşugat:
Mergînd, mergeau şi plîngeau aruncînd seminţele lor; dar venind, vor veni, cu bucurie luîndu-şi spicele lor.
În multe chipuri a zis aceeaşi înţelegere, cu felurimea învăţăturii neguţătorind mai mult folosul.

TÎLCUIREA PSALMULUI 126

Cîntarea treptelor lui Solomon.

Solomon a zidit dumnezeiasca Biserică de demult, iar Zorobabel a ridicat-o după ce s-a surpat de Babilonieni. Acesta mi se pare că se numeşte aici „Solomon”, ca cel ce din Solomon îşi trăgea neamul şi ca cel ce a înnoit lucrul lui Solomon. Că proorocescul cuvînt nu se potriveşte zidirii lui Solomon, ci celei făcute de Zorobabel după întoarcere: atunci, ei se ispiteau a o zidi, dar erau împiedicaţi de neamurile vecine, care adeseori le da război şi zădăra împărăţia Perşilor asupra lor. Iar Scriptura Ezdreine învaţă acestea mai descoperit. Deci, fiind împodobiţi cu buna-credinţă, Zorobabel, şi Iisus fiul lui Salatiil şi cei împreună cu dînşii aduc învăţătura aceasta a Psalmului:
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.
Nimeni să nu se bizuiască puterii sale, nici din ziditori, nici din străjuitori, ci să cheme dumnezeiescul ajutor; că, împreună-lucrînd acesta, amîndouă sînt lesnicioase, iar dacă întîrzie Dumnezeu ajutorul, deşartă este sîrguinţa oamenilor.
2 În deşert este vouă a mîneca[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi a vă scula după ce aţi şezut, cei ce mîncaţi pîinea durerii.
Şi zice că, dacă Dumnezeul tuturor nu ajută, toate sînt deşarte: şi mînecarea, şi scularea spre păzirea cetăţii şi spre zidirea ce zace înainte. Pentru aceea, sfătuieşte pe cei ce mănîncă pîinea cu chinuire, pentru rădicările asupră ale războinicilor, să aibă nădejdile întru Dumnezeu.
Cînd va da iubiţilor Săi somnul,
3 iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui.
„Somn”, aici, a numit cu închipuire odihna, fiindcă somnul dăruieşte oamenilor odihnă. Deci zice: învrednicindu-ne Dumnezeu de a Sa purtare de grijă, vom putea a-i birui pe neprieteni, şi a zidi fără osteneală, şi a petrece cu întemeiere, şi a dormi fără grijă şi a ne face părinţi ai multor fii, după făgăduinţă, că a făgăduit să facă neamul nostru ca nisipul de la marginea mării. Aceasta a zis şi aici: „iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui”, adică: Dumnezeiasca făgăduinţă şi blagoslovenia împrejurul copiilor s-a dăruit ca oarecare plată nouă, celor ce am nădăjduit spre Dînsul.
4 Ca nişte săgeţi în mîna celui tare, aşa - fiii celor scuturaţi.
Iar Teodotion: „ca nişte săgeţi în mîna celui puternic, aşa - fiii tinereţii.” După acest înţeles au tălmăcit încă şi Achila şi Simmah. Şi zice că: Noi, cei ce nădăjduim întru Dumnezeu, vom fi nu numai mulţi, ci şi puternici ca nişte săgeţi ce se slobozesc de un puternic; noi, cei ce acum sîntem slabi şi foarte ticăloşiţi - că aceasta arată acest „scuturaţi” – vom fi tari foarte după ce vom dobîndi ajutorul de sus.
5 Fericit este cel care îşi va plini pofta sa dintru dînşii.
Adică dintru neprieteni, căci nu numai că nu ne vor birui, ci îi şi vom birui pe aceştia şi vom fi doriţi şi iubiţi la toţi.
Nu se vor ruşina cînd vor grăi vrăjmaşilor lor în porţi.
Adică atunci cînd vom vorbi înaintea porţilor cu solii trimişi de vrăjmaşi – că după obiceiul cel vechi nici nu-i primeau în lăuntrul porţilor pe soli, ci afară făceau răspunsurile. Însă prin toate a arătat nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Partea dinspre miazăzi, dar şi vîntul cu acelaşi nume.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„A se scula”, „a se ridica şi a porni devreme” cum am tălmăcit şi în alt loc.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 127


Cîntarea treptelor.

După ce în Psalmul rînduit mai înainte a arătat a cîtor bunătăţi este pricinuitoare nădejdea întru Dumnezeu, aici fericeşte pe cei ce împreună cu nădejdea au şi dumnezeiasca frică, prin care se creşte avuţia faptei bune. Că celor ce au crezut întru Dumnezeu le este de trebuinţă petrecerea cea după Dumnezeu, că acesta este hotarul desăvîrşit al bunei-credinţe.
Fericiţi – toţi cei ce se tem de Domnul,
Proorocescul cuvînt nu l-a fericit pe cel din neamul lui Avraam, nici pe cel din sămînţa lui Israil, ci pe cel împodobit cu frica lui Dumnezeu. Şi Fericitul Petru zice aceasta, în Fapte: „Întru adevăr cunosc că Dumnezeu nu Se uită la faţă, ci primit este Lui întru toată limba cel ce se teme de El şi lucrează dreptate.” Proorocescul cuvînt a arătat şi osebirea fricii celei dumnezeieşti, că a adăugat:
care umblă în căile Lui.
„Că nu tot cel ce Îmi zice: Doamne Doamne! – va intra întru Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri.” Deci osebirea celor ce se tem de Domnul este să nu păşească afară de dumnezeieştile cărări, ci întru dînsele să facă totdeauna călătoria.
2 Ostenelile roadelor tale le vei mînca,
Iar Simmah, aşa: „Osteneala mîinilor tale o vei mînca”, încît este arătat că nici Cei 70 n-au numit „roade” rodirea pămîntului, ci partea mîinilor. Şi zice: Vei culege roadele bunătăţilor semănate de tine. Aceasta a zis încă şi dumnezeiescul Apostol: „Cel ce seamănă cu scumpete cu scumpete va şi secera, iar cel ce seamănă întru blagoslovenie întru blagoslovenie va şi secera.”
fericit eşti tu şi bine va fi ţie.
Că nu numai cu cuvîntul vei fi dorit şi vestit, ci şi cu lucrul vei avea buna-norocire.
3 Muierea ta – ca o vie rodită în laturile casei tale.
Fiindcă întru acea vreme socoteau aceasta bună-norocire, cuvîntul le făgăduieşte lor şi buna rodire a muierilor, cît să se asemene cu viile înflorite şi încărcate de struguri.
Fiii tăi - ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale.
Şi în Psalmul al 51-lea l-a asemănat pe cel drept cu măslinul - că a zis: „Eu, ca un măslin prea-rodit în casa lui Dumnezeu” - şi aici i-a asemănat măslinilor de curînd răsădiţi pe copiii celui ce se teme de Domnul, ca cei ce primesc adăparea bunei-credinţe, şi aduc rodul cel copt şi frunzele lor nu şi le leapădă, după bărbatul ce se fericeşte întru Psalmul dintîi.
4 Iată, aşa se va blagoslovi omul ce se teme de Domnul.
Că Dumnezeu este judecător al năravului, nu al neamului. Aşa, l-a învrednicit de cununi pe Iov, cel ce îşi trăgea neamul din Isav; aşa, l-a povăţuit către adevăr pe Avimeleh[COLOR=#800080][1][/COLOR]; aşa, - pe famen[COLOR=#800080][2][/COLOR]; aşa, - pe Corneliu[COLOR=#800080][3][/COLOR], aşa, - pe toate neamurile.
5 Blagoslovi-te-va Domnul din Sion,
După părerea ce stăpînea atunci, că acolo socoteau că locuieşte Dumnezeu.
şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale.
Că aceasta doreau să vadă cei ce s-au întors din Babilon şi au văzut pustiirea cetăţii.
6 Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi.
Mare blagoslovenie se socotea şi vederea copiilor la bătrîneţe adînci, deci hotărăşte blagosloveniile cele unite cu socotelile. Iar cum că nu întru acestea ştie avuţia bunătăţilor, ne-a învăţat Fericitul Isaia: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleşi: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, şi în zidul Meu loc minunat şi nume bun, mai înalt decît al fiilor şi al fiicelor.”
Pace peste Israil!
Iarăşi roagă pace lui Israil. Însă pacea adevărată este pacea cu Dumnezeu, iar Israilul cel trupesc, după ce a căzut dintru aceasta, s-a lipsit şi de cealaltă.[COLOR=#800080][4][/COLOR]

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 128

Cîntarea treptelor.

Şi Psalmul acesta are proorocie a neamurilor ce se ridicau asupra Iudeilor după întoarcere. Şi se învaţă să zică:
De multe ori au bătut războiul cu mine, din tinereţile mele - zică dar Israil! -
2 de multe ori au bătut războiul cu mine, din tinereţile mele, şi n-au putut asupra mea.
„Tinereţe” numeşte petrecerea în Egipt şi izbăvirea de acolo. Şi, lăudîndu-L pe Făcătorul de bine, numără dumnezeieştile daruri, că zice: De demult, dintru început, mulţi neprieteni s-au ridicat asupra mea şi s-au ispitit a mă împresura cu tot felul de rele, dar prin dumnezeiescul ajutor am scăpat de bîntuielile acelora.
Iar mai adevărat, acestea se potrivesc norodului celui nou, care a primit multe năpădiri ale războinicilor, dar pe toţi i-a biruit şi i-a arătat pe neprieteni închinători ai lui Dumnezeu.
3 Peste spatele mele au teslărit păcătoşii,
Iar Achila şi Teodotion au tălmăcit „au arat”. Şi cuvîntul arată bătăile şi muncile aduse de păgîni asupra purtătorilor de biruinţă Mucenici. Pe acestea le-a pătimit încă şi Fericitul Daniil şi minunaţii Anania, Azaria şi Misail, şi, în vremea lui Antioh, Macabeii.
îndelungat-a fărădelegea lor.
Achila a tălmăcit: „au lungit”, iar Simmah: „au întins-o făcînd rău”, în loc de: Au îngăduit multă vreme dîndu-mi războiul şi crescînd a loru-şi nelegiuire.
4 Domnul cel drept a tăiat grumajii păcătoşilor.
În loc de „grumaz”, Achila şi Simmah au tălmăcit: „laţuri”, iar Teodotion: „curse”. Şi toate sînt adevărate: pentru că Dumnezeu a tăiat şi a rupt laţurile gătite Sfinţilor, şi a zdrobit cursele întinse lor şi înşişi grumajii păcătoşilor a tăiat.
5 Să se ruşineze şi să se întoarcă înapoi toţi cei ce urăsc Sionul!
Zice: Să cadă, şi să greşească din relele lor apucări şi să se întoarcă în fugă cei ce dau război Sionului.
6 Facă-se ca iarba pe case[COLOR=#800080][5][/COLOR], care mai-nainte de a se smulge s-a uscat,
7 de care nu şi-a umplut mîna sa cel ce seceră şi sînul său cel ce adună mănunchele.
Unele din pre-scrieri (adică izvoade) nu au „să se usuce”, ci: „să se smulgă”. Care lucru îl vedem pururea făcîndu-se şi la ţarini: că nimeni nu suferă să secere spicul verde şi umed, ci îngăduie să se coacă şi să se desăvîrşească, şi atunci aduce asupră-i secera; iar buruiana ce răsare pe case se usucă mai-nainte de a odrăsli rod, de izbirea soarelui. Şi se roagă ca sîrguinţele războinicilor să se asemene acestora, primind sfîrşit mai-nainte de vreme.
8 Şi n-au zis cei ce treceau: Blagoslovenia Domnului peste voi, blagoslovit-am pe voi întru numele Domnului!
Cei ce văd holde îmbelşugate obişnuiesc a se minuna de sîrguinţa lucrătorilor de pămînt şi, trecînd, blagoslovesc pe cei ce seceră unele ca acestea. Iar celor ce culeg iarba de pe casă, niciodată nu le-a grăit cineva vreo astfel de blagoslovenie.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Împăratul din Gherara, Filistean, cel ce i-a găzduit pe Avraam, iar apoi pe Isaac, şi a răpit-o din neştiinţă pe Sarra.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iconomul împărătesei Candachia a Etiopilor, botezat de Sfîntul Apostol Filip (vezi Faptele Apostolilor, capitolul 8).

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru Corneliu sutaşul, vezi Faptele Apostolilor, capitolul 10.

[COLOR=#800080][4][/COLOR] Să audă aceasta ecumeniştii noştri - care se roagă împreună cu ereticii papistaşi, uniţi, protestanţi, neo-protestanţi, şi cu urîtorii de Hristos Iudei, şi cu păgînii mahomedani, şi cu vrăjitorii voo-doo africani, şi cu budhiştii, şi cu shintoiştii, şi cu închinătorii la foc zoroastrieni, şi cu toate celelalte neamuri de închinători la draci – care se adună, precum au făcut acum vreo 5 ani în Bucureşti, şi dau slavă zeului „Pace”. Mă gîndesc la acel „San Egidio” din Piaţa Universităţii, care avea ca sub-scriere slogan-ul născocit de Bill Clinton: „Peace is the Name of God” („Pace este numele lui dumnezeu”). Între timp, întîlnirile de acest fel s-au înmulţit, ortodocşii făcînd pace cu toată lumea împotriva lui Hristos, povăţuiţi de Papă, care e propovăduit ca „apostol al Păcii”.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]În răsărit, unde e uscăciune mare, acoperişul caselor nu se face ascuţit în ape, ci terasat, încît buruienile pot creşte pe el în voie.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 129

Cîntarea treptelor.

Rugăciunea aceasta o aduce lui Dumnezeu ceata drepţilor. Şi mărturiseşte însăşi înainte-cuvîntarea Psalmului:
Dintru adîncuri am strigat către Tine, Doamne!
În loc de: Din însuşi străfundul inimii trimit (şi izbucnesc) în sus rugăciunea. Pentru că dumnezeiasca Scripturăîi prihăneşte pe cei ce folosesc şi mişcă numai buzele, cum zice către Dumnezeul tuturor Proorocul Ieremia: „Aproape eşti Tu, Doamne, de ruga lor, şi departe de rărunchii lor!”; şi cum îi prihăneşte pe Iudei Însuşi Dumnezeu, zicînd prin Isaia Proorocul: „Norodul acesta cu buzele Mă cinsteşte, iar cu inima departe stă de Mine.” Iar acum, cei ce se roagă dintru adîncul inimii trimit în sus rugăciunea:
2 Doamne, auzi glasul meu, fie urechile Tale luînd aminte la glasul cererii mele!
Şi, grăind cuvintele acestea omeneşte, ştie că Dumnezeu este fără de trup, pentru că a numit lucrarea auzitoare şi văzătoare: că ochii noştri au puterea văzătoare, iar urechilor li s-a încredinţat lucrarea auzitoare, iar Dumnezeu vede cu aceeaşi putere cu care şi aude, şi aude cu aceeaşi putere cu care şi vede.
3 De vei căuta la fărădelegi, Doamne
Ceata drepţilor roagă pe Dumnezeu să nu măsoare pedepsele cu păcatele. Aşa, şi Fericitul Anania şi cei împreună cu el au pus nelegiuirile norodului împrejurul feţei lor.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Doamne, cine va suferi?
Că, dacă vei ţine cumpenele osîndei după dreptate, cine va fi vrednic să sufere hotărîrea scoasă de aceasta? Că ar fi nevoie ca toţi să pătimească pieirea.
Că la Tine este milostivirea.
Ai iubirea de oameni înjugată cu dreptatea şi ai fire să o foloseşti mai mult pe aceasta decît pe aceea.
4 Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne! Aşteptat-a sufletul meu spre cuvîntul Tău.
În loc de „numele”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „frica”, iar Simmah: „legea”. Şi toate acestea arată înţelesul graiului, că zice: Ştiind bunătatea Ta, căci foloseşti mila ca pe o lege, nu mă deznădăjduiesc de cele mai bune nădejdi, aşteptînd făgăduinţa bunătăţilor. Că „cuvînt” a numit aici făgăduinţa, iar Dumnezeu a făgăduit iubire de oameni celor ce se pocăiesc.
5 Nădăjduit-a sufletul meu spre Domnul din straja dimineţii pînă în noapte.
În loc de: „peste toată ziua”, că straja de dimineaţă este ceasul cel mai de pe urmă al nopţii, că ultimii străjeri pînă la vremea aceea străjuiesc.
6 Din straja dimineţii să nădăjduiască Israil spre Domnul!
Nu se îndestulează drepţii să aibă numai ei singuri bogăţia nădejdii spre Dumnezeu, ci îi îndeamnă spre asemenea avuţie şi pe alţii, pe toţi, arătîndu-le cîştigul ce răsare de aici:
7 Că la Domnul este mila, şi multă izbăvire la Dînsul,
Că Stăpînul este iubitor de îndurări şi iubitor de oameni şi le dă mîntuire celor ce se căiesc.
8 şi El va izbăvi pe Israil de toate fărădelegile lui.
Cuvîntul acesta are acea proorocie pentru Stăpînul care zice: „El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” Aşa a zis şi dumnezeiescul Gavriil către Sfînta Fecioară: „Vei naşte Fiu, şi vei chema numele Lui Iisus, că El va mîntui norodul Său de păcatele lui.”

TÎLCUIREA PSALMULUI 130

Cîntarea treptelor.

Proorocescul cuvînt ne învaţă smerita cugetare şi aduce în mijloc faţa[COLOR=#800080][2][/COLOR]îndrăgitorilor acesteia, ce se roagă şi Îl înduplecă pe Dumnezeu:
Doamne, nu s-a înălţat inima mea,
Înălţarea inimii îi vatămă nu numai pe păgîni, ci şi pe Sfinţi. Şi ne învaţă Istoria Paralipomenilorpentru bine-credinciosul împărat Iezechia, zicînd: „S-a smerit dintru înălţimea inimii lui.” Pentru aceasta îi sfătuieşte şi Domnul pe sfinţiţii Săi ucenici, zicînd: „Tot cel ce se smereşte pe sine înălţa-se-va, şi cel ce se înalţă pe sine smeri-se-va.”
nici nu s-au înălţat ochii mei,
Osebirea celor trufaşi este să-şi ridice sprîncenele, şi să umfle bucile obrajilor şi să-i defaime pe toţi. Iar cei izbăviţi de patima aceasta nu învaţă aceasta pe Judecătorul ca pe unul ce nu ar şti, ci Îl cheamă spre mărturie ca pe Cel ce ştie.
nici n-am umblat întru cele mari,
Simmah a tălmăcit: „întru vrednicii”, iar Achila: „întru măriri”.
nici întru cele mai minunate decît mine.
Iar Simmah: „nici întru cei ce covîrşesc mai multe decît mine”, în loc de: Pe sine-mi mă măsuram, şi nu le-am făcut pe cele ce covîrşeau vrednicia mea.
2 De nu m-am smerit cu gîndul precum cel înţărcat spre maica lui, ci am înălţat sufletul meu, aşa vei răsplăti spre sufletul meu!
Iar Simmah, aşa: „De nu m-am făcut deopotrivă şi de nu am asemănat sufletul meu celui înţărcat către maica lui, aşa se va răsplăti sufletului meu.” Zice: De nu m-am temut de Tine şi nu m-am supus pe sine-mi Ţie asemenea pruncului celui acum înţărcat de la ţîţă şi care se teme de maica sa, ci am avut minte înaltă, mă rog să dobîndesc aceeaşi răsplătire.
3 Nădăjduiască Israil spre Domnul de acum şi pînă în veac!
Proorocescul cuvînt a arătat pentru care pricină a povestit isprăvile: că nu povestesc a loru-şi faptă bună lăudîndu-se, ci deşteptîndu-i şi ridicîndu-i către aceeaşi rîvnă pe alţii. Pentru aceea, au rugat tot Israilul să se ţină de aceeaşi nădejde, şi să o aibă pe aceasta totdeauna şi să adune roadele ce răsar dintru dînsa.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi la Daniil, capitolul 9.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum am tot zis: „persoana”.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 131

Cîntarea treptelor.

Psalmul acesta are multă asemănare cu cel de-al 88-lea, pentru că şi aici, şi acolo se roagă Dumnezeului tuturor cei robiţi în Babilon, aducînd în loc de rugăciune făgăduinţele făcute de Dînsul către marele David şi rugîndu-se a dobîndi iertare. Are încă şi proorocie a Mîntuitorului lumii, Celui ce a odrăslit după trup din neamul lui David.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blîndeţele lui!
Fiindcă, multe greşind noi şi lipsindu-ne de toată îndrăzneala, Te rugăm pe Tine, Stăpîne, să-Ţi aduci aminte de David şi de blîndeţele şi buna-credinţă ale aceluia. Încă şi Psalmul mai-nainte rînduit a pomenit aceasta şi ne-a învăţat arătat smerenia cugetului lui.
2 Cum s-a jurat Domnului şi s-a făgăduit Dumnezeului lui Iacov:
3 Nu voi intra în lăcaşul casei mele, nu mă voi sui pe patul aşternutului meu,
4 nu voi da somn ochilor mei, şi genelor mele dormitare
5 şi odihnă tîmplelor mele, pînă ce voi afla locul Domnului, lăcaşul Dumnezeului lui Iacov!
Istoria Paralipomenilorne învaţă acestea mai descoperit: că el s-a rugat întîi să zidească dumnezeiasca Biserică, iar după ce l-a oprit Dumnezeu prin Proorocul Natan şi i-a mai-nainte vestit zidirea ce era să se facă de Solomon, s-a stînjenit de zidire, dar nu s-a lenevit, ci a adunat aur, şi argint, şi fier, şi aramă, şi lemne şi pietre. Şi toate acestea - după cum am zis - cartea aceea îi învaţă pe cei ce voiesc să o citească.
6 Iată, L-am auzit pe El în Efrata, aflatu-l-am pe dînsul în cîmpii dumbrăvii.
David se ruga să zidească Biserică lui Dumnezeu, şi i s-a făgăduit că din rodul coapselor lui îşi va zidi lui-şi Biserică însufleţită şi cuvîntătoare: pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Pentru aceea zice proorocia: „Iată, L-am auzit pe El în Efrata, aflatu-l-am pe el în cîmpii dumbrăvii.” Că „Efrata” se numea cea care acum se numeşte Vitleem, şi acolo S-a născut Stăpînul Hristos, Care, arătînd al Său trup Iudeilor, a zis tainic: „Stricaţi voi Biserica aceasta!”. Iar „cîmpi ai dumbrăvii” numeşte locul Bisericii din Ierusalim, care era pustiu şi nu avea nici o zidire pe dînsul; că, oprindu-l cu rugăciunea către Dumnezeu pe Îngerul cel pierzător, acolo a aşezat altar marele David, şi a adus jertfă şi l-a afierosit spre zidirea Bisericii[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi - fiindcă erau două corturi[COLOR=#800080][2][/COLOR]: unul din pietre şi din lemne, iar altul din trup şi din suflet, primul făcut de Solomon în Ierusalim, iar al doilea ţesut în Vitleem de darul Preasfîntului Duh; şi bine-credincioşii de atunci pe acela îl vedeau, iar pe acesta îl aşteptau - după cuviinţă a zis proorocescul cuvînt: „Iată, L-am auzit pe Dînsul în Efrata - adică: Se va face de Duhul Sfînt - aflatu-l-am pe el în cîmpii dumbrăvii”, adică pe cel zidit de Solomon, după făgăduinţa Duhului.
7 Intra-vom în lăcaşurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.
A schimbat timpul, şi zice: Intrînd acolo, ne închinăm crezînd că Biserica s-a învrednicit de dumnezeiasca arătare. Căci această înţelegere are acest „unde au stat picioarele Lui”, ştiind că Dumnezeu este nu numai fără de trup, ci şi nescris împrejur. Dar dumnezeiasca Scripturăvorbeşte foarte trupeşte pentru Dînsul, măsurînd cuvintele cu auzurile omeneşti.
8 Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta,
„Odihnă” a lui Dumnezeu numeşte slujba după Lege, El neavînd trebuinţă şi nici veselindu-Se de aceasta, ci îmbrăţişînd buna-credinţă a celor ce o aduc. Şi încă se roagă ca darul Lui să se arate iarăşi şi să i se dea Bisericii strălucirea mai dinainte.
Tu şi sicriul sfinţirii Tale!
După cuviinţă a pomenit Chivotul, fiindcă întru Sfintele Sfintelor era pus Chivotul cu tablele Legii,şi deasupra acestuia sta curăţitorul, şi prin acela se făceau arhiereului oarecari vestiri ale dumnezeieştii arătări. Că Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, „nu locuieşte în biserici făcute de mîini”, după glasul Fericitului Pavel. Aşa s-a rugat încă şi înţeleptul Solomon: „Dacă cerul şi cerul cerului nu este destul Ţie... ” Aceasta a zis şi Însuşi Dumnezeul tuturor: „Cerul Îmi este Mie scaun, şi pămîntul – aşternut picioarelor Mele. Care casă Îmi veţi zidi Mie? Sau care e locul odihnei Mele?”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Sfîntul Înger fusese trimis să pustiască Ierusalimul, ca pedeapsă pentru păcatul lui David, care făcuse acea neîngăduită numărare a norodului:
„Îngerul Domnului stătea atunci deasupra ariei lui Ornan (Aravna) Iebuseul. Atunci, ridicîndu-şi ochii săi, David a văzut pe Îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, cu sabia goală în mîna sa, întinsă asupra Ierusalimului; şi a căzut David şi bătrînii cu feţele la pămînt, îmbrăcaţi în sac. Şi a zis David către Dumnezeu: «Oare nu eu am poruncit să se numere norodul? Eu am greşit, eu am făcut rău; dar aceste oi ce au făcut? Doamne Dumnezeul meu, să vină mîna Ta asupra mea, asupra casei tatălui meu, iar nu asupra poporului Tău ca să-l piardă pe el!» Iar Îngerul Domnului a zis lui Gad Proorocul să spună lui David: «Să se suie David şi să ridice un jertfelnic Domnului în aria lui Ornan Iebuseul» Şi s-a dus David, după cuvîntul lui Gad pe care i-l grăise în numele Domnului.” (vezi Cartea întîi a Cronicilor, capitolul21).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]două Biserici