Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

163 Nedreptatea am urît şi m-am îngreţoşat, iar legea Ta am iubit.
Adevărat este şi cuvîntul acesta, că cel ce se înfierbîntă către cele dumnezeieşti le urăşte pe cele împotrivnice.
164 De şapte ori în zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
Oarecari, pe acest „de şapte ori”, l-a tălmăcit: „de prea-multe ori”, însă şi unul, şi altul arată dragostea cea fierbinte a Proorocului, pentru că nu se sătura de dumnezeiasca cîntare de laudă.
165 Pace multă este celor ce iubesc legea Ta, şi nu este lor sminteală.
Cei ce sînt înfocaţi cu dumnezeiasca dragoste şi au cîştigat pacea cu Dînsul prin păzirea poruncilor, măcar de li s-ar da război de la toţi oamenii, trăiesc dulce viaţă şi veselă. Şi martor este dumnezeiescul Pavel, strigînd: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniţi, dar nu părăsiţi; lepădaţi sîntem, dar nu pierim.” Încă şi Domnul, trimiţîndu-i în toată lumea pe Sfinţii Apostoli ca pe nişte oi în mijlocul lupilor, a zis către dînşii: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.”
166 Aşteptat-am mîntuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit!
Nici îmbulzit fiind cu primejdiile n-am tăiat de la mine bunele nădejdi, ci am aşteptat a Ta mîntuire şi am urmat poruncilor Tale.
167 Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit pe ele foarte.
168 Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sînt, Doamne!
Că - ştiind, ca cel ce petreceam sub Tine, Văzătorul tuturor, că peste toate priveşti - nu numai că am împlinit poruncile Tale, dar am făcut-o cu fierbinte aşezămînt.
169 Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău înţelepţeşte-mă!
Aducînd toată rugăciunea, se roagă să fie primită, să nu fie lepădată cererea. Şi se roagă să ia nu omenească pricepere, ci cunoştinţa dumnezeieştilor cuvinte.
170 Să intre cererea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău, izbăveşte-mă!
„Cerere” numeşte rugăciunea, că aceasta am aflat-o şi la ceilalţi tălmăcitori. Deci încă prin multe feluri de cuvinte Îl îmblînzeşte pe Stăpînul.
171 Rîgîi-vor buzele mele laudă, cînd mă vei învăţa îndreptările Tale.
Potrivită este hrănirii rîgîirea[COLOR=#800080][1][/COLOR], că zice: Învăţîndu-mă îndreptările Tale, voi aduce cîntare de laudă Ţie, dascălului unor asemenea îndreptări.
172 Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sînt dreptate.
Voi dărui limba mea întru cugetarea cuvintelor Tale, ştiind că poruncile Tale sînt împodobite cu toată dreptatea.
173 Fie mîna Ta ca să mă mîntuiască! – pentru că poruncile Tale am voit.
„Le-am voit”, zice Simmah, iar Achila şi Teodotion: „le-am ales”. Iar „mînă” numeşte dumnezeiasca lucrare, de la care se roagă să dobîndească dumnezeiasca mîntuire.
174 Dorit-am de mîntuirea Ta, Doamne, şi legea Ta este cugetarea mea.
Doresc – zice – să dobîndesc de la Tine mîntuirea, fiindcă pururea şi necurmat cuget LegeaTa.
175 Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda, şi judecăţile Tale vor ajuta mie.
Şi ştiu că nu mă voi înşela de a mea nădejde, ci voi dobîndi de la Tine adevărata viaţă, şi Te voi lăuda pe Tine, Dătătorul bunătăţilor.
176 Rătăcit-am ca o oaie pierdută,
Acest cuvînt se potrivea să-l zică după păcat atît Proorocul, cît şi întreaga fire a oamenilor.
caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat!
Că, deşi a trecut cu vederea unele din ele, nu le-a uitat însă desăvîrşit.
Ci Proorocul a adus rugăciunea aceasta pentru el, dar mîntuire a dobîndit toată firea oamenilor, că a alergat Păstorul cel bun către oaia rătăcită şi, înconjurînd munţii şi dealurile (că întru acestea se rătăcise, slujind dracilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]), a aflat-o şi, ridicînd-o pe umeri, a întors-o; şi s-a veselit de dînsa mai mult decît de cele 99 ce n-au rătăcit. Însă noi, făcînd tîlcuirea Psalmului în scurt, rugăm pe cititori să nu se îndestuleze cu cele scrise, nici să socotească cum că acestea se cuvin numai Proorocului, ci fiecare să ia dintru ele folosul potrivit şi să gătească patimilor sale doctorie vindecătoare.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În trecut, oamenii trăiau simplu şi vorbeau simplu, nu se fereau de metaforele trupesc-fiziologice, fiindcă nu cunoşteau făţarnica grosolănie „savantă”, „civilizată”, a vremurilor noi.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Capiştile păgîneşti se aflau în aşa-zisele „locuri înalte”, pe dealuri şi munţi, cum s-a arătat şi în alte rînduri.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 119

Cîntarea treptelor.

Teodotion a pus: „cîntarea suirilor”, iar Simmah şi Achila: „la suiri”. Însă „suirile”, ori „treptele”, arată întoarcerea din Babilon a norodului robit. Că, mai-nainte ştiind darul Duhului şi robia, şi slobozirea ce avea să fie, mai-nainte le-a vestit pe amîndouă, măiestrind atît folosul acelora, cît şi nouă aducîndu-ne de aici cîştigul.
Şi „treptele” nu vestesc aceleaşi lucruri, ci una - primejdiile din Babilon, alta - bunele vestiri ale întoarcerii, alta - veselia din cale, alta - războaiele făcute după întoarcere, iar alta - zidirea Bisericii, felurimea proorociei îndepărtînd saţiul cîntării de laudă. Şi fiecare dintru Psalmii aceştia s-a închipuit de ceata Sfinţilor ce erau atunci, că pe aceia îi arată proorocescul cuvînt că zic cele puse înainte. Iar Psalmul acesta dintîi „al treptelor” tîlcuieşte primejdiile şi mai-nainte vesteşte dumnezeiasca milostivire.
Către Domnul, cînd m-am necăjit, am strigat, şi m-a auzit.
Începerea Psalmului ne-a învăţat mărimea mîhnirii şi covîrşirea dumnezeieştii iubiri de oameni, că zice: Mîhnit fiind, m-am rugat Stăpînului, şi am dobîndit milostivirea Lui. Apoi, zice şi ce cuvinte a grăit rugîndu-se:
2 Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană!
Mă rog – zice – să mă izbăvesc de cei ce îmi vrăjmăşuiesc cu nedreptate şi se folosesc de amăgiri viclene. Unii ca aceştia erau cei ce îi puseseră curse lui Daniil pentru rugăciune, amarii pîrîşi ai celor ce erau cu Anania.
3 Ce se va da ţie şi ce se va adăuga ţie spre limba vicleană?
4 Săgeţile Celui puternic sînt ascuţite cu cărbuni pustiitori.
Aici, darul Duhului îi mîngîie pe cei mîhniţi şi arată dreapta hotărîre scoasă asupra celor ce uneltesc în taină vicleşugul: că „puternic” numeşte pe Dumnezeul tuturor; „săgeţi ale Celui puternic” - iuţimea pedepselor, din metafora săgeţilor slobozite, care taie aerul cu lesnire; iar „cărbuni pustiitori” – puterea, şi cheltuirea şi pustiirea pedepsei, pentru că aşa este firea focului, în loc de: Nu te mîhni, săgetat fiind de limba cea nedreaptă, că gata sînt pedepsele ce se trimit de Dreptul Judecător, care au iuţimea săgeţilor şi lucrarea cărbunilor făcători de pustiire.
5 Vai mie! – că nemernicia mea s-a îndelungat,
Zice: Pe acestea le grăiam rugîndu-mă, şi, auzindu-le pe acestea, Iubitorul de oameni m-a miluit. Iar „nemernicie” numeşte petrecerea în străinătate. Şi după cuviinţă s-a socotit lungă vremea de 70 de ani, că atîta a zis Proorocul că este viaţa desăvîrşită a oamenilor, zicînd: „Zilele anilor noştri - 70 de ani întru dînşii.”
sălăşluitu-m-am în sălaşele lui Chidar.
Chidar a fost al doilea fiu al lui Ismail, şi strănepoţii acestuia sînt sălăşluiţi nu departe de Babilon pînă în ziua de azi. Deci - de vreme ce de demult se împotriveau unii altora, că zice: „Scoate pe slujnică şi pe fiul ei, că nu va moşteni fiul slujnicei împreună cu fiul meu Isaac!”[COLOR=#800080][1][/COLOR]– după cuviinţă se tînguiesc ei că au căzut din slobozenia mai dinainte, şi petrec aproape de cei jumătate-robi şi sînt siliţi a robi lor.
6 Mult a nemernicit sufletul meu!
Lungă este vremea nemerniciei! - zice.
Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace; cînd grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.
Aici, ne învaţă răutatea Babilonienilor, că zice: Îmi vrăjmăşuiau neavînd să mă prihănească cu nimic şi îi foloseau ca pe nişte războinici pe cei ce îmbrăţişau pacea.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Acestea le zice Sarra către Avraam despre Ismail, fiul Patriarhului din roaba Egipteancă Agar (vezi Facerea, capitolul 25).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 120

Cîntarea treptelor.

Şi Psalmul acesta este potrivit celor ce încă petreceau în Babilon.
Ridicat-am ochii mei la munţi: De unde va veni ajutorul meu?
Fiind îmbulzit de multe primejdii dureroase de tot felul, căutam cu ochii în toate părţile, dorind să dobîndesc vreun ajutor.
2 Ajutorul meu - de la Domnul,
Şi ştiu că nu voi dobîndi nici un ajutor omenesc, însă singură milostivirea lui Dumnezeu îmi este destul. Şi, arătînd puterea ajutorului, a adăugat:
Cel ce a făcut cerul şi pămîntul.
Că Cel ce le-a lucrat pe acestea cu cuvîntul are putere să-mi ajute şi mie. De aici, Proorocul le tîlcuieşte ce se cuvine să facă:
3 Să nu dai întru clătire piciorul tău, nici să dormiteze Cel ce te păzeşte!
Zice: Dacă vei stărui avînd nădejdea întărită întru Dînsul, vei dobîndi de la Dînsul toată purtarea de grijă. Iar pe acest „nu va dormita Cel ce te păzeşte” l-a pus omeneşte, luîndu-l din metafora celor ce străjuiesc cu sîrguinţă turme, şi oşti şi cetăţi. Că prin cele adăugate a arătat că dumnezeiasca fire este fără patimă:
4 Iată, nu va dormita, nici nu va dormi Cel ce păzeşte pe Israil.
Păzitorul este din fire priveghetor, dar, clătindu-te tu, şi El va primi lenevirea ca pe o dormitare, că nu Se va mai griji de tine, ci te va da celor ce voiesc să-ţi vrăjmăşuiască.
5 Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperămînt ţie peste mîna ta cea dreaptă.
Aşa a zis şi în Psalmul al 15-lea: „Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clătesc.” Deci şi aici zice că: Fiind lîngă mîna mea cea dreaptă, mă va acoperi, şi mă va păzi şi mă va învrednici de toată purtarea de grijă.
6 Ziua, soarele nu te va arde, nici luna - noaptea.
Se zice că luna este nu numai umedă, ci şi fierbinte, şi că arde trupurile asemenea soarelui. Şi zice că: Dobîndind de la Dînsul purtarea de grijă, vei fi păzit nevătămat noaptea şi ziua. Încă le aduce aminte şi vechea istorie, fiindcă şi cînd s-au slobozit de robia Egiptenilor, umbrindu-se cu nor, n-au fost supăraţi de văpaia soarelui.
7 Domnul te va păzi pe tine de tot răul, păzi-va sufletul tău Domnul.
8 Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi pînă-n veac.
Prin cele zise a arătat felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu, care fiind de faţă, ne facem mai înalţi decît neprietenii ce ne dau război şi scăpăm de cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 121

Cîntarea treptelor.

Proorocul a potrivit şi a alăturat Psalmii mai-nainte zişi celor mîhniţi, iar pe acesta care este în mîini - celor ce primiseră bunele-vestiri ale întoarcerii şi se apucaseră de călătoria cea prea-dorită lor. Că, bucurîndu-se şi dănţuind, zic unii către alţii:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge.
Glasul acesta este al bunei-credinţe, pentru că saltă şi se bucură nu ca cei ce vor să-şi ia ale lor case, ci ca unii ce vor să vadă casa dumnezeiască.
2 Stînd erau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime.
Acum ni se pare – zice – că stăm întru acele sfinţite curţi şi săvîrşim dumnezeieştile slujbe.
3 Ierusalimul, cel ce se zideşte ca o cetate a căreia împărtăşire este dimpreună.
Iar Simmah, aşa: „Ierusalimul cel zidit, care ca o cetate are împreunarea.” Că cel ce acum este pustiu şi are casele risipite iarăşi va înflori, şi se va îndesi şi îşi va lua ogrăzile mai dinainte.
4 Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, mărturia lui Israil, ca să se mărturisească numelui Domnului.
În vremea lui Roboam[COLOR=#800080][1][/COLOR], seminţiile s-au despărţit şi cele zece s-au depărtat de la împărăţia cea davidicească[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar după întoarcere s-a făcut o singură stăpînire şi toţi alergau la Ierusalim, aducîndu-I obişnuita slujbă lui Dumnezeu, după dumnezeiasca Lege. Deci acest lucru mai-nainte vesteşte Proorocul aici: cum că seminţiile vor lua iarăşi unirea la un gînd mai dinainte şi se vor împreună-aduna în Ierusalim, lăudîndu-L pe Dumnezeu după obicei. Iar „mărturie” a numit dumnezeiasca Lege, care poruncea arătat să se adune Israil în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeu.
5 Că acolo au şezut scaunele la judecată, scaunele în casa lui David.
După ce mai-nainte a vestit cele dumnezeieşti, acum mai-nainte le vesteşte şi pe cele omeneşti, că - de vreme ce în Ierusalim s-a zidit nu numai dumnezeiasca Biserică, ci şi casele împărăteşti, şi acolo se adunau toţi ca să dezlege cu judecată pricinile împotrivnice – de nevoie Proorocul a mai-nainte vestit-o şi pe aceasta: că nu în Samaria vor alerga cele zece seminţii, ci, precum în vremea lui David aveau în Ierusalim divan neclătit, aşa se vor aduna acolo toţi şi după întoarcere.
6 Întrebaţi dar cele ce sînt spre pacea Ierusalimului, şi - îndestulare celor ce te iubesc pe tine.
Iar Simmah, aşa: „Întrebaţi de sănătate Ierusalimul; se vor linişti cei ce te iubesc pe tine”, în loc de: Dobîndiţi pace adîncă, întrebaţi de sănătate locuinţa Ierusalimului. Pentru că întru toată veselia petrec cei ce o iubesc pe aceasta.
7 Fie dar pace întru puterea ta şi îndestulare întru zidurile turnului tău!
Iar Simmah, aşa: „Să fie pace întru ograda ta, linişte întru palatele împărăteşti ale tale.” Şi dumnezeiescul David îi roagă ei (adică cetăţii Ierusalimului) cele bune: ca şi ogrăzile, şi casele împărăteşti şi casele dintru dînsa să se îndulcească de toată pacea.
8 Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
9 Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am căutat cele bune ţie.
Zice: Şi pe acestea le rog ţie, nepetrecînd eu întru tine - căci cum ar fi putut să o facă cel ce-şi primise sfîrşitul vieţii cu multă vreme mai-nainte? - ci dorind ca cei de o seminţie cu mine să dobîndească pace, şi casa Dumnezeului meu să-şi ia strălucirea mai-dinainte.

TÎLCUIREA PSALMULUI 122

Cîntarea treptelor.

Psalmul acesta arată buna-credinţă a drepţilor de atunci.
Către Tine am ridicat ochii mei, Cel ce locuieşti în ceruri.
Socotind de nimic tot ajutorul omenesc, aştept ajutorul Tău – o Stăpîne! – şi de a Ta purtare de grijă m-am atîrnat, că pe Tine Te ştiu Stăpîn al cerurilor. Şi a zis că El locuieşte în ceruri nu ca şi cum ar fi scris împrejur cu locul, ci ca şi cum Se bucură de Puterile nevăzute care locuiesc în cer.
2 Iată, precum sînt ochii slugilor la mîinile stăpînilor lor şi precum sînt ochii slujnicei la mîinile stăpînei sale, aşa - ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru,
Zice: Că, precum robii caută la mîinile stăpînilor, ca cei ce de acolo seceră pricinile vieţii, aşa şi noi – Stăpîne! – de la Tine aşteptăm să luăm dobîndirea bunătăţilor. Iar pe slujnică nu a pomenit-o grăind aceleaşi, ci arătînd întinderea aşezămîntului şi a voirii, că slujnicele, ca cele ce sînt împreună cu stăpînele lor în cămări şi obişnuiesc a lua aminte la acestea totdeauna, doresc de la dînsele milostivirea mai mult decît slugile.
pînă cînd Se va milostivi spre noi.
Că nu hotărîm împrejur nădejdea aceasta cu vreme hotărîtă, ci aşteptăm să ne învrednicim de milostivire.
3 Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! -
Repetarea arată fierbinţeala cererii.
că prea-mult ne-am umplut de defăimare,
4 prea-mult s-a umplut sufletul nostru,
Zice: Şi cerem mila, nu ca unii vrednici să o dobîndim pe aceasta, ci ca cei ce ne-am făcut foarte ocărîţi:
ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri.
Iar Simmah, aşa: „Săturatu-s-a sufletul nostru, grăind asupra noastră cei îndestulaţi şi netrebnicindu-ne cei mîndri.” Pentru că - zice - rîzîndu-şi de noi şi batjocorindu-ne Babilonienii cei trufaşi, noi ne mîhnim. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: „Ocară celor îndestulaţi şi defăimare celor mîndri! Împotrivă întoarce, Stăpîne, lucrurile şi adu primejdiile noastre asupra celor ce se trufesc acum pentru buna-norocire cu care sînt înfăşuraţi!”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]fiul lui Solomon

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam şi într-o notă la tîlcuirea Psalmului 77, stih 67.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 123

Cîntarea treptelor.

După întoarcerea din Babilon, îngreunîndu-se de slobozenia Iudeilor, toţi vecinii au pornit război de obşte asupra lor şi, adunînd neamuri barbare, s-au ostăşit împreună asupra lor, nădăjduind că le vor stinge de tot şi însăşi pomenirea. Ci iarăşi le-a ajutat Dumnezeul tuturor robilor Săi, şi i-au biruit pe toţi războinicii. Şi zic acestea cei mai mulţi din Prooroci: şi Ioil, şi Iezechil, şi Miheia, şi Zaharia şi mulţi alţii afară de aceştia. Acestea mai-nainte le vesteşte aici şi Fericitul David.
De n-ar fi fost Domnul întru noi - zică dar Israil! -
2 de n-ar fi fost Domnul întru noi cînd s-au ridicat oamenii asupra noastră,
3 negreşit de vii ne-ar fi înghiţit ei pe noi
Nu puterii voastre – zice – să scrieţi şi să socotiţi biruinţa, că Dumnezeu S-a făcut dăruitor al acesteia... Deci, dănţuind, spuneţi unii către alţii: De nu am fi dobîndit dumnezeiescul ajutor cînd au năpădit asupra noastră atîţia neprieteni, nici de îngropare nu ne-am fi învrednicit, ci am fi fost înghiţiţi de dînşii de vii, ca de nişte fiare.
cînd s-a iuţit mînia Lui[COLOR=#800080][1][/COLOR]asupra noastră.
Prin acestea a arătat zavistia şi vrăjmăşia neamurilor vecine, căci crăpau văzînd slobozenia Iudeilor.
4 Negreşit apa ne-ar fi înecat pe noi,
5 pîrîu ar fi trecut sufletul nostru, negreşit ar fi trecut sufletul nostru apa cea nesuferită.
Pe toate le-a zis prin asemănare, că – de vreme ce a zis: „negreşit de vii ne-ar fi înghiţit pe noi” – acum arată covîrşimea mulţimii, care năpădea ca un pîrîu şi nădăjduia a-i acoperi pe toţi. Şi prea-potrivit a pus închipuirea pîrîului: că - precum pîrîul, adunîndu-se din multe ploi, se face mai repede - aşa şi cei ce au năpădit atunci asupra Ierusalimului s-au adunat din multe şi felurite de neamuri, dar s-au biruit şi s-au risipit cu dumnezeiasca hotărîre. Că aceasta ne învaţă Proorocul:
6 Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vînarea dinţilor lor.
Deodată a arătat împreună şi cruzimea acelora, şi ajutorarea lui Dumnezeu, că pe „dinţi” i-a pus arătînd cruzimea acelora.
7 Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vînătorilor,
Cu bună cunoştinţă şi mulţumire mărturisesc a loru-şi neputinţă, asemănîndu-se pe sine-şi cu pasărea, şi totodată propovăduiesc puterea lui Dumnezeu. Şi arată tăria războinicilor, că pe aceia îi numesc „vînători”, învăţîndu-ne şi chipul mîntuirii:
cursa s-a sfărîmat, şi noi ne-am izbăvit.
Că nu am dobîndit numai mîntuirea, ci am văzut şi pieirea vrăjmaşilor.
8 Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.
Pentru aceasta, defăimăm toată puterea omenească, avîndu-L ajutător pe Făcătorul cerului şi al pămîntului, a Căruia şi numirea ne ajunge nouă spre mîntuire.

TÎLCUIREA PSALMULUI 124

Cîntarea treptelor.

Cei ce au dobîndit biruinţa aceea cîntă lauda de biruinţă şi propovăduiesc vîrtutea nădejdii spre Dumnezeu.
Cei ce nădăjduiesc spre Domnul - ca muntele Sionului,
Cel ce se îngrădeşte cu nădejdea spre Dumnezeu rămîne întemeiat, şi neclătit, şi vestit şi slăvit ca muntele Sionului.
nu se va clăti în veac cel ce locuieşte în Ierusalim.
Cel ce locuieşte în Ierusalim se cade să petreacă după legile Ierusalimului, că, celor ce locuiesc aşa şi se pleacă scopului Legii, Proorocul le-a făgăduit întărire.
2 Munţi mulţi - împrejurul lui, şi Domnul - împrejurul norodului Său
Că, precum munţii înconjură cetatea, aşa şi dumnezeiasca purtare de grijă îngrădeşte norodul cel bine-credincios.
de acum şi pînă-n veac.
Că puterea lui Dumnezeu nu este vremelnică, ci veşnică, şi îi învredniceşte de aceasta pe cei ce preţuiesc slujba Lui cum se cuvine.
3 Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor,
Prin Isaia Proorocul, Dumnezeu i-a numit „toiag al mîniei” şi pe Asirieni, că zice: „Vai Asirienilor, toiagul mîniei Mele şi al urgiei Mele - în mîinile lor. Voi trimite urgia Mea neamului nelegiuit, şi îi voi rîndui şi îi voi porunci să facă pradă norodului meu”, în loc de: Folosindu-i pe Asirieni ca pe un toiag, îi pedepsesc pe cei vrednici de aceasta. Deci Proorocul zice şi aici că, uneltind dreaptă horărîre, Domnul tuturor nu va slobozi să se aducă toiagul celor fără de lege peste ceata drepţilor. Apoi, ne învaţă şi pricina:
ca să nu-şi tindă drepţii întru fărădelegi mîinile lor.
Zice: Ca nu cumva, socotind că toate sînt fără de rînduială şi neocîrmuite, cei ce se grijesc de cuviinţă să se plece către rău şi să tragă de aici vătămarea.
4 Fă bine, Doamne, celor buni şi celor drepţi cu inima! -
După ce a arătat dreptatea lui Dumnezeu, face şi cererea dreaptă, rugîndu-se ca cei buni să dobîndească răsplătirile cele deopotrivă. Aceasta a zis încă şi Domnul: „Cu ce măsură veţi măsura, împotrivă se va măsura vouă.” Şi: „Fericiţi – cei milostivi, că aceia se vor milui.”
5 iar pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fărădelege.
Pe „îndărătnicii”, Achila le-a tălmăcit „încurcături”, Simmah: „întortături”, iar Teodotion: „răzvrătiri”. Iar Proorocul n-a cerut nimic cu nedreptate, ci ca cei buni să le dobîndească pe cele bune, iar cei ce părăsesc calea dumnezeiască şi uneltesc îndărătnicii şi încurcături să afle sfîrşitul potrivit.
Pace peste Israil!
Şi, primindu-şi aceia pieirea, aceştia au dobîndit pacea. Se cuvine însă a şti că această numire („Israil”) a dobîndit-o Iacov cînd s-a învrednicit de dumnezeiasca vedere. Deci de acest nume se ţin cei de un nărav şi care au credinţă şi suflet curate, că nu toţi cei din Israil sînt „Israil”, ci doar cei care au îmbrăţişat buna-credinţă a lui Israil.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru păgînătatea Iudeilor, căci uitaseră Legea cu desăvîrşire şi toţi îşi luaseră femei din neamuri, trăind asemeni neamurilor (vezi de pildă în Prima carte a lui Ezdra, capitolele 9,10).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 125

Cîntarea treptelor.

Împărăţind Chir, el a poruncit să se întoarcă toţi Iudeii. Dar, avînd socoteală rea şi împotrivindu-se dumnezeieştilor legi întru toate, cei mai mulţi n-au voit a se întoarce, iar cîţi se grijeau de buna-credinţă strămoşească şi doreau slujba după Lege au făcut întoarcerea cu dragoste. Deci în Psalmul acesta, văzînd a lor slobozenie, aceştia se bucură şi se roagă ca şi cei de o seminţie cu dînşii să o dobîndească pe aceasta.
Cînd a întors Domnul robia Sionului, făcutu-ne-am prea-mîngîiaţi.
Acest „prea” este aici însemnător de întindere: Multă veselie – zice – am dobîndit după ce a dezlegat Dumnezeu hotarul pedepsei şi a dăruit celor robiţi slobozenia.
2 Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie;
Că, revărsîndu-ne de veselie, îndată am pornit limbile noastre spre cîntarea de laudă. Că acest nume, adică „veselie”, Achila l-a tălmăcit „laudă”, iar Simmah: „binecuvîntare”...
atunci vor zice între neamuri: Mărit-a Domnul a face cu dînşii!
Şi acest lucru ne-a arătat pe noi mult-vestiţi la toţi, că toţi se minunează de marea lucrare a lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de acea amară robie. Încă şi noi strigăm:
3 Mărit-a Domnul a face cu noi! - ne-am veselit.
Căci este lucru necuvios ca cei lipsiţi de dumnezeiasca cunoştinţă să se minuneze de iubirea de oameni făcută spre noi, iar noi, cei ce am dobîndit facerea de bine, să bolim cu nemulţumirea.
4 Întoarce, Doamne, robia noastră ca pîraiele întru austru[COLOR=#800080][1][/COLOR]!
Aceştia doresc ca şi ceilalţi de o seminţie cu dînşii să dobîndească bunătăţile cîştigate de ei, şi Îl roagă pe Stăpînul cel de obşte să-i împărtăşească de slobozenie şi pe aceia, încît mulţimea celor ce se întorc să se asemene pîrîului. Iar „austru” numeşte Ierusalimul, punîndu-i numirea de la starea locului, aşa cum zic şi Iezechil şi Avacum. Dar cuvîntul însemnează şi alta, pentru că, fiind umed, vîntul austru umple aerul de nori, şi aduce ploi repezi şi, avînd fire să topească zăpada, umple pîraiele de ape. Deci zice aşa: Porunceşte să se adune şi ai noştri de o seminţie risipiţi pretutindeni şi să călătorească asemeni unui pîrîu!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera.
Şi nu ne rugăm în zadar, ci cunoscînd roadele lacrimilor, căci cei ce seamănă seminţele cu acestea se bucură văzînd secerişul îmbelşugat:
Mergînd, mergeau şi plîngeau aruncînd seminţele lor; dar venind, vor veni, cu bucurie luîndu-şi spicele lor.
În multe chipuri a zis aceeaşi înţelegere, cu felurimea învăţăturii neguţătorind mai mult folosul.

TÎLCUIREA PSALMULUI 126

Cîntarea treptelor lui Solomon.

Solomon a zidit dumnezeiasca Biserică de demult, iar Zorobabel a ridicat-o după ce s-a surpat de Babilonieni. Acesta mi se pare că se numeşte aici „Solomon”, ca cel ce din Solomon îşi trăgea neamul şi ca cel ce a înnoit lucrul lui Solomon. Că proorocescul cuvînt nu se potriveşte zidirii lui Solomon, ci celei făcute de Zorobabel după întoarcere: atunci, ei se ispiteau a o zidi, dar erau împiedicaţi de neamurile vecine, care adeseori le da război şi zădăra împărăţia Perşilor asupra lor. Iar Scriptura Ezdreine învaţă acestea mai descoperit. Deci, fiind împodobiţi cu buna-credinţă, Zorobabel, şi Iisus fiul lui Salatiil şi cei împreună cu dînşii aduc învăţătura aceasta a Psalmului:
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.
Nimeni să nu se bizuiască puterii sale, nici din ziditori, nici din străjuitori, ci să cheme dumnezeiescul ajutor; că, împreună-lucrînd acesta, amîndouă sînt lesnicioase, iar dacă întîrzie Dumnezeu ajutorul, deşartă este sîrguinţa oamenilor.
2 În deşert este vouă a mîneca[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi a vă scula după ce aţi şezut, cei ce mîncaţi pîinea durerii.
Şi zice că, dacă Dumnezeul tuturor nu ajută, toate sînt deşarte: şi mînecarea, şi scularea spre păzirea cetăţii şi spre zidirea ce zace înainte. Pentru aceea, sfătuieşte pe cei ce mănîncă pîinea cu chinuire, pentru rădicările asupră ale războinicilor, să aibă nădejdile întru Dumnezeu.
Cînd va da iubiţilor Săi somnul,
3 iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui.
„Somn”, aici, a numit cu închipuire odihna, fiindcă somnul dăruieşte oamenilor odihnă. Deci zice: învrednicindu-ne Dumnezeu de a Sa purtare de grijă, vom putea a-i birui pe neprieteni, şi a zidi fără osteneală, şi a petrece cu întemeiere, şi a dormi fără grijă şi a ne face părinţi ai multor fii, după făgăduinţă, că a făgăduit să facă neamul nostru ca nisipul de la marginea mării. Aceasta a zis şi aici: „iată moştenirea Domnului: fiii, plata rodului pîntecelui”, adică: Dumnezeiasca făgăduinţă şi blagoslovenia împrejurul copiilor s-a dăruit ca oarecare plată nouă, celor ce am nădăjduit spre Dînsul.
4 Ca nişte săgeţi în mîna celui tare, aşa - fiii celor scuturaţi.
Iar Teodotion: „ca nişte săgeţi în mîna celui puternic, aşa - fiii tinereţii.” După acest înţeles au tălmăcit încă şi Achila şi Simmah. Şi zice că: Noi, cei ce nădăjduim întru Dumnezeu, vom fi nu numai mulţi, ci şi puternici ca nişte săgeţi ce se slobozesc de un puternic; noi, cei ce acum sîntem slabi şi foarte ticăloşiţi - că aceasta arată acest „scuturaţi” – vom fi tari foarte după ce vom dobîndi ajutorul de sus.
5 Fericit este cel care îşi va plini pofta sa dintru dînşii.
Adică dintru neprieteni, căci nu numai că nu ne vor birui, ci îi şi vom birui pe aceştia şi vom fi doriţi şi iubiţi la toţi.
Nu se vor ruşina cînd vor grăi vrăjmaşilor lor în porţi.
Adică atunci cînd vom vorbi înaintea porţilor cu solii trimişi de vrăjmaşi – că după obiceiul cel vechi nici nu-i primeau în lăuntrul porţilor pe soli, ci afară făceau răspunsurile. Însă prin toate a arătat nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Partea dinspre miazăzi, dar şi vîntul cu acelaşi nume.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„A se scula”, „a se ridica şi a porni devreme” cum am tălmăcit şi în alt loc.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 127


Cîntarea treptelor.

După ce în Psalmul rînduit mai înainte a arătat a cîtor bunătăţi este pricinuitoare nădejdea întru Dumnezeu, aici fericeşte pe cei ce împreună cu nădejdea au şi dumnezeiasca frică, prin care se creşte avuţia faptei bune. Că celor ce au crezut întru Dumnezeu le este de trebuinţă petrecerea cea după Dumnezeu, că acesta este hotarul desăvîrşit al bunei-credinţe.
Fericiţi – toţi cei ce se tem de Domnul,
Proorocescul cuvînt nu l-a fericit pe cel din neamul lui Avraam, nici pe cel din sămînţa lui Israil, ci pe cel împodobit cu frica lui Dumnezeu. Şi Fericitul Petru zice aceasta, în Fapte: „Întru adevăr cunosc că Dumnezeu nu Se uită la faţă, ci primit este Lui întru toată limba cel ce se teme de El şi lucrează dreptate.” Proorocescul cuvînt a arătat şi osebirea fricii celei dumnezeieşti, că a adăugat:
care umblă în căile Lui.
„Că nu tot cel ce Îmi zice: Doamne Doamne! – va intra întru Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri.” Deci osebirea celor ce se tem de Domnul este să nu păşească afară de dumnezeieştile cărări, ci întru dînsele să facă totdeauna călătoria.
2 Ostenelile roadelor tale le vei mînca,
Iar Simmah, aşa: „Osteneala mîinilor tale o vei mînca”, încît este arătat că nici Cei 70 n-au numit „roade” rodirea pămîntului, ci partea mîinilor. Şi zice: Vei culege roadele bunătăţilor semănate de tine. Aceasta a zis încă şi dumnezeiescul Apostol: „Cel ce seamănă cu scumpete cu scumpete va şi secera, iar cel ce seamănă întru blagoslovenie întru blagoslovenie va şi secera.”
fericit eşti tu şi bine va fi ţie.
Că nu numai cu cuvîntul vei fi dorit şi vestit, ci şi cu lucrul vei avea buna-norocire.
3 Muierea ta – ca o vie rodită în laturile casei tale.
Fiindcă întru acea vreme socoteau aceasta bună-norocire, cuvîntul le făgăduieşte lor şi buna rodire a muierilor, cît să se asemene cu viile înflorite şi încărcate de struguri.
Fiii tăi - ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale.
Şi în Psalmul al 51-lea l-a asemănat pe cel drept cu măslinul - că a zis: „Eu, ca un măslin prea-rodit în casa lui Dumnezeu” - şi aici i-a asemănat măslinilor de curînd răsădiţi pe copiii celui ce se teme de Domnul, ca cei ce primesc adăparea bunei-credinţe, şi aduc rodul cel copt şi frunzele lor nu şi le leapădă, după bărbatul ce se fericeşte întru Psalmul dintîi.
4 Iată, aşa se va blagoslovi omul ce se teme de Domnul.
Că Dumnezeu este judecător al năravului, nu al neamului. Aşa, l-a învrednicit de cununi pe Iov, cel ce îşi trăgea neamul din Isav; aşa, l-a povăţuit către adevăr pe Avimeleh[COLOR=#800080][1][/COLOR]; aşa, - pe famen[COLOR=#800080][2][/COLOR]; aşa, - pe Corneliu[COLOR=#800080][3][/COLOR], aşa, - pe toate neamurile.
5 Blagoslovi-te-va Domnul din Sion,
După părerea ce stăpînea atunci, că acolo socoteau că locuieşte Dumnezeu.
şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale.
Că aceasta doreau să vadă cei ce s-au întors din Babilon şi au văzut pustiirea cetăţii.
6 Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi.
Mare blagoslovenie se socotea şi vederea copiilor la bătrîneţe adînci, deci hotărăşte blagosloveniile cele unite cu socotelile. Iar cum că nu întru acestea ştie avuţia bunătăţilor, ne-a învăţat Fericitul Isaia: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleşi: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, şi în zidul Meu loc minunat şi nume bun, mai înalt decît al fiilor şi al fiicelor.”
Pace peste Israil!
Iarăşi roagă pace lui Israil. Însă pacea adevărată este pacea cu Dumnezeu, iar Israilul cel trupesc, după ce a căzut dintru aceasta, s-a lipsit şi de cealaltă.[COLOR=#800080][4][/COLOR]