Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

23 De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.
Şi dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!
„Zi făcută de Dumnezeu” o numeşte pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă[COLOR=#800080][1][/COLOR], că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfinţiţilor Apostoli să meargă şi să înveţe toate neamurile. Şi zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că - de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina şi întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptăţii. Încă şi zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, şi în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile şi seminţele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi - lumina, şi a numit lumina „zi”. Deci după cuviinţă a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăţilor.
25 O Doamne, mîntuieşte! O Doamne, sporeşte!
În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea şi fă nouă lesnicioasă şi bine-călătorită calea care duce către Tine!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică Duminica, prima zi a Facerii.

[patinina34]

26 Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!
Şi pruncii l-au adus Stăpînului glasul acesta, spre mustrarea celor ce se apucau să înveţe pe alţii dumnezeieştile cuvinte, dar nu voiau a cunoaşte înţelesul lor cel adevărat. Că, numindu-L „samaritean” pe Stăpînul cărturarii şi fariseii, pruncii Îl mărturiseau că este Însuşi Cel binecuvîntat. De asemenea, încă şi „osana” se află întru proorocia aceasta, căci pe acel „mîntuieşte” l-am aflat pus la Evreu„osana”. Şi, de aici, şi Fericitul Ioan Botezătorul, povăţuindu-i pe ai săi ucenici către adevăr, întreba prin aceia pe Domnul: „Tu eşti Cel ce vine, ori să aşteptăm pe altul?” Şi, Domn fiind, întru numele Domnului a venit, cum a zis şi către Iudei: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu, şi nu M-aţi primit; altul va veni întru numele său, şi pe acela[COLOR=#800080][1][/COLOR]îl veţi primi.” Şi, binecuvîntat fiind, este Fiu al Celui binecuvîntat, după cum Îl întreba şi arhiereul: „Tu eşti Fiul Celui binecuvîntat?”
V-am binecuvîntat pe voi din casa Domnului.
Cei ce au biruit zic îndrăgitorilor Săi acestea: Aducem vouă blagoslovenia „pietrei” acesteia, care s-a făcut casă a Dumnezeu-Cuvîntului celui dintru dînsa. Că zice: „Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi.” Şi Domnul a zis către Iudei: „Stricaţi voi biserica aceasta, şi Eu în trei zile o voi zidi pe dînsa.”[COLOR=#800080][2][/COLOR]
27 Dumnezeu este Domnul, şi S-a arătat nouă.
Aici, a bogoslovit[COLOR=#800080][3][/COLOR]arătat pe Stăpînul Hristos: că - pe Cel numit mai sus „piatră”, şi după aceea „Binecuvîntat” şi cum că „vine întru numele Domnului” - L-a numit şi „Domn” şi „Dumnezeu” care S-a arătat şi a dăruit mîntuire celor ce au crezut întru Dînsul.
Tocmiţi sărbătoare întru cele dese, pînă la cornurile altarului!
Deci adunaţi-vă toţi şi săvîrşiţi praznic prea-mare, prăznuind a voastră mîntuire, încît mulţimea, strîmtorîndu-se, să ajungă pînă la altar. Pentru că a pus această zicere: „întru cele dese”, în loc de: „fiind îndesiţi şi strîmtorîndu-se cu mulţimea”.
28 Dumnezeul meu eşti Tu, şi mă voi mărturisi Ţie; Dumnezeul meu eşti Tu, şi Te voi înălţa.
Pe Tine Te ştiu Dumnezeu, pe Tine Te ştiu Stăpîn, pe Tine, Făcătorul meu de bine, Te voi lăuda în toată viaţa mea.
Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
29 Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Mai întîi pe sine-şi pornindu-se, ca pe nişte cu adevărat mai întîi-rînduiţi spre slavoslovie decît alţii, le poruncesc apoi şi celorlalţi să-L laude pe Stăpînul cel bun, ca pe Cel ce cu adevărat dăruieşte izvoarele milei cu îndestulare tuturor. Însă ni se cuvine a şti că şi celor ce erau înconjuraţi de neamurile acelea li se potrivea să ştie pe Cel ce avea să odrăslească dintru dînşii după trup şi să dăruiască tuturor mîntuirea, că aşa s-ar fi făcut mai cutezători împotriva celor ce veneau asupră-le, mîngîindu-se cu credinţa blagosloveniei ascunse întru dînşii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică pe Antihristul, pe care în aceste zile cele mai de pe urmă, Creştinii, Iudeii şi păgînii, înfrăţiţi întru „pacea” şi „armonia” aşa-numitului „Ecumenism”, l-au şi primit întru inimile lor.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de trupul Mîntuitorului şi de de Învierea Lui.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]a teologhisit

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 118

Aliluia.

Dumnezeiescul David a trecut prin multe şi felurite schimbări ale lucrurilor: căci a şi fugit de vrăjmaşi, dar a şi gonit pe vrăjmaşi; a şi căzut întru mîhnire, dar a şi avut iarăşi mai veselă viaţă; a şi alergat pe calea cea dumnezeiască, dar s-a şi poticnit călătorind, şi iarăşi dumnezeieştilor legi a urmat. Deci a adunat toate acestea în Psalmul de faţă şi, împreunînd unele cu altele rugăciunile aduse de dînsul lui Dumnezeu în fiecare vreme, a pus înainte oamenilor o dăscălie aducătoare de folos, învăţîndu-i cum este cu putinţă a isprăvi fapta bună cea lucrătoare. Şi nu se leneveşte nici cu predanisirea dogmelor, ci adaugă lîngă învăţăturile morale şi dăscălia pentru acelea, încît Psalmul de faţă ajunge să-i desăvîrşească întru fapta bună pe cei ce o doresc, şi să-i ridice către sîrguinţă pe cei ce trăiesc întru trîndăvire, şi să-i mîngîie pe cei mîhniţi, şi să pună în bună rînduială pe cei lenevoşi şi – zicînd cu un cuvînt - să pună tot felul de vindecare peste pătimirile cele de multe feluri ale oamenilor.
Fericiţi – cei fără prihană în cale,
Îi fericeşte pe cei ce călătoresc pe calea cea împărătească şi nu se abat nici în dreapta, nici în stînga de la poruncile Legii. Şi ne învaţă cine sînt aceştia:
care umblă în legea Domnului.
Cei ce petrec ca aceştia sînt neprihăniţi, căci „cale” numeşte viaţa, că toţi călătorim pe aceasta, din naştere pînă la îngropare.
2 Fericiţi – cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dînsul,
Tîlcuind Psalmul al 18-lea, am zis cu ce deosebeşte „legea”, şi „mărturiile”, şi „îndreptările”, şi „judecăţile” şi „poruncile”, dar vom aduce aminte în scurt cele zise: „lege” o numeşte pe cea dată de Dumnezeul tuturor prin dumnezeiescul Moisi; iar „porunci” şi „rînduiri” - iarăşi pe aceeaşi, ca cele ce sînt poruncite şi rînduite împărăteşte; o numeşte „îndreptări”, ca ceea ce poate să îndrepteze pe cel ce le isprăveşte; şi „judecăţi”, ca pe aceea ce arată dumnezeieştile hotărîri şi vrednicele răsplătiri, fie ale celor ce vieţuiesc după Lege, fie ale celor fără de lege; iar „mărturii” - ca pe ceea ce mărturiseşte şi arată sub ce fel de pedepse se vor supune cei ce o calcă. Deci şi aici fericeşte pe cei ce cearcă totdeauna mărturiile lui Dumnezeu şi Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima. Însă lucrul acesta nu este al fiecăruia, ci al celui ce a ajuns la însuşi vîrful faptei bune, pentru că unul ca acesta nu-şi împarte mintea între Dumnezeu şi grijile lumeşti, ci se dăruieşte pe sine-şi lui Dumnezeu cu totul.
3 că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
Şi în Psalmul dintîi a făcut despărţirea aceasta, pentru că şi acolo, după ce a fericit pe cel ce „cugetă ziua şi noaptea în LegeaDomnului” şi a arătat şi rodul cugetării, a adăugat: „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa!” Deci şi aici, după ce a fericit pe cei fără prihană, ne învaţă cum că lucrătorii nelegiuirii şi-au gătit loru-şi altă cale şi au părăsit Legeaînfiptă şi aşezată de Dumnezeu.
4 Tu ai poruncit ca să păzească foarte poruncile Tale.
Stăpînul porunceşte aceasta şi prin Lege, şi prin Prooroci, şi prin Sfinţitele Evanghelii. Şi toată dumnezeiasca Scripturăeste plină de o asemenea aşezare de lege, că nu porunceşte a le păzi aşa prost, ci „a le păzi foarte”, adică cu tot dinadinsul.
5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale!
Pentru aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu LegeaTa calea mea, ca şi cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Şi, arătînd rodul acestui lucru, adaugă:
6 Atunci nu mă voi ruşina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale.
Că rodul nelegiuirii este ruşinea. Aşa zice şi dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveţi întru acelea de care vă ruşinaţi?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conştiinţei.
7 Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăţa judecăţile dreptăţii Tale.
„Mărturisire” numeşte mulţumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ţi aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecăţile Tale şi voi vieţui după dînsele.
8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăseşti pînă în sfîrşit!
De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puţină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Aşa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputinţa firii omeneşti, însă îndată a dobîndit iarăşi dumnezeiescul dar. Aşa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Şi Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, şi a căzut în primejdiile acelea grele, şi iarăşi a luat îndrăzneala către Dumnezeu şi a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului şi s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrşit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă.
9 Întru ce îşi va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale.
Tinereţile sînt nestatornice şi iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuinţă de povăţuitori să le povăţuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[COLOR=#800080][1][/COLOR]al dumnezeieştilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială şi să le povăţuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul şi vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor.
10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale!
Mulţi Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumeşti, ci şi întru pofte necuvioase: şi pizmuiri, şi vicleşuguri, şi pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeieşti Îi afieroseşte toată mintea sa lui Dumnezeu şi o spînzură de Pronia Lui.
11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.
Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori şi în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereţi. Aşa, şi cel ce are bogăţia faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deşartă. Cuvîntul ne învaţă încă şi alta: să nu aducem dumnezeieştile cuvinte tuturor, că zice: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor!”
12 Bine eşti cuvîntat, Doamne! Învaţă-mă îndreptările Tale!
În loc de: Eşti blînd, şi iubitor de oameni şi vrednic a fi lăudat de toţi, pentru care Te rog să învăţ de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze!
13 Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.
Că, pe cele învăţate de la bunătatea Ta, îi voi învăţa şi eu pe cei ce nu le ştiu.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Este calitatea”, zicem noi azi.

[patinina34]

14 În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia.
Ostenitoare este calea faptei bune, dar prea-poftită celor desăvîrşiţi; pentru aceasta a şi zis Stăpînul Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară.” Aceasta a zis şi proorocescul cuvînt: Avuţia mărturiilor Tale îmi este mai veselitoare decît toată bogăţia. Iar acest „întru toată bogăţia” nu este adăugat aşa prost, ci arată bogăţia de tot felul, căci multe sînt felurile bogăţiei: că unul se numeşte bogat avînd aur, iar altul argint, iar altul prea-mult pămînt, o parte răsădit, iar alta semănat; iar altul - dobitoace. Ci, cuprinzîndu-le pe toate acestea şi alăturîndu-le cu dumnezeieştile mărturii, Proorocul a zis că lui îi sînt vrednice de iubit dumnezeieştile mărturii, precum iubitorilor de bogăţie toate felurile bogăţiei.
15 Întru poruncile Tale mă voi deprinde şi voi cunoaşte toate căile Tale.
Pentru aceasta – zice – voi creşte necurmat cugetarea dumnezeieştilor Tale cuvinte şi voi face călătoria mea întru căile Tale.
16 Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale.
Voi păzi neuitată pomenirea cuvintelor Tale întru sine-mi.
17 Răsplăteşte robului Tău,
Nu oricine e vrednic să rostească cuvîntul acesta, că nimeni nu îl ridică spre răsplătire pe judecător avînd întru sine-şi rea conştiinţă, ci doar cel ce are gînduri curate grăieşte cuvîntul acesta cu îndrăzneală.
viază-mă, şi voi păzi cuvintele Tale!
Că, dobîndind ajutorul Tău, voi scăpa de moartea păcatului şi voi culege viaţa dintru cuvintele Tale.
18 Descoperă ochii mei, şi voi privi minunile din legea Ta!
Nu toţi cei ce citesc dumnezeieştile cuvinte înţeleg minunile acestora, ci doar aceia care dobîndesc strălucirea de sus, lucru pe care l-a zis şi Fericitul Pavel: „Iar cînd te vei întoarce către Domnul, se va lua de prin prejurul minţii acoperămîntul. Domnul duh este.” El însă, strălucindu-se cu dumnezeiască lumină, striga după cuviinţă: „Iar noi toţi, privind ca întru o oglindă, cu faţa descoperită, mărirea Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca din Duhul Domnului.” Şi ni se cuvine nouă a-L ruga pe Stăpînul ca, luînd acoperămîntul minţilor noastre, să ne arate puterea dumnezeieştilor cuvinte.
19 Nemernic sînt eu pe pămînt, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale!
Pe pămînt, noi nu locuim, ci nemernicim, că, puţină vreme vieţuind, ne mutăm către altă viaţă. Şi nu toţi voiesc să ştie acest lucru, ci unii se fălesc pentru bunătăţile vieţii acesteia ca şi cum ar fi statornice, iar cel pedepsit întru cele dumnezeieşti ştie vremelnicia vieţii. Deci pentru aceea se şi numeşte „nemernic” pe sine-şi şi se roagă să cunoască dumnezeieştile porunci.
20 Dorit-a sufletul meu să poftească judecăţile Tale în toată vremea.
Mulţi doresc dumnezeieştile judecăţi şi voiesc Împărăţia cerurilor, dar nu de-a pururea - că acum se mulţumesc cu cele dumnezeieşti, iar mai tîrziu urmează după patimile trupului - dar Proorocul vrea să aibă dorul acesta totdeauna.
21 Certat-ai pe cei mîndri,
Cei ce defaimă dumnezeieştile legi cad în boala trufiei şi primesc pedeapsa de la Dreptul Judecător. Şi această boală a pătimit-o Avesalom, aceasta Saul, aceasta Faraon, şi Senaherim, şi Nabucodonosor şi alţii nenumăraţi. Ştiind aceasta, Proorocul a adăugat, ca un adevărat Prooroc:
blestemaţi sînt cei ce se abat de la poruncile Tale.
Şi Legeaaduce blestemul acesta călcătorilor de Lege, că zice: „Blestemat este tot cel ce nu rămîne întru acelea care zac în Cartea Legii, ca să le facă pe ele.”
22 Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am căutat!
Nabal[COLOR=#800080][1][/COLOR]l-a ocărît pe Proorocul, numindu-l „rob fugar”; l-au ocărît pe dînsul şi Gatenii. Deci, durîndu-l pentru acestea, se roagă să i se şteargă ocările, căci a căutat dumnezeieştile mărturii. Deci graiurile acestea de faţă nu se potrivesc ocărilor grăite de Semei, că acelea s-au făcut după păcat, iar ale lui Nabal şi ale celorlalţi mai înainte de păcat.
23 Pentru că au şezut boierii şi asupra mea cleveteau,
Şi Saul, şi Avenir, şi Ahitofel şi Avesalom ocăra pe David.
iar robul Tău se învăţa întru îndreptările Tale.
Iar eu, mărturisind a Ta stăpînie, întru cugetare aveam îndreptările Tale.
24 Că mărturiile Tale sînt cugetarea mea, şi îndreptările Tale - sfaturile mele.
Că, lepădînd toată învăţătura omenească, urmez poruncilor Tale.
25 Lipitu-s-a de pămînt sufletul meu,
Prin acestea a arătat covîrşirea smereniei, că aşa a zis şi în Psalmul 35: „S-a smerit în ţărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru.”
viază-mă după cuvîntul Tău!
Nu cere viaţa aşa nehotărît, ci viaţa cea după Lege.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Nabal era un gospodar bogat, căruia David i-a cerut merinde în timpul primei sale pribegii. În loc de ajutor, hapsînul acela i-a trimis ocări, şi David l-ar fi ucis pe el şi toată casa lui, dacă soţia aceluia, Avigail, nu i-ar fi ieşit în drum, cerîndu-i iertare şi oprindu-l de la vărsare de sînge. De altfel, după moartea grabnică a lui Nabal, David avea să o ia de soţie pe acea femeie înţeleaptă (vezi Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 25).

[patinina34]

26 Căile mele le-am vestit, şi m-ai auzit, învaţă-mă îndreptările Tale!
Am arătat Ţie toate faptele mele, Stăpîne, şi n-am suferit a se tăinui de Tine nimic dintru ale mele. Pentru aceasta, caută la rugăciunile mele, şi Te rog să mă înveţi cu de-adinsul îndreptările Tale!
27 Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale, şi mă voi deprinde întru minunile Tale!
Ca să lucrăm fapta bună după dumnezeiasca Legeavem trebuinţă de dumnezeiască pricepere: cel ce unelteşte iubirea de oameni, adică face milostenie, să nu caute către mărirea deşartă; cel ce urmează viaţa pustnicească să nu vîneze laudă omenească, cel înfrînat să nu întrebuinţeze înfrînarea din pricina ruşinii înverşunării, ci pentru dorul faptei bune. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să dobîndească dumnezeiască pricepere, ca să afle calea îndreptării.
28 Dormitat-a sufletul meu de trîndăvie, întăreşte-mă întru cuvintele Tale!
Deasa şi necurmata năpădire a păcatului slăbănogeşte de multe ori întinderea şi tăria gîndurilor, şi face pe nevoitori să obosească şi cu mîhniciune lucrează ceea ce se cheamă „trîndăvie”. Şi sufletul, moleşindu-se, primeşte somnul, iar somnul aduce moartea; pentru aceea se roagă Proorocul să se întemeieze şi să se întărească. Şi aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte!” – „moarte” numind păcatul.
29 Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte!
30 Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale n-am uitat.
Şi rugăciunea aceasta este de trebuinţă, că ni se cuvine nouă a cere de la Dumnezeul tuturor să ne abatem de la calea nedreptăţii, şi să alegem călătoria adevărului şi să purtăm neuitată pomenirea mărturiilor Lui.
31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi!
Nu a zis: „urmat-am”, aşa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puţină vreme. Şi caută să culeagă rodul unui asemenea aşezămînt, ca să nu ia cercare de nici o ruşine.
32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea.
Este trebuinţă de amîndouă: şi de a noastră sîrguinţă, şi de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguinţă, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învaţă şi Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului - că „desfătare” a numit lesnirea. Şi aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Şi iarăşi: „Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit urmele mele.”
33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi căuta pe dînsa totdeauna!
Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila şi Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuinţă de luminarea şi de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale şi să călătoresc pe aceasta fără împiedicare.
34 Înţelepţeşte-mă, şi voi cerca legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea!
Şi Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuinţă de strălucirea de sus ca să afle cele căutate şi să le păzească pe cele vînate de dînşii.
35 Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit!
Nu aşa prost cere să se facă povăţuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei.
36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie!
Firea apelor e să se prăvălească la vale şi, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; aşa şi firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieştile mărturii şi să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte.
37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deşertăciune,
Şi deşertăciune este tot lucrul necîştigător şi nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieţii ce par a fi veselitoare. Aşa le numeşte pe dînsele şi înţeleptul Solomon: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!” Şi - povestind în ce chip a zidit case, şi a sădit grădini şi a gătit scăldători de ape - a adăugat: „Şi, iată, toate - deşertăciune şi voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minţii către altă privire şi să nu se îndulcească de deşertăciunea celor de faţă.
în calea Ta viază-mă!
Dă-mi să petrec după legile Tale!
38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta!
Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! - în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoşîndu-mă şi nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale!
39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecăţile Tale sînt bune!
Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel şi Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numeşte aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, şi se temea şi trăia viaţă cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecăţile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecăţile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci şi făgăduieşte mîntuire celor ce se căiesc - că „judecăţi” numeşte dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu.
40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază!
Mie, celui ce doresc, dăruieşte-mi viaţa cea întru dreptate!
41 Şi să vină peste mine mila Ta, Doamne,
Că toţi sînt lipsiţi de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuşi vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuinţă de aceasta totdeauna.
mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău!

[patinina34]

42 Şi voi răspunde cuvînt celor ce mă ocărăsc,
O Stăpîne! – dă-mi mîntuirea pe care ai făgăduit-o întru sfinţitele Tale cuvinte, ca să le vorbesc şi să le răspund cu îndrăzneală celor ce mă batjocoresc. Că cel ce este întru primejdii suferă ocările tăcînd, iar cel ce vieţuieşte viaţă dulce şi veselitoare mustră pe cei ce rău îl ocărăsc.
că am nădăjduit spre cuvintele Tale.
Că sînt spînzurat de făgăduinţă şi întru nădejdea aceasta călătoresc.
43 Şi să nu iei din gura mea cuvîntul adevărului pînă în sfîrşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit!
Proorocul ne învaţă să iubim adevărul şi să-l cerem de la Dumnezeul tuturor cu multă osîrdie.
44 Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului!
Că aşa de sîrguitor voi fi către paza legilor Tale. Iar prin acest „în veac şi în veacul veacului” a arătat viaţa ce va să fie, întru care se va da tuturor paza dumnezeieştilor legi curată şi lămurită.
45 Şi umblam întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46 Şi grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu mă ruşinam.
Călătorind – zice – cu multă lesnire şi vieţuind după poruncile Tale, nu m-am temut nici de împărăteasca silnicie, ci vorbeam cu dînşii cu îndrăzneală multă, pentru că viaţa după Legeeste ziditoare a îndrăznelii. Şi martor al acestui lucru este marele David, că mai-nainte de păcat vorbea cu Saul cu multă îndrăzneală, iar după păcat fugea şi de fiul ucigător de tată şi umbla plecîndu-se la pămînt şi acoperindu-şi capul. Şi marele Ilie, bizuindu-se dreptăţii, a mustrat păgînătatea lui Ahav. Tot aşa, dumnezeiescul Daniil îi zicea lui Nabucodonosor: „Şi acum, împărate, sfatul meu să-ţi placă ţie şi să speli fărădelegile şi păcatele tale cu milosteniile şi cu îndurările către săraci.” Aşa vorbea dumnezeiescul Pavel către Agrippa, şi către Fest şi către Felix. Aşa i-au defăimat pe păgînii împăraţi bunii-biruitori Mucenici.
47 Şi cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte.
48 Am ridicat mîinile mele către poruncile Tale, pe care le-am iubit,
Că „nu întru cuvînt este Împărăţia lui Dumnezeu, ci întru putere", şi „cel ce a împlinit şi a învăţat Legea mare se va chema întru Împărăţia cerurilor”. Pentru aceasta, şi dumnezeiescul Prooroc a pus lucrarea înaintea cugetării, că - după ce a zis: „Cugetam întru poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte”, arătînd dorul cel fierbinte - a adăugat: „şi am ridicat mîinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit.” Că - zice - acelea pe care le învăţam prin dumnezeieştile cuvinte, le şi făceam prin lucruri. Că „nu auzitorii Legiisînt drepţi înaintea lui Dumnezeu - zice dumnezeiescul Apostol – ci împlinitorii Legiise vor îndrepta”.
şi mă îndeletniceam întru îndreptările Tale.
Pentru că necurmat cugetam la acestea.
49 Pomeneşte cuvintele Tale către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
Legiuind, Dumnezeu a făgăduit a Sa milostivire celor ce Îi păzesc Legea, iar pe călcătorii de Legei-a îngrozit cu pedeapsă. Deci se roagă să-Şi aducă aminte Dumnezeu de făgăduinţele Sale, că zice: Întru acelea m-ai învăţat să nădăjduiesc. Şi, arătînd trebuinţa nădejdii, a adăugat:
50 Aceasta m-a mîngîiat întru smerenia mea, căci cuvîntul Tău m-a viat.
Că această mîngîiere am avut întru primejdii şi, ţinîndu-mă de ea, am înotat pe deasupra valurilor.
51 Cei mîndri nelegiuiau foarte, iar eu de la legea Ta nu m-am abătut.
„Mîndri” numeşte pe Saul, pe Avesalom, pe împăratul Amonitenilor, cel ce a făcut lucrurile acelea nelegiuite celor trimişi de David spre mîngîiere[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Ci aceia – zice – au îmbrăţişat viaţă nelegiuită, iar eu am urmat cuvintelor Tale. Însă acestea ar fi putut să le zică şi bunii-biruitori Mucenici, care au pătimit muncile acelea grele şi cumplite de la aceiaşi cruzi şi păgîni tirani.
52 Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mîngîiat.
Că am luat în minte cele pentru Avel, cele pentru Avraam, cele pentru Isaac, cele pentru Iacov, cele pentru Iosif, cele pentru Iov, cele pentru Moisi, cum au fost lăsaţi a cădea în multe feluri de ispite, şi mai pe urmă i-ai arătat străluciţi şi vestiţi. Şi de aici am cîştigat destulă mîngîiere.
53 Mîhnire m-a cuprins despre cei păcătoşi care părăsesc legea Ta.
Rău pătimind, eu mă mîngîiam cu pomenirea judecăţilor Tale, dar mă mîhneam şi mă scîrbeam văzînd pe mulţi călcînd legile Tale fără de frică.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]David trimisese oameni la împăratul Hanun al Amoniţilor ca să-l mîngîie de moartea tatălui său, Nahaş. Iar acela, ispitit să creadă că trimişii sînt iscoade, i-a batjocorit cumplit, după cum citim în Cartea a doua a Împăraţilor 10 „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David, şi a ras fiecăruia jumătate de barbă, şi le-a tăiat hainele pe jumătate, pînă la şolduri, şi apoi le-a dat drumul.”

[patinina34]

54 Cîntate erau de mine judecăţile Tale în locul nemerniciei mele.
Fiind gonit de Saul, Fericitul David a nemernicit la cei de altă seminţie, dar socotesc că el numeşte „nemernicie” nu vremea aceea, ci întreaga lui viaţă. Că el nu petrecea ca şi cum ar fi locuit, ci ca şi cum ar fi nemernicit, şi şi-a călătorit viaţa cîntînd dreptăţile lui Dumnezeu. Că aşa au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori: „Cîntări îmi erau mie toate poruncile Tale în locul nemerniciei mele.”
55 Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
Pururea sculîndu-se noaptea, ceata Sfinţilor se roagă şi laudă pe Dumnezeul tuturor. Dar mi se pare că „noapte” numeşte aici vremea ispitelor, care aduce asupră întuneric şi vine asupra oamenilor ca o noapte. Şi în vremea aceasta este nevoie cu covîrşire de pomenirea Dumnezeului tuturor, Care mîngîie, şi îmbărbătează şi goneşte gîndurile împotrivnice.
56 Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.
Aşa – zice – am putut a birui şi a voi avuţia îndreptărilor Tale.
57 Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
Dumnezeu nu este parte a tuturor, ci a celor ce îmbrăţişează pe cele desăvîrşite: aşa, S-a făcut parte şi moştenire a preoţilor şi a leviţilor, pentru că zice: „Fiilor lui Levi nu va fi parte în mijlocul fraţilor lor, că partea lor sînt Eu, Domnul.” Aşa a zis şi în Psalmul al 15-lea: „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu.” Deci şi aici zice că: Trecînd cu vederea toate celelalte, pe Tine Te am parte, şi avuţie şi bogăţie, deci pentru aceea mă şi sîrguiesc a păzi legile Tale.
58 Rugatu-m-am feţei Tale cu toată inima mea,
Pretutindeni adaugă lîngă Legepe acest „cu toată inima mea”, întru aceasta încredinţîndu-se, că aşa a poruncit Dumnezeul tuturor, zicînd: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din toată vîrtutea ta şi din toată puterea ta.”
miluieşte-mă după cuvîntul Tău!
Nu se roagă să fie miluit nehotărît, ci să dobîndească mila după dumnezeiescul cuvînt. Şi ar fi putut zice aceasta şi un bolnav priceput doctorului: Precum şti, tămăduieşte-mă după cum îţi porunceşte meşteşugul! Şi neguţătorul cel priceput ar fi putut să zică aceasta cîrmaciului: Îndreptează-ţi corabia după regulile meşteşugului, ocîrmuieşte-o după cum îţi porunceşte ştiinţa! Aşa ni se cuvine şi nouă a cere dumnezeiasca milă, că Cel ce I se cere şi este rugat ştie chipul milostivirii, că de multe ori lucrează mîntuire prin certare, şi certarea se face iubire de oameni. Aşa face şi doctorul: şi taie, şi arde, lucrînd sănătate bolnavului. Aşa se cuvine să cerem şi noi mila Ta, că uneori milostivirea se dăruieşte prin sărăcie, şi iubirea de oameni se hărăzeşte prin slăbiciune şi, după socoteala cea doctorească, cele împotrivnice se vindecă cu cele împotrivnice.
59 Gîndit-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
Iar Evreul are: „căile mele”; aşijderea au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori, şi Cei 70 în Exapla. Şi zice: Gîndind eu la căile mele, îndreptam picioarele mele către mărturiile Tale şi nu le lăsam să se abată din calea ce duce către Tine.
60 Gătitu-m-am, şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale.
Făcîndu-mă gata împotriva năvălirilor primejdiilor grele, nu am pătimit tulburare din năpădirea cea fără de veste. Aşa a biruit năvălirile păgînilor dumnezeiescul Daniil, aşa - fericiţii Coconi, aşa - minunaţii Macabei, aşa - toţi mărturisitorii Mîntuitorului. Şi Domnul porunceşte aceasta întru Sfinţitele Evanghelii: „Privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas vine furul!”
61 Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, şi legea Ta nu am uitat-o.
„Funii” a numit pîndirile, ori ale dracilor, ori ale oamenilor, luînd pricina asemănării de la împletire. Aşa zice şi Isaia: „Vai de cei ce îşi trag după dînşii păcatele ca şi cu o funie lungă!” Şi zice: Întinzîndu-se împrejurul meu funiile acestea, n-am scuturat de la mine pomenirea dumnezeieştii Tale Legi. Apoi, ne învaţă şi pricinile pomenirii:
62 În miezul nopţii mă sculam să mă mărturisesc Ţie, spre judecăţile dreptăţii Tale.
Că nu în fiecare zi doar - ci şi noaptea la miezul nopţii, cînd somnul vine la oameni cu mai multă dulceaţă - Te lăudam pe Tine şi binecuvîntam hotărîrile Tale cele drepte. Acest lucru l-a făcut şi dumnezeiescul Apostol, împreună cu Sila: că, fiind legat cu obezi împreună cu Sila şi pus la gros[COLOR=#800080][1][/COLOR] cu munci şi cu bătăi, a amestecat cu rugăciunea cîntarea de laudă, şi a cules rodul privegherii celei bune, că a dobîndit dumnezeiasca slobozenie.
63 Părtaş sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine şi celor ce păzesc poruncile Tale.
Iar Simmah, în loc de: „părtaş”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice: Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc şi aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtaşi şi iubiţi pe cei ce socotesc de mult preţ frica Ta şi vieţuirea după Lege. Aceasta a zis-o şi întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule!”
64 De mila Ta, Doamne, plin este pămîntul, învaţă-mă îndreptările Tale!
Peste toţi – zice – verşi izvoarele milostivirii bogat, şi răsari soarele Tău peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste drepţi şi peste nedrepţi şi

[COLOR=#800080][1][/COLOR]temniţă