Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

20 Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
Altă ceată este aceasta, afară de cea mai dinainte. Şi cuvîntul ne învaţă că - chiar dacă cineva nu are vrednicia preoţiei şi nici nu este împărtăşit de rudenia israilitenească, dar, fiind împodobit cu frica dumnezeiască, se grijeşte de fapta bună - va dobîndi şi el aceeaşi purtare de grijă de la Dumnezeul tuturor. Încă şi de demult au fost mulţi ca aceştia la Iudei, care nu odrăsliseră din rădăcina avrămească, ci veniseră din alte neamuri, care se numeau nemernici şi aveau multă cinste şi evlavie către cele dumnezeieşti. Şi acum încă, neamurile nu au rudenia cea după trup a lui Avraam, dar, dobîndind credinţa lui Avraam, sînt fii ai lui Avraam.
21 Domnul, pomenindu-ne pe noi, ne-a blagoslovit: blagoslovit-a casa lui Israil, blagoslovit-a casa lui Aaron,
22 blagoslovit-a pe cei ce se tem de Domnul,
Şi aici a făcut aceeaşi despărţire şi a arătat rodul nădejdii: că a înjugat nădejdea cu blagoslovenia şi a zis că va împărtăşi de aceasta nu numai casa lui Israil şi casa lui Aaron, ci şi pe cei ce se tem de Dînsul. Apoi, iarăşi face despărţirea vîrstelor şi a vredniciilor:
pe cei mici împreună cu cei mari.
Că nu îi învredniceşte de blagoslovenie numai pe cei tineri, ci şi pe cei îmbătrîniţi; nici numai pe cei îndestulaţi de bogăţie, ci şi pe cei ce trăiesc întru sărăcie; nici numai pe cei împodobiţi cu slobozenia, ci şi pe cei ce sînt siliţi a trage jugul robiei.
23 Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe fiii voştri!
Celor ce au dumnezeiasca nădejde, proorocescul cuvînt le roagă creştere şi înmulţire.
24 Blagosloviţi sînteţi voi Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.
Şi – zice – o veţi dobîndi pe aceasta negreşit, fiindcă aţi primit blagoslovenie de la Făcătorul tuturor.
25 Cerul cerului - Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor.
Că El are petrecerea în cer, nu întru acesta ce se vede, ci întru cel mai presus de acesta, pe care cel ce se vede îl are acoperămînt, precum noi îl avem pe acesta. Şi Domnul tuturor petrece în cer neavînd firea scrisă împrejur, ci făcînd bucurie cetelor Sfinţilor Îngeri care petrec acolo. Iar pămîntul l-a dat neamului omenesc, deci nu Se grijeşte numai de Iudei, ci de toţi oamenii, cărora le-a şi dat spre sălăşluire pămîntul.
26 Nu cei morţi Te vor lăuda, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad,
27 ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul, de acum şi pînă în veac!
„Morţi” a numit pe cei ce au slujit idolilor celor neînsufleţiţi, că ce e mai nesimţitor decît aceia? Iar „vii” – pe cei ce se închină Dumnezeului celui viu, cărora le-a împărţit cu sorţi dumnezeiasca laudă. Şi lîngă aceasta ne învaţă că celor ce-L slujesc pe Dumnezeu li se cade să-L laude pe Dînsul cu toată sîrguinţa pînă sînt încă vii, fiindcă moartea îi opreşte de a face aceasta. Pentru aceasta zice şi întru alt Psalm: „Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi!”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Le dă faţă, le personifică.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ca o fiinţă raţională, care ar fi ştiut ce se găseşte în Chivotul ce mergea înaintea norodului.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Psalmistul

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Oamenii păgîni, ce au fost zidiţi „cuvîntători”, adică raţionali, şi au lepădat acest dar, făcîndu-se asemenea firii necuvîntătoare.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 114

Aliluia.

Cu multe şi felurite primejdii i-a împresurat pe Iudei Antioh al lui Seleuc, cel poreclit Epifanie. Şi pe cei ce trăiau întru trîndăvie i-a făcut a călca dumnezeiasca Lege, iar îndrăgitorii bunei-credinţe, primind pentru aceasta luptele asupra lor cu osîrdie, au dobîndit cununile bunelor biruinţe. Cîntarea de viersuire de faţă mai-nainte vesteşte această bărbăţie a lor şi totodată povesteşte năvălirile celor dureroase şi ajutorul dat lor de Dumnezeul a toate.
Iubit-am pe Domnul, că va auzi glasul cererii mele,
2 că a plecat urechea Sa mie.
Proorocia ne învaţă că ei zic acestea: Cele dumnezeieşti îmi sînt mie mai dulci decît toate, şi a sluji lui Dumnezeu îmi este mai vrednic de iubit decît celelalte, că primeşte cererile mele şi mă învredniceşte de ajutorul Său.
Şi în zilele mele Îl voi chema pe El.
Pentru care, în toată viaţa mea Îl voi lăuda şi voi cere ajutorul de la Dînsul. Apoi, povesteşte mulţimea celor dureroase:
3 Cuprinsu-m-au chinuirile morţii, primejdiile iadului m-au aflat,
Chiar „chinuiri” se numesc durerile aceleia ce naşte, aşadar din metafora aceasta se numesc „chinuiri” ale iadului primejdiile ce duc către moarte. Deci zice: Sînt împresurat cu multe şi felurite primejdii grele, cît lîngă însăşi moartea m-am apropiat şi la înseşi porţile iadului am ajuns.
necaz şi durere am aflat.
4 Şi numele Domnului am chemat:
Dar, după ce am căzut întru acestea, nu m-am dat pe sine-mi la odihnă şi la trîndăvie, nici nu m-am adus pe sine-mi la alte mîngîieri ale vieţii acesteia, ci, vărsînd plîngeri şi lacrimi şi totdeauna jelindu-mă, ceream dumnezeiescul ajutor. Şi putem învăţa aceasta mai cu de-amănuntul din IstoriaMacabeilor: pentru că, fugind în pustie şi topindu-se cu foame şi cu sete, ucenicii bunei-credinţe L-au rugat pe Dumnezeu, şi au dobîndit ajutorul de la Dînsul.
Doamne, izbăveşte sufletul meu!
Zice: Jelindu-mă, acestea ziceam: Ajută-mi – o Stăpîne! – şi slobozeşte sufletele noastre de relele ce sînt puse asupră-ne. Şi, rugîndu-mă, eu ştiam că voi dobîndi cererea, că am deprins prin cercare multa Lui iubire de oameni. Că aceasta a adăugat:
5 Milostiv este Domnul şi drept, şi Dumnezeul nostru miluieşte.
Pentru că revarsă oamenilor izvoarele milei. Are încă şi dreptate, şi îi munceşte pe cei ce nedreptăţesc şi nu voiesc să se pocăiască. Însă, pomenind de două ori mila, de dreptate a făcut pomenire o singură dată, că iubirea de oameni a Lui Dumnezeu biruieşte hotărîrea dreptăţii.
6 Cel ce păzeşte pe prunci, Domnul.
Că face atîta purtare de grijă pentru toţi oamenii, încît şi pe prunci îi învredniceşte de toată grija. Şi nu Se grijeşte numai de cei născuţi, ci şi pe cei ce sînt ascunşi întru însuşi pîntecele maicilor, şi în ape împuţite înoată şi sînt închişi în loc întunecat şi strîmt îi păzeşte, şi îi mîntuieşte, şi îi săvîrşeşte, şi la lumină îi scoate, şi le dăruieşte izvoarele laptelui, şi îi slobozeşte de dracii ce îi vrăjmăşesc şi, în scurt să zic, îi împărtăşeşte de părintească Pronie. Şi nu aşa prost a făcut pomenirea acestora proorocescul cuvînt, ci învăţîndu-ne că Dumnezeul tuturor nu răsplăteşte numai roadele drepţilor, ci şi începe facerea de bine, şi zideşte pe cei ce nu sînt, şi îi grijeşte după ce i-a plăsmuit, iar după vîrsta cea desăvîrşită aşteaptă rodurile dreptăţii, şi atunci iarăşi îi înconjură pe cei buni cu facerile de bine.
Smeritu-m-am, şi m-a mîntuit.
Iar Simmah, aşa: „Obosit-am, şi m-a mîntuit.” Că, dacă pruncii ce nu au primit încă cunoştinţa Lui dobîndesc atîta purtare de grijă de la Dînsul, cu mult mai vîrtos îi împărtăşeşte de mîntuire pe cei ce Îl cheamă pe Dînsul curat. Deci, îndată ce ne-a văzut smeriţi de primejdii, ne şi învredniceşte de al Său ajutor.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie:
Se îmbărbătează pe sine-şi şi se ascut către bărbăţie, arătînd mulţimea dumnezeieştilor faceri de bine şi învăţîndu-se pe sine-şi că, măcar de vor primi şi moartea pentru buna-credinţă, se vor muta la viaţa cea veselitoare şi fără de scîrbă, că pe aceea a numit-o „odihnă”. Şi arată aceasta şi cele adăugate:
8 că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele din alunecare.
9 Bine voi plăcea înaintea Domnului, în latura celor vii.
Iar „latură a viilor” nu numeşte viaţa aceasta de acum - întru care sînt plîngeri, şi tînguiri, şi boli, şi morţi, şi păcate şi primejdii – ci viaţa izbăvită de toate acestea, întru care fără de trudă este avuţia faptei bune şi bogăţia dreptăţii se dobîndeşte fără osteneli. Că cei ce voiesc să o adune cu osteneli pe aceasta aici, acolo o vor mult-înmulţi fără de osteneli. Deci aduc lauda de mulţumire fiindcă ochii lor s-au izbăvit de a lăcrima, şi picioarele lor au scăpat de viaţa cea alunecoasă, iar sufletul lor a putut să fugă de moartea păcatului. Şi se învaţă pe sine-şi să sufere vitejeşte năpădirile ispitelor celor scîrbicioase, şi să defaime moartea, fiindcă morţii îi urmează viaţa cea fără de scîrbă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 115

Aliluia.

Evreul, şi ceilalţi tălmăcitori şi încă şi Sirulîmpreunează Psalmul acesta cu cel mai-nainte rînduit, pentru că se ţine de aceeaşi înţelegere; şi, despărţindu-l în doi pe cel de-al 9-lea, cu împreunarea Psalmilor acestora păzesc întocmai numărul de 150 al Psalmilor. Şi acesta are aceeaşi pricină, că cei ce au pomenit acolo de „latura celor vii” şi au pus-o pe aceasta ca sfîrşit al Psalmului, începînd aici, zic aşa:
Crezut-am, pentru aceea am grăit.
Că nu cu ochii trupului am văzut ţara aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci credinţa mi-a făcut-o arătată.
Iar eu m-am smerit foarte,
2 eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos!
Şi Achila, aşa: „Eu am zis, cînd m-am spăimîntat: Tot omul este mincinos!”, iar Teodotion: „tot omul lipseşte”, iar Simmah: „Şi am zis, mîhnindu-mă: Tot omul minte!” Şi nu aşa prost am pus toate tălmăcirile, ci vrînd să arăt că numeşte minciună buna-norocire omenească, fiindcă curge prea-degrab şi nu are nimic statornic. Că zice: Văzînd această grabnică schimbare, şi aducîndu-mi aminte de buna-norocire a noastră mai dinainte, şi văzînd primejdiile grămădite unele peste altele şi mîhnindu-mă, am zis că nimic nu este întemeiat, nici statornic, iar cel ce nădăjduieşte acestora de faţă ca unor lucruri statornice rămîne mincinos şi se înşeală de nădejde. Aceasta a zis-o încă şi în Psalmul 38: „Însă toate sînt deşertăciune, tot omul ce viază.” Şi înţeleptul Solomon - după ce le-a învăţat pe acestea, măcar de a şi călătorit prin toată buna-norocire, dar s-a atins de fiziologia[COLOR=#800080][2][/COLOR]lucrurilor omeneşti - a pus această înainte-cuvîntare: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!”
3 Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte mi-a dat mie?
Zice: Fiind înconjurat cu multe şi felurite faceri de bine, nu ştiu cu ce voi răsplăti Făcătorului de bine. Şi nu aşa prost a împreunat acest stih cu cel mai dinainte, ci ne învaţă că Dumnezeul a toate tinde oamenilor ajutorul Său întru feluritele schimbări ale vieţii şi aduce mîngîiere de tot felul celor mîhniţi. Aceasta a zis şi Fericitul Pavel: „Bine este cuvîntat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne mîngîie pe noi întru tot necazul nostru, ca să putem şi noi a mîngîia pe cei ce sînt întru tot necazul cu mîngîierea cu care ne-am mîngîiat şi noi de la Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mîngîierea noastră.” Aceasta a zis şi Fericitul David: „După mulţimea durerilor mele, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.”
4 Paharul mîntuirii voi lua şi numele Domnului voi chema.
Deci se cuvine a primi cu îndrăzneală moartea pentru Dînsul şi a da Lui această răsplătire pentru facerile de bine cele de tot felul. Că „pahar al mîntuirii” a numit moartea pentru buna-credinţă, că aşa o numeşte Domnul pe dînsa, zicînd: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!”; iar perechii Apostolilor ce au cerut împărtăşirea împărăţiei, aşa i-a zis: „Puteţi bea paharul pe care îl voi bea Eu?” Deci şi aici zice că nevoitorii cei bărbaţi şi prea-viteji ai bunei-credinţe îşi poruncesc loru-şi să facă aceasta. Şi împlinesc această făgăduinţă fiind priviţi de cei de o seminţie, ca şi pe dînşii să-i ascută spre asemenea rîvnă:
5 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui.
Apoi, arată şi rodul acestei morţi:
6 Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui!
Iar dacă lui Dumnezeu Îi este scumpă, căruia din cuvioşi nu-i va fi cinstită?
7 O Doamne, eu - robul Tău, eu - robul Tău şi fiul roabei Tale!
Deci, dacă vom răbda acea moarte vrednică de minune, vom dobîndi cinstea şi slava de la Dumnezeu şi pururea vom fi lăudaţi. Iar dacă - înălţîndu-ne deasupra vrăjmaşilor, cît tabăra acelora să o risipim - vom aduce Stăpînului lauda de mulţumire mărturisindu-ne robia şi fălindu-ne că o avem de la strămoşi (că cei ce sînt siliţi să robească oamenilor se fălesc uneori că au avut strămoşi slobozi, iar cei ce au slujit lui Dumnezeu din dragoste mărturisesc că au robia de la strămoşi), după cuviinţă cred că prea-mare laudă este o robie ca aceasta.
Rupt-ai legăturile mele.
M-ai slobozit de primejdiile mele cele multe şi felurite.
8 Ţie voi jertfi jertfă de laudă, şi întru numele Domnului voi chema.
9 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui,
10 în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime!
Şi, după ce m-ai izbăvit de primejdii, nu voi fi nemulţumitor către facerile de bine, ci voi răsplăti Ţie jertfa laudei şi voi plăti lauda de mulţumire, toţi cei de o seminţie privind şi dobîndind de aici folosul. Şi voi aduce Ţie această lucrare de cele sfinte în Biserica sfinţită întru numele Tău. Deci putem învăţa şi de aici că şi cînd stăpînea Legea cea veche cei ce luau aminte mai duhovniceşte la Legecinsteau jertfele cuvîntătoare mai mult decît junghierile dobitoacelor, zugrăvindumbrit Noul Aşezămînt.
Şi se cuvine a şti că amîndoi Psalmii se potrivesc şi tuturor bunilor-biruitori Mucenici, că unul şi acelaşi este scopul atît al acestora, cît şi al acelora: că aceia au răbdat moartea cea vrednică de minune pentru Legeşi pentru Puitorul de lege; iar aceştia, pentru Cel ce ne-a mîntuit şi a pierdut moartea, au ales mai bine sfîrşitul decît viaţa aceasta de aici.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„latura celor vii”

[COLOR=#800080][2][/COLOR]De materialitatea lor cea schimbătoare şi pieritoare.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 116

Aliluia.

Şi această laudă se potriveşte tuturor oamenilor, că darul Duhului porunceşte celor ce au dobîndit mîntuirea să laude pe Făcătorul de bine:
Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile!
Pe toţi împreună îi cheamă spre dănţuire deodată. Că tuturor neamurilor a dăruit pricinile mîntuirii, nu numai Elinilor şi Romanilor, ci şi barbarilor, folosindu-i pe Sfinţiţii Apostoli ca slujitori ai facerii de bine, că a zis: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le întru numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le pe dînsele să păzească toate cîte am poruncit vouă.” Plecîndu-se legii acesteia, ei au străbătut tot pămîntul şi marea: şi unul i-a adus lui Hristos pe Indieni, altul pe Egipteni, iar altul pe Etiopieni. Aşa, prea-lăudatul Ioan a slobozit de păgînătatea mai-dinainte Asia; aşa, dumnezeiescul Andrei a luminat cu razele cunoştinţei de Dumnezeu Elada; aşa, prea-dumnezeiescul Filip a vădit înşelăciunea amîndorura Frigiilor; aşa, marele Petru a alergat de la Ierusalim pînă la cetatea Romei, aducînd tuturor razele adevărului; aşa, înconjurînd toată lumea, toţi au risipit negura neştiinţei şi au arătat Soarele dreptăţii. Iar Fericitul Pavel ne învaţă în scurt la cîte neamuri a adus dumnezeieştile propovăduiri, că a împlinit Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim pînă la Iliric împrejur, că aducea lor mîntuitoarele dogme nu călătorind cale dreaptă, ci înconjurînd neamurile ce se aflau în mijloc. Şi zice aşa: „Mă sîrguiesc să bine-vestesc nu acolo unde a fost numit Hristos, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit pentru Dînsul, aceia Îl vor vedea, şi cei ce nu au auzit Îl vor înţelege.»” Iar mai pe urmă a călcat şi Italia, şi a ajuns în Ispania, şi a adus folosul la ostroavele cele din mare. Că, trimiţîndu-le scrisoare Romanilor, a zis: „Mergînd la Ispania, nădăjduiesc să trec pe la voi şi să fiu petrecut acolo de voi, după ce mai întîi mă voi sătura de voi în parte.” Şi, scriindu-i minunatului Tit, zice: „Pentru aceasta te-am lăsat pe tine în Crit[COLOR=#800080][1][/COLOR], ca să aşezi preoţi prin cetăţi, după cum ţi-am rînduit.” Deci după cuviinţă porunceşte proorocescul cuvînt tuturor neamurilor să aducă lauda lui Dumnezeu, fiindcă toate au dobîndit mîntuirea.
Lăudaţi pe Dînsul, toate noroadele!
Iudeii, care se învăţaseră a-L cinsti pe Dumnezeu, de demult se risipiseră prin toată lumea. Deci - de vreme ce nu locuiau numai în Palestina, nici nu petreceau întru un singur norod, rînduiţi şi supuşi sub un singur împărat, ci erau împrăştiaţi întru toate neamurile şi se supuneau stăpînitorilor acelora, dar petreceau de sine-şi, osebiţi, supunîndu-se poruncii Legii - după cuviinţă îi numeşte nu „norod”, ci „noroade”, că prea-mulţi au primit dumnezeiasca propovăduire şi dintru aceştia. Că în Ierusalim trei mii, şi cinci mii s-au vînat deodată de pescari, iar după acestea s-au făcut încă multe zeci de mii, după cum a zis dumnezeiescul Iacov. Încă şi în Siria, şi în Chilichia, şi în Licaonia, şi în Pisidia, şi în Asia, şi în Pamfilia şi întru toate celelalte neamuri, mai întîi Iudeilor le aduceau Apostolii dumnezeieştile propovăduiri. Şi unii credeau şi dobîndeau adevărul, iar alţii grăiau-împotrivă învăţăturilor acestora aducătoare de folos. Deci după cuviinţă proorocescul cuvînt porunceşte şi acestora a lăuda pe Făcătorul de bine, că pe aceştia îi numeşte „noroade”.
2 Că s-a întărit mila Lui peste noi,
Că a săvîrşit mîntuirea noastră doar din milă. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Iar cînd s-au arătat bunătatea şi iubirea de oameni a Mîntuitorului nostru Dumnezeu, nu pentru dreptăţile noastre pe care le-am făcut, ci după multă mila Sa ne-a mîntuit pe noi prin baia naşterii de a doua oară şi a înnoirii Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi bogat.” Şi iarăşi: „Cu darul sînteţi mîntuiţi prin credinţă, şi aceasta nu dintru noi: al lui Dumnezeu este darul.” Şi aiurea: „Vrednic de credinţă şi de toată primirea este cuvîntul că Hristos Iisus a venit în lume să mîntuiască pe păcătoşi, dintru care cel dintîi sînt eu, şi pentru aceea m-am miluit.” Şi: „A întărit Dumnezeu a Sa dragoste către noi, că, încă păcătoşi fiind, Hristos a murit pentru noi.” Deci după cuviinţă proorocescul cuvînt a zis că „S-a întărit mila Lui peste noi.”
şi adevărul Domnului rămîne în veac.
Că a dat mîntuirea pe care a făgăduit-o prin Sfinţii Prooroci. Aceasta a zis şi Fericitul Pavel, începînd epistola către Romani: „Pavel, robul lui Iisus Hristos, chemat apostol, hotărît spre buna-vestire a lui Dumnezeu, pe care a mai-nainte vestit-o prin Proorocii Lui întru Sfintele Scripturi.” Şi iarăşi: „Iar eu zic că Hristos Iisus S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să adevereze şi să întărească făgăduinţele părinţilor, iar neamurile să proslăvească pe Dumnezeu pentru milă.” Deci - de vreme ce Dumnezeul tuturor a împlinit făgăduinţele, şi a dat mîntuirea făgăduită şi a deschis tuturor izvoarele milei - şi noi, cei din Iudeea ce ne-am apropiat la Hristos, şi voi, cei ce din neamuri aţi crezut, să-I răsplătim Făcătorului de bine amestecînd cîntare de laudă împreună-glăsuitoare!


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Creta

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 117


Aliluia.

Şi aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulţumire după întoarcerea din Babilon şi după ce toţi cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, şi adunaseră încă şi alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia şi a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potriveşte cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care - goniţi fiind de mulţi stăpînitori şi stăpîniţi, de noroade şi de povăţuitori de noroade, de împăraţi şi voievozi, fiind vîrtejiţi în vîrteje, şi munciţi şi pătimind necurmate feluri de morţi – care, zic, s-au arătat mai înalţi decît cei ce le dădeau războiul. Aşadar darul Duhului a pus înainte învăţătura cîntării de laudă şi unora, şi altora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudaţi pe bunul Dăruitor al bunătăţilor! - că are veşnică mila Sa, şi de-a pururea o dăruieşte celor ce au trebuinţă.
2 Să zică şi casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui!
3 Să zică şi casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui!
Pomenindu-i pe aceştia după osebirea lor, face pomenirea de obşte pentru credincioşii din neamuri:
4 Să zică dar toţi cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Toţi, lăudaţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! - şi cei ce vă trageţi din Israil şi vă făliţi cu buna-credinţă strămoşească, şi cei învredniciţi între dînşii de preoţie, şi cei ce sînteţi din multe feluri de neamuri, dar v-aţi izbăvit de păgînătatea strămoşilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, şi aduce tuturor multe şi felurite faceri de bine şi dăruieşte mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învaţă mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
5 Din necaz am chemat pe Domnul, şi m-a auzit întru desfătare.
Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile şi îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis şi în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea.
6 Domnul este mie ajutor, şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
7 Domnul îmi este mie ajutor, şi eu voi privi asupra vrăjmaşilor mei.
Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmaşilor şi nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întăreşte socoteala cea bine-credincioasă:
8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om.
9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri.
Că El este bun, şi de oameni iubitor, şi voitor de cele bune şi puternic a lucra ceea ce voieşte, şi are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt şi stricăcioşi cu firea, şi schimbători cu socoteala, şi de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, şi voind să le ajute celor nedreptăţiţi, nu pot; şi, măcar de şi stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, şi chiar împărăţia este la oameni stricăcioasă şi ajunge la puţină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor şi a cere dumnezeiescul ajutor.
10 Toate neamurile m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrşire[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările şi primejdiile de la cei necredincioşi, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, şi ei, şi Iudeii i-au biruit pe împotrivă-luptători.
11 Înconjurînd, m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Iar Simmah, aşa: „Înconjuratu-m-au pe mine şi iarăşi m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele şi au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora.
12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul
Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, aşa s-au ispitit aceştia a jefui dulceaţa bunei-credinţe cea unită cu mine.
şi s-au aprins ca focul în spini,
Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuieşte mărăcinii degrab şi cu lesnire.
dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Şi, nădăjduind acestea, s-au înşelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu şi printr-Însul am dobîndit biruinţa.

[patinina34]

13 Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.
Acestea se potrivesc şi acelora, şi acestora: că şi aceia ar fi pătimit pieirea cea desăvîrşită, de nu ar fi dobîndit dumnezeiescul dar, şi aceştia ar fi căzut întru păgînătate, de nu i-ar fi proptit pe ei dumnezeiasca faptă bună.
14 Tăria mea şi lauda mea este Domnul, şi S-a făcut mie spre mîntuire.
Deci pe Dînsul Îl avem şi putere, şi biruinţă, şi izvor al cîntării de laudă: că, de la Dînsul dobîndind bunătăţile, Îi aducem lauda cu inimă bună.
15 Glas de bucurie şi de mîntuire - în corturile drepţilor:
Că, izbăvindu-se după biruinţă de lipsurile mai dinainte, erau întru veselie şi întru bună-cuvîntare, lăudîndu-L pe Dumnezeu.
Dreapta Domnului a făcut putere,
16 dreapta Domnului m-a înălţat,
„Dreaptă” - după cum de multe ori am zis – numeşte lucrarea cea bună. Şi, bine făcînd, ei nu scriu biruinţa asupra loru-şi, nici nu se bizuiesc la a loru-şi sîrguinţă şi putere, ci strigă că au dobîndit-o pe aceasta de la dumnezeiescul dar.
dreapta Domnului a făcut putere!
17 Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.
Deci: După ce am dobîndit ajutorul cel de sus şi m-am făcut mai înalt decît moartea, îi voi învăţa dumnezeieştile faceri de bine şi pe cei ce nu le ştiu, iar celor ce le ştiu le voi aduce aminte, şi cu pomenirea acestora voi aprinde dragostea către Dînsul.
18 Certîndu-mă, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.
A slobozit să năpădească asupra mea cele scîrbicioase, părinteşte certîndu-mă, dar a risipit norul cel întristător al acestora şi cu totul m-a slobozit de vătămarea lor.
19 Deschideţi mie porţile dreptăţii, şi, intrînd într-însele, mă voi mărturisi Domnului!
„Porţi ale dreptăţii” nu numeşte porţile Bisericii, ci feluritele chipuri ale faptei bune, că prin acelea este cu putinţă a lăuda pe Dumnezeul tuturor după vrednicie. Şi, prin cele adăugate, a arătat acest lucru mai descoperit, dînd răspuns şi zicînd:
20 Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.
Aşa i-a zis Domnul şi tînărului care ceruse să înveţe calea vieţii veşnice: „Poruncile le şti? Să nu curveşti, să nu furi, cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta, să iubeşti pe vecinul tău ca pe sine-ţi!” În acest chip şi Stăpînul S-a numit pe Sine-Şi „uşă”, ca un povăţuitor şi dascăl al faptei bune, că zice: „Eu sînt uşa oilor, dacă cineva va intra prin Mine, intra-va, şi va ieşi şi păşune va afla.” Aceasta a zis proorocescul cuvînt şi aici: „Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.”
21 Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
Deci: Te laud pe Tine, Cel ce ai primit rugăciunea mea şi mi-ai dat mîntuire.
22 Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
Iudeii nu pot alătura acest stih la altcineva decît la Hristos, măcar de s-ar neruşina de nenumărate ori! Că, deşi peste seminţiile despărţite de demult a domnit Zorobabel, stăpînirea lui nu a ţinut multă vreme. Iar Stăpînul Hristos a împreunat cei doi pereţi care stăteau departe unul de altul - zic adică pe aceia care au crezut şi din Iudei, şi din neamuri, pe cei ce slujeau păgînătăţii şi pe cei ce trăgeau jugul Legii– adunîndu-le pe cele despărţite întru una, pe care le-a înjugat şi a încheiat dintru amîndouă o singură Biserică, asemănîndu-Se unui unghi care leagă împreună doi pereţi. Deci aceasta e „piatra” pe care, ziditori fiind de demult fariseii şi saducheii, au lepădat-o şi au răstignit-o preoţii şi cărturarii, dar ea s-a făcut „în capul unghiului”, ori, după Simmah: „din colţul unghiului”. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru „piatra” aceasta încă şi prin Isaia Proorocul: „Iată, pun în Sion piatră aleasă, de mult preţ, din marginea unghiului, cinstită întru temeliile lui, şi tot cel ce crede întru dînsa nu se va ruşina.” Aceasta a zis şi Fericitul Pavel: „... zidindu-vă pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, fiind piatră din colţul unghiului Însuşi Iisus Hristos.” Şi Fericitul Daniil a văzut „piatra” aceasta tăindu-se fără de mîini, învăţîndu-se naşterea cea neîmpărtăşită de nuntă a Fecioarei; şi a văzut-o pe aceasta zdrobind chipul, adică deşertăciunea vieţii, şi munte mare făcîndu-se şi acoperind toată lumea.[COLOR=#800080][2][/COLOR]

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu exagerare

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iată tîlcuirea visului lui Nabucodonosor: „O, împărate! Tu priveai şi, iată, un chip! Acest chip era peste măsură de mare, şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pîntecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut. Tu priveai şi, iată, o piatră desprinsă nu de mînă a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărîmat. Atunci au fost sfărîmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul, şi au ajuns ca pleava de pe arie vara, şi vîntul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pămîntul.
Iată visul, iar tîlcuirea lui o vom spune înaintea împăratului. Tu, împărate al împăraţilor - căruia Dumnezeul cerului i-a dat împărăţia, puterea, tăria şi mărirea, şi în mîinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi i-a dat stăpînire peste toate - tu eşti capul de aur. Şi după tine se va ridica o altă împărăţie mai mică decît a ta, apoi o a treia împărăţie, de aramă, care va stăpîni peste tot pămîntul. Şi o a patra împărăţie va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărîmă şi zdrobeşte totul, aşa şi ea va sfărîma şi va preface totul în pulbere ca fierul care face totul bucăţi. Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că va fi o împărăţie împărţită, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că împărăţia va fi parte tare, parte şubredă. Şi, după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerului va ridica o împărăţie veşnică, ce nu va fi nimicită niciodată şi care nu va fi trecută la alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate aceste împărăţii şi singură ea va rămîne în veci, după cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mînă, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Marele Dumnezeu a dat de ştire împăratului ceea ce va fi în viitor, visul este adevărat şi tîlcuirea lui neîndoielnică.
Atunci, împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pămînt, şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămîieri. Răspuns-a împăratul către Daniel, şi a zis: Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpînul împăraţilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină" (Daniil 2:31,47).
Şi proorocia s-a împlinit întocmai, fiindcă după împărăţia a toată lumea a Babilonienilor a urmat aceea a Asirienilor, apoi a Machidonienilor şi, în sfîrşit, aceea a Romanilor, cea mai tare, după care toate au fost biruite de împărăţia duhovnicească a Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, adică de Biserica Lui cea veşnică.

[patinina34]

23 De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.
Şi dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!
„Zi făcută de Dumnezeu” o numeşte pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă[COLOR=#800080][1][/COLOR], că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfinţiţilor Apostoli să meargă şi să înveţe toate neamurile. Şi zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că - de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina şi întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptăţii. Încă şi zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, şi în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile şi seminţele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi - lumina, şi a numit lumina „zi”. Deci după cuviinţă a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăţilor.
25 O Doamne, mîntuieşte! O Doamne, sporeşte!
În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea şi fă nouă lesnicioasă şi bine-călătorită calea care duce către Tine!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică Duminica, prima zi a Facerii.