Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 111

Aliluia.

Scrierea-deasupra numeşte laudă şi Psalmul acesta, însă celor ce voiesc le aduce învăţătură de bună-credinţă.
Fericit - bărbatul ce se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.
Cel ce e împodobit cu această cucernicie şi e îmbrăcat cu dumnezeiasca temere îşi mută tot sfatul lui întru împlinirea dumnezeieştilor cuvinte şi se sîrguieşte cu toată osîrdia a le împlini pe acestea. Apoi, arată şi rodul unor asemenea sămînţe:
2 Puternică pe pămînt va fi sămînţa lui;
Că, de vreme ce acest lucru părea vrednic de iubit oamenilor de atunci, Se făgăduieşte că va da darul acesta celor ce păzesc poruncile. Şi cu adevărat l-a şi dat: pentru Avraam, lui Israil; pentru David, celor dintru dînsul; iar pentru Israil, strănepoţilor, măcar de au şi fost nelegiuiţi.
neamul drepţilor se va blagoslovi.
Că cei ce se grijesc de cuvioşie şi de dreptate vor secera roadele dumnezeieştii blagoslovenii.
3 Mărire şi bogăţie - în casa lui,
Şi făgăduinţele acestea le face ca şi către cei încă nedesăvîrşiţi[COLOR=#800080][1][/COLOR], care nu le pot auzi pe cele mai desăvîrşite. Pentru că pe cei desăvîrşiţi Stăpînul Hristos îi învaţă cele împotrivnice, zicînd: „Să nu cîştigaţi aur, nici argint, nici aramă la brîiele voastre; nu traistă pe cale, nu încălţăminte, nu toiag.” Şi iarăşi: „Dacă cineva nu se va lepăda de toate averile sale, nu poate fi ucenicul Meu.” Şi: „De voieşti să fi desăvîrşit, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor!” Dar, legiuindu-le pe acestea, celor nedesăvîrşiţi le făgăduieşte şi le dă pe acelea: aşa, lui Solomon i-a adăugat bogăţie şi slavă; aşa, fiilor lui Israil le-a dăruit bogăţia Egiptenilor.
şi dreptatea lui rămîne în veacul veacului.
Că Dumnezeu are pomenirea neuitată şi păzeşte lauda lui de-a pururea pomenită.
4 Răsărit-a întru întuneric lumină drepţilor
„Întuneric” numeşte uneori neştiinţa, iar alteori primejdiile; încă şi „lumină” numeşte o dată cunoştinţa, iar altă dată izbăvirea de cele rele. Deci zice că le va arăta adevărul celor ce nu-l ştiu şi, întru năpădirea celor scîrbicioase, le va dărui al Său ajutor. Aşa, l-a răpit pe Iosif de la uciderea cea pîngărită a fraţilor; aşa, l-a arătat pe dînsul mai înalt decît clevetirea Egiptencei; aşa, răpindu-se Sarra, a dăruit lui Avraam ajutorul Său; aşa, l-a îngrozit pe Laban şi l-a arătat pe cel ce fugea[COLOR=#800080][2][/COLOR]mai puternic decît cel ce îl gonea. Deci şi acesta e semn al dumnezeieştii puteri: a lăsa să năpădească asupra drepţilor cele de scîrbă, pentru iscusirea lor, dar apoi a risipi norul acestora şi a le dărui curată înseninare.
Cel milostiv, şi îndurat şi drept.
Şi pe acestea le ocîrmuieşte cu dreptatea, cu milostivirea şi cu bunătatea, că se grijeşte ca un iubitor de oameni: şi, voind a încununa pe cei drepţi, sloboade luptele, dar, pentru nemăsurata bunătate, le dezleagă prea-degrab pe acestea.
5 Bun este bărbatul care se îndură şi miluieşte, tocmi-şi-va cuvintele sale cu judecată,
Iar Simmah, aşa: „Bun este cel darnic şi care miluieşte, iconomisindu-şi lucrurile sale cu judecată.” Că cel ce Îl urmează pe al Său Stăpîn caută şi grijeşte cu mînă slobodă pe cei împreună robi, îndurîndu-se ca un părtaş de aceeaşi fire şi miluindu-i ca cel ce aşteaptă răsplătire de la Stăpînul de obşte. Şi unul ca acesta nu lucrează nimic fără socoteală, ci, gîndind drept, împodobeşte şi cuvintele, şi lucrurile.
6 că în veac nu se va clăti.
Că unul ca acesta are socoteala întemeiată, nici o schimbare primind întru nelesnirile şi greutăţile vremilor.
7 Întru pomenire veşnică va fi dreptul,
Mult-vestit va fi unul ca acesta şi la toţi pomenit de-a pururea, şi va lăsa totdeauna laudă neuitată.
de auzul relelor nu se va teme.
Şi nu se va teme nici de îngroziri, nici de vestiri care ar putea să-i pricinuiască frică.
Gata este inima lui a nădăjdui spre Domnul.
Iar Simmah „iarăşi întemeiată” a tălmăcit-o pe cea gătită. Şi zice: Întemeiată şi statornică are nădejdea întru Dumnezeu, şi pentru aceasta defaimă asemenea gîlcevi.
8 Întăritu-s-a inima lui, nu se va teme, pînă ce va privi asupra vrăjmaşilor săi.
Nu numai că nu se teme de neprieteni, ci şi aşteaptă biruirea acelora pentru nădejdea spre Dumnezeu.
9 Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămîne în veacul veacului.
Fiecare dintru acestea le aduce învăţătură de faptă bună celor ce voiesc. Şi zice că cel ce este împodobit cu evlavia şi cu dumnezeiasca frică nu întinde aşa prost milostenia celor lipsiţi, ci face aceasta cu multă slobozenie, urmînd celor ce seamănă şi risipesc seminţele fără cruţare, pentru nădejdea spicelor. Că la fel aşteaptă şi acesta cîştigul dreptăţii.
Cornul lui se va înălţa întru mărire.
„Corn” numeşte tăria, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care cu acestea izbîndesc celor ce vin asupră-le. Deci zice că puternic şi vestit va fi cel ce are bogăţia faptei bune.
10 Păcătosul va vedea, şi se va mînia, cu dinţii săi va scrîşni, şi se va topi, pofta păcătosului va pieri.
Iar cei ce voiesc să trăiască întru răutate, văzînd strălucirea drepţilor, se vor topi de zavistie şi vor măiestri măiestrii de spurcată ucidere, dar vor greşi din sfaturile lor şi nu-şi vor dobîndi pofta, că nedreaptă este aceasta şi foarte urîtă lui Dumnezeu.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Următorii Legii celei Vechi, care nu aveau cunoştinţa mîntuirii.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iacov

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 112

Aliluia.

Şi aceasta este altă laudă scrisă spre folos, care-i ridică pe oameni spre cîntarea de laudă a Făcătorului de bine.
Lăudaţi, copii, pe Domnul,
„Copii”, aici, nu îi numeşte pe cei tineri, după cum au socotit oarecari, ci pe robi, că aşa a tălmăcit şi Achila, şi Simmah, şi Teodotion. La fel zice şi Evreul Avdi, aşa încă şi Sirul. Iar pe acest „lăudaţi”, Evreull-a zis „aliluia”, încît este arătat că „aliluia” se tîlcuieşte: „Lăudaţi pe Domnul!”
lăudaţi numele Domnului!
2 Să fie numele Domnului binecuvîntat de acum şi pînă în veac!
Se cuvine – zice – ca voi, care sînteţi robi şi de la Dumnezeu aţi luat pe a fi, să lăudaţi numele Domnului, măcar de şi nu ştiţi firea Lui, că fără de început şi nebiruită are binecuvîntarea şi lauda - că „din veac şi pînă în veac” aceasta arată. Se cuvine dar ca şi noi să-I aducem lauda de mulţumire, ca unui adevărat Făcător.
3 De la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, lăudat este numele Domnului.
Psalmul acesta a mai-nainte vestit cunoştinţa de Dumnezeu dăruită neamurilor după înomenirea Unuia Născut. Căci de demult Dumnezeul tuturor nu era lăudat nici măcar de toţi Iudeii, ci de puţinii ce trăiau cu bună-credinţă; iar după naşterea cea din Fecioară şi după mîntuitoarea Patimă, vestea propovăduitorilor adevărului „a ieşit în tot pămîntul, şi la marginile lumii - graiurile lor”, şi tot pămîntul s-a umplut de cunoaştinţa lui Dumnezeu, cît, ca o apă multă, a întrecut mările. Dumnezeul tuturor a zis aceasta şi prin alt Prooroc: „Nu este voia Mea întru voi, şi jertfă nu voi mai primi din mîinile voastre: că, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, mare este numele Meu întru neamuri şi în tot locul tămîie şi jertfă curată se aduce numelui Meu întru neamuri.” Şi împreună-glăsuitoare cu acestea porunceşte şi cîntarea de laudă dumnezeiască:
4 Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este mărirea Lui!
Căci toate neamurile s-au învăţat că El este şi înalt, şi Dumnezeu, şi a toate Ziditor, şi lăudat de Îngerii din ceruri.
5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru?
Dumnezeiasca Scripturăzice aceasta de multe ori, precum prin Fericitul Moisi: „Cine este asemenea Ţie între dumnezei, Doamne? Cine este asemenea Ţie proslăvit întru Sfinţi?” Şi Fericitul David: „Cine în nori se va face deopotrivă cu Domnul? Sau cine se va asemăna Domnului întru fiii lui Dumnezeu?” Şi iarăşi: „Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Sau cine este Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru?” Şi prin toate acestea învaţă neasemănarea Dumnezeului tuturor şi cum că nimic din cele ce sînt nu poate a se asemăna cu firea, sau cu puterea sau cu lucrarea lui Dumnezeu.
Cel ce întru cele înalte locuieşte,
6 şi peste cele smerite priveşte, în cer şi pe pămînt;
Că Cel ce pare că petrece în ceruri priveşte peste toate şi nu lasă negrijit nimic din cele ce sînt.
7 Cel ce ridică de la pămînt pe cel scăpătat şi din gunoi înalţă pe cel sărac,
8 ca să-l aşeze pe el cu boierii, cu boierii norodului Său;
Pe acestea le-a zis şi Fericita Ana, ţesînd lauda de mulţumire lui Dumnezeu. Şi le vedem făcîndu-se totdeauna de Dumnezeul tuturor: aşa, pe Fericitul David, păstor fiind, l-a făcut împărat; aşa, pe Iosif, care căzuse în robie, l-a aşezat pe scaunul împărătesc; aşa, pe Moisi, după ce a fost cioban, l-a arătat povăţuitor al norodului şi l-a hirotonisit dumnezeu[COLOR=#800080][1][/COLOR]al lui Faraon; aşa, a învrednicit de bunătăţile dăruite lui Israil neamurile ce slujeau sărăciei păgînătăţii şi şedeau pe gunoiul păcatelor; aşa, a luat asupră-Şi firea omenească ce căzuse întru însuşi fundul morţii, şi a înălţat-o „şi a aşezat-o deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînia şi Domnia, şi deasupra a tot numele ce se numeşte, nu numai întru veacul acesta, ci şi întru cel ce va să fie”.
9 Cel ce face a locui cea stearpă în casă, maică ce se veseleşte de feciori.
Putem vedea că acest lucru se întîmplă şi la oameni: pentru că, sterpe fiind, le-a arătat maici de copii şi pe Sarra, şi pe Revecca, şi pe Rahila, şi pe Ana, şi pe muma lui Samson, şi pe Elisaveta. Dar mai vădit şi mai adevărat putem vedea acest lucru la Biserică: pentru că, fiind aceasta stearpă şi fără copii de demult, maică a făcut-o, care se veseleşte de copii nenumăraţi, după proorocia ce zice: „Veseleşte-te, stearpo, ceea ce nu naşti! Rupe şi strigă, ceea ce nu chinuiai, că mai mulţi sînt fiii celei pustii decît ai celei ce are bărbat.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică judecător, cum s-a tîlcuit şi în alte locuri despre „dumnezei”.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 113


Aliluia.

Şi aceasta este laudă care pomeneşte facerile de bine date de Dumnezeu Iudeilor, şi povesteşte puterea lui Dumnezeu şi rîde de neputinţa idolilor. Şi lauda aceasta se potriveşte şi celor ce au crezut din neamuri şi s-au izbăvit de înşelăciunea idolilor, căci se învaţă cîtă este depărtarea dintre cei ce nu sînt dumnezei şi Cel ce este cu adevărat Dumnezeu.
Întru ieşirea lui Israil din Egipt, a casei lui Iacov din norod barbar,
2 făcutu-s-a Iudeea sfinţenia Lui, Israil – stăpînirea Lui.
Zice: Slobozindu-l Stăpînul pe Israil din Egipt şi izbăvindu-l de robia barbarilor de alte seminţii, l-a arătat pe acesta norod al Său şi a zidit Biserica Sa în Iudeea - că pe aceasta a numit-o „sfinţenie”.
3 Marea a văzut, şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
4 Munţii au săltat ca berbecii, şi dealurile ca mieii oilor.
Le feţuieşte[COLOR=#800080][1][/COLOR] pe cele zise, şi celor neînsufleţite le pune împrejur simţire cu cuvîntul, propovăduind puterea lui Dumnezeu. Şi zice: Povăţuind Tu înaintea norodului, marea, temîndu-se, s-a depărtat într-o parte şi-ntr-alta şi a dat călătorie neoprită; şi rîul s-a întors înapoi şi a oprit pornirea curgerilor sale, nălucind în Chivot a Ta putere, ca un cuvîntător[COLOR=#800080][2][/COLOR]; iar dealurile şi munţii s-au pornit şi păreau că dănţuiesc, fiindcă L-au primit pe Stăpînul cerurilor. Şi zice de muntele Sinaiului şi de Horib, că întru acelea S-a arătat pe Sine Dumnezeu. Apoi, aduce şi întrebare celor mai-nainte zise:
5 Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?
6 Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor?
Şi, fiindcă acelea erau necuvîntătoare şi neînsufleţite, însuşi[COLOR=#800080][3][/COLOR]face răspuns pentru dînsele:
7 De la faţa Domnului s-a clătit pămîntul, de la faţa Dumnezeului lui Iacov,
8 a Celui ce a schimbat piatra în iezere de ape, şi pe cea vîrtoasă întru izvoare de ape.
Fiecare dintru acestea – zice – s-a făcut pentru Domnul, Care S-a arătat. Această pricină are clătirea pămîntului şi despărţirea mării. Că El şi piatra cea neroditoare - cea lipsită de toată umezeala şi care nu suferă nici tăiere, pentru învîrtoşare - a puhoit-o cu vărsarea apelor, poruncind a izbucni de acolo izvoare cu îndestulare. Deci – zice – nu s-a făcut nici un lucru de mirare, că a poruncit Făcătorul, şi s-a despărţit noianul, şi piatra cea vîrtoasă a izvorît, cerul a dăruit mană, vînturile i-au adunat pe cîrstei şi celelalte toate s-au făcut fiindcă El le-a poruncit.
9 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă-i mărire,
10 pentru mila Ta şi adevărul Tău, ca nu cîndva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor?
Acestea se potrivea să le zică de demult cei dintru tăierea împrejur, care cereau dumnezeiescul ajutor şi aminteau darurile mai dinainte: Să nu cauţi la noi – o Stăpîne! – nici să ne treci cu vederea pentru greşelile noastre cele multe, că cei ce nu ştiu dreptatea pedepsei vor prepune că robia noastră este a Ta neputinţă, şi vor zice: „Unde este Dumnezeul lor?”
11 Iar Dumnezeul nostru, în cer şi pe pămînt, toate cîte a vrut a făcut.
Aceia zic: Unde este Dumnezeul lor? - iar noi ştim că Tu eşti Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care locuieşti în cer şi ai puterea împreună-măsurată cu voirea.
Apoi, prin alăturare şi potrivire, face mustrarea idolilor:
12 Idolii neamurilor – argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti.
Că Tu faci cîte voieşti, iar idolii cei închinaţi de neamuri nu zidesc, ci se zidesc; şi au cinstea din materie, că se fac din aur, din argint şi din vopsele; şi dobîndesc frumuseţea din meşteşug, că argintarii, zlătarii şi zugravii le dau forma. Deci din materie şi din meşteşug îşi culeg fiinţa. Apoi, jeleşte neputinţa lor prin mai multe cuvinte, zicînd:
13 Gură au, şi nu vor grăi; ochi au, şi nu vor vedea;
14 urechi au, şi nu vor auzi; nări au, şi nu vor mirosi;
15 mîini au, şi nu vor pipăi; picioare au, şi nu vor umbla;
Zice: Sînt împodobiţi cu icoane ale simţirilor, dar sînt lipsiţi de lucrarea lor. Deci sînt mai proşti nu numai decît cei ce îi fac, ci şi decît jivinele cele prea-mici: că muştele, şi ţînţarii şi cele mai mici decît acestea au lucrarea simţurilor - că văd, şi aud, şi zboară şi umblă - iar cei ce sînt închinaţi ca nişte dumnezei nu au nici lucrarea jivinelor celor subţiri şi prea-mici.
16 nu vor glăsui cu gîtlejul lor.
Că - de vreme ce dracii ce lucrau printr-înşii şi săvîrşeau vrăjile cele mincinoase nu le aduceau pe acestea prin idolii cei neînsufleţiţi, ci prin oamenii cei cuvîntători ori prin oarecare semne vesteau ceva - după cuviinţă a zis: „nu vor glăsui cu gîtlejul lor”, că idolii sînt cu totul nemişcaţi şi neînsufleţiţi.
17 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînşii şi toţi cei ce se nădăjduiesc spre dînşii!
Şi acelora să se asemene şi cei ce se închină lor, şi cei ce-i fac pe dînşii, că e drept ca cei ce s-au cinstit cu cuvîntarea[COLOR=#800080][4][/COLOR], dar au căzut întru atîta necuvîntare, să ia nesimţirea celor închinaţi de dînşii.
18 Casa lui Israil a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
19 Casa lui Aaron a nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
Aceia au secerat pagubă, iar nu dobîndă din închinăciunea acestora, iar casa lui Israil, avînd nădejdea întru Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, dobîndeşte totdeauna purtarea de grijă de la Dînsul. Şi a făcut pomenirea prin despărţire, cinstind cu aceasta preoţia şi învăţînd pe cei de atunci cîtă era deosebirea preoţilor de către ceilalţi.

[patinina34]

20 Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
Altă ceată este aceasta, afară de cea mai dinainte. Şi cuvîntul ne învaţă că - chiar dacă cineva nu are vrednicia preoţiei şi nici nu este împărtăşit de rudenia israilitenească, dar, fiind împodobit cu frica dumnezeiască, se grijeşte de fapta bună - va dobîndi şi el aceeaşi purtare de grijă de la Dumnezeul tuturor. Încă şi de demult au fost mulţi ca aceştia la Iudei, care nu odrăsliseră din rădăcina avrămească, ci veniseră din alte neamuri, care se numeau nemernici şi aveau multă cinste şi evlavie către cele dumnezeieşti. Şi acum încă, neamurile nu au rudenia cea după trup a lui Avraam, dar, dobîndind credinţa lui Avraam, sînt fii ai lui Avraam.
21 Domnul, pomenindu-ne pe noi, ne-a blagoslovit: blagoslovit-a casa lui Israil, blagoslovit-a casa lui Aaron,
22 blagoslovit-a pe cei ce se tem de Domnul,
Şi aici a făcut aceeaşi despărţire şi a arătat rodul nădejdii: că a înjugat nădejdea cu blagoslovenia şi a zis că va împărtăşi de aceasta nu numai casa lui Israil şi casa lui Aaron, ci şi pe cei ce se tem de Dînsul. Apoi, iarăşi face despărţirea vîrstelor şi a vredniciilor:
pe cei mici împreună cu cei mari.
Că nu îi învredniceşte de blagoslovenie numai pe cei tineri, ci şi pe cei îmbătrîniţi; nici numai pe cei îndestulaţi de bogăţie, ci şi pe cei ce trăiesc întru sărăcie; nici numai pe cei împodobiţi cu slobozenia, ci şi pe cei ce sînt siliţi a trage jugul robiei.
23 Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe fiii voştri!
Celor ce au dumnezeiasca nădejde, proorocescul cuvînt le roagă creştere şi înmulţire.
24 Blagosloviţi sînteţi voi Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.
Şi – zice – o veţi dobîndi pe aceasta negreşit, fiindcă aţi primit blagoslovenie de la Făcătorul tuturor.
25 Cerul cerului - Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor.
Că El are petrecerea în cer, nu întru acesta ce se vede, ci întru cel mai presus de acesta, pe care cel ce se vede îl are acoperămînt, precum noi îl avem pe acesta. Şi Domnul tuturor petrece în cer neavînd firea scrisă împrejur, ci făcînd bucurie cetelor Sfinţilor Îngeri care petrec acolo. Iar pămîntul l-a dat neamului omenesc, deci nu Se grijeşte numai de Iudei, ci de toţi oamenii, cărora le-a şi dat spre sălăşluire pămîntul.
26 Nu cei morţi Te vor lăuda, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad,
27 ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul, de acum şi pînă în veac!
„Morţi” a numit pe cei ce au slujit idolilor celor neînsufleţiţi, că ce e mai nesimţitor decît aceia? Iar „vii” – pe cei ce se închină Dumnezeului celui viu, cărora le-a împărţit cu sorţi dumnezeiasca laudă. Şi lîngă aceasta ne învaţă că celor ce-L slujesc pe Dumnezeu li se cade să-L laude pe Dînsul cu toată sîrguinţa pînă sînt încă vii, fiindcă moartea îi opreşte de a face aceasta. Pentru aceasta zice şi întru alt Psalm: „Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi!”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Le dă faţă, le personifică.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ca o fiinţă raţională, care ar fi ştiut ce se găseşte în Chivotul ce mergea înaintea norodului.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Psalmistul

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Oamenii păgîni, ce au fost zidiţi „cuvîntători”, adică raţionali, şi au lepădat acest dar, făcîndu-se asemenea firii necuvîntătoare.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 114

Aliluia.

Cu multe şi felurite primejdii i-a împresurat pe Iudei Antioh al lui Seleuc, cel poreclit Epifanie. Şi pe cei ce trăiau întru trîndăvie i-a făcut a călca dumnezeiasca Lege, iar îndrăgitorii bunei-credinţe, primind pentru aceasta luptele asupra lor cu osîrdie, au dobîndit cununile bunelor biruinţe. Cîntarea de viersuire de faţă mai-nainte vesteşte această bărbăţie a lor şi totodată povesteşte năvălirile celor dureroase şi ajutorul dat lor de Dumnezeul a toate.
Iubit-am pe Domnul, că va auzi glasul cererii mele,
2 că a plecat urechea Sa mie.
Proorocia ne învaţă că ei zic acestea: Cele dumnezeieşti îmi sînt mie mai dulci decît toate, şi a sluji lui Dumnezeu îmi este mai vrednic de iubit decît celelalte, că primeşte cererile mele şi mă învredniceşte de ajutorul Său.
Şi în zilele mele Îl voi chema pe El.
Pentru care, în toată viaţa mea Îl voi lăuda şi voi cere ajutorul de la Dînsul. Apoi, povesteşte mulţimea celor dureroase:
3 Cuprinsu-m-au chinuirile morţii, primejdiile iadului m-au aflat,
Chiar „chinuiri” se numesc durerile aceleia ce naşte, aşadar din metafora aceasta se numesc „chinuiri” ale iadului primejdiile ce duc către moarte. Deci zice: Sînt împresurat cu multe şi felurite primejdii grele, cît lîngă însăşi moartea m-am apropiat şi la înseşi porţile iadului am ajuns.
necaz şi durere am aflat.
4 Şi numele Domnului am chemat:
Dar, după ce am căzut întru acestea, nu m-am dat pe sine-mi la odihnă şi la trîndăvie, nici nu m-am adus pe sine-mi la alte mîngîieri ale vieţii acesteia, ci, vărsînd plîngeri şi lacrimi şi totdeauna jelindu-mă, ceream dumnezeiescul ajutor. Şi putem învăţa aceasta mai cu de-amănuntul din IstoriaMacabeilor: pentru că, fugind în pustie şi topindu-se cu foame şi cu sete, ucenicii bunei-credinţe L-au rugat pe Dumnezeu, şi au dobîndit ajutorul de la Dînsul.
Doamne, izbăveşte sufletul meu!
Zice: Jelindu-mă, acestea ziceam: Ajută-mi – o Stăpîne! – şi slobozeşte sufletele noastre de relele ce sînt puse asupră-ne. Şi, rugîndu-mă, eu ştiam că voi dobîndi cererea, că am deprins prin cercare multa Lui iubire de oameni. Că aceasta a adăugat:
5 Milostiv este Domnul şi drept, şi Dumnezeul nostru miluieşte.
Pentru că revarsă oamenilor izvoarele milei. Are încă şi dreptate, şi îi munceşte pe cei ce nedreptăţesc şi nu voiesc să se pocăiască. Însă, pomenind de două ori mila, de dreptate a făcut pomenire o singură dată, că iubirea de oameni a Lui Dumnezeu biruieşte hotărîrea dreptăţii.
6 Cel ce păzeşte pe prunci, Domnul.
Că face atîta purtare de grijă pentru toţi oamenii, încît şi pe prunci îi învredniceşte de toată grija. Şi nu Se grijeşte numai de cei născuţi, ci şi pe cei ce sînt ascunşi întru însuşi pîntecele maicilor, şi în ape împuţite înoată şi sînt închişi în loc întunecat şi strîmt îi păzeşte, şi îi mîntuieşte, şi îi săvîrşeşte, şi la lumină îi scoate, şi le dăruieşte izvoarele laptelui, şi îi slobozeşte de dracii ce îi vrăjmăşesc şi, în scurt să zic, îi împărtăşeşte de părintească Pronie. Şi nu aşa prost a făcut pomenirea acestora proorocescul cuvînt, ci învăţîndu-ne că Dumnezeul tuturor nu răsplăteşte numai roadele drepţilor, ci şi începe facerea de bine, şi zideşte pe cei ce nu sînt, şi îi grijeşte după ce i-a plăsmuit, iar după vîrsta cea desăvîrşită aşteaptă rodurile dreptăţii, şi atunci iarăşi îi înconjură pe cei buni cu facerile de bine.
Smeritu-m-am, şi m-a mîntuit.
Iar Simmah, aşa: „Obosit-am, şi m-a mîntuit.” Că, dacă pruncii ce nu au primit încă cunoştinţa Lui dobîndesc atîta purtare de grijă de la Dînsul, cu mult mai vîrtos îi împărtăşeşte de mîntuire pe cei ce Îl cheamă pe Dînsul curat. Deci, îndată ce ne-a văzut smeriţi de primejdii, ne şi învredniceşte de al Său ajutor.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie:
Se îmbărbătează pe sine-şi şi se ascut către bărbăţie, arătînd mulţimea dumnezeieştilor faceri de bine şi învăţîndu-se pe sine-şi că, măcar de vor primi şi moartea pentru buna-credinţă, se vor muta la viaţa cea veselitoare şi fără de scîrbă, că pe aceea a numit-o „odihnă”. Şi arată aceasta şi cele adăugate:
8 că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele din alunecare.
9 Bine voi plăcea înaintea Domnului, în latura celor vii.
Iar „latură a viilor” nu numeşte viaţa aceasta de acum - întru care sînt plîngeri, şi tînguiri, şi boli, şi morţi, şi păcate şi primejdii – ci viaţa izbăvită de toate acestea, întru care fără de trudă este avuţia faptei bune şi bogăţia dreptăţii se dobîndeşte fără osteneli. Că cei ce voiesc să o adune cu osteneli pe aceasta aici, acolo o vor mult-înmulţi fără de osteneli. Deci aduc lauda de mulţumire fiindcă ochii lor s-au izbăvit de a lăcrima, şi picioarele lor au scăpat de viaţa cea alunecoasă, iar sufletul lor a putut să fugă de moartea păcatului. Şi se învaţă pe sine-şi să sufere vitejeşte năpădirile ispitelor celor scîrbicioase, şi să defaime moartea, fiindcă morţii îi urmează viaţa cea fără de scîrbă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 115

Aliluia.

Evreul, şi ceilalţi tălmăcitori şi încă şi Sirulîmpreunează Psalmul acesta cu cel mai-nainte rînduit, pentru că se ţine de aceeaşi înţelegere; şi, despărţindu-l în doi pe cel de-al 9-lea, cu împreunarea Psalmilor acestora păzesc întocmai numărul de 150 al Psalmilor. Şi acesta are aceeaşi pricină, că cei ce au pomenit acolo de „latura celor vii” şi au pus-o pe aceasta ca sfîrşit al Psalmului, începînd aici, zic aşa:
Crezut-am, pentru aceea am grăit.
Că nu cu ochii trupului am văzut ţara aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci credinţa mi-a făcut-o arătată.
Iar eu m-am smerit foarte,
2 eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos!
Şi Achila, aşa: „Eu am zis, cînd m-am spăimîntat: Tot omul este mincinos!”, iar Teodotion: „tot omul lipseşte”, iar Simmah: „Şi am zis, mîhnindu-mă: Tot omul minte!” Şi nu aşa prost am pus toate tălmăcirile, ci vrînd să arăt că numeşte minciună buna-norocire omenească, fiindcă curge prea-degrab şi nu are nimic statornic. Că zice: Văzînd această grabnică schimbare, şi aducîndu-mi aminte de buna-norocire a noastră mai dinainte, şi văzînd primejdiile grămădite unele peste altele şi mîhnindu-mă, am zis că nimic nu este întemeiat, nici statornic, iar cel ce nădăjduieşte acestora de faţă ca unor lucruri statornice rămîne mincinos şi se înşeală de nădejde. Aceasta a zis-o încă şi în Psalmul 38: „Însă toate sînt deşertăciune, tot omul ce viază.” Şi înţeleptul Solomon - după ce le-a învăţat pe acestea, măcar de a şi călătorit prin toată buna-norocire, dar s-a atins de fiziologia[COLOR=#800080][2][/COLOR]lucrurilor omeneşti - a pus această înainte-cuvîntare: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!”
3 Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte mi-a dat mie?
Zice: Fiind înconjurat cu multe şi felurite faceri de bine, nu ştiu cu ce voi răsplăti Făcătorului de bine. Şi nu aşa prost a împreunat acest stih cu cel mai dinainte, ci ne învaţă că Dumnezeul a toate tinde oamenilor ajutorul Său întru feluritele schimbări ale vieţii şi aduce mîngîiere de tot felul celor mîhniţi. Aceasta a zis şi Fericitul Pavel: „Bine este cuvîntat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne mîngîie pe noi întru tot necazul nostru, ca să putem şi noi a mîngîia pe cei ce sînt întru tot necazul cu mîngîierea cu care ne-am mîngîiat şi noi de la Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mîngîierea noastră.” Aceasta a zis şi Fericitul David: „După mulţimea durerilor mele, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.”
4 Paharul mîntuirii voi lua şi numele Domnului voi chema.
Deci se cuvine a primi cu îndrăzneală moartea pentru Dînsul şi a da Lui această răsplătire pentru facerile de bine cele de tot felul. Că „pahar al mîntuirii” a numit moartea pentru buna-credinţă, că aşa o numeşte Domnul pe dînsa, zicînd: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!”; iar perechii Apostolilor ce au cerut împărtăşirea împărăţiei, aşa i-a zis: „Puteţi bea paharul pe care îl voi bea Eu?” Deci şi aici zice că nevoitorii cei bărbaţi şi prea-viteji ai bunei-credinţe îşi poruncesc loru-şi să facă aceasta. Şi împlinesc această făgăduinţă fiind priviţi de cei de o seminţie, ca şi pe dînşii să-i ascută spre asemenea rîvnă:
5 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui.
Apoi, arată şi rodul acestei morţi:
6 Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui!
Iar dacă lui Dumnezeu Îi este scumpă, căruia din cuvioşi nu-i va fi cinstită?
7 O Doamne, eu - robul Tău, eu - robul Tău şi fiul roabei Tale!
Deci, dacă vom răbda acea moarte vrednică de minune, vom dobîndi cinstea şi slava de la Dumnezeu şi pururea vom fi lăudaţi. Iar dacă - înălţîndu-ne deasupra vrăjmaşilor, cît tabăra acelora să o risipim - vom aduce Stăpînului lauda de mulţumire mărturisindu-ne robia şi fălindu-ne că o avem de la strămoşi (că cei ce sînt siliţi să robească oamenilor se fălesc uneori că au avut strămoşi slobozi, iar cei ce au slujit lui Dumnezeu din dragoste mărturisesc că au robia de la strămoşi), după cuviinţă cred că prea-mare laudă este o robie ca aceasta.
Rupt-ai legăturile mele.
M-ai slobozit de primejdiile mele cele multe şi felurite.
8 Ţie voi jertfi jertfă de laudă, şi întru numele Domnului voi chema.
9 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui,
10 în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime!
Şi, după ce m-ai izbăvit de primejdii, nu voi fi nemulţumitor către facerile de bine, ci voi răsplăti Ţie jertfa laudei şi voi plăti lauda de mulţumire, toţi cei de o seminţie privind şi dobîndind de aici folosul. Şi voi aduce Ţie această lucrare de cele sfinte în Biserica sfinţită întru numele Tău. Deci putem învăţa şi de aici că şi cînd stăpînea Legea cea veche cei ce luau aminte mai duhovniceşte la Legecinsteau jertfele cuvîntătoare mai mult decît junghierile dobitoacelor, zugrăvindumbrit Noul Aşezămînt.
Şi se cuvine a şti că amîndoi Psalmii se potrivesc şi tuturor bunilor-biruitori Mucenici, că unul şi acelaşi este scopul atît al acestora, cît şi al acelora: că aceia au răbdat moartea cea vrednică de minune pentru Legeşi pentru Puitorul de lege; iar aceştia, pentru Cel ce ne-a mîntuit şi a pierdut moartea, au ales mai bine sfîrşitul decît viaţa aceasta de aici.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„latura celor vii”

[COLOR=#800080][2][/COLOR]De materialitatea lor cea schimbătoare şi pieritoare.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 116

Aliluia.

Şi această laudă se potriveşte tuturor oamenilor, că darul Duhului porunceşte celor ce au dobîndit mîntuirea să laude pe Făcătorul de bine:
Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile!
Pe toţi împreună îi cheamă spre dănţuire deodată. Că tuturor neamurilor a dăruit pricinile mîntuirii, nu numai Elinilor şi Romanilor, ci şi barbarilor, folosindu-i pe Sfinţiţii Apostoli ca slujitori ai facerii de bine, că a zis: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le întru numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le pe dînsele să păzească toate cîte am poruncit vouă.” Plecîndu-se legii acesteia, ei au străbătut tot pămîntul şi marea: şi unul i-a adus lui Hristos pe Indieni, altul pe Egipteni, iar altul pe Etiopieni. Aşa, prea-lăudatul Ioan a slobozit de păgînătatea mai-dinainte Asia; aşa, dumnezeiescul Andrei a luminat cu razele cunoştinţei de Dumnezeu Elada; aşa, prea-dumnezeiescul Filip a vădit înşelăciunea amîndorura Frigiilor; aşa, marele Petru a alergat de la Ierusalim pînă la cetatea Romei, aducînd tuturor razele adevărului; aşa, înconjurînd toată lumea, toţi au risipit negura neştiinţei şi au arătat Soarele dreptăţii. Iar Fericitul Pavel ne învaţă în scurt la cîte neamuri a adus dumnezeieştile propovăduiri, că a împlinit Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim pînă la Iliric împrejur, că aducea lor mîntuitoarele dogme nu călătorind cale dreaptă, ci înconjurînd neamurile ce se aflau în mijloc. Şi zice aşa: „Mă sîrguiesc să bine-vestesc nu acolo unde a fost numit Hristos, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit pentru Dînsul, aceia Îl vor vedea, şi cei ce nu au auzit Îl vor înţelege.»” Iar mai pe urmă a călcat şi Italia, şi a ajuns în Ispania, şi a adus folosul la ostroavele cele din mare. Că, trimiţîndu-le scrisoare Romanilor, a zis: „Mergînd la Ispania, nădăjduiesc să trec pe la voi şi să fiu petrecut acolo de voi, după ce mai întîi mă voi sătura de voi în parte.” Şi, scriindu-i minunatului Tit, zice: „Pentru aceasta te-am lăsat pe tine în Crit[COLOR=#800080][1][/COLOR], ca să aşezi preoţi prin cetăţi, după cum ţi-am rînduit.” Deci după cuviinţă porunceşte proorocescul cuvînt tuturor neamurilor să aducă lauda lui Dumnezeu, fiindcă toate au dobîndit mîntuirea.
Lăudaţi pe Dînsul, toate noroadele!
Iudeii, care se învăţaseră a-L cinsti pe Dumnezeu, de demult se risipiseră prin toată lumea. Deci - de vreme ce nu locuiau numai în Palestina, nici nu petreceau întru un singur norod, rînduiţi şi supuşi sub un singur împărat, ci erau împrăştiaţi întru toate neamurile şi se supuneau stăpînitorilor acelora, dar petreceau de sine-şi, osebiţi, supunîndu-se poruncii Legii - după cuviinţă îi numeşte nu „norod”, ci „noroade”, că prea-mulţi au primit dumnezeiasca propovăduire şi dintru aceştia. Că în Ierusalim trei mii, şi cinci mii s-au vînat deodată de pescari, iar după acestea s-au făcut încă multe zeci de mii, după cum a zis dumnezeiescul Iacov. Încă şi în Siria, şi în Chilichia, şi în Licaonia, şi în Pisidia, şi în Asia, şi în Pamfilia şi întru toate celelalte neamuri, mai întîi Iudeilor le aduceau Apostolii dumnezeieştile propovăduiri. Şi unii credeau şi dobîndeau adevărul, iar alţii grăiau-împotrivă învăţăturilor acestora aducătoare de folos. Deci după cuviinţă proorocescul cuvînt porunceşte şi acestora a lăuda pe Făcătorul de bine, că pe aceştia îi numeşte „noroade”.
2 Că s-a întărit mila Lui peste noi,
Că a săvîrşit mîntuirea noastră doar din milă. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Iar cînd s-au arătat bunătatea şi iubirea de oameni a Mîntuitorului nostru Dumnezeu, nu pentru dreptăţile noastre pe care le-am făcut, ci după multă mila Sa ne-a mîntuit pe noi prin baia naşterii de a doua oară şi a înnoirii Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi bogat.” Şi iarăşi: „Cu darul sînteţi mîntuiţi prin credinţă, şi aceasta nu dintru noi: al lui Dumnezeu este darul.” Şi aiurea: „Vrednic de credinţă şi de toată primirea este cuvîntul că Hristos Iisus a venit în lume să mîntuiască pe păcătoşi, dintru care cel dintîi sînt eu, şi pentru aceea m-am miluit.” Şi: „A întărit Dumnezeu a Sa dragoste către noi, că, încă păcătoşi fiind, Hristos a murit pentru noi.” Deci după cuviinţă proorocescul cuvînt a zis că „S-a întărit mila Lui peste noi.”
şi adevărul Domnului rămîne în veac.
Că a dat mîntuirea pe care a făgăduit-o prin Sfinţii Prooroci. Aceasta a zis şi Fericitul Pavel, începînd epistola către Romani: „Pavel, robul lui Iisus Hristos, chemat apostol, hotărît spre buna-vestire a lui Dumnezeu, pe care a mai-nainte vestit-o prin Proorocii Lui întru Sfintele Scripturi.” Şi iarăşi: „Iar eu zic că Hristos Iisus S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să adevereze şi să întărească făgăduinţele părinţilor, iar neamurile să proslăvească pe Dumnezeu pentru milă.” Deci - de vreme ce Dumnezeul tuturor a împlinit făgăduinţele, şi a dat mîntuirea făgăduită şi a deschis tuturor izvoarele milei - şi noi, cei din Iudeea ce ne-am apropiat la Hristos, şi voi, cei ce din neamuri aţi crezut, să-I răsplătim Făcătorului de bine amestecînd cîntare de laudă împreună-glăsuitoare!


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Creta