Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

29 Întors-a apele lor în sînge şi a omorît peştii lor.
Că nu a prefăcut numai vopseala apelor, ci şi însuşi felul gustului lor, cît toate neamurile de peşti au pierit.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
30 Scos-a pămîntul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.
Că, de vreme ce Egiptenii i-au aruncat pe pruncii Evreilor în rîu, a schimbat apa rîului în sînge, mustrînd şi pedepsind uciderea făcută întru dînsul, şi a făcut a izvorî de acolo broaşte, care se tîrau asemenea pruncilor ucişi, şi năvăleau asupra caselor lor şi ajungeau pînă la înseşi cămările împăratului şi intrau.[COLOR=#800080][2][/COLOR]
31 Zis-a, şi au venit muşte cîineşti şi viespi întru toate hotarele lor.
Că lucrurile au urmat cuvintelor zise: şi îndată - Dumnezeu poruncind, iar Moisi doar grăind - muştele cele cîineşti şi viespile umpleau pămîntul, netrecînd peste hotarele egipteneşti, nici aducînd vătămare asupra altor oameni, ci aducînd certarea asupra împotrivitorilor lui Dumnezeu.[COLOR=#800080][3][/COLOR]Că asta însemnează acest „în toate hotarele lor”, în loc de: Era cu putinţă a vedea că nici un lucru ca acesta nu se făcea afară de hotarele Egiptenilor.
32 Pus-a în ploile lor grindină, foc de tot arzînd în pămîntul lor.
33 Şi a bătut viile lor şi smochinii lor, şi a sfărîmat tot lemnul hotarului lor.
Pentru că norii au schimbat obişnuitele lor chinuiri de naşteri, şi în loc de ploi au născut grindină şi trăsnete; şi împreună cu grindina se aduceau şi cădeau săgeţi. Şi firi împotrivnice una alteia, apă şi foc, una pe alta nu vătăma: că nici focul nu topea apa cea îngheţată a grindinei, nici apa nu stingea văpaia, ci, lepădînd fireasca luptă, împreună-glăsuită şi unită aduceau pedeapsa asupra Egiptenilor şi mustrau fierimea acelora, că, oameni fiind, nu se cucerniceau de fire, ci amar îi sileau să robească pe cei de o fire cu dînşii. Şi pentru aceasta viile, şi smochinii lor şi celelalte neamuri de saduri se stricau cu totul de dînsele.[COLOR=#800080][4][/COLOR]
34 Zis-a, şi a venit lăcustă şi omidă cărora nu era număr,
35 şi au mîncat de tot toată iarba în pămîntul lor şi au mîncat tot rodul pămîntului lor.
Prin grindină şi prin foc, a stricat pomii, iar cu lăcustele şi cu omidele - bălţile, livezile, ţarinile, că nu numai rodul, ci şi iarba lor au cheltuit-o.[COLOR=#800080][5][/COLOR]
36 Şi a bătut pe tot cel întîi-născut în pămîntul lor, pîrga a toată osteneala lor.
Rana aceasta a adus-o mai pe urmă asupra Egiptenilor, după care aceia i-au silit pe Iudei să iasă, că toată casa se umpluse de plîngeri şi de tînguiri după ce toţi cei întîi-născuţi au primit moarte grabnică.[COLOR=#800080][6][/COLOR]Pentru că a adus rana asupra celor mai doriţi, cu mai amare chinuiri împungînd pe cei ce se aflau fără de durere şi de simţire către ranele mai dinainte.
37 Şi i-a scos pe dînşii cu argint şi cu aur,
Că, de vreme ce Egiptenii nu le dădeau voie Evreilor a-şi lua averile, lîngă acestea ei au luat şi bogăţia Egiptenilor, luînd aurul şi argintul ca pe oarecare plată pentru acea cumplită robie.[COLOR=#800080][7][/COLOR]Că Dumnezeu nu a poruncit să se facă acest lucru cu nedreptate, ci pedepsindu-i pe asupritori şi mîngîindu-i pe cei asupriţi.
şi nu era întru seminţiile lor bolnav.
Pentru că nu erau ispitiţi şi supăraţi de rănile şi bătăile aduse asupra Egiptenilor.
38 Veselitu-s-a Egiptul întru ieşirea lor, căci căzuse frica lor peste dînşii.
Şi aşa s-au înfricoşat cu feluritele pedepse, încît au socotit slobozenia Evreilor drept facere de bine a lor.
39 Întins-a nor spre acoperire lor, şi foc ca să lumineze lor noaptea.
Pentru că, ziua, norul acesta se făcea lor cort şi oprea supărarea razelor soarelui, iar noaptea, făcîndu-se lor în chipul focului, le dăruia trebuinţa luminii.
40 Cerut-au, şi au venit cîrstei[COLOR=#800080][8][/COLOR], şi cu pîine cerească i-a săturat pe dînşii.
Că, de vreme ce au poftit cărnuri, le-a dat lor vînat de păsări; şi, avînd trebuinţă de pîini, din cer le-a dat lor pe acestea, nu ploaie dăruind prin nori, ci însăşi hrana.
41 Desfăcut-a piatra, şi au curs ape, şi au curs rîuri în locurile cele fără de ape.
Iar setea lor a vindecat-o cu prea-slăvite naşteri şi izbucniri ale pietrei, că a poruncit să izvorască rîuri în pămînt fără de apă şi lipsit de umezeală. Iar „rîuri” numeşte izvoarele apelor ce au izbucnit din piatră.
42 Că Şi-a adus aminte de cuvîntul cel sfînt al Său, cel către Avraam robul Său.
43 Şi a scos pe norodul Său întru bucurie, şi pe cei aleşi ai Săi întru veselie.
Şi i-a împărtăşit pe dînşii de toate acestea împlinindu-Şi făgăduinţele făcute către Avraam.

[patinina34]

44 Şi le-a dat lor ţările neamurilor, şi ostenelile noroadelor le-au moştenit,
Nu numai că i-a slobozit din robia Egiptenilor, ci le-a dăruit lor şi pămîntul Hanaaneilor şi i-a arătat stăpîni ai ostenelilor străine, muncindu-i pe aceia cu dreptate şi totodată adeverind ale Sale făgăduinţe. Iar cum că nu i-a scos cu nedreptate pe locuitorii dinainte ai Palestinei ne învaţă prin cele legiuite Iudeilor, poruncindu-le să fugă de urmarea petrecerii acelora. Încă şi cînd face făgăduinţele către Avraam ne învaţă pentru ce nu-i dă lui stăpînirea pămîntului aceluia îndată, ci îl lasă multă vreme să nemernicească, zicînd: „Încă nu s-au împlinit păcatele Amoreilor pînă acum”, în loc de: Încă nu au îndrăznit pînă acum să lucreze cele vrednice de pieirea cea de tot, şi nu este cu dreptate a aduce pedeapsa asupra lor, nici a scoate hotărîrea pedepsei mai-naintea cunoştinţei păcatului celui mare, ci a aştepta sfîrşitul lucrurilor. Că folosesc măsură, şi cîrmuiesc cumpănă şi la Mine nu este nimic necumpănit; pentru aceasta aştept înconjurare de patru sute de ani. Aşa, şi pe aceia i-a scos, şi acestora le-a dat făgăduinţele.
45 ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui să o caute.
Şi le-a dat lor pămîntul făgăduit dîndu-le Legeşi poruncindu-le a vieţui după dînsa.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieşirea 7:19-21.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Ieşirea 8:1-7.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi Ieşirea 8:16-24.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Ieşirea 9:18-25.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Ieşirea 10:4-15.

[COLOR=#800080][6][/COLOR]Vezi Ieşirea, capitolele 11, 12.

[COLOR=#800080][7][/COLOR]Vezi Ieşirea, 12:35-36.

[COLOR=#800080][8][/COLOR]soi de pasăre picioroangă

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 105


Aliluia.

În Psalmul 104, proorocescul cuvînt a povestit dumnezeieştile faceri de bine, iar întru acesta le pomeneşte iarăşi, şi prihăneşte nemulţumirea primitorilor acestora şi ne învaţă feluritele pedepse aduse asupra lor. Şi s-a închipuit ca despre faţa celor bine-credincioşi, care tînguiesc primejdiile de obşte şi se roagă a dobîndi cruţare.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudaţi-L pe Stăpînul pentru facerile de bine mai dinainte şi aşteptaţi nădejdile cele bune, că bun şi iubitor de oameni este Stăpînul şi pururea arată a Sa milă! Apoi, învaţă că povestirea dumnezeieştilor minuni covîrşeşte firea oamenilor:
2 Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui?
Nici un cuvînt nu ajunge spre cîntarea de laudă a Dumnezeului tuturor.
3 Fericiţi – cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.
Fericirea faptei bune intră sub simţirea păcatului, că cel ce pătimeşte osîndele pentru păcat fericeşte pe cei izbăviţi de acesta, ce şi-au împodobit viaţa lor cu dreptate. Şi fericeşte nu pe cel ce a lucrat dreptatea o dată, ci pe cel ce urmează pururea şi necurmat urmelor ei.
4 Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoirea norodului Tău, cercetează-ne pe noi întru mîntuirea Ta,
Aici, însemnează norodul cel nou şi Biserica cea din neamuri, pe care a învrednicit-o de mîntuire, a căreia împărtăşire învaţă a o răpi mulţimea Iudeilor. Şi împreună-glăsuiesc cu înţelegerea aceasta şi cele adăugate:
5 ca să vedem bunătatea aleşilor Tăi, să ne veselim cu veselia neamului Tău, să ne lăudăm cu moştenirea Ta.
Ne rugăm – zice – să ne împărtăşim de veselia neamului Tău celui nou şi să ne facem părtaşi ai bunătăţii dăruite acelora.
6 Greşit-am cu părinţii noştri, nelegiuit-am, nedreptăţit-am.
Că - zice – de la părinţi am primit călcarea legilor Tale, ca pe o moştenire. Iar „părinţii” numeşte nu pe Sfinţii Patriarhi, ci pe cei ce au fost după dînşii. Că prin cele adăugate aceasta a arătat:
7 Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, şi nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale
Că, atîtea minuni făcîndu-se pentru dînşii în Egipt, n-au voit a cunoaşte a Ta putere.
şi Te-au amărît suindu-se la Marea Roşie.
Că, după ce au văzut pe Egipteni gonindu-i şi marea oprindu-le fuga, n-au voit a aştepta ajutorul de la Tine, ci strigau asupra marelui Moisi, zicînd: „Ne-ai scos să ne ucizi în pustia aceasta, ca şi cînd nu era mormîntul în Egipt!” Dar, cu toate acestea şi arătîndu-se atîta de nemulţumitori, i-a învrednicit de mîntuire. Că aceasta a adăugat:

[patinina34]

8 Şi i-a mîntuit pe dînşii pentru numele Său, ca să cunoască puterea Lui.
9 Şi a certat Marea Roşie, şi s-a secat, şi i-a povăţuit pe dînşii prin adînc ca în pustie;
10 şi i-a mîntuit pe dînşii din mîna celor ce îi urau şi i-a izbăvit din mîna vrăjmaşului lor.
Că, golind cu cuvîntul fundul mării, adîncul cel mult l-a arătat cîmpie pustie, umblată de cai şi de care. Că - de vreme ce în pustietăţi este multă lesnire şi neîmpiedicare celor ce aleargă, nici copaci fiind, nici garduri împiedicîndu-i – a arătat lesnirea trecerii prin pilda şi asemănarea pustiei.
11 Acoperit-a apa pe cei ce îi necăjeau pe dînşii, nici unul dintr-înşii n-a rămas.
Că i-a cufundat pe toţi Egiptenii, şi aceeaşi mare le-a adus Evreilor mîntuire, iar Egiptenilor pedeapsă.
12 Şi au crezut cuvîntului Lui, şi au cîntat lauda Lui.
Pentru că povăţuitor al bărbaţilor ce lăudau era marele Moisi, iar al cetei muierilor - Mariam Proorociţa. Şi este scrisă şi cîntarea.
13 Sîrguit-au, uitat-au lucrurile Lui, n-au suferit sfatul Lui;
14 şi au poftit poftă în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în loc fără de apă.
Că, avînd atîtea şi astfel de încredinţări ale dumnezeieştii puteri, n-au cerut să-şi ia cele de trebuinţă, nici n-au aşteptat dumnezeiasca dăruire, ci îndată s-au pornit cu ocări asupra dumnezeieştilor slujitori.
15 Şi le-a dat cererea lor, săturat-a sufletele lor.
„Cerere” a numit pofta, că nu au cerut, ci au grăit de rău. Dar, cu toate acestea, le-a dat lor şi îndestulare de cărnuri, şi pîine nefăcută de mîini, şi apă prea-dulce şi cu îndestulare.
16 Şi au mîniat pe Moisi în tabără, şi pe Aaron, sfîntul Domnului.
Căci Core şi adunarea acestuia s-au ispitit să răpească preoţia, iar Datan şi Aviron au cugetat altă tiranie.
17 S-a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit întru adunare pe Aviron.
18 Şi s-a aprins foc întru adunarea lor, văpaie de tot a ars pe păcătoşi.
Datan şi Aviron s-au cufundat împreună cu toată familia lor, iar Core şi cei împreună cu dînsul s-au ars de tot cu foc slobozit de Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Iar Dumnezeu a adus pedepse asupra lor pentru a-i sili pe ceilalţi să se înţelepţească, dar nu au voit a lua de aici nici un folos. Şi acest lucru îl arată povestirea celor îndrăznite de dînşii:
19 Şi au făcut viţel în Horib,
Nu aşa prost a pomenit muntele, ci arătînd covîrşirea păgînătăţii: că întru acesta S-a arătat Domnul tuturor, întru acesta i-a umplut de groază pe dînşii, arătîndu-Se cu mulţime de foc, folosind trîmbiţe, şi lovind cu trăsnete urechile lor şi aducînd cu atîta frică punerea de lege. Întru acesta au îndrăznit păgînătatea,
şi s-au închinat celui cioplit
Acest lucru este prihănirea altei nebunii, că au adus cinstea cea dumnezeiască lucrului pe care îl vedeau că şi-a primit chipul prin meşteşug omenesc.
20 şi au schimbat mărirea Lui întru asemănare de viţel ce mănîncă iarbă.
Foarte potrivit a povestit cu jale nebunia lor: că - în loc de a Celui ce atîtea minuni a făcut, şi a dăruit mîntuirea aceea prea-slăvită şi atîtea a putut a lucra - au cinstit icoană de viţel, al căreia întîi chip[COLOR=#800080][2][/COLOR]are trebuinţă de hrană. Şi hrană a viţelului nu este pîinea ce se aduce celor cuvîntători, ci buruieni şi iarbă. Iar a viţelului - celui ce firea îi este necuvîntătoare, şi hrana îi este iarba, şi slujba lui este dăruită oamenilor - icoana este cu mult mai proastă, că nu e numai necuvîntătoare, ci şi neînsufleţită, şi nu poate nici a lucra, nici a mugi şi a zbiera, nici a mînca. Dar ei au ispitit-o pe cea neputincioasă mai mult decît pe Dumnezeul tuturor.
21 Şi au uitat pe Dumnezeu, Cel ce i-a mîntuit pe dînşii, Cel ce a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minunate în pămîntul lui Ham, înfricoşate în Marea Roşie.
Că nu şi-au adus aminte nici de a loru-şi mîntuire, nici de pedeapsa Egiptenilor, nici de minunea cea mare a mării, ci toate au zburat de la dînşii de năprasnă.

[patinina34]

23 Şi a zis ca să-i piardă pe dînşii, de nu ar fi stătut Moisi cel ales al Lui întru zdrobire înaintea Lui, ca să întoarcă mînia Lui, ca să nu-i piardă pe dînşii.
Pentru că - după ce a zis Dumnezeul tuturor: „Lasă-Mă! Şi, fiindcă M-am mîniat, cu urgie îi voi zdrobi pe dînşii, şi te voi face pe tine întru neam mare” - Fericitul Moisi a zis: „De le vei lăsa lor păcatul, lasă-l! Iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea întru care m-ai scris!”
24 Şi au defăimat pămîntul cel dorit, n-au crezut cuvîntului Lui
25 şi au cîrtit întru sălaşele lor, n-au ascultat glasul Domnului.
Face pomenire de altă nesupunere: pentru că, poruncindu-le Dumnezeu să intre în pămîntul făgăduit, ei se împotriveau arătat, primind în lăuntru patima fricii şi zicînd că Hanaaneii sînt mai viteji decît dînşii iar ei nu au putere din destul spre a se pune împotriva acelora. Şi acesta era semn vădit de necredinţă, pentru că era drept ca cei ce fuseseră înşişi văzători ai atîtor minuni ca acestea să se încreadă întru toate în puterea Celui ce i-a mîntuit.
26 Atunci a ridicat mîna Sa asupra lor, ca să-i surpe pe ei în pustie,
27 şi ca să surpe sămînţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe dînşii prin ţări.
Şi a voit să pună pedeapsa potrivită asupra necredinţei lor şi să aducă pieirea asupra tuturor deodată, dar, folosind obişnuita iubire de oameni, a adus asupra lor oarecare muncă din parte.
28 Şi au jertfit lui Belfegor, şi au mîncat jertfele morţilor
29 şi L-au întărîtat pe El întru izvodirile lor,
Alunecînd iarăşi întru desfrînare şi amestecîndu-se cu muieri Moavitence, au deprins păgînătatea acelora. Iar „Belfegor” este un idol care era cinstit la aceia: Fegor se numea locul idolului, iar Baal – idolul. Şi se zice că în limba elinească acesta se numea Cronos[COLOR=#800080][3][/COLOR]. Iar „jertfe ale morţilor” numeşte pe cele ce la Elini se cheamă „turnări”, pe care obişnuiau a le aduce morţilor, dar nu ar fi greşit cineva de i-ar fi numit „morţi” şi pe cei ce se numesc „dumnezei”.
şi s-a înmulţit întru dînşii căderea.
Că iarăşi a adus asupra lor altă moarte.
30 Şi a stătut Fineas şi L-a îmblînzit, şi a încetat zdrobirea.
31 Şi s-a socotit lui întru dreptate în neam şi în neam pînă în veac.
În loc de „sfărîmare”, Simmah a zis „rană”. Şi istoria ne învaţă şi aceasta, fiindcă pe Zambri, cel ce a suferit a prea-curvi la arătare cu o oarecare Madianiteancă, Fineas[COLOR=#800080][4][/COLOR]l-a ucis cu suliţa, împreună cu muierea. Primind rîvna acestuia, Dumnezeu l-a lăudat şi a oprit pedeapsa adusă asupra celorlalţi.
32 Şi L-au mîniat pe El la apa împotrivă-grăirii, şi s-a supărat Moisi pentru dînşii,
33 că au amărît duhul lui, şi a deosebit întru buzele sale.
Pentru că, atunci cînd plîngea el pentru sora sa, au cerut cele de trebuinţă apropiindu-se la dînsul cu multă nerînduială; iar el, fiind îmbulzit de mîhnirea plînsului, şi văzînd desfrînarea lor şi fiind împresurat de mînie şi de scîrbă, nu a slujit dumnezeieştii porunci cu obişnuita bună-potrivire, ci a lovit piatra şi a scos apă amestecînd cu cuvintele oarecare îndoire. Că asta arată acest „a deosebit întru buzele sale”, în loc de: Nu fără de îndoire a rostit cuvintele. Că zice: „A zis Moisi către dînşii: Au doară din piatra aceasta voi scoate vouă apă?” Pentru aceasta, Dumnezeul tuturor nu i-a dat nici lui pămîntul făgăduit părinţilor, ci i-a poruncit să-şi primească sfîrşitul vieţii, iar făgăduinţa a împlinit-o prin Iisus Navi. Şi Ocîrmuitorul tuturor a pus asupra lui această pedeapsă, dar a făcut-o altele iconomisind. Întîi că, ştiind nebunia Iudeilor, nu a lăsat ca toată făgăduinţa să ia sfîrşit printr-însul, ca să nu-l socotească pe dînsul dumnezeu; căci cei ce făcuseră dumnezeu chipul viţelului, ce feluri de cinste nu ar fi adus celui ce fusese slujitor al atîtor minuni? Pentru aceasta Dumnezeu a şi făcut să fie tăinuit mormîntul lui. Lîngă aceasta, a voit să arate şi vremelnicia punerii de lege, dintru cele întîmplate însuşi puitorului de lege: că, dacă puitorul de lege nu a dobîndit pămîntul făgăduit, de aici era lesne a cunoaşte că nici ei nu vor dobîndi această purtare de grijă prea multă vreme.
Aşa, după ce le-a povestit pe cele din pustie, mustră nelegiuirea lor din pămîntul făgăduinţei:
34 N-au pierdut neamurile pentru care a zis Domnul lor,
35 şi s-au amestecat între neamuri, şi au deprins lucrurile lor,
36 şi au slujit celor ciopliţi ai lor şi s-au smintit.
Pentru că, pentru împărtăşirea păgînătăţii, a oprit împreunarea cu muieri de alte seminţii, împreună cu începătura ridicînd din mijloc sfîrşitul, şi pierzînd rodul împreună cu rădăcina şi mai-nainte oprind cu răul cel mai mic pe cel mai mare. Dar ei, călcînd şi întru aceasta dumnezeiasca Lege, nici neamurile cele păgîne nu le-au pierdut de tot, nici nu au fugit de împărtăşirea cu dînsele, ci au rîvnit petrecerea lor cea rea.
37 Şi au jertfit pe fiii lor şi pe fiicele lor dracilor.
38 Şi au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor lor şi al fiicelor pe care i-au jertfit celor ciopliţi ai lui Hanaan, şi s-a omorît pămîntul întru sîngiuri.
39 Şi s-au spurcat întru lucrurile lor
Au lăsat în urmă vîrful păgînătăţii, căci care covîrşire a păgînătăţii lasă să se pîngărească pămîntul cu sîngiuri de fii şi de fiice şi să se aducă jertfele acestora dracilor celor mîncători de sîngiuri? Că lui Dumnezeu nu le aduceau nici pe cele legiuite, iar idolilor - şi junghierile copiilor.
şi au curvit întru izvodirile lor.
Aici, „curvie” nu numeşte numai înverşunarea, ci şi slujba idolilor. Că - de vreme ce, uniţi fiind cu Dumnezeu, au iubit slujba acelora - după cuviinţă a numit „curvie” cinstirea dracilor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Ceea ce am povestit şi mai sus.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Proto-tip”, „model”, cum spunem acum.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Kronos („timpul”), tatăl lui Zeus, unul din tartorii cei mai însemnaţi care bîntuie basmele mitologice ale Elinilor cei vechi, insuflate de satana însuşi.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Numerii, 25:1.

[patinina34]

40 Şi S-a mîniat cu iuţime Domnul asupra norodului Său, şi a urît moştenirea Sa.
41 Şi i-a dat pe dînşii în mîinile vrăjmaşilor lor, şi i-au stăpînit pe ei cei ce-i urau pe ei.
42 Şi i-au necăjit pe dînşii vrăjmaşii lor şi i-au împilat sub mîinile lor.
Acestea ne învaţă încă şi Istoria Judecătorilor şi Scriptura Împărăţiilor: că, neguţătorind folosul lor, i-a dat prin pedeapsă uneori Moavitenilor, alteori Amanitenilor, iar alteori Amaleciţilor, şi Madianiţilor şi celor de altă seminţie.
43 De multe ori i-a izbăvit pe dînşii, iar ei L-au amărît pe El întru sfatul lor, şi s-au împilat întru fărădelegea lor.
Că, după ce aducea asupră-le certarea, iarăşi îi împărtăşea de iubirea de oameni, iar ei Îi răsplăteau Lui cu cele împotrivă.
44 Şi a văzut Domnul cînd se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor.
Şi istoriile ne învaţă acestea: cum că s-au rugat lui Dumnezeu, fiind îmbulziţi de nevoie, şi au fost auziţi.
45 Şi Şi-a adus aminte de aşezămîntul Lui, şi S-a căit după mulţimea milei Lui
Că le-a dăruit milostivirea pentru făgăduinţele către părinţii lor. Iar „căinţă” numeşte încetarea pedepsei, fiindcă Dumnezeu nu are patima căinţei, nici nu Se împacă acum cu unele, iar apoi cu altele, ci, ocîrmuindu-le pe toate cu înţelepciune, aduce asupră pedepse şi dăruieşte iubirea de oameni.
46 şi i-a dat pe dînşii spre milostivire înaintea tuturor celor ce-i robiseră.
Aşa l-a îndulcit pe Chir, şi l-a înduplecat spre milă şi l-a făcut a da slobozenie celor robiţi.
47 Mîntuieşte-ne pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună de prin neamuri, ca să ne mărturisim numelui Tău celui sfînt, ca să ne fălim întru lauda Ta!
Şi acestea arată că proorocescul cuvînt îi învaţă cum se cade să-L milostivească pe Dumnezeu şi să dobîndească de la Dînsul purtarea de grijă. Încă şi dumnezeiescul Apostol mai-nainte a vestit mîntuirea ce va să fie Iudeilor prin Ilie Tesviteanul: „Veni-va – zice – din Sion izbăvitorul, şi va întoarce păgînătatea de la Iacov. Şi acesta este lor aşezămîntul de la Mine, cînd voi lăsa păcatele lor.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]Deci, după Preasfîntul Botez, nu zidirea Ierusalimului se cuvine a o aştepta ei, după basmele celor nebuni şi fără de minte, şi slujba Legii, şi jertfele cele necuvîntătoare, şi tăierea împrejur, şi sîmbăta şi stropirile împrejur, că acestea sînt bîrfiri de basme băbeşti, ci chemarea, şi cunoştinţa adevărului, şi credinţa întru Stăpînul Hristos şi petrecerea Noului Aşezămînt.[COLOR=#800080][2][/COLOR]
48 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil din veac şi pînă în veac, şi va zice tot norodul: Fie, fie!
Că Domnul tuturor este lăudat în toate, Cel ce a fost Dumnezeul lui Israil, Cel ce a făcut atîtea pentru mîntuirea oamenilor. Şi se cuvine ca tot norodul să adauge pe „amin” lîngă glasul celor ce laudă, pentru că Evreul numeşte „amin şi amin” pe acest „fie, fie”. De unde a rămas şi obiceiul Bisericii ca, prin „amin”, norodul să se unească şi să se alcătuiască cu slavoslovia preotului, şi de aici să aducă împărtăşirea şi să ia blagoslovenia.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]În zilele Antihristului, înainte de a Doua Venire a Mîntuitorului Hristos şi deci de sfîrşitul acestei lumi, Proorocul Ilie va fi trimis pe pămînt pentru a creştina rămăşiţa lui Israil. Atunci, va încuia din nou ploaia şi va fi ucis de Antihristul, fiind lăsat să zacă trei zile pe uliţele Ierusalimului, spre marea bucurie a norodului.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Basmele celor nebuni şi fără de minte” se împlinesc acum, sub ochii noştri, căci Iudeii, pentru păcatele noastre, cu ajutorul tatălui lor satana şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, sînt pe cale a zidi Templul, capiştea în care va fi încoronat Antihristul ca împărat al lumii.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 106

Aliluia.

De multe ori am arătat că Aşezămîntul cel Vechieste umbră a celui nou, dar şi din Psalmul de faţă este cu lesnire a ne învăţa aceasta, pentru că prooroceşte atît slobozenia Iudeilor, cît şi mîntuirea tuturor oamenilor. Şi are multă asemănare cu cei doi rînduiţi şi trecuţi mai-nainte: că cel al o sută patrulea are povestirea făgăduinţelor făcute de Dumnezeu către Patriarhi şi a darurilor date strănepoţilor acelora; iar cel de după acela ne-a învăţat, pe lîngă facerile de bine, nemulţumirea Iudeilor şi pedepsele aduse asupra lor pentru aceea; iar acesta mai-nainte vesteşte izbăvirea de robie, făcută pentru negrăita iubire de oameni a lui Dumnezeu. Dar, fiindcă întru aceia s-au zugrăvit umbrit cele ale noastre şi vedem şi întru Psalmul acesta proorociile mîntuirii noastre, cea mai mare parte a proorociei ni se potriveşte mai mult nouă decît acelora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Proorocescul cuvînt porunceşte iarăşi a-L lăuda pe Dumnezeu, Făcătorul de bine, şi zice că pricina cîntării de laudă este iubirea Lui de oameni.
2 Să zică cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mîna vrăjmaşului.
Se cădea ca şi Iudeii să-L laude pe Dumnezeu după ce s-au slobozit din robia Babilonienilor, şi noi, care ne-am izbăvit de tirania diavolului, se cuvine să facem aceasta pururea.
3 Şi din ţări i-a adunat pe dînşii: de la răsărituri, şi de la apusuri, şi de la miazănoapte şi de la mare.
Nu ne-am învăţat să se fi făcut acest lucru la Iudei, că prin toată lumea petrec risipiţi, ci a chemat şi a adunat Biserica din neamuri, care întru toate părţile lumii se află: şi întru ale răsăritului, şi întru ale apusului, şi întru ale amiezii zilei, şi întru ale amiezii nopţii. Şi este cu putinţă a vedea asemenea adunări pretutindeni peste tot pămîntul şi marea. Iar în vremea Iudeilor acest lucru s-a făcut umbrit, fiindcă întru acea vreme unii s-au întors din Babilon, şi puţini oarecari s-au adunat din Egipt şi din neamurile de prin laturile de aproape.
4 Rătăcit-au în pustie fără de apă,
Şi Babilonul era pustie fără de apă, că era pustiu de Dumnezeu; robind aceluia, mulţimea Iudeilor era lipsită de adăparea cea duhovnicească. Iar cei ce crezuseră din neamuri petreceau de asemenea în pustie şi în loc fără de apă, neavînd nădejde şi fiind fără de Dumnezeu, după cum zice dumnezeiescul Apostol.
calea cetăţii de locuit n-au aflat.
Că nici Iudeii nu puteau a scăpa de cei ce îi robiseră şi a dobîndi a lor patrie, nici cei ce au crezut din neamuri, mai-nainte de înomenirea Mîntuitorului, nu aflau calea ce îi aducea către dumnezeiasca cetate. Iar „cetate”, aici, se cuvine a înţelege petrecerea cu bună-credinţă.
5 Flămînzind şi însetînd, sufletul lor întru dînşii se sfîrşea.
Foamea dumnezeieştii învăţături îi tescuia şi pe aceştia, şi pe aceia: că Iudeii, robind în Babilon, erau lipsiţi de preoţi şi nu puteau împlini slujba Legii, iar neamurile iarăşi nu primeau Legeadumnezeiască şi nu se îndulceau de duhovniceasca învăţătură, prin care se hrănesc sufletele. Deci cu această foamete i-a îngrozit Dumnezeu pe Iudei, că: „Voi aduce Eu foamete pe pămînt, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvîntul Domnului.”
6 Şi au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, şi de nevoile lor i-a izbăvit pe dînşii.
Cei bine-credincioşi lui Dumnezeu din Iudei aduceau rugăciunea. Şi acest lucru ne învaţă şi proorocia lui Daniil, pentru că şi el, şi Anania, şi Azaria şi Misail au căutat dumnezeiasca milostivire, jelindu-se pentru toţi. Iar neamurile, luptîndu-se cu primejdiile de tot felul, suspinau cu tînguiri şi plîngeri nemîngîiate, căci nu aveau nădejdea învierii şi nu căutau dezlegarea de la Dumnezeul tuturor a relelor ce le ţineau. Dar Iubitorul de oameni i-a văzut suspinînd, şi le-a dăruit milostivirea.
7 Şi i-a povăţuit pe dînşii la cale dreaptă, ca să meargă la cetatea de locuit.
Că Iudeilor le-a dăruit întoarcerea, prin Chir Persul, iar pe neamuri le-a povăţuit prin Sfinţii Apostoli şi le-a arătat cetatea cea de sus, care are temeliile în munţii cei sfinţi, al căreia meşter şi ziditor este Dumnezeu.
8 Mărturisească-se Domnului milele Lui, şi minunile Lui fiilor oamenilor.
Iar Simmah, aşa: „şi semnele către fiii oamenilor.” Însă nu mila aduce lui Dumnezeu lauda de mulţumire, nici minunile, ci cei ce au dobîndit atîtea bunătăţi: că slobozenia Iudeilor este minunată şi vrednică de mirare, dar mult mai minunată şi mai vrednică de mirare este mîntuirea lumii, şi schimbarea spre binele cel mai mare, şi încetarea înşelăciunii şi cunoştinţa adevărului. Iar a tuturor acestora este pricinuitoare dumnezeiasca milă, „că nu pentru dreptăţile noastre pe care le-am făcut - după cum zice dumnezeiescul Apostol - ci după multă mila Lui ne-a mîntuit pe noi prin baia naşterii de a doua oară şi prin înnoirea Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi din destul.”