Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

[COLOR=red]TÎLCUIREA PSALMULUI 50[/COLOR]

Întru sfîrşit, Psalmul lui David. Cînd a venit către dînsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Vatşeva, femeia lui Urie.

Deasupra-scrierea ne arată vădit pricina Psalmului şi înseşi graiurile ne învaţă adîncul înţelegerii. Ni se cuvine a şti însă că Psalmul are şi proorocie a celor ce vor să fie: pentru aceea este deasupra-scris „întru sfîrşit”, arătînd cuvîntul că proorocia va avea sfîrşit.
Şi nimeni să nu aibă îndoieli că în vremea pocăinţei marele David s-a învrednicit de darul proorocesc. Putem învăţa acest lucru prin ceilalţi Psalmi în care a făcut mărturisirea: aşa, întru al şaselea mai-nainte vesteşte Judecata ce va să fie, apoi zice: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, iar în iad cine se va mărturisi Ţie?”; iar întru Psalmul 31 fericeşte pe cei ce capătă lăsare păcatelor fără osteneli, ceea ce numai darul Botezului poate să dăruiască. Şi întru Psalmul pus înainte ne-a învăţat arătat că nu se lipsise de darul Duhului, că zice: „Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!” Nu a cerut să i se dea lui darul Duhului, ci s-a rugat să nu se ia de la dînsul acesta.
Totdeodată, luminîndu-se de raza Duhului Sfînt şi mai-nainte văzînd cu ochi prooroceşti, a arătat că şi norodul ce se împărăţea de dînsul va cădea întru fărădelegi, şi, ca pedeapsă, se va duce în robie şi va locui în Babilon. Deci a scris Psalmul de faţă şi pentru a tămădui ale sale răni, dar şi pentru a găti doctorie potrivită norodului şi nouă tuturor, căci, răniţi fiind, avem trebuinţă de tămăduire.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea!
Graiurile puse înainte se potrivesc şi prea-dumnezeiescului David, şi norodului robit, şi celor ce se află rău dintre noi. Pentru că rănile mari au trebuinţă de doctorii deopotrivă - şi cel ce a căzut în cumplită boală are trebuinţă de mai multă purtare de grijă, şi celui ce a greşit mari greşeli îi trebuie multă iubire de oameni - de aceea şi marele David se roagă ca toată mila să se verse asupra lui, să se deşerte tot izvorul îndurărilor peste rana păcatului, că într-alt fel n-ar fi fost cu putinţă să se şteargă urmele acestuia. Şi după cuviinţă numeşte greşeala „nelegiuire”, că are îndoită călcare de lege.
2 Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte!
Acum - zice - mi-ai dat lăsarea prin Natan Proorocul şi mi-ai adus felurite primejdii, ca nişte fiare arzătoare şi tîrîtoare, dar încă am trebuinţă de curăţenii, căci am primit în lăuntru multă putoare grea a păcatului. Deci iarăşi spală-mă, Stăpîne, ca să ştergi toată întinăciunea, că, după Proorocul: „Spăla-va Domnul întinăciunea fiilor şi a fiicelor Sionului cu duh de judecată şi cu duh de ardere.”
3 Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Zice: Nici după iertarea dată de Tine n-am uitat de păcat, ci totdeauna văd icoanele răutăţilor mele, şi fărădelegile îndrăznite de mine le văd noaptea în vis şi le nălucesc în fiecare zi. Prin Isaia, Însuşi Dumnezeu porunceşte celor ce păcătuiesc să nu dea uitării greşelile lor: „Eu - zice - sînt Cel ce şterg fărădelegile tale, şi nu voi pomeni nedreptăţile tale. Iar tu pomeneşte-le, şi să ne judecăm! Spune-ţi întîi tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi.” Împreună-glăsuire cu acesta a scris însuşi Fericitul David în Psalmul 31: „Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, şi Tu ai lăsat păgînătatea inimii mele.”
4 Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut,
Zice: Dobîndind de la Tine daruri multe şi mari, am răsplătit Ţie cu împotrivnice, îndrăznind a lucra cele oprite de Lege. Nu zice că nu l-a nedreptăţit pe Urie - că l-a nedreptăţit şi pe acela, şi pe muierea aceluia - ci spune că a îndrăznit fărădelegea cea prea-mare împotriva lui Dumnezeu Însuşi, Care l-a ales pe dînsul, şi l-a făcut împărat din cioban, şi l-a ridicat deasupra vrăjmaşilor şi l-a îmbelşugat cu toate felurile de bunătăţi. Şi bine a adăugat acest „rău înaintea Ta am făcut”, că şi istoria îl pomeneşte: „S-a arătat - zice - lucrul cel rău făcut înaintea Domnului.”
Iar zicîndu-se despre norodul robit, se cuvine a înţelege stihul acesta aşa: Ţie unuia am greşit, către darurile Tale am fost nemulţumitor, am călcat legile puse mie şi, multe feluri de bunătăţi dobîndind, m-am făcut nemulţumitor spre acestea; iar acum sînt nedreptăţit de Babilonieni, nimic nedreptăţindu-i pe aceia.
ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti cînd vei judeca Tu.
Mie însumi - zice - m-am făcut pricinuitor de rele, iar dreptatea Ta străluceşte. Că - aducîndu-se în mijloc la judecată cele făcute de Tine mie, şi alăturîndu-se şi înfăţişîndu-se alături cele îndrăznite de mine - Tu Te vei arăta drept şi iubitor de oameni, iar eu mă voi vedea fără de lege şi nemulţumitor. Deci „ca” nu este aici arătător de pricină: că nu pentru aceasta a păcătuit David, ori norodul, ca Dumnezeu să Se îndreptăţească, ci dimpotrivă, chiar făcîndu-se păcatul de aceştia, se arată dreptatea lui Dumnezeu, Care are toată purtarea de grijă şi pentru David, şi pentru norod, şi pentru toţi oamenii.

[patinina34]

5 Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
De demult, dintru începutul lumii - zice - păcatul a stăpînit peste fire, căci călcarea poruncii a fost înainte de zămislirea Evei: Adam a cunoscut-o pe Eva ca muiere a lui după călcarea poruncii, şi după dumnezeiasca hotărîre şi după izgonirea din Rai, şi, zămislind, a născut pe Cain. Deci voieşte să spună că, stăpînind peste strămoşii noştri, păcatul a lucrat cale şi drum prin neamul omenesc. Aceasta o zice şi Fericitul Pavel: „Prin om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat - moartea, pentru care toţi am păcătuit.” Aceasta a zis-o şi Dumnezeul tuturor către prea-minunatul Noe: „Se pleacă mintea omului cu sîrguinţă spre cele rele, din tinereţe, în toate zilele.” Prin toate acestea ne învăţăm că lucrarea păcatului nu este firească - fiindcă, dacă ar fi fost aşa, apoi am fi slobozi de pedeapsă - ci firea se pleacă spre a greşi fiind supărată de patimi. Socoteala biruieşte însă, cînd ia ajutătoare ostenelile.
Deci să nu prihăneşti nunta şi să numeşti împărtăşirea nunţii nelegiuire, precum oarecari au socotit nebuneşte, aşa înţelegînd ei pe acest „întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”. Căci aici vorbeşte de fărădelegea îndrăznită de strămoşii noştri de demult şi zice că ea s-a făcut izvor al curgerilor acestora, adică: dacă aceia n-ar fi păcătuit, nu ar fi primit moartea ca certare a păcatului şi, nefiind muritori, ar fi fost deasupra stricăciunii. Împreună cu nestricăciunea s-ar fi unit negreşit şi nepătimirea, alături de care păcatul n-ar mai fi avut loc. De vreme ce au păcătuit însă, s-au dat stricăciunii şi au născut copii stricăcioşi, cărora le urmează poftele şi fricile, îndulcirile şi scîrbele, mînia şi pizma. Împotriva acestora şi a celor ce răsar dintru acestea se nevoieşte gîndul şi, dacă biruieşte, se propovăduieşte, este lăudat şi se încununează cu cununi de biruinţă. Iar biruindu-se, se face de ruşine şi pătimeşte osînde. Iar în loc de „m-am zămislit”, Simmah a pus: „m-am născut”.
6 Că, iată, adevărul ai iubit.
Zice: Aşa judeci: pe unii îi munceşti, iar pe alţii îi încununezi, fiindcă iubeşti adevărul. Deci Tu, Cel ce iubeşti adevărul şi şti neputinţa firii, dă-le iertare celor ce cer doctoriile!
7 Cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie.
Eu însă nu mă socotesc vrednic de nici o iertare, fiind nemulţumitor, după atîtea daruri: nu numai că m-ai aşezat în scaunele împărăteşti, ci m-ai învrednicit de darul proorociei, mi-ai arătat cele ce or să fie după multă vreme, ca să-i învăţ şi pe alţii înomenirea Fiului Tău cel Unul Născut, şi mîntuitoarea Patimă, şi Învierea, şi mîntuirea lumii, şi lăsarea păcatelor şi darurile prea-cinstite şi dumnezeieşti ale Sfîntului Botez. După ce m-am învăţat acestea toate de la Preasfîntul Tău Duh, Te rog să mă împărtăşeşti de darul de care strig mai-nainte vestindu-l altora:
8 Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai mult decît zăpada mă voi albi.
Că numai singur darul Botezului poate să facă această curăţire, pe care Domnul tuturor S-a făgăduit că o va da, zicînd şi prin Isaia Proorocul: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi cele rele din inimile voastre.” Şi, după puţin: „Şi, de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi.” Însuşi marele David mai-nainte vesteşte acestea în Psalmul 67: „Căci, cînd desparte Cel ceresc împăraţii, ca zăpada se vor albi în Selmon.” Deci aceasta o zice şi aici: Am trebuinţă de darul Botezului, ce va să se dea tuturor oamenilor, căci acela singur poate să mă spele cu de-adinsul şi să-mi dea albeaţa zăpezii.
Iar că isopul nu dădea nici o lăsare a păcatelor e lesne a ne învăţa din Scripturile lui Moisi. Că Legea nu îl curăţea cu stropiri împrejur pe ucigaşul de oameni, pe tîlhar şi pe hoţul de nunţi străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci îl supunea sub pedepsele cele mai de pe urmă. Deci isopul este închipuirea altor lucruri, amintind că în Egipt au stropit pe praguri sîngele oii cu mănunchi de isop, scăpînd din mîinile pierzătorului.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iar acelea erau închipuire a mîntuitoarelor Patimi, întru care este şi sînge, şi lemn mîntuitor, şi întru care se dăruieşte mîntuire celor ce se apropie cu credinţă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarul

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Atunci s-a aşezat Sărbătoarea Paştilor, înainte de uciderea celor întîi-născuţi ai Egiptenilor, cum citim: „Şi - cînd vă vor zice copiii voştri: Ce înseamnă rînduiala aceasta? - să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lîngă casele fiilor lui Israil, cînd a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit" (Ieşirea, 12:26, 27).

[patinina34]

9 Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.
Umple - zice - de veselie urechile mele, fiindcă făgăduieşti curăţire desăvîrşită, ca să străbată îndulcirea prin toate părţile trupului, şi oasele, smerite acum de reaua pătimire, să înflorească iarăşi şi să-şi ia a loru-şi vîrtute.
10 Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le!
Să nu vezi - zice - fărădelegile îndrăznite de mine, ci pe mine, cel ce mă tînguiesc pentru acestea.
11 Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele!
Adică: De vreme ce am primit bătrîneţele păcatului, înnoieşte-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea şi celor porniţi în Babilon: „Le voi da lor - zice - inimă nouă şi duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică: Deprinzîndu-vă şi învăţîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăsleşte păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici şi Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată şi să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăşi să alerge pe calea dumnezeiască.
12 Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!
Prin cuvintele acestea, ne-am învăţat arătat că David nu fusese lipsit de darul Preasfîntului Duh: fiindcă nu se roagă a-l lua înapoi, ca unul ce s-a golit de dînsul, ci cere să nu se lipsească de acesta, nici să se facă departe de dumnezeiasca purtare de grijă. Căci „faţă” a numit aici dumnezeiasca purtare de grijă.
13 Dă-mi înapoi bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte!
Se ruga să aibă ceea ce nu pierduse, adică darul Duhului, iar acum se roagă a lua ceea ce lepădase. Şi aceasta era veselia întru Dumnezeu: De toată veselia - zice - mă bucuram cînd aveam îndrăzneală către Tine, Stăpîne! - iar acum sînt lipsit de inimă bună, robia îndulcirii golindu-mă de aceasta. Încît Te rog ca mintea mea, care s-a robit de patimi, să ia din nou stăpînirea mai dinainte împotriva acestora. Că „duh stăpînitor” iarăşi a numit aici gîndul de sine stăpînitor.
14 Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Zice: Dobîndind iarăşi a Ta iubire de oameni, voi fi întîi chip şi pildă de pocăinţă celor ce îmbrăţişează viaţa fără de lege. Voi fi propovăduitor al bunătăţii Tale, îndemnînd pe oamenii necredincioşi şi nelegiuiţi să alerge a se ruga Ţie.
15 Izbăveşte-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele!
Adeseori întoarce întru pomenire uciderea lui Urie. Acest lucru l-a arătat şi la începutul Psalmului, zicînd: „Păcatul meu înaintea mea este pururea.”
Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Grăi-va limba mea milostenia Ta.” Şi zice: După ce am dobîndit lăsarea, nu voi tăcea, ci Te voi lăuda şi voi povesti darurile Tale.
16 Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta.
Păcatul are fire să lege limba, să închidă gura, să silească a se sugruma şi a tăcea. Deci Proorocul se roagă să se împărtăşească, prin lăsarea păcatului, de îndrăzneala mai dinainte şi să-şi pornească limba spre cîntarea de laudă.
17 Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi.
Împreună-glăsuiesc şi acestea cu cele zise în Psalmul trecut, căci acolo am auzit pe Dumnezeul tuturor zicînd: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi.” După ce a auzit acest lucru de la dumnezeiescul glas, dumnezeiescul David a zis după cuviinţă: „De ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderi de tot nu vei binevoi”, căci Tu ai zis că nu-Ţi sînt plăcute jertfele de dobitoace. De aceea, voi aduce lucrarea de cele sfinţite, cea plăcută Ţie:
18 Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Zice: Smerenia cugetului este jertfă primită Ţie, Dumnezeul nostru. Pentru aceea - după ce am smerit inima mea foarte, ca şi cum aş fi zdrobit-o şi prea aş fi subţiat-o - voi aduce jertfa plăcută Ţie. Cuvintele acestea le-au rostit şi Fericiţii Tineri în cuptor: „Cu inimă zdrobită - zice - şi cu duh de smerenie să fim primiţi înaintea Ta, ca nişte arderi de tot de berbeci şi de viţei graşi.” Încît şi de aici este arătat că Psalmul are proorocie a celor ce aveau să se întîmple în Babilon şi învăţătură care se potriveşte acelora, că acei Tineri viteji au adus Stăpînului jertfa plăcută lui Dumnezeu după ce au învăţat de aici smerirea cugetului şi zdrobirea inimii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]raţională

[patinina34]

19 Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului!
20 Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
De aici ne-am învăţat mai luminat că Psalmul este plin de proorocie, pentru că graiurile acestea se potrivesc celor ce erau siliţi să locuiască în Babilon, şi doreau izbăvirea robiei şi se tînguiau pentru pustiirea cetăţii. Căci se roagă ca cetatea să se învrednicească de milostivire şi să-şi ia înapoi buna soartă de mai-nainte, dregîndu-se zidurile şi săvîrşindu-se slujba după Lege; şi zice: Locuind acum în ţară străină, nu putem aduce Ţie jertfele hotărîte, Legea poruncindu-ne a jertfi numai întru singură cetatea Ierusalimului. Iar dacă vom dobîndi întoarcerea, şi vom drege şi vom îndrepta Biserica, atunci Îţi vom aduce şi jertfele legiuite. Şi foarte li se potriveşte lor acest „Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta”, că al lor este glasul: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”
Sfîrşitul Psalmului are încă şi altă proorocie: că, după ce mai sus a arătat darurile Preasfîntului Duh şi a spus că Dumnezeul tuturor nu Se împacă cu jertfele după Lege, aici se roagă să se arate noul Sion de sus, şi să se cetăţenească Ierusalimul ceresc pe pămînt şi prea-foarte degrab să se dăruiască vieţuirea cea nouă, care nu aduce junghieri necuvîntătoare, ci prinosul, şi jertfa dreptăţii şi arderi de tot cuvîntătoare şi vii, pentru care Fericitul Pavel zice: „Vă rog pe voi, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu să arătaţi trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică slujba voastră cea cuvîntătoare.” Prea-dumnezeiescul David - ştiind, căci le învăţase pe „cele nearătate şi pe cele ascunse ale înţelepciunii lui Dumnezeu”, că Noul Aşezămînt are desăvîrşita iertare a păcatelor - zice aceasta dorind să dobîndească şi el curăţire prea-grabnică şi desăvîrşită. Aşa am găsit şi într-un alt izvod: „Poftea darul Preasfîntului Duh care, pentru multa iubire de oameni, a venit peste Fericiţii Apostoli în a cincizecea zi după Învierea şi Înălţarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi le-a dat lor ca neamurile, auzind întru a lor limbă măririle lui Dumnezeu grăite de dînşii, să se minuneze şi să creadă Mîntuitorului, Care a dăruit un dar ca acesta celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.”
Deci şi eu, cel prea-mic, nădăjduindu-mă spre Dînsul şi urmînd darului Său, după ce am săvîrşit tîlcuirea acestor cincizeci de Psalmi ai Fericitului David, iată că voi să vin cu mintea către Psalmul întîi după cei cincizeci, şi vă rog pe voi toţi să vă rugaţi pentru mine, care voiesc să trec noianul acesta, să nu înceteze darul Său de la mine, ci să tîlcuiesc şi celelalte cîntări.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 51

Întru sfîrşit, al priceperii, al lui David.

Cînd a venit Doeg Idumeul, şi a vestit lui Saul şi i-a spus lui că a intrat David în casa lui Avimeleh.

Şi de aici este arătat că Avimeleh avea două nume: că Doeg, după cum ne învaţă Istoria cea dintîi a Împăraţilor, l-a pîrît lui Saul pe „Ahimelec”, şi l-a înnebunit către uciderea preoţilor. Iar pe acesta îl numeşte „Avimeleh” şi aici, şi în Psalmul 33.
Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul de faţă după ce s-a înştiinţat de clevetirea şi pîra făcută asupra preoţilor, îndemnîndu-i spre răbdare şi îngăduire pe cei nedreptăţiţi şi învăţîndu-i dreptatea dumnezeieştii hotărîri. Pentru aceasta a şi scris deasupra: „întru sfîrşit”. Şi este scris „al priceperii”, ca să aşteptăm sfîrşitul lucrurilor cu pricepere.
De asemenea, are şi proorocia nebuniei lui Rampsak, care, trăgîndu-se din Evrei, apoi fiind robit, a învăţat păgînătatea Asirienilor ce-l robiseră şi a rostit cuvinte hulitoare împotriva lui Dumnezeu, ispitindu-se cu graiuri înşelătoare să amăgească mulţimea Iudeilor. Această tîlcuire ne-a descoperit-o nouă scrierea-deasupra, dar însuşi Proorocul a zis-o mai luminat, începînd de aici aşa:
Ce te făleşti întru răutate, puternice fără de lege, toată ziua?
„Puternic” îl numeşte pe Doeg, care îi era foarte prieten lui Saul, şi pe Rampsak, cel ce avea încredinţată povăţuirea peste oşti. Şi închipuie cuvîntul întru întrebare, poruncind să nu laude răutatea, nici să cheltuiască toată vremea întru răutate. Pentru că aceasta, adică „toată ziua”, Simmah a zis-o: „în fiecare zi”.
2 Nedreptate a gîndit limba ta, ca un brici ascuţit ai făcut vicleşug.
Îţi intinezi limba - zice - cu mincinoase cuvinte - pentru că acest grai, „a gîndit”, l-a pus în loc de „a grăit” - şi ca un brici ascuţit aduci (adică grăieşti) cuvîntul, meşteşugind pieire celor ce se pleacă lui.
3 Iubit-ai răutatea mai mult decît bunătatea, nedreptatea - mai mult decît a grăi dreptate.
Ai ales - zice - pe cele rele în locul celor bune, ai cinstit mai mult graiurile mincinoase decît pe cele adevărate şi îmbrăţişezi nedreptatea mai mult decît dreptatea.
4 Iubit-ai toate graiurile cufundării, limba cea vicleană.
„Graiuri ale cufundării” şi „limbă vicleană” a numit minciuna care poate să piardă cu totul, din metafora celor ce îi îneacă în adîncul apelor pe cei cufundaţi de dînşii. Acest lucru l-a făcut Doeg, că a stricat cu totul cetatea preoţilor, născocind asupra lui Avimeleh cuvinte mincinoase. Acest lucru s-a apucat a-l face şi Rampsak, aducînd făgăduinţe mincinoase către cei ce stăteau pe ziduri, dar n-a nimerit vînatul.
5 Pentru aceasta, Dumnezeu te va surpa pînă în sfîrşit, te va smulge şi te va muta din lăcaşul tău, şi rădăcina ta - din pămîntul celor vii.
Zice: Dacă ai ales răutatea, nu vei scăpa de hotărîrea Dumnezeului tuturor, că te va pierde pe tine prea-degrab, şi de tot te va da stricăciunii, şi te va despărţi de catalogul celor vii şi, smulgîndu-te din rădăcină, te va da morţii. Şi, văzînd pieirea acestora, de aici va răsări prea-mare cîştig celor ce se mîhnesc pentru buna-norocire a celor răi. Pentru că zice:
6 Vedea-vor drepţii, şi se vor teme, şi de dînsul vor rîde şi vor zice:
De cine? De cel nedrept, care nu numai că se nevoieşte împotriva adevărului însuşi, ci şi asupra preoţiei se înnebuneşte. Pentru aceea zic cei ce sînt dăruiţi lui Dumnezeu:
7 Iată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor lui-şi, ci a nădăjduit spre mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa.

[patinina34]

Zice: Văzînd dreapta judecată a lui Dumnezeu, ceata drepţilor se va umple de mai multă evlavie şi temere şi, bucurîndu-se şi veselindu-se, va rîde de nerodirea răutăţii şi de cîştigul bunei-norociri de acum, adică de al lumii acesteia.
8 Iar eu - ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac şi în veacul veacului.
Marele David zice acestea şi pentru sine, şi aduce învăţătură şi lui Iezechia, căci amîndoi au fost îndrăgitori şi ucenici ai bunei-credinţe. În Psalmul dintîi el l-a asemănat pe nevoitorul faptei bune pomului răsădit lîngă izvorul apelor, totdeauna înfrunzit, care aduce rod copt; iar aici l-a numit pe cel drept „măslin încărcat cu mult rod şi răsădit în casa dumnezeiască”, fiindcă are nădejdea tare şi întemeiată către Dumnezeu, şi pentru aceea suferă a se osteni şi a aduce roadele ostenitoare ale faptei bune. „Deci, pentru acestea, intrînd în luptă, nimeni să nu îngenuncheze (adică să slăbească şi să se împuţineze cu sufletul), ci să se nevoiască şi să se împodobească cu acestea, aşteptînd nu numai cununile ce se vor da lui pentru nevoinţă, ci şi să vadă prinderea vrăjmaşilor aici, adică în lumea aceasta.”
9 Mărturisi-mă-voi Ţie în veac că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioşilor Tăi.
„«Mărturisi-mă-voi Ţie în veac» înseamnă «în veacul acesta», iar «ai făcut aceasta» zice: Ai făcut izbîndă celor ce nădăjduiesc spre Tine. Şi «voi aştepta numele Tău» e în loc de: Voi stărui cu multă sîrguinţă întru luptele pentru Tine, căci bună, adică iubitoare de oameni, şi fără de început şi nesfîrşită ai Împărăţia. Iar acest «înaintea cuvioşilor Tăi» zice: De faţă este ajutorul Tău, şi vei păzi pe cei ce se nevoiesc pentru numele Tău.” Şi zice: După ce am dobîndit aceste faceri de bine, Te voi lăuda, Stăpîne, pururea dorind şi aşteptînd numele Tău, ce este vrednic de iubit celor ce Te cunosc pe Tine, şi dobîndind de aici folosul. Căci numele lui Dumnezeu nu este bun şi prea-dorit tuturor oamenilor, ci numai celor învredniciţi de dumnezeiasca cunoştinţă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 52

Întru sfîrşit, pentru maelet, al priceperii lui David.

Teodotion a tălmăcit acest „pentru maelet” zicînd: „pentru dănţuire”, Simmah: „horă”, iar Achila: „pentru dans”. Psalmul are aceeaşi înţelegere cu cel trecut, de asemenea şi cu cel de al 13-lea. Pricina lor este una: amîndouă mustră hulirea lui Senaherim şi a lui Rampsak şi mai-nainte vestesc pieirea ce s-a făcut necredincioşilor. De aceea a şi avut deasupra-scrierea „de dănţuire”, pe care cu adevărat au făcut-o cei ce s-au mîntuit şi L-au lăudat pe Dumnezeu. Şi este adăugat „întru sfîrşit” fiindcă proorocia a luat sfîrşit cîtăva vreme mai pe urmă. Şi ascultaţi ce zice Proorocul:
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!
Că hulitorul şi-a pornit limba nu numai împotriva celor ce se numesc dumnezei, dar nu sînt, ci şi împotriva Celui ce este cu adevărat, zicînd: „Au doară au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea?” Arătat este că n-au putut, căci cum ar fi putut ei, fiind nimic? „Va izbăvi Domnul Ierusalimul?” Caută - o prea-nelegiuitule! - spre cîtă înălţime ţi-ai înălţat limba cuvîntului tău. Aspru îţi va fi ţie a azvîrli cu piciorul împotriva boldului. „Unde este dumnezeul lui Emat? Şi unde - dumnezeul lui Arfad? Şi unde este dumnezeul cetăţii Samaria?” Aceia ce se numesc dumnezei de către cei nebuni şi fără de minte au dat şi ei mai pe urmă oarecare pricină pierzătorului (Îngerului).
2 Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru fărădelegi,
Zice: Pricinuitoare a păgînătăţii este viaţa fără de lege, că - lucrînd fără frică toate răutăţile - nelegiuiţii nu voiesc a lua în minte pe Dumnezeu, Cel ce îi priveşte de sus, ci ei s-au încredinţat pe sine că nimeni nu stă peste cîrmele zidirii.
nu este cel ce face bunătate.
Toţi - zice - au iubit răutatea Asirienior „şi se nebunesc a le crede pe ale acelora, ori în care locuri ar fi, sau vrednicii sau trepte, negîndind că”:
3 Dumnezeu din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu.
Însă Dumnezeu - Cel ce este necrezut la dînşii, „Cel ce locuieşte întru cele înalte şi priveşte peste cele smerite” - a voit să facă cercare a celor ce se lucrează.
4 Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut,
Adică „toţi cei ce se ţin de socoteala cea întocmai şi aceeaşi.”
nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul.
Pe toţi - zice - i-a aflat abătîndu-se din calea cea dreaptă şi îmbrăţişînd tot felul de răutăţi.
5 Au nu vor cunoaşte toţi cei ce lucrează fărădelegea,
„Ce vor cunoaşte? Că Domnul Dumnezeu va izbîndi. Şi cine sînt aceştia? I-a spus prin cele de aici înainte”:
cei ce mănîncă pe norodul meu întru mîncare de pîine?
„Cei necredincioşi adică. Şi arată boala lor mai descoperit, căci a zis”:
6 Pe Dumnezeu nu L-au chemat.
Dar cei ce se ispitesc a-l cheltui pe norodul meu ca pe pîine şi Îl defaimă pe Dumnezeu purtătorul de grijă vor afla prin cercare paguba pricinuită din nedreptate.
Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.
Îi voi face pe dînşii - zice Domnul - să fie cutremuraţi şi mîhniţi de cei ce îi înfricoşează nearătîndu-se, aducîndu-se nevăzut asupra lor pedeapsa. Şi prin aceasta însemnează rana adusă asupra lor de Înger.
Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor. Ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii.
Achila şi Simmah au tălmăcit aşa acest „a risipit oasele celor ce plac oamenilor”: „Dumnezeu a risipit oasele celor ce s-au tăbărît împrejurul tău, că asupra lor a venit hotărîrea aducătoare de moarte şi atot-pierzătoare şi i-a pierdut pe toţi într-o scurtă clipeală de vreme. Că asta înseamnă acest «ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii».” De aceea zicea: „Se vor teme de frică unde nu este frică”, pentru că Dumnezeu, Cel hulit de dînşii cu nedreptate, i-a dat pierzării, văzîndu-i tăbărîţi lîngă cetatea Lui; şi, după ce i-a pus pe dînşii înainte spre mîncare păsărilor şi fiarelor, a risipit şi oasele lor.
Şi nu ar fi greşit cineva de l-ar fi numit linguşitor pe Rampsak, căci, deşi răsărise din Evrei, el a slobozit împotriva Dumnezeului tuturor cuvinte hulitoare, socotind cu aceasta că slujeşte şi face hatîr Asirienilor. „Precum şi oarecare, lăsînd pe Dumnezeu, de Dînsul s-a părăsit - ca Iulian Apostatul zic, lepădătorul de Dumnezeu, care a împărăţit în vremea noastră.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]
7 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil?
Zice: Cel ce ne-a dăruit această biruinţă să le dea mîntuire şi celor ce s-au făcut robi. Căci fuseseră robite şi strămutate cele zece seminţii şi, pe lîngă acestea, şi cetăţi multe de-ale Iudeii. Pentru aceea a şi adăugat:
Cînd va întoarce Dumnezeu robia norodului Său, bucura-se-va Iacov şi se va veseli Israil.
Atunci - zice - vom căpăta îndulcire şi veselie desăvîrşită, cînd îi vom vedea şi pe ceilalţi că au dobîndit întoarcerea din robie. Deci prin acestea ne învăţăm şi noi, după punerea de lege apostolească, a plînge cu cei ce plîng şi a ne bucura cu cei ce se bucură, şi aşa să cugetăm unii altora şi să socotim buna-norocire a aproapelui ca pe a noastră inimă bună.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fericitul Teodorit aminteşte aici cumplita moarte a marelui vrăjmaş al lui Hristos, Iulian Paravatul („Apostatul”) (361-363).