Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 45

Întru sfîrşit, fiilor lui Core, pentru cele de taină.

Mai-nainte vestind cele ce or să fie după multă înconjurare de vreme, Psalmistul a scris iarăşi deasupra „întru sfîrşit”, poruncind să aştepte sfîrşitul proorociei. Psalmul mai-nainte grăieşte de ridicările-asupră împotriva Bisericii, şi de ajutorul dat ei din cer şi de pacea întru care petrece acum. Însă ni se cuvine a şti că oarecari au socotit că Psalmul acesta s-a zis pentru Gog şi Magog[COLOR=#800080][1][/COLOR], oarecari - pentru Ahaz[COLOR=#800080][2][/COLOR] şi Pecah, iar alţii - pentru Iezechia şi Asirianul. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tîlcuirea din parte va arăta că înţelegerea Psalmului nu se potriveşte nici unuia din cei zişi.
Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutor întru necazurile ce ne-au aflat pe noi foarte.
După ce Psalmul dinainte a proorocit pentru Biserica adunată din neamurile păgîne şi făcută Împărăteasă, arătînd că fiii ei s-au hotărît boieri peste tot pămîntul, acum arată tulburările de la începutul propovăduirii, ridicîndu-se asupră-i împotrivă-grăitorii şi dîndu-le război celor credincioşi. Apoi, mai-nainte zugrăveşte cum ceata celor goniţi, fiind îngrădită cu nădejdea către Dumnezeu, va defăima valurile ce năpădiseră asupra ei. Şi zice: Avîndu-L cetate tare pe Dumnezeul tuturor, nu simţim necazurile cele de multe feluri.
2 Pentru aceasta, nu ne vom teme cînd se va tulbura pămîntul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
Unele ca acestea mai-nainte a vestit şi dumnezeiescul Isaia: „Toată valea se va umple, şi tot muntele şi dealul se va smeri, şi vor fi cele strîmbe drepte, şi cea aspră - în căi netede.” Proorocul numeşte „vale” neamurile cele adîncate şi smerite, lipsite din înălţime, cărora mai-nainte le-a vestit că se vor umple de cuvîntul dăscălesc. Iar „munţi şi dealuri”, a numit capiştile dracilor şi mai-nainte a grăit că feluritele şi înşelătoarele lucrări ale acelora se vor smeri şi vor fi de tot nearătate. De aceea, proorocescul cuvînt arată aici că cei ce au crezut Mîntuitorului strigă: Nu vom primi în suflet nici o temere, văzînd pămîntul tulburîndu-se şi pe draci gonindu-se întru adînc. Totodată, cuvîntul proorocesc mai-nainte grăieşte că va fi deşartă şi se va trimite ca într-un adînc păgînătatea dracilor, care se asemăna de demult cu înălţimea munţilor şi avusese cea mai mare stăpînire a lumii.
Sunat-au şi s-au tulburat apele lor, tulburatu-s-au munţii întru tăria Lui.
Şi Istoria Faptelor ne învaţă cum s-au umplut de tulburare şi de gîlceavă cetăţile cînd Sfinţiţii Apostoli au început să înconjure lumea: în Efes, Dimitrie a pornit toată cetatea de acolo, în Listra şi în Dervi s-a făcut acelaşi lucru. Şi iarăşi: în Filipi, în Tesalonic, în Atena şi în Corint s-au ridicat valuri de către duhurile înşelăciunii. Şi, fiind stăpîniţi de acestea, oarecari strigau împotriva Sfinţiţilor Apostoli: „Cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici.” Şi Fericitul Avacum mai-nainte le-a vestit pe acestea, zicînd: „Ai adus la mare caii Tăi, tulburînd ei ape multe.” Şi i-a numit „cai” pe Sfinţiţii Apostoli, căci ei s-au făcut pe sine căruţă dumnezeiască, fiindcă, purtîndu-Se peste dînşii, Stăpînul a risipit ca pe nişte ape feluritele dogme ale păgînătăţii. Deci Psalmistul zice aici că apele au fost cuprinse de furtună şi munţii s-au clătinat cînd s-a adus propovăduirea Evangheliei în toată lumea. Iar „munţi”, a numit ceata dracilor, pentru umflarea trufiei şi pentru înălţimea îngîmfării, şi „ape” - socotelile oamenilor, ce se poartă aici şi acolo ca nişte ape şi se amăgesc de duhurile înşelăciunii.
3 Pornirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu.
Iar „rîu” a numit aici propovăduirea cea evanghelicească, şi „cetate” - petrecerea celor bine-credincioşi, care se adapă cu curgerile rîului spre aducerea de roadă. Cei trei au tălmăcit stihul mai descoperit, zicînd: „Despărţirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu.” Că, precum izvorul Raiului s-a despărţit în patru rîuri, aşa şi rîul acesta al lui Dumnezeu a avut curgeri mai presus de tot numărul, care au alergat la toate seminţiile oamenilor: că unul a alergat către Indieni, altul către Hispani; unul a apucat spre Egipt, altul spre Elada; unora li s-a încredinţat să adape Iudeea, altora Siria şi Cilicia. Iar altora li s-a dat lucrarea pămîntului altor neamuri. Mai-nainte a vestit aceasta şi Fericitul Avacum: „Pămîntul rîurilor - zice - se va despica“, în loc de: Pămîntul se va împărţi după curgerile lor, primind curgerile rîului cel mare, pentru că „rîuri” a numit despărţirile acestuia.
Sfinţit-a lăcaşul Său Cel Preaînalt.
„Cetatea” a numit-o aici „lăcaş”, căci zice Domnul Atotţiitorul: „Voi locui întru dînşii, şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor şi ei Îmi vor fi Mie norod.” Deci de aceştia a zis că se adapă şi se sfinţesc de Dumnezeul tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Despre Gog şi Magog vezi la Iezechil, 38-39.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Împăratul Ahaz (735-719), tatăl bine-credinciosului Împărat Iezechia. A purtat războaie cu Pecah, împăratul din Israil, cu Sirienii şi cu Filistenii, fiind prieten cu Asirienii. A săvîrşit nenumărate nelegiuiri, aşa cum vedem în Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul 16, şi în Cartea a doua Paralipomena, capitolul 28.

[patinina34]

4 Dumnezeu - în mijlocul ei, şi nu se va clătina.
Aceasta a făgăduit-o şi Domnul întru Sfinţitele Evanghelii: „Iată, Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Şi, unde sînt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sînt în mijlocul lor.”
Ajuta-va ei Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
Grabnic şi iute ajutor - zice - va dărui Domnul cetăţii Sale. Căci „dis-de-dimineaţă” înseamnă „grabnic şi iute”.
5 Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile, dat-a glasul Său Cel Preaînalt, clătinatu-s-a pămîntul.
Arătîndu-se - zice - dumnezeiescul ajutor, vrăjmaşii au dat dosul, şi împărăţiile ce de demult cugetau împotrivnice şi-au plecat grumazul şi au primit jugul mîntuitor. Folosind adevărul, şi mărturia lucrurilor şi feluritele faceri de minuni ca pe un glas al Său - Dumnezeu a arătat oamenilor a Sa înălţime şi a umplut de frică sufletele lor.
6 Domnul Puterilor - cu noi, sprijinitorul nostru - Dumnezeul lui Iacov.
Deci: Ne-am arătat mai înalţi decît neprietenii, avînd ajutător pe Domnul Puterilor cereşti, Care pe Iacov, ce era gonit, l-a arătat mai bun decît cei ce îi dădeau război şi l-a slobozit de pîndirea şi vrăjmăşia lui Isav şi a lui Laban. Proorocescul cuvînt nu a făcut aşa prost pomenirea lui Iacov, de vreme ce întîi acela mai-nainte a vestit chemarea neamurilor, zicînd: „Nu va lipsi domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui, pînă ce va veni Acela căruia s-a gătit, şi El este aşteptarea neamurilor.” Şi, mai-nainte vestind schimbarea neamurilor şi aici, după cuviinţă a zis că Dumnezeul lui Iacov, a celui ce făcea proorocia, va isprăvi acestea.
7 Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, semnele pe care le-a pus pe pămînt, stricînd războaie pînă la marginile pămîntului.
8 Arcul va sfărîma, şi va frînge arma şi pavezele le va arde cu foc.
9 Îndeletniciţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sînt Dumnezeu. Înălţa-Mă-voi întru neamuri, înălţa-Mă-voi pe pămînt.
Deci, vedeţi voi - o oameni! - această vîrtute a Mea, şi schimbarea de năprasnă a lucrurilor, şi alinarea din marea furtună şi încetarea războiului. Şi, privind darul păcii, învăţaţi-vă prin înseşi lucrurile că Eu sînt Dumnezeul şi Ziditorul tuturor, nu numai al Iudeilor, ci cu adevărat şi al neamurilor, arătînd înălţimea puterii Mele. Auzind cuvintele acestea, ceata Apostolilor saltă asupra împotrivă-luptătorilor şi strigă:
10 Domnul Puterilor - cu noi, sprijinitorul nostru - Dumnezeul lui Iacov.
Să spună acum cei ce au luat Psalmul acesta pentru Gog, ori cei ce au zis că se potriveşte lui Ahaz: Cum se potriveşte istoriilor lor acest „stricînd războaie pînă la marginile pămîntului”? Căci, cu adevărat, nu în vremea acelora a oprit Dumnezeu războaiele, ci în vremea lui Gog şi a lui Magog numai Palestina singură a dobîndit pace, iar în vremea lui Ahaz - nici toată Palestina, ci o seminţie numai a Iudei, că Pecah, fiul lui Romelie, a primit năpădirea Asirienilor. Ci proorocia a avut sfîrşit în vremea Stăpînului Hristos. Că mai întîi s-au surpat toparhiile şi împărăţiile de pe alocuri, pentru care oamenii nu aveau nici o prea-mică şi scurtă pace, ci toată cetatea era într-armată, temîndu-se de năpădirile ce se făceau de năprasnă. Iar apoi, în vremea Mîntuitorului nostru Hristos, împărăţia Romanilor, surpînd împărăţiile de pe alocuri, a gătit propovăduitorilor auzurile tuturor oamenilor. Că fără de frică, ca întru o singură împărăţie, aceia au alergat prin lume şi au adus oamenilor mîntuitoarea învăţătură. Şi aşa s-a întîmplat după istorie acest „stricînd războaiele pînă la marginile pămîntului, arcul va sfărîma, şi va frînge arma şi pavezele va arde cu foc.” Iar dacă cineva va voi să-l înţeleagă mai cu închipuire, va vedea încetarea războiului împotriva Bisericii şi pacea dăruită oamenilor de Dumnezeu şi va primi adevărul proorociei.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 46

Întru sfîrşit, pentru fiii lui Core.

Şi Psalmul acesta mai-nainte grăieşte mîntuirea tuturor neamurilor şi biruinţa împotriva războinicilor.
Toate neamurile, bateţi cu mîinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie!
2 Că Domnul este prea-înalt, înfricoşat, Împărat mare peste tot pămîntul.
Cuvîntul cel proorocesc mai-nainte arată ceata Apostolilor, care îndeamnă toate neamurile spre cîntare de laudă. Iar baterea din palme este osebită biruinţei şi strigarea este glasul celor ce biruiesc. Deci înţelegerea Psalmului acestuia urmează celui mai-nainte rînduit: acela, după furtună şi tulburări, mai-nainte a vestit biruinţa, iar acesta de asemenea porunceşte să se aducă laudă Dătătorului de biruinţă, Care - zice - S-a arătat nouă tuturor Împărat prea-înalt şi înfricoşat. Şi de demult numai Iudeilor le erau cunoscute acestea, iar în vremea de acum s-au arătat la toată firea oamenilor.
3 Supus-a noroadele nouă şi neamuri sub picioarele noastre.
4 Ales-a nouă moştenire Lui-Şi frumuseţea lui Iacov, pe care a iubit-o.
În loc de „noroade”, Simmah zice: „împăraţi”, iar în loc de „frumuseţea lui Iacov”, Achila a pus: „mîndria lui Iacov”. Deci ceata apostolească zice: Drept este ca cei ce bat în palme şi dănţuiesc să aducă lauda de biruinţă Dumnezeului tuturor, Celui ce ne-a supus nouă împăraţi şi ne-a dat stăpînirea tuturor neamurilor. Şi, lîngă acestea, ne-a dat „frumuseţea lui Iacov”: nu pe tot omul iudeesc ce se numeşte „Iacov”, ci pe frumuseţea alegerii lui Iacov, adică pe cei împodobiţi cu credinţa, care au primit propovăduirea fără de îndoială şi s-au vîrît sub jugul cel bun al Mîntuitorului. Că pe aceştia i-a ales, şi i-a iubit şi le-a încredinţat cîrmele apostoleşti. Şi iată adevărul proorociei: putem vedea credincioşi din toate neamurile căzînd lîngă sicriele apostoleşti şi cinstind pulberea cea puţină cu multă dorire, încît Sfinţii Apostoli ar putea să cînte cu toată îndreptăţirea: „Supus-a noroadele nouă şi neamuri sub picioarele noastre.”
5 Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul - în glas de trîmbiţă.
Zice: Stăpînul, Cel ce a făcut aceasta, S-a înomenit, şi a pierdut tirania vrăjmaşului, iar apoi S-a înălţat la ceruri, pe cînd cetele îngereşti de jos strigau: „Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi, tot aşa va veni, cum L-aţi văzut mergînd la cer”, iar Puterile cereşti de sus povăţuiau şi porunceau: „Ridicaţi, boieri, porţile voastre Domnului, şi ridicaţi-vă, porţi veşnice, şi va intra Împăratul slavei!” Glasurile acestea le-a numit „strigare” şi „glas de trîmbiţă”, ca pe unele ce au alergat în tot pămîntul.
6 Cîntaţi Dumnezeului nostru, cîntaţi! Cîntaţi Împăratului nostru, cîntaţi!
7 Că este Împărat a tot pămîntul Dumnezeu cîntaţi cu pricepere.
8 Împărăţit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul cel sfînt al Său.
Deci: Cinstiţi pe prea-Împăratul tuturor cu cîntări de laudă şi cu hore duhovniceşti, căci a arătat a Sa putere tuturor oamenilor şi a încredinţat toate neamurile că El este Dumnezeu şi Domn, Care şade în împărăteştile Sale scaune. Acest „Dumnezeu şade pe scaunul cel sfînt al Său” împreună-glăsuieşte cu graiul apostolesc: „A şezut de-a dreapta slavei întru cele înalte, cu atît făcîndu-Se mai bun decît Îngerii, cu cît a moştenit nume mai înalt decît dînşii.” Şi bine a pus pe acest „cîntaţi cu pricepere”, învăţîndu-ne să grăim cîntarea de laudă nu numai cu limba, ci să deşteptăm şi mintea spre înţelegerea celor ce se zic.
9 Boierii noroadelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam, că cei puternici ai lui Dumnezeu pe pămînt s-au înălţat foarte.
Au luat sfîrşit - zice - făgăduinţele către Patriarhul Avraam, căruia Domnul tuturor i-a făgăduit că întru sămînţa lui se vor binecuvînta toate neamurile. Pentru aceea, şi acestea, şi stăpînitorii lor, părăsind dumnezeii cei părinteşti, se adună cu Dumnezeul lui Avraam, şi pe Acesta Îl numesc Dumnezeu al lor. Iar slujitori ai chemării acestora sînt dumnezeieştii Apostoli, care cu facerea de minuni au întărit înălţimea vorbirii de Dumnezeu, că pe aceşti şaptezeci i-a numit „puternici”, iar Achila „paveze”, iar Teodotion şi Simmah „sprijinitori”. Şi prin toate se arată nu numai nebiruita şi necovîrşita lor putere, ci şi străjuirea mai mult decît a altora, căci, făcîndu-se ca nişte paveze şi apărători ai celor ce au crezut, nu au lăsat să se rupă ceata întru năvălirea celor grele; ci, biruindu-i pe neprieteni, le poruncesc celor credincioşi a cînta de veselie, zicînd: „Toate neamurile, bateţi cu mîinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie, că Domnul este prea-înalt, înfricoşat Împărat mare peste tot pămîntul.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 47

Psalmul cîntării fiilor lui Core, întru a doua zi a Sîmbetei.

Şi Psalmul acesta mai-nainte vesteşte aceeaşi biruinţă şi tăria cetăţii lui Dumnezeu.
Mare este Domnul şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfînt al Lui.
Am zis şi mai-nainte că dumnezeiasca Scriptură numeşte de multe ori „cetate” nu zidirea, ci chipul vieţuirii. Pentru aceea zice şi acum că Domnul tuturor S-a dovedit că este mare prin cele făcute de Dînsul pentru cetatea Sa, pe care înălţimea dogmelor a arătat-o veşnică, ca pe una ce este aşezată pe munte înalt şi prea-mare, că zice Stăpînul: „Nu poate să se ascundă cetatea, stînd deasupra muntelui”.
2 Bine înrădăcinată fiind, cu bucuria a tot pămîntul,
Zice: A zidit-o bine, frumos şi cu întemeiere pe aceasta, întru veselia a tot pămîntul. Că a zidit-o - zice dumnezeiescul Apostol - pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Însuşi Domnul a zis către Fericitul Petru: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Deci acest „bine înrădăcinată fiind” e pus în loc de: „fiind bine întemeiată, ca să petreacă necutremurată şi neclătinată”.
cu munţii Sionului, coastele crivăţului, cetatea Împăratului celui mare.
Şi cu munţi a îngrădit-o, ca să scape de vătămarea crivăţului, că zice: „De la crivăţ se vor aprinde cele rele peste tot pămîntul”; şi iarăşi: „Şi crivăţul îl voi goni de la voi”. Iar numele acesta, „Sion”, dumnezeiescul Apostol l-a dat cetăţii duhovniceşti, zicînd: „V-aţi apropiat la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc”. Iar „munţi” care gonesc crivăţul şi păzesc cetatea nevătămată, ar fi putut cineva să-i numească după cuviinţă pe Apostoli, pe Prooroci şi feluritele învăţături ale acelora; şi, afară de acestea, pe Îngerii aşezaţi păzitori peste credincioşi, că zice: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi îi va izbăvi pe dînşii”.
3 Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaşte, cînd o sprijineşte pe dînsa.
O Biserică este peste tot pămîntul şi marea. Pentru aceea, rugîndu-ne, zicem: „Pentru Sfînta, şi Una, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, cea de la margini, pînă la marginile lumii. Dar ea s-a despărţit prin cetăţi, oraşe şi ţarini, pe care cuvîntul cel proorocesc le-a numit „palaturi”, că - precum fiecare cetate are în lăutru multe case despărţite, dar o cetate se numeşte - aşa şi bisericile: sînt nenumărate şi mai presus de număr - şi prin ostroave, şi prin uscaturi - dar toate sînt unite întru una printr-o împreună-glăsuire de obşte a adevăratelor dogme. Întru acestea a zis că Se arată Dumnezeul tuturor, dăruindu-le al Său ajutor, căci: „Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaşte, cînd o sprijineşte pe dînsa.” Apoi, mai-nainte zice sculările-asupră-i ce aveau să fie şi schimbarea războinicilor:
4 Că, iată, împăraţii pămîntului s-au adunat, strînsu-s-au împreună.
5 Şi ei, văzînd aşa, s-au minunat,
Că s-au adunat ca să-i dea război, dar - după ce au văzut nebiruita ei putere - s-au spăimîntat.
s-au tulburat, s-au clătinat.
6 Cutremur i-a cuprins pe dînşii.
7 Acolo sînt dureri ca ale celeia ce naşte; cu duh silnic vei sfărîma corăbiile Tarsisului.
Văzînd - zice - nerupte temeliile Bisericii şi învăţîndu-se neminţirea proorociei, au fost cuprinşi de frică şi groază, precum cei ce trec pe spatele mării, şi se bat de viscole şi îşi aşteaptă pieirea cea de tot. Pentru care, încetînd a-i da război şi a o bate, ei înşişi propovăduiesc puterea Bisericii şi strigă:
8 Precum am auzit, aşa am şi văzut în cetatea Domnului Puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru.
Că, nevrînd - zice - să primim proorociile pentru dînsa, prin înseşi lucrurile am văzut adevărul acelora.
Dumnezeu a întemeiat-o pe dînsa în veac.
Că al Lui este glasul: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.”
9 Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul norodului Tău.
Zice: O Stăpîne, aşteptat-am acest ajutor al Tău, ştiind adevărul făgăduinţelor Tale. Că Tu ai zis: „Cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului.” Apoi, după ce a arătat schimbarea şi prefacerea vrăjmaşilor, proorocescul cuvînt mai-nainte zice cum Îl vor lăuda pe Făcătorul de bine cei ce au dobîndit mîntuirea:
10 După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta peste marginile pămîntului.
Dumnezeii cu nume mincinoase nu au puterea asemănată cu numirea lor, nu sînt ceea ce se numesc, iar numelui Tău - o Stăpîne! - îi urmează lucrările ce propovăduiesc adevărul numirii. Pentru care, după dreptate Ţi se aduce Ţie lauda de la toată lumea - că, precum este Dumnezeu al tuturor, aşa Se laudă de către toţi.
De dreptate plină este dreapta Ta.
Că, luînd dreaptă hotărîre, i-ai risipit pe vrăjmaşii ce s-au sculat asupra noastră.
11 Veselească-se muntele Sionului şi să se bucure fetele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne!
„Munte al Sionului” i-a numit pe cei cărora li s-a încredinţat înălţimea vorbirii de Dumnezeu, iar „fete ale Iudeii” - bisericile de prin lume, fiindcă s-au întemeiat de Apostoli, care se trăgeau cu neamul din Iudei. Şi porunceşte celor ce propovăduiesc şi celor ce aud să se veselească şi să sălteze pentru judecăţile lui Dumnezeu cele drepte, cu care au neguţătorit mîntuirea lumii.
12 Înconjuraţi Sionul, şi-l cuprindeţi pe dînsul, povestiţi în turnurile lui!
13 Puneţi inimile voastre întru puterea Lui şi împărţiţi casele Lui,
„Sion” numeşte iarăşi petrecerea cu bună cinste, adică Biserica de prin toată lumea; iar „turnuri ale lui” - pe cei împodobiţi cu fapta bună desăvîrşită, care urmează pe pămînt vieţuirea Îngerilor şi care înconjură şi păzesc Biserica asemenea unor turnuri. Iar „case” - după cum am zis mai-nainte - numeşte bisericile împărţite prin cetăţi, prin sate şi prin ţarini, fiindcă pe aceeaşi Biserică o zice şi una, şi multe. Deci proorocescul cuvînt, adică darul Preasfîntului Duh, porunceşte celor ce li s-a încredinţat mîntuitoarea propovăduire să înconjure, să alerge, şi să întărească „turnurile” prin învăţătură şi să întemeieze puterea Bisericii. Lîngă acestea, cum s-a zis şi în Psalmul 45, şi aici porunceşte să împartă grija bisericilor: „Împărţiţi casele Lui!” Drept aceea, peste fiecare biserică zice să fie pus un mai mare, care să poarte grija[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi porunceşte a face purtare de grijă pentru fiecare neam care vine după altul. De aceea a şi adăugat:
ca să povestiţi întru alt neam
14 că Acesta este Dumnezeul nostru în veac şi în veacul veacului. El ne va paşte pe noi în veci.
Că se cade ca fiecare neam să predanisească celui de după dînsul acelea pe care le-a luat de la neamul dinaintea lui, încît întru toate neamurile să se treacă, şi să se ducă mîntuitoarea propovăduire şi să cunoască toţi oamenii că Acesta este al nostru Dumnezeu, şi Domn şi Păstor bun şi veşnic. Că - de vreme ce a zis: „împărţiţi casele Lui”, şi le-a încredinţat păstoria lor - de nevoie ne-a învăţat că Unul este Păstorul cel bun, Care Şi-a pus sufletul Său pentru oi, şi în veac le paşte; şi paşte nu numai oile, ci şi pe cei ce se numesc păstori ai oilor[COLOR=#800080][2][/COLOR].

[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de episcopi.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică pe episcopi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 48


Întru sfîrşit, fiilor lui Core.

După ce a poruncit neamurilor să aducă lui Dumnezeu cîntarea cuvenită, dumnezeiasca ceată a Apostolilor le sfătuieşte să adauge lîngă credinţă şi fapta bună a vieţii. Şi le învaţă deşertăciunea bogăţiei, necîştigarea şi nefolosirea înţelepciunii lumii acesteia. Încă mai-nainte grăieşte şi de Judecata ce va să fie şi de răsplătirea după vrednicie. Pentru aceasta se şi scrie Psalmul deasupra „întru sfîrşit”, fiindcă mai-nainte vesteşte sfîrşitul a toată viaţa.
Auziţi acestea, toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume,
Este ştiut fiecăruia că Proorocii aduceau învăţătură numai Iudeilor, iar aici cuvîntul proorocesc adună spre auzire pe toată lumea. Şi acesta e lucru osebit al darului apostolesc, căci Apostolilor a încredinţat Stăpînul Hristos mîntuirea tuturor neamurilor, zicînd: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” Deci este arătat că cuvintele se aduc ca despre dînşii, nu numai Iudeilor singuri, nici neamurilor acestora sau acelora, ci la toată firea omenească.
2 pămîntenii şi fiii oamenilor,
Oarecari i-au numit „pămînteni” pe Adam şi pe Eva, fiindcă aceia s-au zidit din pămînt, şi n-au răsărit din împreunare, dar cuvîntul este departe de adevăr, căci sfătuirea nu se aduce acelora ce s-au săvîrşit demult, ci celor vii. Deci aici însemnează feluritele vieţuiri: căci unii locuiesc în cetăţi, iar alţii în ţarini şi la sate, îndeletnicindu-se cu lucrarea pămîntului; şi unii din oameni sînt mai blînzi, iar alţii mai sălbatici; unii trăiesc mai după cuvîntare, iar alţii locuiesc mai ca fiarele în pustietăţi; unii sînt „amacsovi” (adică vieţuitori în care), iar alţii întrebuinţează corturi în loc de case. Deci mi se pare că pe aceştia îi numeşte „pămînteni”, fiindcă sînt mai depărtaţi de viaţa cea cuvîntătoare, în loc să zică: Toţi oamenii, auziţi cele ce zic, cetăţeni şi săteni, şi cei mai domestici, şi cei mai sălbatici, şi de obşte toţi, şi deosebit fiecare. Aşa a tălmăcit şi Simmah: că, în loc de „pămînteni şi fiii oamenilor”, a zis: „omenirea şi fiii fiecărui om”, adică: De obşte să audă firea cele ce se zic, şi fiecare deosebit să dobîndească folosul.
împreună bogatul şi săracul!
Zice să primească sfătuirea aceasta şi cei ce sînt îndestulaţi de bogăţie, şi cei ce trăiesc întru sărăcie - pentru că cuvîntul dăscălesc nu ştie deosebire între bogăţie şi sărăcie.
3 Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele - pricepere.
4 Pleca-voi către pildă urechea mea, deschide-voi în psaltire gîndul meu.
Graiurile mele - zice - sînt pline de înţelepciune şi le-am învăţat după ce mi-am supus auzul cuvintelor Domnului ascunse întru adîncime. Şi cele ce am primit prin auz, aduc prin limbă ca printr-un organ. Voieşte să zică: Nimic al meu nu grăiesc, ci sînt unealtă a dumnezeiescului dar. „Pilde” numeşte cuvintele cele umbrite şi acoperite, pentru că Domnul, vorbind noroadelor în pilde, în casă aducea tîlcuirile acestora Apostolilor. „Pentru aceea şi stihurile s-au glăsuit de către faţa lor, şi ceata apostolească - în gură purtînd înţelepciunea lui Dumnezeu, adică pe Hristos, că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu - zicea: «Gura mea va grăi înţelepciune.» Cu a lor gură Îl propovăduiau pe Hristos la tot neamul de oameni, dumnezeieşte vorbindu-L, iar mintea lor nu cugeta nimic altceva decît priceperea. Atîta se ascuţea mintea lor întru pricepere, încît toate pildele Mîntuitorului nostru puse întru Sfinţitele Evanghelii le înţelegeau mai-nainte de tîlcuirea Lui. Căci, îndată după alcătuirea pildelor, Mîntuitorul îi întreba, zicînd: «Înţeles-aţi acestea toate? Iar ei au zis Lui: Aşa.» Deci «inima lor cugeta pricepere». Apoi, zice: «Deschide-voi în psaltire întrebarea mea», adică: După ce mi-am ascuţit înţelegerea întru priceperea mîntuitoarelor pilde, eu am înţeles judecata lor, iar celor ce, pentru pruncie, nu pot face acest lucru le voi deschide cele ascunse şi voi descoperi întrebările şi pildele. Şi voi face acestea prin «psaltirea» mea, adică prin organul meu cel trupesc (glasul), care - fiind organ al sufletului ce locuieşte în trup - se dă în loc de psaltire, spre a cînta laude lui Dumnezeu şi spre a înălţa fiecare simţire, mădular şi parte a trupului, mişcîndu-le cu ştiinţă.”
După ce le-a povestit pe acestea ca întru o înainte-cuvîntare, începe de-aici sfătuirea:
5 Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura pe mine.
Mă tem - zice - şi mă cutremur de ziua întru care Dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui. „Şi, cunoscînd acest lucru voi înşivă, puneţi înaintea ochilor voştri temerea aceasta. Căci dacă eu - cel ce am putut să zic: «Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele priceperi, pleca-voi spre pildă urechea mea» - dacă eu sînt înfricat şi cutremurat, pentru ce nu şi voi? Iar dacă cineva ar întreba: «Pentru ce să mă tem?», să audă că este o zi rea, pentru care se glăsuiesc şi se strigă nenumărate cuvinte întru scripturile prooroceşti.” Iar pricinuitoarea fricii mele este viaţa mea fără de lege, pentru care m-am abătut din calea cea dreaptă. Că unii au numit „călcîi” calea vieţii, iar eu socotesc că însemnează înşelăciunea, din metafora alergătorilor - după cum mai-nainte am zis - care îi surpă cu călcîiul pe împotrivă-nevoitori şi întrecători, punîndu-le piedică. Aceasta ne-a învăţat şi Isav, tînguindu-se: „După dreptate s-a numit numele tău «Iacov», că mi-ai pus piedică şi m-ai înşelat a doua oară, mi-ai luat şi întîietatea naşterii, şi acum - binecuvîntarea mea.” Iar „zi rea” a numit-o pe cea a Judecăţii, după obiceiul nostru, că mulţi numesc „zi rea” pe aceea întru care se întîmplă a cădea în primejdii de scîrbă. „Deci după cuviinţă se numeşte aşa, căci este mustrătoare a răutăţii fiecăruia şi aduce pedepsele asupra celor necredincioşi, prin urgia ce rămîne peste ei. Pentru aceasta mă înfricoşez şi eu, cel ce grăiesc, căci «fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura» întru ziua aceea rea. Iar «fărădelege a călcîiului» s-a zis că este abaterea căii pe care o străbatem în viaţa aceasta de acum, «abatere» însemnînd «înşelăciune».” Aşa numeşte ziua Judecăţii şi dumnezeiescul Apostol, zicînd: „După învîrtoşarea ta şi după nepocăinţa inimii îţi învistiereşti ţie urgie în ziua urgiei, şi a descoperirii şi a dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.”

[patinina34]

6 Cei ce nădăjduiesc spre puterea lor întru mulţimea bogăţiei lor se fălesc.
Eu - zice - mă tem şi mă cutremur de ziua aşteptată, iar voi, cei ce sînteţi îndestulaţi de bogăţie, nu aveţi nici o grijă de aceea şi - mult fălindu-vă cu trufia bogăţiei - vă bizuiţi la cele ce curg ca la nişte statornice.
7 Fratele nu izbăveşte, au izbăvi-va omul? Nu va da lui Dumnezeu îmblînzire pentru sine şi preţul răscumpărării sufletului său.
Şi se cădea să ştiţi voi că nici fapta bună şi buna-credinţă a strămoşilor, nici a fraţilor, nu-i foloseşte pe cei goi de acestea, şi nici că este cu putinţă, după ducerea de aici, să dobîndiţi mîntuirea cu bani. Căci bogăţia bărbatului este izbăvire şi răscumpărare a lui doar în viaţa de acum, după cum zice înţeleptul. Aducînd sfătuirea aceasta celor ce folosesc rău bogăţia, mută cuvîntul către lucrătorii faptei bune, şi zice:
8 Şi s-a ostenit în veac
9 şi va fi viu întru sfîrşit, nu va vedea stricăciune,
10 cînd va vedea pe cei înţelepţi murind.
Că cel ce a răbdat sudorile pentru buna-credinţă şi pentru dreptate şi a primit asupră-şi ostenelile pentru veşnicele bunătăţi are rod al ostenelilor viaţa nepieritoare şi nu se va împărtăşi cu cei înţelepţi ai lumii - pe care cuvîntul apostolesc îi numeşte „nebuni” - de veşnica stricăciune şi de munca de-a pururea.
Împreună nebunul şi cel fără de minte vor pieri
Că aceştia – zice - care se numesc „înţelepţi”, neaflînd nici un folos din înţelepciune, vor pătimi aceeaşi pieire împreună cu cei neînvăţaţi. Că aşa a tălmăcit Simmah: „Împreună vor pieri cel fără de minte şi cel neînvăţat.” Şi numeşte „fără de minte” pe cel ce se zice înţelept, dar nu voieşte a pricepe cum se cuvine; şi „neînvăţat” - pe cel ce este nedeprins întru înţelepciune, dar trăieşte întru răutate.
şi vor lăsa străinilor bogăţia lor.
11 Şi mormînturile lor sînt casele lor în veac, locaşuri ale lor în neam şi în neam.
Şi, lipsindu-se nu numai de înţelepciune, ci şi de stăpînire şi de toată bogăţia, vor primi sfîrşitul vieţii, trimiţîndu-se din casele cele strălucite la mormînturi şi fiind siliţi a locui în veac întru acestea.
Numitu-şi-au numele lor pe pămînturi.
Din numele lor - zice - s-au numit avuţiile lor: a cutăruia este casa, şi a cutăruia este ţarina şi al cutăruia este robul. Dar, schimbîndu-se stăpînii, odată cu stăpînirea se schimbă şi numirea. Şi prin toate cuvîntul ne învaţă să nu nădăjduim la acestea de faţă, ci să purtăm grija de cele ce or să fie.
12 Şi omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor.
Pricina acestei nebunii - zice - este că noi nu voim să pricepem a noastră cinste şi vrednicie, dată nouă de la Dumnezeu, ci am îmbrăţişat viaţa dobitocească şi fierească[COLOR=#800080][1][/COLOR].
13 Această cale a lor sminteală este lor,
Şi au căzut întru această necuvîntare, căci prea-rău au avut năravul dintru început şi s-au abătut spre faptele cele rele - căci „cale” a numit faptele.
şi după aceasta în gurile lor bine vor voi.
După ducerea de aici se vor căi, dar fără nici un folos dintru aceasta.
14 Ca nişte oi în iad s-au pus, moartea îi va paşte pe dînşii.
Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „S-au rînduit pe sine ca nişte oi ale iadului, moartea îi va paşte pe dînşii.” Că ei mai-nainte şi-au pricinuit loru-şi muncile şi au ales mai mult moartea decît viaţa.
Şi-i vor stăpîni pe ei cei drepţi dimineaţa, şi ajutorul lor se va învechi în iad. Din slava lor s-au scos.
Iar cei ce au fost nedreptăţiţi şi defăimaţi de dînşii vor avea stăpînire asupra lor, nu după multă vreme, că se vor da morţii, lipsiţi de toată buna-norocire de mai-nainte. Şi împreună-glăsuieşte cu acestea şi pilda Domnului, care îl arată pe Lazăr în sînurile lui Avraam, iar pe trufaşul acela bogat - muncindu-se amar şi făcîndu-se rugător al săracului. Aşa, după ce a povestit sfîrşitul acelora, aduce rugăciune lui Dumnezeu şi cere să nu pătimească aceeaşi săvîrşire. Şi zice aşa:
15 Însă Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului, cînd mă va apuca.
Apoi, aduce învăţătură şi sfătuire celor ce vieţuiesc cu sărăcie şi se necăjesc pentru trufia bogaţilor:
16 Nu te teme cînd se va îmbogăţi omul sau cînd se va înmulţi slava casei lui!
17 Căci, cînd va muri el, nu va lua toate, nici se va pogorî cu dînsul slava lui.
Să nu socoteşti ceva mare - zice – buna-norocire de faţă, că bogăţia cea vestită nu e statornică, şi cei ce pentru aceasta ridică sprîncenele şi umflă bucile obrazului se vor da la moarte puţin mai pe urmă, după ce le vor lăsa pe toate.
18 Că sufletul lui în viaţa lui se va blagoslovi.
Zice: Cît e viu, oarecari îl fericesc pe cel îndestulat de bogăţie, dar după ce moare îl numesc de trei ori ticălos.
Mărturisi-se-va ţie, cînd vei face bine lui.
Simmah a zis mai luminat acest stih: „Lăuda-te-vor pe tine dacă le vei face bine.” Că aceasta e adevărata laudă, ca - nu numai trăind, ci şi după ce s-a săvîrşit - să fie de-a pururea pomenit şi mult-vestit. Şi vrednic de asemenea laude este cel ce şi-a iconomisit bogăţia spre al său folos, căci facerea de bine aleargă înapoi către însuşi făcătorul de bine.
19 Intra-va pînă la neamul părinţilor săi, pînă în veac nu va vedea lumină.
În loc de „intra-va”, cei trei au tălmăcit: „vei intra”. Şi zice: Vei vedea pe acesta de care am zis: „nu te teme cînd se va îmbogăţi omul” că va suferi aceeaşi moarte cu părinţii lui şi se va lipsi nu numai de lumina de acum, ci şi de cea veşnică.
20 Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor.
Iar pricina acestora este viaţa dobitocească, pe care au ales-o cei mai mulţi din oameni, după ce au lepădat cinstea dată de Dumnezeu. Căci, zicîndu-se şi numindu-se cuvîntători, au iubit necuvîntarea şi dobitocia.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]de fiară

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 49


Psalmul lui Asaf.

Acesta este dascăl al altei cete de cîntăreţi, după cum ne învaţă Istoria Paralipomenilor. Căci, de la al 41-lea încoace, Psalmii s-au încredinţat spre cîntare fiilor lui Core, care erau verhovnici ai altei cete. Ei au încă şi alţi Psalmi cu deasupra-scrierea lor, pe care - dacă va da Dumnezeu - îi vom tîlcui. Iar Psalmul de faţă este împreună-glăsuitor cu cel rînduit înaintea lui, căci şi el mai-nainte vesteşte Judecata ce va să fie şi arătarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru. Mai-nainte vesteşte încă şi Aşezămîntul cel Nou, arătînd slujba Legii Vechi neplăcută lui Dumnezeu.
Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, a grăit şi a chemat pămîntul, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri.
Şi Psalmul dinainte de acesta a chemat toţi oamenii spre învăţătură, la fel şi acesta - toate marginile lumii, pentru că „de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri” acest lucru arată. Iar pe acest „Dumnezeul dumnezeilor”, cei trei l-au tălmăcit altfel: „Dumnezeul cel tare, grăind, a chemat pămîntul.” Iar Cei 70 numesc „dumnezei” pe cei ce au luat sorţi să stăpînească şi li s-a încredinţat să judece, lucru ce este osebit numai lui Dumnezeu. Aceasta ne învaţă Psalmul al 81-lea (deasupra-scris tot lui Asaf), care - după ce a zis: „Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei şi în mijloc pe dumnezei va judeca” - a adăugat: „Pînă cînd judecaţi nedreptate şi luaţi înainte feţele păcătoşilor? Judecaţi sărmanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi!” Iar acest lucru este osebit preoţilor şi celorlalţi cărora li s-a încredinţat judecata. Aşa porunceşte şi Legea: „Pe dumnezei nu-i vei grăi de rău şi pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei vorbi de rău!” Iar cei ce s-au făcut după dumnezeiescul chip şi au păzit icoana nestricată ar fi putut să se numească chiar „dumnezei" (după dar). Iar Dumnezeul acestora va aduna la judecată toată lumea.
2 Din Sion este buna cuviinţă a frumuseţii Lui.
Acesta, Cel ce Şi-a arătat în Sion a Sa bună-cuviinţă şi frumuseţe şi a primit Patimile mîntuitoare, este numit în Psalmii tîlcuiţi de noi mai-nainte „Cel frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor”.
3 Dumnezeu va veni arătat, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea.
Să nu socotiţi că a doua venire a Lui se va face după cum a fost cea dintîi. Fiindcă atunci a acoperit marea Sa cuviinţă[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu prostimea[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi cu sărăcia, iar acum va arăta tuturor stăpînirea şi Împărăţia vădit, nemaiavînd îndelungă-răbdare, ci judecînd cu dreptate - că aceasta a zis „nu va tăcea”.
Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui - vifor foarte.
Pe acestea le-a văzut Fericitul Daniil: „Rîu de foc - zice - trăgea pe dinaintea Lui, scaunul Lui - pară de foc, roţile lui - foc arzînd.”
4 Chema-va cerul de sus şi pămîntul, ca să aleagă norodul Său.
Şi cînd a făcut punerea de lege Dumnezeu i-a poruncit Fericitului Moisi să adune norodul şi să pună martori cerul şi pămîntul, şi pe acestea le-a făcut început al cîntării, zicînd: „Ia aminte, cerule, şi voi grăi, şi să audă pămîntul graiurile gurii Mele!” Dar nu le cheamă pe acestea spre mărturie ca pe nişte însufleţite, ci ca pe nişte cuprinzătoare ale celorlalte făpturi, spre înfricoşarea celor ce aud. Aşa le-a pus Fericitul Avraam spre mărturie pe cele şapte miale şi a zis: „Al meu este puţul.”[COLOR=#800080][3][/COLOR]Aşa au numit Iacov şi Laban acel deal: „deal al mărturiei”.[COLOR=#800080][4][/COLOR]
5 Adunaţi-I Lui pe cuvioşii Lui, pe cei ce aşează Aşezămîntul de lege al Lui pentru jertfe.
6 Şi vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dumnezeu Judecător este.
Prin cele zise şi prin cele de aici înainte, arată întîi Înfricoşata Lui Judecată, şi apoi ne învaţă că nimic din jertfele Legii ce se aduceau nu este plăcut şi primit lui Dumnezeu. Iar „cuvioşi” numeşte pe Moisi, pe Aaron, pe Eleazar[COLOR=#800080][5][/COLOR], pe Finees[COLOR=#800080][6][/COLOR] şi pe toţi cei după dînşii care au preoţit după Lege. Şi porunceşte să fie adunaţi ei, nu ca să-i pedepsească pentru că ar fi cugetat împotrivnice - că a Lui este Legea şi aceştia se plecau ei şi aduceau jertfele - ci ca să-Şi arate scopul Său şi, oprind învăţătura ce se potrivea pruncilor, să aducă legile cele desăvîrşite.[COLOR=#800080][7][/COLOR] Şi zice: Făcîndu-se acestea, se vor minuna cerurile de dreptatea hotărîrii. Iar prin „ceruri” a însemnat Puterile cereşti.
7 Ascultă, norodul Meu, şi voi grăi ţie,
Şi, arătînd către care norod vorbeşte, a adăugat:
Israile, şi voi mărturisi ţie:
Apoi, arată a Sa stăpînire:
Dumnezeu, Dumnezeul tău sînt Eu!
Zice: Eu sînt Cel ce te-am slobozit din robia egiptenească, Cel ce ţi-am dăruit calea prin mare, Cel ce te-am hrănit în pustie şi Cel ce ţi-am dat Legea. Văzînd acum deosebirea Noului Aşezămînt, să nu socoteşti că e alt legiuitor.
8 Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sînt pururea.
Nu îţi voi cere socoteală - zice - pentru lenevirea despre jertfe, că pe acestea Mi le aduci totdeauna, ci îţi poruncesc să nu hotărăşti întru acestea dreptatea Mea.
9 Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi.
10 Că ale Mele sînt toate fiarele ţarinii, dobitoacele în munţi şi boii.