Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 26

Mai înainte de a se unge, Psalmul lui David.

Această deasupra-scriere nu am aflat-o întru izvodul ce se numeşte Al şaselea[COLOR=#800080][1][/COLOR]din Exapla, fără numai întru unele din izvoade. De aici dar, oarecari au luat pricină să scoată ca neadevărate toate deasupra-scrierile şi să le lepede, că - zic ei - cum ar fi fost cu putinţă să scrie David Psalmi prooroceşti, fiind încă neuns, şi neprimind darul Duhului, şi dealtfel fiind el tînăr atunci - oile păscînd, nu îndreptînd împărăţia - şi nefiind gonit de nici unii din vrăjmaşi? Se cădea să ştie ei că Istoria Împăraţilor spune că David s-a uns de două ori, iar mai vîrtos de trei ori: întîi în Vitleem - de Samuil Proorocul; a doua oară în Hevron - de seminţia Iudei, după uciderea lui Saul; iar a treia oară - de toate seminţiile, după săvîrşirea lui Memfivoste. Şi pentru a doua ungere zice aşa: „Şi a întrebat David pe Domnul, zicînd: Mă voi sui întru una din cetăţile Iudei? Şi a zis Domnul către dînsul: Suie-te! Şi a zis David: Unde mă voi sui? Şi a zis: În Hevron.” Apoi, povestind în ce chip s-a suit, scriitorul de istorie a adăugat: „Şi au venit oamenii Iudei şi au uns acolo pe David, ca să împărăţească peste casa Iudei.” Iar pentru a treia, iarăşi aşa: „Şi au venit toate seminţiile lui Israil către David în Hevron.” Şi, după puţin: „Şi le-a aşezat lor Împăratul David aşezămînt în Hevron înaintea Domnului, şi au uns pe David împărat peste tot Israilul.”
Drept aceea, este arătat că a zis Psalmul de faţă mai-nainte de a primi a doua hirotonie şi a se da la arătare iconomia lucrurilor. Deci, fiind gonit de Saul, a rostit cuvintele acestea cînd a intrat către Avimeleh preotul şi - rugîndu-se în Cortul lui Dumnezeu şi luînd blagoslovenia pîinilor - a scăpat din mîinile celor ce îi dădeau război. Şi zice aceasta şi în Psalmul de faţă: „M-a ascuns pe mine în Cortul Lui în ziua răutăţilor mele.” Tot atunci, Doeg Idumeul, păscînd acolo asinii împărăteşti, a vestit lui Saul fuga lui David. Pentru aceea zice în Psalm: „S-au sculat asupra mea martori nedrepţi.” Tîlcuirea de-a rîndul ne va învăţa acestea încă mai descoperit.
Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa
De Tine - zice - luminîndu-mă şi strălucindu-mă cu lumina Ta de gînd, îi defăimez pe toţi neprietenii deodată.
2 cînd se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănînce cărnurile mele? Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
Zice: Nu am greşit nădăjduindu-mă la ajutor de la Tine, pentru că - ajungîndu-mă cei ce mă goneau ca nişte fiare şi se ispiteau a mă face jertfă mîncată crudă - pe mine nu m-au vătămat cu nimic, iar ei au pătimit pierzarea cea de tot. Istoria ne învaţă că acest lucru s-a întîmplat de multe ori, pentru că, fiind vînat de Saul, David a scăpat din mreji, iar mai vîrtos, de ar fi voit, l-ar fi şi ucis pe cel ce îl gonea. Dar el şi-a arătat a sa filosofie, iar acela şi-a luat pedeapsa pentru răutate la cei de altă seminţie. Deci cele zise sînt mai-nainte grăire a celor ce or să fie.
3 De s-ar rîndui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar scula asupra mea război, întru aceasta eu nădăjduiesc.
Luînd - zice - atîta cercare a ajutorului Tău, eu îndrăznesc asupra celor grele, într-armîndu-mă cu nădejdea, măcar de se vor ispiti vrăjmaşii să năpădească asupra mea de două şi de trei ori pe atîţia.
4 Una am cerut de la Domnul, aceasta voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea sfîntă a Lui.
5 Că m-a ascuns în Cortul Său în ziua răutăţilor mele, acoperitu-m-a întru ascunsul Cortului Său, pe piatră m-a înălţat.
Zice: Dobîndind atîta facere de bine, eu nu caut de la Făcătorul meu de bine bogăţii şi stăpînire, nici împărăţie şi slavă, ci să stăruiesc totdeauna la dumnezeiasca Biserică, şi să văd ca într-o oglindă dumnezeiasca frumuseţe de acolo şi să cercetez toate cele făcute după Lege. De acolo am acum cercare a folosului, de acolo secerînd mîntuirea şi scăpînd din mîinile celui ce mă gonea. Pe acestea le-a cerut marele David, şi le-a luat de la marele dăruitor Dumnezeu. Că el a întors dumnezeiescul Chivot, şi a făcut alt Cort, mai minunat, şi a alcătuit cetele de multe feluri ale cîntăreţilor, fapte pe care va putea să le înveţe cineva mai cu de-amănuntul din Cartea Paralipomenilor. Iar aceasta ce zice: „Una am cerut de la Domnul”, însemnează cum că „un dar am cerut”, că aşa se cuvine să înţelegem.
6 Şi acum, iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei. Înconjurat-am şi am jertfit în Cortul Lui jertfă de laudă.
Aici timpul s-a schimbat. Aceasta ne-a învăţat şi Achila, că, în loc de: „a înălţat capul meu”, a pus: „se va înălţa capul meu”. Deci însemnează că va împărăţi, şi va birui pe vrăjmaşi şi îi va înconjura pe dînşii cel ce acum de dînşii este înconjurat. Şi nu Îi va aduce lui Dumnezeu jertfele Legii în Cort, ci - prin cei ce au crezut în Dumnezeu - îi va aduce jertfa de laudă întru toate bisericile din lume, noaptea şi în toate zilele. Unele din pre-scrieri (adică izvoade) au: „jertfă de laudă şi de strigare”. Au însă aceeaşi minte[COLOR=#800080][2][/COLOR] şi înţelegere, căci „strigare” este glas de război, făcut de cei mai îndrăzneţi asupra celor ce se tem. Într-acest chip este şi cîntarea de laudă, că glasul e al celor ce sînt cu inimă bună, şi se veselesc şi Îl laudă pe Dumnezeu, că zice: „De este cineva între voi cu inimă bună, să cînte.”
Cînta-voi şi voi lăuda pe Domnul.
Şi de aici este arătat că s-a schimbat timpul, fiindcă se făgăduieşte să cînte şi să aducă laudă.
7 Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat! Miluieşte-mă şi mă auzi pe mine!
Milă cere, dar nu nedreaptă, ci foarte cu dreptate.
8 Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta.
Zice: N-am rostit cuvinte golite de adevăr, ci - mintea împreună-mărturisind cuvintelor - am pus lucrul deasupra lor.
Căutatu-Te-a pe Tine faţa mea,
Şi nu vor ajunge cele făcute pînă acum, ci voi lucra acestea şi în vremea de-aici înainte:
faţa Ta, Doamne, voi căuta.
Deci să nu mă lepezi pe mine, cel ce Te doresc, nici să mă lipseşti de ceea ce doresc:
9Să nu-Ţi întorci faţa Ta de către mine şi să nu Te abaţi întru mînie de la robul Tău!
Aceasta a pus-o din metafora celor ce se mînie, şi se întorc de către cei ce se apropie la dînşii şi se ispitesc a se abate către altă cale.
Ajutorul meu fii, să nu mă dai pe mine corbilor şi să nu mă părăseşti, Dumnezeule, Mîntuitorul meu!
Pe acest „să nu mă dai pe mine corbilor”, ceilalţi tălmăcitori l-au zis: „Să nu mă lepezi pe mine.” Cei 70 au făcut numele acesta dintru învăţătura dinafară, pentru că „Du-te la corbi!” era ocară la cei vechi, făcută din oarecare basm.
10 Că tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Domnul m-a luat.
Că, fiind gonit de Saul, am fost silit a petrece departe de cei ce m-au născut. Destul însă îmi eşti Tu mie în locul tuturor - o Stăpîne!
11 Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta, şi mă povăţuieşte în cărare dreaptă,
În loc de „lege pune-mi mie”, Achila şi Teodotion au zis: „luminează-mă”, iar Simmah: „arată-mi calea Ta”. Zice: Fiindcă sînt silit a petrece departe de cei de o seminţie cu mine, fă-Te mie Însuţi legiuitor şi povăţuitor, arătîndu-mi cărarea care duce către Tine.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În Exapla, Psalmii aveau două tălmăciri suplimentare, numite A cincea (Quinta) şi A şasea (Sexta), subînţeles „uersio”- traducere.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]cuget

[patinina34]

pentru vrăjmaşii mei.
12 Să nu mă dai pe mine în mîna celor ce mă necăjesc,
Graiurile acestea sînt naşteri ale cugetului smerit, că zice: Eu sînt nevrednic de mîntuire, dar sînt gonit fără dreptate, cu nimic nedreptăţindu-i pe cei ce acum îmi dau război. Deci să nu dai celor ce nedreptăţesc pe cel nedreptăţit.
că s-au sculat asupra mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sie-şi.
Achila a zis mai luminat acest cuvinţel: „Împotrivă mi-au stătut mie martori mincinoşi, şi nedreptatea s-a arătat foarte.” Pentru că ei - zice - au adus clevetiri asupra mea; iar eu, pentru ajutorul Tău, n-am primit de aici nici o vătămare, şi săgeţile trimise de cei nedrepţi s-au întors împotriva lor. Şi aceasta s-a luat din vorba de obşte pentru cei ce ne bîntuiesc, dar nu ne vatămă: Pe sine s-a vătămat, nu pe mine. Aşa a zis şi Fericitul David: „A minţit nedreptatea ei-şi.”
13 Iar eu cred că voi vedea bunătăţile Domnului în pămîntul celor vii.
Că nu numai în viaţa aceasta de acum mă voi înălţa deasupra vrăjmaşilor, ci voi fi şi întru desfătarea bunătăţilor ce se aşteaptă. Iar „pămînt al celor vii” numeşte viaţa viitoare, ca ceea ce este despărţită de moarte, şi de stricăciune şi slobodă de scîrbă. Apoi, aduce sfătuire tuturor oamenilor:
14 Aşteaptă pe Domnul,
Şi cum va fi cu putinţă acest lucru?
îmbărbătează-te, şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul!
Zice: Într-armîndu-se cu bărbăţia şi biruind prin aceasta pătimirile ce năpădesc asupră-i, mintea se întăreşte, şi biruieşte şi aşteaptă dumnezeieştile făgăduinţe, a cărora moştenitoare se face laolaltă cu trupul împreună-lucrător.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 27

Psalmul lui David.

„David zice Psalmul acesta de către faţa celor ce au crezut întru Hristos, chemînd spre ajutor prin rugăciune pe Hristos. Împreună are încă şi blestem al mîndriei Iudeilor şi rugăciune de a se depărta şi a se despărţi de mîna acelora, iar mai vîrtos şi de partea lor.”
Către Tine, Doamne, voi striga, Dumnezeul meu, să nu taci către mine! Ca nu cîndva să taci către mine, şi să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă.
S-a zis Psalmul acesta de David cînd era gonit de Saul şi se vrăjmăşea de cei ce păreau că-i sînt prieteni, dar îl vesteau şi se ispiteau a-l face arătat lui Saul. Unul ca acesta era Doeg Idumeul, alţii erau Zifeii[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi alţii afară de aceştia mulţi. Şi acest Psalm, ca şi cei mai dinainte, se potriveşte la tot cel ce cade întru primejdii, că îi este aceluia cu putinţă să rabde, asemenea Fericitului David, şi să se roage lui Dumnezeu şi să dobîndească de acolo purtarea de grijă.
Iar pe acest „voi striga”, nu l-a pus în loc de „glas”, ci în loc de „rugăciune osîrduitoare”. „Să nu taci către mine” s-a luat din metafora celor ce sînt rugaţi de oarecari, şi nimic nu voiesc a le răspunde. Şi zice: Dacă vei tăcea către mine şi dacă mă vei goli de ajutorul Tău, îndată voi fi dat la moarte - că pe aceasta a numit-o „groapă”, fiindcă mormîntul se sapă asemenea gropii.
2 Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele, cînd mă rog către Tine, cînd ridic mîinile mele către Biserica cea sfîntă a Ta!
Nu se zidise Biserica încă, ci „Biserică” numeşte Cortul, întru care se ruga fiind departe cu trupul şi trimiţîndu-şi acolo mintea. Aşa şi Fericitul Daniil: rugîndu-se în Babilon, el deschidea ferestrele casei, care erau întoarse către Ierusalim, nu pentru că ar fi crezut că acolo Se scrie împrejur şi Se cuprinde Dumnezeu, ci învăţîndu-se că acolo s-a făcut dumnezeiasca arătare.
3 Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoşi şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi, cu cei ce grăiesc pace către vecinul lor, iar cele rele - în inimile lor.
Fericitul David se roagă a nu avea nici o împărtăşire cu făţarnicii. Urîţi şi greţoşi zice că sînt cei ce unele grăiesc, şi altele se sfătuiesc. Pentru care le doreşte să culeagă rodul răutăţii potrivit meşteşugirilor lor, că zice:
4 Dă-le lor, Doamne, după lucrurile lor şi după răutatea meşteşugirilor lor! Şi după lucrurile mîinilor lor dă-le lor, răsplăteşte-le răsplătirea lor!
Dar să nu socotească nimeni că dreptul blestemă pe vrăjmaşi. Cele zise nu sînt de blestem, ci de dreaptă hotărîre, că zice: „Răsplăteşte-le lor răsplătirea lor”, adică: Să cadă întru ale lor vrăjmăşii şi bîntuieli, pe care le cos unii asupra altora. Aceasta o zice şi întru al şaptelea Psalm: „Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, şi pe creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.” Apoi, ne învaţă pricina pedepsei:
5 Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi lucrurile mîinilor Lui.
Iar pe acestea le-au făcut – zice - nevoind a învăţa nici cuvînt, nici lucru dumnezeiesc. Pentru aceea:
Surpa-vei pe dînşii, şi nu-i vei zidi pe ei.
La zidirile rele este folositoare surparea. Şi de aici este arătat că a zis cu proorocie cele de mai-nainte, nu blestemîndu-i pe dînşii, ci mai-nainte vestindu-le cele ce aveau să fie, căci nu a zis: „surpă-i”, ci: „Surpa-vei, şi nu îi vei zidi.” Apoi, dobîndind iar dumnezeiasca descoperire şi văzînd de departe ajutorul ce avea să fie, a pornit limba spre cîntare de laudă:
6 Bine este cuvîntat Domnul, că a auzit glasul cererii mele.
7 Domnul este ajutorul meu şi sprijinitorul meu.
Şi, arătînd pricina ajutorului celui grabnic, a adăugat:
Că spre Domnul a nădăjduit inima mea, şi m-am ajutorat şi a înflorit trupul meu.
Nădejdea către Dînsul s-a făcut mie pricinuitoare de această purtare de grijă, izbăvindu-mă de reaua pătimire a fugii. Şi am înfrunzit şi am luat sănătatea pricinuită de inima bună.
Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui.
În loc de: Nu de silă, ci de bună voie Îi voi face Lui lauda. Aşa zice şi aiurea: „De bună voie voi jertfi Ţie.” Şi iarăşi: „Cele de bună voie ale gurii mele bine le voieşte Domnul”.
8 Domnul este întărire norodului Său şi sprijinitor mîntuirilor unsului Său este.
Şi Îl cînt pe El ca pe un Stăpîn bun, Care şi împăratului, şi norodului cu iubire de cinste îi dă tărie, putere şi mîntuire. Că „uns” pe sine se numeşte, ca pe un împărat, acest nume (adică „uns”) fiind de obşte şi Împăraţilor, şi Proorocilor şi Preoţilor.
9 Mîntuieşte norodul Tău, şi blagosloveşte moştenirea Ta, şi-i paşte pe dînşii şi-i ridică pe dînşii pînă în veac.
Deci - zice - împărtăşeşte norodul Tău de această blagoslovenie şi mîntuire, îndreptîndu-l, şi păscîndu-l şi arătîndu-l mai înalt decît vrăjmaşii. Şi îi este cuvenită împăratului rugăciunea pentru norod. Vrednic de laudă este încă şi acest lucru al marelui David, că aducea lui Dumnezeu rugăciune pentru dînşii, fiind gonit de norod, care bătea război asupra lui împreună cu Saul. Că mai-nainte vedea schimbarea lor şi nu căuta la nedreptatea ce îi făceau, ci la supunerea ce va să fie.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]locuitorii ţinutului Zif

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 28


Psalmul lui David, pentru scoaterea Cortului.

Nici această deasupra-scriere nu am aflat-o în cartea izvodului ce se numeşte Al şaselea din Exapla, fără numai întru oarecari pre-scrieri, adică izvoade. Pornindu-se de aici, unii din scriitori au socotit că Fericitul David a zis Psalmul acesta cînd a întors Chivotul. Dar graiurile Psalmului n-au nici o înţelegere ca aceasta, ci altele mai-nainte vesteşte el. Şi are încă îndoită proorocie: una care se potriveşte Împăratului Iezechia, iar alta Împăratului nostru al tuturor, Care - pierzînd înşelăciunea idolilor - a luminat lumea cu razele cunoştinţei de Dumnezeu. Voi zice în scurt proorocia pentru Iezechia, iar pe a noastră prin mai multe cuvinte, ca pe ceea ce ni se cuvine mai mult. Biruindu-i pe Asirieni şi bucurîndu-se de prea-slăvita biruinţă, minunatul Iezechia porunceşte norodului să răsplătească lui Dumnezeu cu jertfe, să-I aducă Lui cîntări şi slavoslovii şi să săvîrşească în curtea Lui cea sfîntă slujba legiuită. (Fiindcă Biserica era neumblată celor mulţi şi numai preoţilor le era îngăduită intrarea acolo). Apoi, ne învaţă pricina acestora, arătînd rana trimisă de Dumnezeu asupra Asirienilor, pomenind „glas” şi strigare. Şi numeşte cu închipuire mulţimea vrăjmaşilor: „mulţime de ape”, apoi: „cedri”, arătînd de aici înălţimea şi desimea lor. Şi zice că acestea s-au zdrobit, iar norodul cel iubit s-a asemuit cu „fiul inorogilor”, ca cel ce se închină cu adevărat lui Dumnezeu şi care prin Acesta a pierdut multe zeci de mii din vrăjmaşii ce veniseră asupră-i, şi ca pe nişte paie i-a rupt, şi i-a risipit şi a clătinat tabăra cea pustie de Dumnezeu. Locul ce se asemăna dumbrăvii, pentru desimea războinicilor, l-a golit de cei ce tăbărîseră acolo, iar pe noi, cei ce am primit frica cerbilor, ne-a făcut a rămîne şi a nu fugi. Deci pentru aceasta este cu cale a ne aduna împreună toţi în Biserică şi a aduce Lui răsplătirile laudelor. Apoi, slobozindu-ne de aceştia, va face să se ridice iarăşi zidirile stricate de vrăjmaşi şi să fie locuite. Căci pe toate le vom isprăvi cu lesnire, avîndu-L pe Împăratul cel veşnic, Care ne-a dat stăpînirea şi ne-a dăruit pacea.
Aşadar, tîlcuirea a arătat că Psalmul s-a zis pentru Fericitul Iezechia. Dar - de vreme ce Legea Veche este închipuire a Celei Noi - vino să arătăm asemănarea, alăturînd trupul lîngă umbră: acolo - împărat bine-credincios, aici - Hristos, dascălul bunei-credinţe; acolo - norod plecat şi supus aceluia, iar aici - norod mîntuit de Acesta; acolo - războiul şi pieirea Asirienilor, iar aici - ridicarea asupră a dracilor şi surparea lor.
Deci darul Duhului porunceşte Sfinţiţilor Apostoli să propovăduiască neamurilor mîntuirea şi să-i aducă lui Dumnezeu pe cei ce se vor pleca. Pentru că „fii ai lui Dumnezeu” îi cheamă pe Apostoli, care au fost ca nişte fraţi ai lui Hristos, căci zice: „Spuneţi fraţilor Mei că voi merge mai înainte de voi în Galileea”; iar „fii ai berbecilor” sînt credincioşii din neamuri, fiindcă au odrăslit cu adevărat din părinţi necuvîntători şi dobitoceşti.
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului pe fiii berbecilor!
2 Aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului slavă numelui Lui, închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui.
Zice: Voi, care v-aţi chemat „fii ai lui Dumnezeu” şi cărora vi s-a încredinţat dumnezeiasca propovăduire, treceţi şi duceţi-o pe aceasta pretutindeni, cu toată sîrguinţa, şi arătaţi-i cuvîntători pe cei hrăniţi şi crescuţi întru necuvîntare şi aduceţi-i lui Dumnezeu întîi pe aceştia. Apoi, prin ei, aduceţi cinstea şi lauda întru dumnezeieştile case, cinstindu-L pe Făcătorul de bine. Cuvîntul se aseamănă cu cele zise de Mîntuitorul către Sfinţiţii Apostoli: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe dînşii în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” Pentru că şi Psalmul acesta, după cele zise, îndată a pomenit sfinţitele ape:
3 Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat,
Cuvîntul mai-nainte vesteşte glasul pogorît din cer la rîul Iordanului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Şi i-a zis „tunet” fiindcă a alergat în toată lumea, prin Sfinţitele Evanghelii. Tot aşa, „fii ai tunetului” s-a numit perechea aceea a Apostolilor, pentru glasul mai presus de fire şi dumnezeiesc al cuvîntării de Dumnezeu.
Domnul - peste ape multe.
Că nu numai Iordanul a primit darul acela, ci Taina Botezului se săvîrşeşte în tot pămîntul şi marea, chemarea dumnezeiască sfinţind firea apelor. De aici, mai-nainte vesteşte puterea dăruită Apostolilor:
4 Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă.
Istoria Faptelor, împreună-glăsuitoare cu acestea, ne învaţă şi ea că Stăpînul Hristos, înălţîndu-Se, le-a poruncit Sfinţilor Săi Ucenici, zicînd: „Rămîneţi în cetatea aceasta pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere din înălţime.” Şi după zece zile, în praznicul Penticostiei, s-a făcut glas din cer, „ca de o suflare ce se poartă repede, şi a umplut casa unde erau ei şezînd, şi li s-a arătat între dînşii împărţindu-se limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei”. Iar „glas”, numeşte darul Duhului, care i-a umplut de vîrtute şi putere pe Apostoli şi i-a arătat slăviţi pe cei proşti[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Apoi, arată ce fel de lucruri s-au făcut cu puterea glasului acestuia:
5 Glasul Domnului, cel ce zdrobeşte cedri, şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului.
Prin cuvintele acestea însemnează surparea şi pierzarea idolilor. Că - de vreme ce capiştile idolilor erau înalte şi nici un rod nu le dădeau celor ce le cinsteau - le-a asemănat pe acestea cu cedrii Libanului, care sînt înalţi, dar nu au fire să aducă vreun rod de mîncare.

[patinina34]

6 Şi-i va zdrumica pe dînşii ca pe viţelul Libanului,
„Liban” numeşte de multe ori Ierusalimul, zicînd: „Deschide-ţi, Libane, uşile tale, şi să mănînce focul cedrii tăi!” Iar „viţel al Libanului” este cel făcut de dînşii în Horib, că zice: „Au făcut viţel în Horib şi s-au închinat celui scobit.” Iar puitorul de lege Moisi l-a zdrobit şi l-a zdrumicat pe acela. Deci zice: Asemenea aceluia îi va zdrumica şi îi va face deşerţi pe toţi idolii lumii.
şi cel iubit - ca fiul inorogilor.
Iar norodul ce a crezut, şi pentru aceasta se numeşte „iubit”, va fi nebiruit şi neînvins, fiindcă s-a izbăvit de înşelăciunea multei dumnezeiri şi cinsteşte o singură Dumnezeire.
7 Glasul Domnului, al Celui ce taie para focului.
Că Sfinţiţii Apostoli, primind darul Preasfîntului Duh în chipul focului, se luminau şi nu se ardeau. Încă şi întru viaţa ce va să fie, îndoita lucrare a focului, împărţindu-se, va lumina pe nevoitorii faptei bune, dar va arde pe îndrăgitorii răutăţii. Pentru aceasta, munca celor fără de lege se cheamă şi „foc”, dar şi „întuneric”, fiindcă lucrarea luminătoare nu se arată acolo.
8 Glasul Domnului, al Celui ce clatină pustia. Şi va clătina Domnul pustia Kaddisului.
Simmah nua zis: „al Celui ce clăteşte”, ci: „al Celui ce naşte”, iar Achila: „al Celui ce chinuieşte”. Şi Isaia mai-nainte grăieşte pentru pustia aceasta, zicînd: „Veseleşte-te, pustie însetată, veselească-se pustia şi ca şi crinul înflorească.” Iar „pustie” numeşte neamurile, fiindcă de demult se făcuseră pustii de Dumnezeu. Acestea a zis dumnezeiescul Isaia că „vor înflori”, iar Fericitul David că „se vor chinui şi vor naşte”. Una ca aceasta se află şi în altă parte la Isaia: „Veseleşte-te, stearpo, ceea ce nu naşti, rupe şi strigă, ceea ce nu chinuiai! Căci mai mulţi sînt fiii celei pustii, decît ai aceleia ce are bărbat.” Clătinînd Stăpînul pustia (şi clătirea însemnează arătarea lui Dumnezeu), o va face să nască mîntuirea, după proorocia care zice: „Pentru frica Ta, Doamne, în pîntece am luat, şi am chinuit şi am născut Duhul mîntuirii Tale, pe care L-ai făcut pe pămînt.” Pentru aceasta o şi numeşte pe dînsa „kaddis”, adică „sfîntă”, în evreieşte.
9 Glasul Domnului, al Celui ce naşte cerbii şi descoperă dumbrăvile.
Firea cerbilor este să nu bage în seamă fiarele tîrîtoare, şi Stăpînul a dat această stăpînire şi Preasfinţilor Apostoli, că zice: „Iată, am dat vouă stăpînire să călcaţi peste şerpi, şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului.” Întărindu-se prin cuvîntul acesta, ei i-au izgonit pe dracii amăgitori ai lumii şi au dat în vileag neputinţa idolilor. Aceasta a vestit mai-nainte proorocescul cuvînt: „Glasul Domnului, al Celui ce naşte cerbii şi va descoperi dumbrăvile”, arătînd lucrul cel prea-slăvit: prin cerbi a împuns mulţimea fiarelor celor de multe feluri, prin necărturari a vădit nerodirea filosofilor şi prin pescari a pierdut tirania diavolului. Iar „dumbrăvi” a numit capiştile idolilor, ca cele ce sînt cu totul neroditoare. Aşa sînt stejărişele, ori dumbrăvile, pe care prea-bunii lucrători ai pămîntului obişnuiesc a le tăia, golind şi curăţind pămîntul cuprins şi ţinut de dînsele, pe care răsădesc pomi roditori şi seamănă seminţele de mîncare. Aşa au făcut şi lucrătorii de pămînt ai lumii: smulgînd din rădăcină capiştile idolilor, au răsădit în locul lor dumnezeieştile biserici. Pentru aceasta:
În Biserica Lui, fiecare grăieşte mărire.
Deşteptîndu-se spre cîntare de laudă de această mare şi prea-slăvită lucrare a Lui.
10 Domnul potopul va locui şi va şedea Domnul Împărat în veac.
Că va zidi şi va înnoi lumea, ce s-a potopit în rîul fărădelegii. Pentru aceea zice şi Fericitul Pavel: „De este întru Hristos vreo zidire nouă…”, şi celelalte. Şi zice apoi: Făcînd acest lucru, nu va lăsa de aici înainte să ia loc păgînătatea, ci va împărăţi în veac.
11 Domnul tărie norodului Său va da, Domnul va blagoslovi pe norodul Său în pace.
Prin acestea, mai-nainte a vestit ridicările asupră ale necredincioşilor, biruinţa Mucenicilor purtărori de biruinţă şi pacea care se va da Bisericii. „Domnul tărie norodului Său va da” în vremea războiului „şi va blagoslovi pe norodul Său în pace”, după ce va risipi războiul cel lung.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Proşti” – aici: „simpli”, „smeriţi”.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 29

Psalmul cîntării înnoirii casei. Întru sfîrşit, lui David.

Nici Fericitul David n-a zidit dumnezeiasca Biserică, nici celui ce a zidit-o nu i se potrivesc graiurile Psalmului acesta. Deci „înnoire a casei” numeşte înnoirea firii omeneşti, pe care a săvîrşit-o Stăpînul Hristos, primind pentru noi moartea, şi moartea pierzînd-o şi dăruind nouă nădejdile învierii.
Psalmul acesta s-a zis şi pentru Fericitul Iezechia. Căci, după uciderea Asirienilor şi după izbăvirea de boală, a săvîrşit praznic prea-mare, mulţumindu-i lui Dumnezeu că le-a dăruit mîntuire şi a slobozit Sfînta Biserică de urgia vrăjmaşilor. Deci, fiindcă cele săvîrşite se asemănau praznicului înnoirii, după cuviinţă a primit şi deasupra-scrierea aceasta. Se cuvine a şti însă că Psalmul se potriveşte Iezechiei după închipuire, iar la toată firea oamenilor - după însuşi adevărul. Căci - precum acela a primit hotărîrea morţii (cum ne-a învăţat Istoria Paralipomenilor) şi a dobîndit viaţa prin dumnezeiescul dar - aşa şi strămoşul Adam - nădăjduind că va fi dumnezeu şi ridicîndu-se cu gîndul împotriva Celui ce l-a făcut - s-a dat morţii, dobîndind apoi învierea, prin dumnezeiasca iubire de oameni.
Înălţa-Te-voi, Doamne, că m-ai primit şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei asupra mea.
Că, luînd pîrga noastră, printr-însa Stăpînul a învrednicit de mîntuire toată firea şi n-a lăsat-o a se face bucurie vrăjmaşilor şi neprietenilor.
2 Doamne Dumnezeul meu, strigat-am către Tine, şi m-ai vindecat.
3 Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mîntuitu-m-ai de cei ce se pogoară în groapă.
Firea omenească o auzim povestind acestea. Dar, după înţelegerea cea proastă şi lesnicioasă, acel „strigat-am către Tine, şi m-ai vindecat” se potriveşte Iezechiei, iar firii omeneşti încă nu. Că ea n-a rugat pe Dumnezeu, nici n-a căutat slobozenia din stricăciune, ci, văzînd moartea, se tînguia şi se jeluia, neaşteptînd învierea. Deci, în loc de rugăciune, a pus lacrimile şi tînguirile pentru cei ce boleau şi se săvîrşeau, arătînd negrăita iubire de oameni a lui Dumnezeu, Căruia, deşi nechemat şi numai văzînd plîngerile, I s-a făcut milă şi a dezlegat moartea. Că şi aici a numit moartea „groapă”.
4 Cîntaţi Domnului, cei cuvioşi ai Lui, şi vă mărturisiţi pomenirii sfinţeniei Lui!
5 Că urgie este întru mînia Lui şi viaţă în voia Lui.
După cuviinţă le împarte celor cuvioşi lauda şi mărturisirea darului. Căci - de vreme ce darul învierii se dă tuturor oamenilor, dar nu toţi sînt vrednici de el - cu potrivire îi afieroseşte cîntărilor pe cei vrednici. Şi prea-bună foarte face cealaltă despărţire, căci urgia o alătură mîniei („urgie” numind pedepsirea), iar viaţa - voirii. Că Dumnezeu o voieşte mai vîrtos pe aceasta, nu pe cealaltă, pe care noi o tragem asupră-ne. Căci Dumnezeu - zice - n-a făcut moartea, nici nu Se veseleşte de pierzarea celor vii, ci pe toate le-a zidit spre fiinţă şi facerile lumii sînt mîntuitoare. Îl auzim încă şi pe Dînsul, grăind prin Iezechil Proorocul: „Au doară cu voire voi voi moartea păcătosului, pe cît să se întoarcă şi să trăiască?”
6 Seara se va sălăşlui plîngere, şi dimineaţa bucurie.
Aşa s-a întîmplat şi în vremea Iezechiei, şi în vremea mîntuirii de obşte. Căci Asirienii, îngrozindu-i şi pornind cetatea spre plîngere, noaptea au primit ei rana, şi aceia pe care i-au silit a lăcrima s-au umplut de inimă bună dimineaţa. Iar dumnezeiescul Isaia, aducîndu-i Iezechiei hotărîrea morţii seara, iarăşi a doua zi dimineaţa i-a adus vestirile vieţii. Tot aşa s-a făcut şi la mîntuirea de obşte: tînguindu-se Sfinţiţii Apostoli şi împreună cu dînşii cei ce crezuseră pentru Patima Domnului, dimineaţa au venit femeile aducînd veselia Învierii.
7 Iar eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac!
Aşa a nădăjduit şi Adam, petrecînd în Rai mai-nainte de înşelăciune, şi Iezechia, după ce a biruit pe Asirian. Cartea Paralipomenilor ne învaţă acest lucru arătat, zicînd că „s-a înălţat inima Împăratului Iezechia”.
8 Doamne, întru voia Ta ai dat frumuseţii mele putere. Şi Ţi-ai întors faţa Ta, şi m-am tulburat.
De asemenea, şi acestea se potrivesc atît Iezechiei, cît şi întregii firi omeneşti. Pentru că acela a dobîndit dumnezeiasca purtare de grijă pentru fapta bună şi i-a stăpînit pe Asirieni, iar apoi, golindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în boală şi a primit temerea sfîrşitului. Şi Adam era împodobit în Rai cu frumuseţea faptei bune şi era deasupra stricăciunii, dar, după ce s-a golit de dumnezeiasca Pronie pentru călcarea de poruncă, a pătimit furtuna vieţii. Simmah a pus acest cuvînt foarte arătat: „Doamne, întru bunăvoinţa Ta ai dat strămoşului meu stăpînire”, încît de aici se vede că pe acestea le grăieşte ipostasul firii omeneşti către Stăpînul Hristos, Care i-a dăruit ei darul cel mare al vieţii.
9 Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga. Ce folos este întru sîngele meu, cînd mă pogor eu întru stricăciune? Au doară se va mărturisi Ţie ţărîna, sau va vesti adevărul Tău?
Şi Fericitul Iezechia a rostit cuvintele acestea, după cum ne învaţă A patra istorie a Împăraţilor şi proorocia prea-dumnezeiescului Isaia. Încă şi firea omenească - nu toată, ci prin Sfinţi - a strigat către Dumnezeu, zicînd la fel: Drept este a Te lăuda pe Tine, Făcătorul, şi a răsplăti Ţie pentru darurile Tale cu cuvinte mulţumitoare şi bine-cunoscătoare. Acesta este lucrul osebit al celor vii, căci cum ar putea să cînte ale Tale faceri de bine cei ce se risipesc în ţărînă şi în praf şi au pierdut lucrarea trupească?
10 Auzit-a Domnul, şi m-a miluit, Domnul s-a făcut ajutorul meu.
11 Întors-ai plîngerea mea întru bucurie mie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
12 Ca să-Ţi cînte Ţie mărirea mea, nu mă voi umili.
Iezechia a adus lui Dumnezeu rugăciunea asupra Asirienilor îmbrăcîndu-se cu sac. Tot aşa, înainte de întruparea Mîntuitorului, firea omenească se îmbrăcase şi ea cu chip de plîngere. Iar cei fără de minte, jelindu-se pentru morţi şi şezînd pe sac, nu voiesc nici acum a auzi prooroceştile graiuri, care strigă prea-arătat: „Rupt-ai sacul meu, şi m-ai încins cu veselie şi întors-ai plîngerea mea întru bucurie mie.” Că - precum Iezechia, primind făgăduinţa celor cincisprezece ani, s-a umplut de multă veselie - drept este ca şi noi, primind nădejdea învierii, să nu plîngem pe cei ce s-au săvîrşit, ci să o aşteptăm pe aceea cu inimă bună. Iar pe acest „ca să-Ţi cînte Ţie mărirea mea, nu mă voi umili”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „ca să Te cînte pe Tine, mărirea mea nu va tăcea”, în loc de: Cei ce au dobîndit atît de mare mărire se cuvine să nu tacă, ci să Te cînte şi să Te laude pentru facerea de bine. Şi, pentru că umilinţa pricinuieşte tăcere, Cei Şaptezeci au pus „umilinţă” în loc de „tăcere”. Iezechia a dobîndit mărirea, atîtea zeci de mii primind pentru dînsul rana trimisă de Dumnezeu, şi încă şi soarele întorcîndu-se înapoi. Iar noi avem pricină de mai multă bună laudă, primind de la Dumnezeul tuturor atît de mare dragoste părintească: fiindcă „aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît L-a dat pe Fiul Său cel Unul Născut, ca tot cel ce crede întru Dînsul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
Doamne Dumnezeul meu, în veac mă voi mărturisi Ţie.
Că nu numai în viaţa de acum, ci şi după înviere Îţi voi aduce neîncetat laude, povestind darurile Tale cele mai presus de fire şi negrăite.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 30

Întru sfîrşit, Psalmul lui David, de uimire.

Această zicere, „uimire”, nu am aflat-o nici la Evreu[COLOR=#800080][1][/COLOR], nici la ceilalţi tălmăcitori, ci numai întru unele din pre-scrieri, adică izvoade. Iar mie mi se pare că însemnează cele pentru Urie, căci zice: „Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sînt de la faţa ochilor Tăi”, adică: După ce am păcătuit, am socotit că m-am lipsit de a Ta purtare de grijă.Se pare că Psalmul s-a zis de Fericitul David în vremea cînd se gonea de Avesalom. Iar tîlcuirea graiurilor ne învaţă acest lucru mai descoperit.
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac!
Zice: Păcatul m-a înfăşurat cu ruşine multă şi Te rog ca aceasta să nu rămînă multă vreme întru mine, pentru nădejdea ce o am spre Tine.
întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate!
Să nu cauţi - zice - la păcatul meu, ci la fărădelegea celor ce mă gonesc. Şi, folosind dreapta Ta hotărîre, să mă izbăveşti de primejdiile ce sînt puse asupră-mi.
2 Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate!
Auzind rugăciunea mea, dă-mi grabnic ajutorul!
Fii mie Dumnezeu scutitor şi casă de scăpare, ca să mă mîntuieşti!
3 Că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu,
Pe acestea le-a zis şi întru al şaptesprezecelea Psalm, arătînd felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu. Iar Achila şi Simmah au tălmăcit „întărirea mea” prin: „piatra mea”. Şi se pare că aici proorocescul cuvînt împreună-glăsuieşte cu cel evanghelicesc, arătînd pe omul cel înţelept ce şi-a zidit casa pe piatră, pe care, fiind întărită, nu a vătămat-o nici năvălirea şi izbirea vînturilor, nici a ploilor şi a rîurilor.
şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
Pe acest „mă vei hrăni”, Simmah l-a pus: „mă vei griji”. Şi zice: Mă vei învrednici de purtarea de grijă cea în multe feluri, pentru numele Tău spre care am nădăjduit. Şi prin toate graiurile care se tîlcuiesc învăţăm smerenia cugetului lui, că nu a cerut să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru a sa faptă bună, ci pentru numele lui Dumnezeu, pentru dreptatea lui Dumnezeu şi pentru nădejdea întru Dînsul.
4 Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care o au ascuns mie, că Tu eşti scutitorul meu, Doamne!
Prin acestea a arătat sfatul lui Ahitofel pornit asupra lui, după cum am zis mai-nainte.
5 În mîinile Tale voi pune duhul meu, izbăvitu-m-ai, Doamne Dumnezeul adevărului!
Căzînd de multe ori în primejdii, m-am slobozit de acestea prin ajutorul Tău, de aceea arunc al meu suflet spre a Ta purtare de grijă. Că „mîini” numeşte aici iarăşi purtarea de grijă.
6 Urît-ai pe toţi cei ce păzesc deşertăciunile în zadar,
Că aceia - zice - nu au nădăjduit întru Tine, ci au cugetat ale lor gînduri deşarte, şi Te-ai obişnuit a Te întoarce cu totul de la unii ca aceştia.
iar eu spre Domnul am nădăjduit.
7 Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta,
Fiind în primejdii, chem ajutorul Tău, şi - dobîndindu-l pentru iubirea Ta de oameni - socotesc pricina bunătăţilor:
că ai căutat spre smerenia mea, mîntuit-ai din nevoi sufletul meu.
8 Şi nu m-ai închis în mîinile vrăjmaşilor, pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
Şi nu am greşit avînd de-a pururea gîndurile acestea, că - de multe ori căzînd întru pîndirile şi bîntuielile vrăjmaşilor şi în lăuntrul laţurilor întinse mie împrejur - am scăpat de vînători. Că aceasta a zis-o „nu m-ai închis pe mine în mîinile vrăjmaşului”. Şi istoria ne învaţă că, fiind prins de Saul de multe ori şi încă şi închis în peşteră, a scăpat din mîinile aceluia. Iar altă dată s-a izbăvit de Gateeni, prefăcîndu-se nebun.
9 Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc, tulburatu-s-a întru mînie ochiul meu, sufletul meu şi pîntecele meu.
Simmah a zis acest cuvînt aşa: „Tulburatu-s-a pentru întărîtare ochiul meu.” Căci zice: Întărîtîndu-Te pe Tine cu păcatul, totdeauna sînt silit a lăcrima, şi sufletul meu este plin de furtună şi de gîlceavă. Iar „pîntece” a numit aici cămara gîndurilor, că gîndurile se tulbură, nu pîntecele.
10 Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei - întru suspinuri.
Toată viaţa mea - zice - mi-am cheltuit-o întru chinuri şi lacrimi.
Slăbit-a întru sărăcie vîrtutea mea şi oasele mele s-au tulburat.
Adică: Lipsa celor de nevoie a topit de tot trupul meu. Această lipsă o pomeneşte şi istoria, zicînd: „Şobi, fiul lui Nahaş Amoniteanul, şi Varzilai Galaaditeanul au adus lui David şi norodului ce se găsea cu dînsul grîu, orz şi făină, bob, linte şi altele oarecare, zicînd că a flămînzit norodul şi a slăbănogit, însetînd în pustie.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Versiune evreiască a Vechiului Testament, care nu a putut fi identificată de cercetătorii scrierilor Fericitului Teodorit.