Raspunsuri duhovnicesti +

[glykys]

Parintele Gh. Calciu despre ecumenism

- Încotro mergem?

- De multe ori am scris împotriva ecumenismului. Cred că am spus tot ce puteam eu spune despre această “erezie a secolului nostru”, cum o numesc monahii greci. I-am cunoscut pe mulţi din conducătorii Consiliului Ecumenic şi am văzut compromisul lor sufletesc în faţa politicului şi dorinţa lor nestăvilită de a compromite şi pe alţii, sau alte grupuri ortodoxe care îşi apără puritatea credinţei. Pe unde am fost, monahii se întreabă cu durere şi nelinişte: “Încotro mergem? Şi până unde? Va trebui să căutăm altă jurisdicţie? Va trebui să fugim în munţi şi în păduri, în sihăstrie, spre a ne mântui de ispita satanei? Vom fi oare vânaţi aşa cum îi vânau iconoclaştii pe apărătorii icoanelor?”…

Ceea ce vreau să subliniez aici nu e pericolul ecumenismului în sine – poate că lucrurile nu sunt chiar aşa de grave cum li se par monahilor – ci tulburarea pe care satana, slujindu-se de lupta ecumenică, o pune în sufletele monahilor, şi nu numai în inimile monahilor din România, ci din toată zona ortodoxă. Aşa se nasc neliniştile spaimei, aşa se naşte preocuparea salvării personale de primejdiile lumeşti în detrimentul duhovniciei şi începutul unor compromisuri care, odată pornite, nu se ştie unde se vor opri.

Ceea ce scriu aici, aş fi dorit să scriu direct ierarhilor. Cred însă că o astfel de scrisoare ar fi fost sortită direct uitării şi lipsei de interes şi prilej de mânie. Nu ne rămâne decât rugăciunea pentru paza mănăstirilor, pentru liniştea monahilor şi neprimejduirea vieţii ortodoxe în ţara noastră şi în lume.
Chipul este blând, dar intenţia perfidă

Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh proteic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taize… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…

Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută.

Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. (…) Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.
Adevărata faţă a ecumenismului

- Părinte, pot convieţui în pace şi armonie un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?

- Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. în nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depăşesc acordul dintre religii diferite.

- Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?

- Nu totdeauna… Noi ştim un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă (ni S-a revelat – n.n.) şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.

- Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

- Ecumenismul.

- …Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic, însă...

- Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credinţa ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca fraţii, să ne iubim unii pe alţii, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele ecumenice interzic această co-rugăciune cu toţi care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor şi promisiunilor din Occident, care toate sunt deşarte, înseamnă că noi încălcăm toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.

- În condiţiile actuale în care este mediatizată aşa de mult masoneria, vă rog să punctaţi câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acţiune anti-hristică!

- Masoneria e o organizaţie demonică, se închină lui Lucifer, are nişte secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizaţie de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu şi toate faptele sunt puse pentru înşelare. Aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu tot cel ce vorbeşte prompt în numele lui Dumnezeu, îl şi are în inimă, iar ei cel mai puţin. Pericolul cel mai mare e această globalizare şi ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unşii Satanei şi nu fiii lui Dumnezeu.

Dar noi, aşa mici şi fără puterea de a învăţa, să ne păstrăm credinţa şi să nu uităm că reprezentăm o linie de adevărată credinţă mântuitoare şi pe cât ne e cu putinţă, să ne împlinim datoriile faţă de neam şi de Biserică.
Despre un congres ecumenist

Am să vă spun o întâmplare chiar cu mine. Când eram arestat a fost un congres ecumenist în România. Şi la congresul acesta, care a durat vreo săptămână, cu plimbări prin diverse locuri, cu cheltuieli enorme, a fost un banchet final la Patriarhie. Ştiu aceasta chiar de la protestanţii din Elveţia, pentru că în momentul acela Lukas era preşedintele Consiliului Ecumenic. Şi elveţienii, care îl cunoşteau pe Lukas, i-au cerut: „Domnule Lukas, când te duci acolo în România şi ajungi la Patriarh [Iustin Moisescu, n.n.], întreabă-l ce este cu părintele Calciu, ce s-a întâmplat cu el? E vinovat, nu e vinovat? Că la noi, în Elveţia, nimeni nu este închis pentru credinţa lui sau pentru propovăduirea lui. De ce e în închisoare? A făcut crime, a omorât pe cineva, a dat foc clădirilor?”... Lukas, când s-a făcut banchetul, s-a gândit să-l întrebe pe Patriarh. Dar n-a avut curajul să-l întrebe de la început, pentru că… era mâncare bună care trebuia mâncată, era vin bun care trebuia băut. Abia la desert s-a gândit să întrebe pe patriarhul Iustin ce se întâmplă cu părintele Calciu.

[glykys]

Probabil Securitatea era de gardă şi atunci reprezentantul Departamentului Cultelor a intrat în vorbă şi a spus: „Vă explic eu, pentru că nu-l puteţi băga pe Prea Fericitul în aşa ceva. Vă explic eu… Părintele Calciu este un neofascist, i-a învăţat pe elevii lui doctrine neofasciste, i-a îndemnat la rebeliune, pentru că în Biserica noastră, ştiţi, este o ordine şi o ascultare. Părintele Calciu a rupt toate aceste îndatoriri ortodoxe, a fost împotriva ierarhiei, a vorbit împotriva Bisericii, a răspândit învăţături neonaziste!”. Cei care aţi citit cuvintele mele, ştiţi cât de neonaziste au fost… Dar asta i-a plăcut foarte mult lui Lukas, care n-a mai întrebat nimic. Şi s-a întors în ţară şi a spus celor din Elveţia: „Părintele Calciu este într-adevăr un răzvrătit. El a stricat relaţia dintre guvern şi Biserică, sau a vrut s-o strice, nu a ascultat de episcopii săi, de legile ţării, a călcat totul în picioare, aşa că dacă stă la închisoare, stă pe drept!”.

Mai târziu, după eliberare, am ajuns în Elveţia. Şi am vorbit acolo, la Zurich, iar între întrebările ce s-au primit era un bilet în care se spunea: „Noi, când a fost Lukas în România, i-am spus să întrebe pe ierarhi de dumneavoastră şi iată care a fost răspunsul lui…”. Le-am răspuns: „Domnilor, eu nu am ştiut de lucrul acesta, dar dacă dumneavoastră vreţi să citiţi cărţile mele, veţi vedea că nu este adevărat. N-am făcut nici un fel de propagandă nazistă pentru că nu mă interesa, n-am făcut nici un fel de răscoală împotriva ierarhiei, pentru că nu acesta era scopul meu. Am cerut ca Biserica să fie respectată, am cerut ca Biserica să nu mai fie subordonată puterii laice, am cerut ca Biserica să aibă dreptul la cuvânt!”. Şi s-a sculat în picioare un cetăţean şi mi-a zis: „Părinte, eu sunt în legătură cu domnul Lukas. Vreţi să vă întâlniţi public cu el, ca să discutaţi problema aceasta?” Şi am răspuns că sigur că da, chiar mi-ar face o mare bucurie să mă întâlnesc cu el. Şi Lukas nu a venit! A refuzat să vină, pentru că ştia că este vinovat. Ziceau că a fost anunţat prea târziu, că ei au fixat întâlnirea fără să-l consulte pe Lukas… Realitatea era că el ştia foarte bine ce făcuse şi că era un eretic. Nu-l interesa nimic, nu-l interesa nici măcar Hristos! Când mergeai într-o adunare de asta ecumenică nu aveai voie să pronunţi numele lui Iisus Hristos. Nu aveai voie să aduci ştirea, de pildă, că există creştini persecutaţi, în special ortodocşi. Dacă cineva a luptat pentru mine, acestea au fost nişte organizaţii catolice sau protestante care nu erau ecumeniste! De aceea tot ce spun aceşti oameni este o minciună. Ei sunt fiii diavolului şi de la început au fost mincinoşi şi ucigaşi şi fac faptele tatălui lor. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă. Ei erau în petreceri şi plimbări. Vreau să spun că ereticii înşişi, când îi iei direct, cu fapte concrete, se ruşinează sau se sperie. La noi, dacă te atingi de un eretic sau de un corupt, e prăpăd! Toată lumea sare să-l apere”.

(in: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

[glykys]

- Daca este scris ca trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, atunci este de presupus ca pacatele pe care i le tolerezi aproapelui trebuie sa ti le tolerezi si tie. Totusi, omul este dator sa se considere mai pacatos decat ceilalti, sa se crute mai putin pe sine. Cum se vede atunci relatia sinelui cu aproapele, in privinta pacatului si a iertarii?
- Draga, pacatele sunt pacate si nu trebuie tolerate. E o slabiciune sa tolerezi pacatele, nu asta inseamna ca iubesti pe cineva, daca il lasi sa faca ce vrea. Iubirea fata de aproapele, in conceptia crestina, este totdeauna in raport cu iubirea fata de Dumnezeu. Nu poti admite ceea ce nu admite Dumnezeu. "Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine, zice Domnul Hristos. Deci intai e Domnul Hristos, apoi celelalte. Iar in cazul acesta, nu poti sa tolerezi pacatele altora, intrucat contravin iubirii fata de Dumnezeu.
Trebuie sa fim impotriva pacatului, numai ca, daca noi cunoastem pacatele cuiva, nu trebuie sa le punem in evidenta, ci sa le acoperim, asa cum a facut cuviosul Macarie, despre care se spunea ca a fost "dumnezeu pamantesc", pentru ca acoperea pacatele pe cele pe care le vedea, ca si cum nu le-ar fi vazut, iar pe cele despre care auzea, ca si cand nu ar fi auzit. Deci cuviosul Macarie s-a facut "dumnezeu pamantesc", pentru ca asa cum Dumnezeu acopera lumea, asa acoperea si el pacatele oamenilor, nu le scotea in evidenta, nu ii defaima pe oameni.
Dar si in privinta aceasta trebuie sa fim cu luare aminte, pentru ca sunt si pacate care trebuie starpite, si mai ales daca suntem in situatia omului care are o responsabilitate: in situatia de a judeca, in situatia de a conduce o institutie sau de a-i ajuta pe oameni in anumite imprejurari, atunci trebuie sa fim hotarati si pentru inlaturarea pacatelor. Ganditi-va, de exemplu, la Psalmul 100:
"Canta-voi mila si dreptatea, pe Tine, Doamne, Te voi canta,
Cale neprihanita voi urmari. Cad oare vei veni la mine?
In casa mea, cu inima curata ma voi purta,
Inaintea ochilor mei nu voi suferi nicio fapta faradelege."
Si mai departe, la sfarsitul psalmului, se zice:
"In dimineti voi ucide pe toti pacatosii pamantului.
Ca sa-i starpesc din cetatea lui Dumnezeu pe cei care fac faradelege".

Daca iubesti pe cineva, nu trebuie sa fii tolerant cu pacatele lui si sa lasi lucrurile sa mearga asa. Cand poti sa intervii si daca ai curajul si puterea s-o faci, trebuie sa intervii.

(Parintele Teofil Paraian, Ospatul credintei, 2006)

[cristiboss56]

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune.Dar păcatul slavei deşarte având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea.Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean. Pe lângă acestea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că citeşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat; şi întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

... numai răsplata lui Dumnezeu să o caute
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.



Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutăţii”

[CelMandru]

În prealabil postat de cristiboss56

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune.Dar păcatul slavei deşarte având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea.Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean. Pe lângă acestea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că citeşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat; şi întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

... numai răsplata lui Dumnezeu să o caute
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.



Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutăţii”

Îţi mulţumesc, frate! Slavă lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să citesc aceste cuvinte şi.. să văd!

[geaninuta]

buna seara! am si eu nevoie de ajutor ! am avut o relatie de 4 ani si de 8 luni de zile ne-am despartit brusc..mama lui l-a influentat .eu cred ca el mai tine la mine dar nu are "puterea" de a o infrunta pe mama lui..eu il iubesc enorm si nu stiu ce rugaciuni sa fac sa-l intorc inapoi la mine nu ma pot impaca cu ideea ca l-am pierdut si am impresia ca nu se mai leaga nimic cu alt baiat e greu de explicat ce simt.....stiu doar ac vreau s afie totul ca ianinte si nu stiu ce sa fac oare mai am vreo sansa? sau am chinui degeaba si astept.. vreau ca in inima lor sa se reverse dragostea fata de mine...multumesc!

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de geaninuta

buna seara! am si eu nevoie de ajutor ! am avut o relatie de 4 ani si de 8 luni de zile ne-am despartit brusc..

Relatie =concubinaj ?

[gpalama]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Relatie =concubinaj ?

As raspunde putin mai dur.... fata de tine oaie.
Daca nu ai un echilibru sufletesc atunci mai bine taci din gura.

Stii cum e cu oaia bolnava care intra in Biserica ? E asa: la inceput vorbestsi frumos cu ea, ii vindeci ranile de moarte, incepi sa-i cureti blana cu un piepten mai rar. Iar apoi pe masura ca trece timpul o inveti pe ea sa se curete, sa se spele, sa-si ingrijeasca blana si treci la un piepten foarte des.

Tu in cazul asta vezi pe cineva de care nu ai habar nimic si ii dai o bata pe spinare....

Halal echilibru si vindecare...

Sper sa ai binecuvantare de la duhovnic sa-i "povatuiesti duhovniceste" si "sa-i judeci duhovniceste" pe altii ca din posturile tale se vede ca mai ai de facut ascultare ca sa te echilibrezi mai mult.

[gpalama]

În prealabil postat de geaninuta

buna seara! am si eu nevoie de ajutor ! am avut o relatie de 4 ani si de 8 luni de zile ne-am despartit brusc..mama lui l-a influentat .eu cred ca el mai tine la mine dar nu are "puterea" de a o infrunta pe mama lui..eu il iubesc enorm si nu stiu ce rugaciuni sa fac sa-l intorc inapoi la mine nu ma pot impaca cu ideea ca l-am pierdut si am impresia ca nu se mai leaga nimic cu alt baiat e greu de explicat ce simt.....stiu doar ac vreau s afie totul ca ianinte si nu stiu ce sa fac oare mai am vreo sansa? sau am chinui degeaba si astept.. vreau ca in inima lor sa se reverse dragostea fata de mine...multumesc!

Draga geanina, Biserica zice asa: toate se rezolva cu ajutorul lui Dumnezeu.

Adica ? Daca il iubesti atat de mult incepe sa citesti un acatist timp de 40 de zile - Sf. Nicolae sau un acatist al Maicii Domnului ca Dumnezeu sa randuiasca ce e bine pentru voi 2.
Poate Dumnezeu iti randuieste un baiat mai bun..... tot raul spre bine. Roaga-l pe Dumnezeu sa randuiasca lucrurile bine si pentru tine si pentru el. Acum tu poti sa ceri sa faca Dumnezeu voia ta, dar mai bine ar fi sa-l rogi sa faca cum este mai bine in situatia asta pentru toti.


Oricum daca vrei o viata corecta, atunci trebuie sa intri in Biserica cu rugaciune, post, mers Duminica la Biserica.
Daca nu vei fi toata viata in Biserica, ispitele vor da navala....

[geaninuta]

Merg la biserica ,am citit mai multe acatiste dar nu am primit un raspuns.in 8 luni de zile am tot incercat diverse si m-am rugat.nu stiu care e Voia Domnului si am sa astept .si nu i-am "judecat aspru" ci am zis ca acesta ar fi motivul despartirii el e mamos fiind si ultimul iar in 40de zile de la moartea tatalui lui mi-a zis brusc sa ne despartim..a fost ca un soc pt mn..mie imi spunea ca vrea s ramana cu mine...poate mama lui s-a simtit intr-un fel sau altul amenintata ca ramane singura sau"geloasa".nu vreau sa judec ma repet dar trebuie sa explic situatia.nu stiu daca o sa se mai intoarca la mine sau Dumnezeu imi va da pe altcineva cert e ca stau intr-un stand by.normal ca mai am de invatat multe si trebuie mai multa ascultare sunt o pacatoasa la 22 de ani gresesc sau poate nu stiu ce decizii sa iau.multumesc!