Pedeapsa pentru pacate

În prealabil postat de tigerAvalo9

Si eu am avut in trecut niste pacate ,ca tot omul si dupa pacatele acestea mi se intamplau tot feluri de lucruri,raceam,ma durea cand rinichiul cand ficatul,cazaturi etc.Pot fi acestea pedepse pentru pacat?

DA! Dar...ale tale..

[Florin-Ionut]

Ca dovada a faptului ca vom simti pe propria piele consecintele pacatelor noastre este viata imparatului David din Vechiul Testament.

Desi era unsul lui Dumnezeu pe tron si om drept si placut Domnului, David a savarsit doua pacate grele: uciderea si desfranarea. Insa imediat a venit la el proorocul Natan, trimisul lui Dumnezeu si duhovnicul regelui, avertizandu-l pe David si mustrandu-l pentru faradelegile sale. Dupa cum stiti, David nu l-a alungat pe prooroc, i-a parut rau de faptele sale marsave si a obtinul iertarea Celui de Sus.

Desi fusese iertat, a postit sapte zile si cele ce au urmat au constituit urmarile pacatelor lui: primul nascut a murit la nastere, conflictul cu fiul sau, alungarea de pe tron, umilintele suferite samd.

Deci, Hristos ne iarta usor, ne accepta intoarcerea la pocainta, insa trebuie sa ispasim urmarile pacatelor noastre cele multe si asta trebuie s-o facem urmand pilda lui David, cu smerenie si constienti fiind de dreptatea lui Dumnezeu, pentru curatirea reala a sufletelor noastre.

De citit in detaliu acest subiect in Cararea Imparatiei a lui Arsenie Boca incepand cu pagina 39.

[Florin-Ionut]

Este si o istorioara din Traditie:

Un batran il trimite pe ucenicul lui in oras cu treaba. Se intampla ca atunci murise un mare bogat din acel oras, care era cunoscut si ca mare pacatos, nedrept, etc. Insa inmormantarea sa a fost cu mare fast, tot orasul iesind sa-l petreaca pe ultimul drum.

Intorcandu-se ucenicul, gaseste la chilia batranului un peisaj horror: acela fusese mancat de un leu si ii ramasesera doar ramasitele...

Ucenicul atunci incepe sa planga si sa invoce dreptatea lui Dumnezeu: cum se poate ca acel bogat sa traiasca o viata in pacate si sa sfarseasca cu o moarte asa fastuoasa, pe cand batranul de 90 de ani, toata viata slujindu-i Domnului sa fie mancat de fiare?...

Dupa un timp, Domnul i-a descoperit tanarului acestea: bogatul a trait in faradelege toata viata, insa pentru cele cateva fapte bune, putine la numar, i s-a rasplatit in lumea aceasta prin inmormantarea grandioasa; iar batranul, om drept fiind, savarsise totusi niste pacate mici, cu gandul, si Dumnezeu l-a curatit prin durerile mortii in gura leului, ca sa intre desavarsit in slava Sa...

Se vede aici ca pacatele noastre au consecinte implacabile si ca iubirea lui Dumnezeu ne iarta, insa dreptatea Lui nu lasa nepedepsite pacatele iertate... Deci sa ne asteptam sa suferim pentru relele ce am savarsit inaintea Celui de Sus, fara sa cartim si sa ne miram de ce ni se intampla anumite incercari cand noua ni se pare ca eventual nu le meritam...

În prealabil postat de Florin-Ionut

Se vede aici ca pacatele noastre au consecinte implacabile si ca iubirea lui Dumnezeu ne iarta, insa dreptatea Lui nu lasa nepedepsite pacatele iertate...

cred ca ai vrut sa zici "nu lasa nepedepsite pacatele nespovedite", nu pacatele iertate.

totusi, recitind povestioara ta, parca nu-mi vine sa cred ca Dumnezeu te da in gura leului ca sa te pedepseasca pentru pacate mici... apoi, noi cand ne spovedim, cu siguranta nu apucam sa spunem chiar totul, de aceea stiu ca preotul la sfarsit rosteste anumite cuvinte, cum ca te iarta Dumnezeu si pentru ce n-ai apucat sa spovedesti, fara voie...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de mirelat

cred ca ai vrut sa zici "nu lasa nepedepsite pacatele nespovedite", nu pacatele iertate.

totusi, recitind povestioara ta, parca nu-mi vine sa cred ca Dumnezeu te da in gura leului ca sa te pedepseasca pentru pacate mici... apoi, noi cand ne spovedim, cu siguranta nu apucam sa spunem chiar totul, de aceea stiu ca preotul la sfarsit rosteste anumite cuvinte, cum ca te iarta Dumnezeu si pentru ce n-ai apucat sa spovedesti, fara voie...

Confirm ceea ce am afirmat mai sus, caci asta e morala: Dumnezeu iti iarta pacatul, insa urmarea pacatului deja iertat va ramane si vei suferi din cauza calcarii voii divine.

Eu inca mai caut sa ma documentez la capitolul suferinta. Din cate am inteles, suferinta este consecinta implacabila a pacatului:

1. Adam a fost nevoit sa munceasca dupa ce a pacatuit si sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. El si noi toti muncim din greu pentru a ne castiga existenta.

2. Vedem pe propria piele ca pacatele pe care le facem au consecinte negative directe sau indirecte. Orice cale am alege (cu Dumnezeu sau impotriva Lui), de suferinta nu scapam.

3. Hristos a acceptat sa ne ia pacatele asupra Sa. Insa asta a presupus si asumarea suferintei pe care intreaga omenire ar fi trebuit s-o patimeasca din cauza incalcarii voii divine. Aici se vede sensul Crucii, al spinilor, al calvarului Lui dus pana la extrem, care culmineaza cu moartea pentru pacatele noastre, din cauza efectului lor cumulat... Jertfa din iubire coincide cu omorarea mortii, cu invierea, dar prin suferinta...

Asa si noi trebuie sa ne asumam crucea in fiecare zi si sa traim intr-o stare continua de jertfa pentru celalalt, dupa modelul suprem care ne-a fost dat de Insusi Mantuitorul.

De acord?

[eu-cristina83]

Este adevarat ca Dumnezeu ne mai da sa si suferim in urma pacatelor pe care le-am savarsit, chiar daca ele sunt spovedite. Dar ma intreb, oare nu ne mai da sa suferim si pt. a ne indrepta? La sf. spovedaniei duhovnicul ma intreaba daca imi pare rau de pacate, daca ma caiesc si daca ma voi chinui sa ma indrept. Raspund cu "da" si peste putin timp sunt la el tot cu aceleasi pacate. Nu cumva Dumnezeu in marea Lui milostivire ne ajuta sa nu le mai facem, tocmai prin suferinta pe care ne-o da? De ex.: nu ne mai ajungem cu banii si spunem ca asta este de la Dumnezeu din cauza pacatelor (suferinta), eu cred ca poate fiind mandrii si dupa cum stim, mandria este un pacat greu si care nu se invinge usor, Domnul ne vine in ajutor. Nu inseamna neaparat ca ne cearta, din contra, vazand ca am pacatuit si in acelasi timp ne-am si marturisit ne intinde o mana de ajutor.

[cristiboss56]

Sfanta Biserica ne invata ca pedeapsa pacatului este grea. Pedeapsa vine nu numai din partea cugetului nostru si al semenilor nostri, ci ea vine maî ales din partea lui Dumnezeu, Care la judecata din urma, va da fiecaruia dupa faptele sale. Atunci cei buni vor primi rasplata vietii celei de veci, iar cei rai vor fi lasati in suferintele pe care singuri si le-au pregatit, prin neascultarea si indreptarea de Dumnezeu si de poruncile Lui ( Matei 25,31-46 ). Marturisirea pacatelor este vitala pentru insanatosirea trupurilor si sufletelor noastre caci : " Pentru pacatele mele cele multe mi se imbolnaveste trupul si slabeste sufletul meu" ( Paraclisul Maicii Domnului ) . Pacatele noastre sunt cauza imbolnavirii, chiar de la zamislire, a copiilor nostri : "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea " (Psalmul 50). Cum am mai scris si in alte topice, mult mai grav este nemarturisirea pacatelor si neandreptarea lor ce face ca multe din cele nespovedite si indreptate sa se repercuteze asupra generatilor urmatoare, asupra copiilor, copiilor nostri si asta nu dintr o razbunare a lui Dumnezeu ci din nesocotinta noastra dobitoceasca , folosind voia libera data, in patimi grele si desfrau. Marturisirea este o infatisare de buna voie, prin cuvan , a faptelor rele, a vorbelor si a gandurilor, in fata lui Dumnezeu, prim mijlocirea preotului duhovnic, care a luat aceasta putere de la Domnul nostru Iisus Hristos, atunci cand dupa Invierea Sa din morti, S-a aratat in mijlocul Sfintilor Apostoli si , binecuvantandu-i si sufland asupra lor , le-a zis : "Luati Duh Sfant , carora veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute " ( Ioan 20,22-23) . Deci una din doua : sau aici trebuie sa arati pacatele catre duhovnic, sau acolo se vor arata de catre infricosatorul Judecator inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor : " Mustrate-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale"( Psalmul 49 )

În prealabil postat de Florin-Ionut

Confirm ceea ce am afirmat mai sus, caci asta e morala: Dumnezeu iti iarta pacatul, insa urmarea pacatului deja iertat va ramane si vei suferi din cauza calcarii voii divine.

nu le am cu teologia inalta, dar totusi cred ca ce spui tu se rezuma la o contraductie in termeni, si ca atare gresesti.

odata iertat, Dumnezeu nu isi ia vorba inapoi, adica nu te mai pedepseste pentru ce a iertat. ce se intampla mai departe pe linia vietii nu este neaparat legat de un punct de inflexiune pe care tu il consideri a fi acel pacat.

oricum, gandirea/judecata Dumnezeiasca nu este liniara precum logica omeneasca... asa ca este greu de spus pentru ce si de ce Dumnezeu pedepseste. cred ca nu e cazul sa ne pierdem in astfel de "cautari", mai bine sa traim cu inima curata si sa nu ne punem singuri piedici mentale, viata si asa nu-i usoara.

Domnul nu cere nimic imposibil, prin poruncile Sale te indeamna sa faci cee ce poti, iar ceea ce nu poti cere de la EL si te va ajuta sa poti. Nicio cadere nu este de neiertat atat timp cat o spovedesti curat si sincer.Dar cu o singura conditie , sa nu ramaii la stadiul de a o spune, ci lupti sa o lasi. NU spunand (doar) te mantuesti ci facand fapta cea buna. NU stiu daca mai platesti pentru un pacat iertat insa stiu ca ORICE pacat ai face daca e spovedit din inima e iertat. Marturie este bucuria ce o simti cand te ridici de la scaunul de spovedanie. parca zbori.. Cu niciun chip sa nu ne descurajam chiar daca am cazut. Am cazut iar ma ridic iar am cazut iar ma ridic. Si am nadejde ca Domnul vazand lupta mea de a nu mai cadea si faptul ca nu merg la Dumnezeu strain nu va pedepsii copii mei pentru pacatele mele. Am eu o vorba asa cum sunt, a Ta sunt Stapana, in alta paret nu ma duc Primeste-ma ca nu am alta Mama. Parintii ne invata ca Domnul este milostiv cu noi cat suntem aici pe pamant. Dreptatea incepe dincolo, la judecata. Ceea ce insa ramane in urma spovedaniei este, Constiinta fiecaruia. Acesta NU va tacea pana nu vom inchide ochii. Ea va fi cea care va striga mereu impotriva noastra desi in inima avem marturia iertarii. De aici si indemnul Tine mintea in iad DAR NU deznadajdui.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci sa ne asteptam sa suferim pentru relele ce am savarsit inaintea Celui de Sus, fara sa cartim si sa ne miram de ce ni se intampla anumite incercari cand noua ni se pare ca eventual nu le meritam...

de acord 100%... si sa ne dea Dumnezeu [COLOR=Green]putere[/COLOR] sa le ducem toate!