Anatemizarea ereticilor si schismaticilor, unul dintre cele mai infricosatoare pacate

NU TREBUIE SĂ ANATEMATIZAM
NICI PE VII, NICI PE MORŢI
de
SF. IOAN GURĂ DE AUR
Traducere de Pr. Prof. DUMITRU FECIORU

1. V-am vorbit, nu de mult, de neputinţa cunoaşterii lui Dumnezeu; v-am vorbit pe larg, demonstrîndu-vă, cu texte din Scriptură şi cu argumente din raţiune, că înţelegerea firii dumnezeieşti este complet inaccesibilă chiar puterilor celor nevăzute, a acelor puteri, care duc o viaţă imaterială şi fericită. Vă mai spuneam, că noi, deşi ducem o viaţă uşuratică … şi săvârşim tot felul de păcate, căutăm totuşi să cunoaştem ceea ce este complet necunoscut chiar fiinţelor celor nevăzute. Avînd ca temei al unei astfel de purtări, atît părerea bună ce o avem despre puterea noastră de judecată cît şi dorinţa de a dobîndi slavă deşartă de la ascultătorii noştri, nu ne mai gîndim că firea noastră este mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştilor Scripturi şi Părinţilor, că tîrîţi, ca de un şivoi de apă, de nebunia părerii bune ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atît de mare.
Haide dar să vă vorbesc acum şi de cele ce se cuvin despre anatemă, să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să astup cu asta gurile cele neînfrînate şi să descopăr boala acelora care întrebuinţează la întîmplare acest cuvînt.
Viaţa noastră de păcătoşenie a ajuns într-o stare atît de tristă, că deşi sîntem căzuţi atît de jos, nu ne mai dăm seama că am depăşit cele mai mari păcate. S-au împlinit cu noi cuvintele profetice: «Nu se mai poate pune nici plasture, nici untdelemn, nici legătură».
De unde să încep dar a vorbi de acest păcat? De la hotărîrile poruncilor Stăpînului sau de la neştiinţa şi nepăsarea voastră? N-am să fiu oare luat în rîs de unii, cînd grăiesc aşa? N-am să par că mi-am ieşit din minţi? N-am să fiu oare acoperit de ocări, că am de gînd să vorbesc de aceste lucruri triste şi vrednice de lacrimi? Dar ce să fac?
Sufăr, mi se sfîşie sufletul, mi se rupe inima de durere, cînd văd atîta nepăsare, cînd văd că viaţa noastră a întrecut în călcarea legii pe iudei şi în necredinţă pe păgîni.
Cînd ies în lume, văd oameni, care n-au nici mintea luminată de dumnezeiasca Scriptură şi nici nu ştiu ceva din Scriptură — pe cele mai multe le trec sub tăcere, că mă ruşinez să le spun — nişte nebuni şi nişte flecari, «care nu ştiu nici ce vorbesc, nici cele pentru care dau adeverire» , că îndrăznesc să dogmatizeze cu nepricepere şi să anatematizeze ce nu ştiu, încît cei străini de credinţa noastră rîd de noi, că nici nu ne îngrijim de o bună vieţuire şi nici nu sîntem învăţaţi să facem fapte bune.
2. Vai, ce nenorocire! Vai! Cîţi drepţi şi profeţi au dorit să vadă cele ce vedem şi n-au văzut şi să audă cele ce auzim şi n-au auzit. Şi noi ne batem joc de ele! Luaţi aminte, vă rog, la cele ce aţi auzit, ca nu cumva să pierim! Dacă porunca rostită de înger a fost puternică, iar călcarea şi neascultarea ei a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa de pedeapsă noi, care nesocotim o astfel de mîntuire?
Spune-mi, care-i scopul Evangheliei harului? Pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu în trup? A venit oare ca să ne muşcăm şi să ne mîncăm unii pe alţii? Învăţătura lui Hristos, întru totul mai desăvîrşită decît legea veche, cere de la noi mai multă dragoste de oameni.
În legea veche se spune: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»; în legea nouă, însă, se spune să mori pentru aproapele tău. Ascultă-L chiar pe Hristos grăind: «Un om oarecare se pogorî din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tîlhari, care desbrăcîndu-l şi lovindu-l s-au dus lâsîndu-l abia viu. Şi din întîmplare un preot se pogora pe calea aceea şi văzîndu-l a trecut pe alăturea. Asemenea şi un levit, ajungînd la acel loc şi văzîndu-l, a trecut pe alăturea. Iar un samarinean, venind la locul acela şi văzându-l, i s-a făcut milă de el şi apropiindu-se i-a legat rănile, turnînd undelemn şi vin; şi punîndu-l pe dobitocul lui, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Şi a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei zicând şi orice vei mai cheltui, cînd mă voi întoarce, îţi voi da ţie». Deci care dintre acei trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari? Iar el a zis: «Cel ce a făcut milă cu el». Iar Iisus i-a zis lui: «Mergi şi fă şi tu asemenea».
Vai ce lucru de mirare! N-a numit «aproape» nici pe preot, nici pe levit, ci pe cel dispreţuit de iudei, după învăţătura lor, adică pe samarinean, pe cel străin, pe cel mult hulit; pe acela numai l-a numit «aproape», pentru că la el s-a găsit milă.
Cuvintele acestea sînt ale Fiului lui Dumnezeu, iar pe acestea le-a împlinit cu fapta, cînd a venit pe pămînt; că n-a murit numai pentru prieteni şi pentru ai Lui, ci pentru duşmani, pentru tirani, pentru înşelători, pentru cei ce L-au urît, pentru cei ce L-au răstignit, pe care-i ştia mai înainte de întemeierea lumii, că vor fi aşa; i-a ştiut mai dinainte şi totuşi i-a creat, biruind preştiinţa cu bunătatea.
Pentru aceştia Şi-a vărsat sîngele Lui, pentru aceştia a primit junghiere.
Că spune Domnul: «Pîinea este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii».
Şi Pavel spune aceasta în epistola sa: «Că dacă vrăjmaşi fiind, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Lui»; şi iarăşi, în epistola către Evrei spune că a gustat moartea pentru toţi oamenii.
Aşadar dacă Hristos a săvîrşit acestea, iar Biserica împlineşte tipurile acestor fapte, făcînd în fiecare zi rugăciuni pentru toţi oamenii, cum îndrăzneşti tu să anatematizezi?
Spune-mi: Ce înseamnă cuvîntul acesta, pe care-l spui: «Să fie anatema!»
Îţi dai seama ce grăieşti? Ştii ce spui? Cunoşti puterea acestui cuvînt?
Vei găsi într-adevăr în Scriptura cea de Dumnezeu insuflată spunîndu-se acest cuvînt despre Ierihon: «Şi vei anatematiza Domnului Dumnezeului tău toată cetatea». Şi pînă în ziua de azi este printre noi acest obicei, că se spune: «Cutare, făcînd aceasta, a făcut o «anatemă» în acest loc». Oare aceasta să fie «anatema», pe care o rosteşti tu? Nu! Că prin această «anatemă» se înţelege o faptă bună, un dar făcut lui Dumnezeu.
Tu, însă, ce vrei să spui cînd rosteşti: «Anatema!»? Iată ce spui: «Să fie dat acesta diavolului, să nu mai aibă parte de mîntuire, să fie străin de Hristos!».
3. Cine eşti tu de ţi-ai luat această stăpînire şi această mare putere? Atunci, la ziua judecăţii, Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecată şi va pune oile de-a dreapta şi caprele de-a stînga.
Pentru ce ţi-ai luat o vrednicie atît de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata apostolilor şi cei care au fost cu adevărat, după toată rînduiala, urmaşii lor, plini de har şi de putere?
Aceia, păzind cu toată luarea aminte porunca lui Hristos, ca şi cum şi-ar fi scos ochiul cel drept, aşa alungau pe eretici din Biserică.
Aceasta arată marea lor milă şi durere; că se tăia un mădular de seamă. Pentru asta l-a şi numit Hristos: «ochiul drept», pentru a arăta ce simţeau cei care-l alungau. De aceea apostolii şi urmaşii lor au fost, şi în această privinţă ca şi în toate faptele lor, cu multă luare aminte: combăteau şi alungau ereziile, dar nu dădeau pe nici unul dintre eretici anatemei. Se pare că apostolul Pavel a fost silit numai în două rînduri să dea anatemei; dar n-a dat anatemei o persoană anumită; odată, în Epistola către Corinteni, spunînd: «Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul nostru lisus Hristos, să fie anatema»; şi a doua oară, în Epistola către Galateni: «Dacă cineva vă va binevesti altceva decît ceea ce aţi primit, anatema să fie».
Ce? Îndrăzneşti să faci tu ceea ce nimeni din cei ce au primit această putere n-a făcut şi nici n-a îndrăznit să facă?
O iei înaintea judecăţii Împăratului, lucrînd împotriva scopului pentru care a murit Stăpînul?
Vreţi să aflaţi ce a grăit un sfînt, unul dinainte de noi, un urmaş al apostolilor, care a fost învrednicit de mucenicie?
Acesta, ca să arate cît de greu este cuvîntul: "anatema", s-a folosit de o pildă, spunînd: "După cum un om de rînd, care se îmbracă cu purpura împărătească, este ucis ca uzurpator şi el şi cei ce l-au ajutat, tot aşa şi cei care se slujesc de sentinţele Stăpînului şi dau anatemei Bisericii pe un om, aduc asupra lui desăvîrşită pierzanie, pentru că răpesc dreptul de judecător al Fiului".

[continuarea in postul urmator]