Uciderea animalelor

În prealabil postat de AlinB

Sa te vad eu adunand furnici si dandu-le afara din bucatarie :))

Sau sa stai noaptea sa pandesti gandacii de bucatarie si sa-i dai afara, sperand ca n-au sa vina iar.

Animalele au soi de suflet, cel putin unele (suflet animal daca vreti) dar nu e nemuritor.

Orice animal se poate manca (daca e comestibil) si nu e pacat.
Candva erau niste restrictii (animale curate/necurate), acum nu mai sunt.

Cui i se pare nasol sa manance animale, sa nu mai manince animale. Nici asta nu e pacat.
Simplu ca buna ziua.

Musculitele si tantarii ar fi mai greu de evacuat...

Acum, lasand gluma la o parte...Nu intamplator am deschis discutia asta.Stiu ca nu e pacat sa consumam carne, asa ni se spune.Nedumerirea mea va ramane probabil mereu totusi, stiind cata suferinta inseamna pentru un animal viata intr-o crescatorie oribila,sfarsitul intr-un abator si mai oribil, un topor in cap(asa cum povestea cineva ca a omorat un vitel, un gat taiat cu cutitul etc).
Cu ceva ani in urma, citind despre genocidurile din istorie, despre Holocaust ma ingrozeam.Azi, cand se profileaza la orizont ceva asemanator, insa de dimensiuni mult mai mari(Doamne, cat as vrea sa ma insel!), cand mass-media abunda de stiri referitoare la decapitari, executii in masa, la fel.Si apare intrebarea: cum pot fi niste fiinte umane lipsite atat de mult de empatie, fata de alti oameni(frati).i probabil e un mecanism de gandire asemanator cu al meu, in momentul in care decimez gandaceii si furnicile din bucatarie si inmomentul in care mananc senina o friptura de vitel proaspat taiat fara nici cea mai mica urma de parere de rau fata de durerea animalului respectiv.Si ajung si eu la concluzia unei maicute cunoscute, care spunea ca toti suntem un pic scindati interior.Cu alte cuvinte, exista o prapastie adanca uneori, intre cum ne vedem sau cum ne dorim sa fim, si cum suntem in realitate.