![]() |
![]() |
|
#31
|
||||
|
||||
![]()
Doamne, luminează-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt ca toți să înțelegem iubirea Ta.
Prin tâlharul de pe cruce și prin fiul cel risipitor Dom*nul ne-a arătat cum vine El cu iubire în întâmpinarea pă*cătosului care se căiește. Se spune că „Tatăl l-a văzut de departe și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat” [Lc 15, 20], nu i-a făcut nici un reproș, ci a junghiat vițelul cel gras și a poruncit ca toți să se vese*lească. Așa este mila și iubirea lui Dumnezeu. Dar omului păcătos Domnul îi pare neînduplecat, pentru că nu este har în sufletul lui. Un frate sub ascultare de la noi, de la Athos, din mă*năstirea rusească Sfântul Panteleimon, obișnuia să se roa*ge neîncetat lui Dumnezeu să-i dea iertarea păcatelor lui. A început să cugete la împărăția cerurilor și gândea: „Dacă-L voi ruga pe Dumnezeu din inimă să-mi ierte păcatele, mă voi mântui poate, dar dacă în rai nu voi afla părinții și rudele mele, mă voi mâhni pentru ei, fiindcă îi iubesc. Ce fel de rai va fi însă pentru mine acesta, dacă acolo mă voi întrista pentru rudeniile mele ce se vor duce poate în iad?”Acest frate păcătos gândea despre împărăția cerurilor: „Așa cum pe pământ nici un praznic nu este vesel dacă nu sunt de față rudele și cei apropiați, tot așa și în rai voi fi întristat dacă nu voi vedea acolo rudeniile pe care le iu*besc”.Așa a gândit el timp de aproape șase luni. Și într-o zi, în timpul vecerniei, fratele și-a ridicat privirea asupra icoanei Mântuitorului și a făcut această scurtă rugăciune de cinci cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul” — și vede icoana facându-se Mântuitorul viu, și sufletul și trupul fratelui s-au umplut de o dulceață negră*ită, și sufletul lui a cunoscut prin Duhul Sfânt pe Domnul nostru Iisus Hristos și a înțeles că Domnul e milostiv, fru*mos și negrăit de blând și sufletul a înțeles că iubirea lui Dumnezeu face ca omul să nu-și mai poată aduce aminte de nimeni, și din acea clipă sufletul lui arde de iubire pen*tru Domnul. Slavă, Doamne, milostivirii Tale! Tu ai dat sufletului să cunoască cât de mult iubești zidirea Ta și sufletul cu*noaște pe Stăpânul și Făcătorul său. Domnul a dat sufletului omului o cunoaștere îndeajunsă a Lui, și sufletul s-a îndrăgostit de Făcătorul lui și se bucură foarte. „Milostiv este Domnul nostru”. Și la acest cuvânt orice gând încetează. Sufletul este copleșit de Stăpânul. El îi dă odihna și, prin Dumnezeu (rămânând în El), sufletul uită pământul și iubește numai pe Domnul și nu-și află odihna în nimic decât numai în Ziditorul lui, dar din când în când varsă lacrimi fierbinți: „De ce am întristat pe Dumnezeul Cel atât de milostiv?”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Viata Sfantului Simeon cel Nebun dupa Hristos | Nestiut | Generalitati | 4 | 10.04.2014 19:58:59 |
Mihai Viteazul - o viata inchinata lui Hristos | mirelat | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 23 | 25.09.2013 03:44:16 |
Dogmatica Patristica Ortodoxa | myself00 | Generalitati | 7 | 10.09.2012 19:23:37 |
Despre trupurile inviate in patristica | Mihnea Dragomir | Sfinti Parinti (Patrologie) | 99 | 29.05.2012 14:09:59 |
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata | tatolivia | Intrebari utilizatori | 0 | 09.10.2011 15:10:56 |
|