Dumnezeu nu vrea sa avem familie?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Bunicii. nostrii nu consumau carne in exces, muncau multe mancaruri bazate pe legume,

Nu disparitia legumelor, ci disparitia cerealelor e principala deosebire intre ce mancau bunicii mei si ce mananc eu.

Imi aduc bine aminte cum bunicii mei faceau o mamaliga la pranz. Din care uneori aveau si seara. In fiecare zi.
Eu fac o mamaliga pe luna.

Imi aduc aminte limpede cum ei mancau "cir" frecvent, cam o seara din doua. Adica, un fel de terci cu lapte in loc de apa.
Nu am facut niciodata.

Grisul era nelipsit. In tot felul de combinatii, inclusiv in compozitia placintelor. Astazi, copiii mei socotesc bunatatea de gris cu lapte ca un fel de pedeapsa.

Toate mancarurile traditionale se bazau pe cereale. Alivanca. Nu mai exista. Julfa. Lipsa. Coliva. A persistat numai in ritualul funerar.

O soarta asemanatoare cu cerealele au avut-o leguminoasele, cu care se aseamana ca valoare nutritiva. Mai folosim numai mazarea si, mai rar, fasolea verde. Ambele au disparut din meniurile oricarui restaurant, nu mai sunt de bon ton nici macar ca garnitura la friptura. Insa, in vremea cand eram copil, mancam frecvent mazare ca garnitura. La restaurante de prestigiu.
Inainte se foloseau si leguminoase iesite cu totul din uz. Bobul. Lintea. Bamele. "Un blid de linte" era socotit ceva asa de bun, incat merita sa cedezi dreptul de primogenitura pentru el. Cine mai mananca, azi, linte ca fel principal ? Extrem de rar, se mai mananca supa de linte, ca o curiozitate exotica. Supele in general se mananca tot mai rar. Si nu doar in Romania. Acelasi lucru e si in Franta, unde am dificultati de a mai gasi chiar si farfurii adanci. Ceea ce e impresionant este viteza cu care saracirea meniurilor are loc. Cu doar o generatie in urma, supa era nelipsita de la orice restaurant francez. Obiceiul de a servi o supa usoara, seara tarziu, cand vii de la spectacol a generat cuvantul "supeu", iesit din vocabular. Patrunsese in toate limbile pamantului, fiindca toti oamenii iubeau supa. Azi, in engleza, cand spui "the supper" lumea se gandeste la Cina cea de Taina, numai la supeu nu se gandeste, fiindca nu mai exista.
Prin "crema", pe vremuri, adica acum 20 de ani, se intelegea o supa concentrata, eventual pasata. Prin "consomé" se intelegea o supa subtire, cu galbenus de ou crud. Eu am apucat consomé-uri chiar si in Romania, la Romische Kaiser din Sibiu. Nu mai exista, iar lumea nici nu mai stie de ele, nici macar nu-si mai aminteste, ca si cand nu au existat niciodata.

Dramatica e si ingustarea sortimentului de ciorbe, o mancare specific balcanica, o mancare in care bucataria traditionala romaneasca avea un cuvint de spus. Astazi, la restaurante mai sunt (daca sunt) trei feluri de ciorbe: de "vacuta", de perisoare si de burta. Erau zeci, sute de feluri de ciorbe. Minunate ciorbe, inclusiv de post. Semnul primaverii era ciorba de stevie, prima "ciorba noua", din postul Pastelui. Nu dupa mult timp, era vremea ciorbei de loboda. In posturile mici, de vara, bunica mea, coana preoteasa, facea o ciorba de hribi de iti mancai degetele. In alternanta cu "ciorba de buruieni", sau de fasole, ca sa nu ne plictisim. In postul Craciunului, domnea ciorba de sfecla. TOATE au disparut. Un restaurant cu pretentii, daca ar avea nebunia sa propuna ciorba de fasole, ar fi imediat calificat ca "zahana". Daca nu cumva "cantina". Si totusi, acum doar 10 ani, inca mai gaseam ciorbe de fasole la restaurante la nivel de Capsa.

Bucataria devine tot mai monocorda. Putinele ciorbe pe care le mai gasesti in meniuri sunt numai cu otet, ca agent de acrire. Nu mai umple nimeni borsul, nici nu mai stie cum se face. Sucul de lamaie (in realitate sarea de lamaie, produs al industriei chimice) l-a inlocuit. Corcodusele verzi sau agrisele nu se mai folosesc ca agenti de acrire nici macar de catre gospodinele foarte avansate.

Multumesc mult pentru cele doua jumatati de andive imbalsamate cu un maglavais alb si servite pe post de felul I. Mie dati-mi ciorba mea inapoi !