Eu am fost de vina?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de vladalexandruuhisem

De ceva vreme ma supara gandurile de hulire ce nu sunt ale mele., si intr-o seara ma uitam la un documentar despre Sfintii Inchisorii, si , n-am avut ce face, m-am gandit daca as putea rezista ca si ei (apoi mi-am dat seama ca e o ispita), si atunci m-ia venit in cap ca as apostazia.

Precis ai apostazia fara gratia lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi martir numai prin proprie vointa. Mucenicia este un dar de la Dumnezeu, este o coroana pe care El nu o da decat fericitilor vrednici de ea.
Prin urmare, ca sa fii vrednic de a primi acest mare dar, trebuie sa cultivi virtutile. Nimeni nu se naste sfant, ci devine astfel. La nastere, suntem angajati direct pe calea damnarii.

Problema e ca de la o vreme nu mai stiu care sunt gandurile mele si cele involuntare, dar nu ma mai strofoc atata pe tema asta.

Ce sa fac ? Trebuie sa spovedesc acest gand?

Este, totusi, un lucru important. Stim ca un gand nu este un pacat, ci un simplu atac diabolic (o ispita) atunci cand nu intarziem asupra lui. Pacatul presupune adeziunea vointei. Daca deschid un sit si vad o poza porno fara sa fi putut prevedea acest lucru, nu este un pacat. Daca intarzii, eventual mai deschid si o legatura de pe acea pagina, daca incep si imi imaginez, astfel "conversand" cu ispita si intrand in logica diavolului, atunci am comis un pacat de moarte si, in aceasta stare, nu ma mai pot impartasi.


Mutatis mutandis, tot asa stau lucrurile si in privinta gandurilor de hula.

In cazul celui mai mic dubiu, daca, in ciuda analizei, nu mai stii daca vointa ta a aderat la ispita, intarziind nepermis asupra ei si intrand in dialog cu dusmanii tai, atunci mai bine este sa marturisesti acest lucru decat sa-l omiti. Fiindca un rau mai mic e sa-l plictisesti pe preot cu simple ispite care nu sunt pacate, decat sa fie vorba de un pacat omis voluntar, care ar face ca spovada sa nu fie de niciun folos sufletului.

Pace si Bine,
M.D.