Lucifer.

[Eyrini]

În prealabil postat de Lucian008

Atata profunzime rar gasesti. Atat de rar incat sa te contrazici in aceeasi postare...




Ups. Pai cu asa? In primul rand nu exista "cosubstantial". Poate consubstantial. Si uite asa l-am facut pe diavol egal cu Dumnezeu. Pai....? Nu de aia a cazut? Ca s-a crezut egal cu Dumnezeu?
Aaaa, stai asa. Ca cica a fost egal la inceput. Hmmmmm ...Pai se poate sa "scada" Dumnezeu? Nu stim. Dar stim ca diavolul a fost egal cu Dumnezeu si dupa a scazut. Ciudata concluzie.



Aha. Acum am inteles. Deci si omul este egal cu Dumnezeu, doar ca inca nu s-a prins. Trebuie sa se "redescopere". Si sa demonstreze.



Maxim imi place: "aproape infinit". Cat de aproape?

Oricine poate debita orice. Nu exista limite. Asta este de fapt "aproape infinit".

Diavolul nu a fost egal cu Dumnezeu, asta este o erezie. A fost creatura lui Dumnezeu, inzestrata cu foarte multe daruri spirituale, motiv pentru care era capetenie peste ingeri.Insa in marea lui bogatie spirituală, Lucifer a inceput sa se gandeasca ca el este totul prin el insuşi, a inceput sa aiba o sete nesfarsita de putere si de marire. Parintele Dumitru Stăniloae afirma ca Lucifer credea că va ajunge la fel cu Dumnezeu printr-o evolutie de sine statatoare, credea ca el va fi deasupra tuturor:

“Cu atat mai mare a fost ispita pentru el, cu cat n-a avut un trup care sa-l margineasca, care sa-i arate neputintele… Satan a spus: eu sunt totul…” ) .

Dumnezeu nu i-a impus lui Lucifer cinstirea Sa, ci l-a lăsat liber. Lucifer nu era născut, era creat de Dumnezeu, s-a pomenit deodata că există, că este. S-a văzut bogat în daruri, puternic, fără trup, doar cu o uşoară corporalitate spaţială şi astfel a început să-l roadă gândul mândriei, setea de autoîndumnezeire. Rămânând totuşi dependent de Dumnezeu, Lucifer dobândeşte prin cădere o ură faţă de creaţia divină, o frenezie a distrugerii, o sete după neantul din care a fost creat.

Înainte de a deveni stăpânitorul temporar al lumii pământeşti, unde a fost alungat, Satan era numit Lucifer, adică purtător de lumină. În ciuda căderii, este mai apropiat de Dumnezeu decât de oameni, fiind nemuritor, are în continuare atributele lumii angelice, dar nu pe toate, o parte dintre ele nemaifiindu-i accesibile după cădere. Preocupat de propria perfecţiune şi frumuseţe, Lucifer a îndrăgit-o prea mult şi a uitat de cinstea pe care I-o datora lui Dumnezeu. A refuzat să privească dincolo de perfecţiunea angelică, a rămas să-şi fie suficient lui însuşi. Păcatul său este iubirea totală şi exclusivă de sine ).