Pe 4 Iulie este sărbătorit
Sfântul Andrei Criteanul, sau Cretanul.
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în Damasc, în jurul anului 660. Din viața sa, aflăm că micuțul Andrei nu a vorbit până la vârsta de 7 ani, când într-o duminică, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a început să vorbească cu o abilitate nemaîntâlnită.
Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii.
El a compus Canonul cel Mare (Canonul de pocăință) din Triod, canon format din 250 de tropare.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește de două ori în Postul Mare, astfel: unele părți, la Pavecernița Mare din primele patru zile ale Postului, și, în întregime, în a cincea săptămână în cadrul slujbei Utreniei.
Mai multe detalii citiți aici :
http://www.crestinortodox.ro/vietile...nul-99218.html
Tot pe 4 iulie este sărbătorit
Sfântul Andrei Rubliov - iconar rus cunoscut mai ales pentru reprezentarea iconografică a Sfintei Treimi. Un document de la anul 1408 amintește pentru prima dată numele lui Rubliov, când a fost pictată Catedrala Buna Vestire din Moscova.