comunicarea in familie

[Carine]

În prealabil postat de Annyta

Ştii, e o vorbă: binele cu forţa nu se poate. Nici dragoste cu forţa.
Ştiu că este dureros să nu existe comunicare cu membrii apropiaţi ai familiei, dar stă în voinţa ta să stabileşti o comunicare bună cu Tatăl nostru din ceruri, Care nu te va dezamăgi niciodată.

Asa este, doar Dumnezeu nu o s ane dezamageasca niciodata, asa ca doar in El ne putem pune baza. Si de fapt asa gandesc si eu, imi propusesem sa nu dau niciun sfat daca nu mi-a fost cerut. Dar mi se pare ca sufera si nu ma pot abtine. Dar o sa ma fortez de acum sa nu ma mai implic, decat daca-mi cere.

Dar poate nici cand imi cere sa ma implic nu o s-o mai fac, ca de obicei ma pune sa-l sun pe fratele meu sa vorbesc cu el sa-l conving sa faca ce vrea ea. Data trecuta mi-a zis ca fratele meu a suparat-o foarte tare prin ceva ce facuse si i se parea ei gresit, asa ca pe mine ma punea sa-l sun si sa-i zic ca a facut rau.... "sa-l suni, da?!", si eu nu ziceam nimic si atunci imi mai aducea niste argumente ca sa ma convinga ca EA avea dreptate. In fine, daca a vazut ca tot nu-i promit ca-l sun si ca i-am spus ca dupa parerea mea problema era alta (de exemplu faptul ca l-a lasat la bunica, femeie in varsta, care l-a crescut cum a putut) s-a enervat si bineinteles mi-a inchis telefonul. Recunosc ca am gresit spunandu-i ceva ce nu i-a picat bine, dar e greu sa-ti pastrezi calmul in situatii de-astea, mai ales ca nu vorbeste pe un ton normal si incepe sa tipe.