Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

O, Mult Îndurate, Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce în mormânt Te-ai pus de voie, ca să ne scoli pe noi din mormântul patimilor, Cel Ce toată greutatea firii omeneşti ai luat din dragoste pentru făptura Ta cea căzută, ca să o înalţi iarăşi la frumuseţea cea dintâi întunecată prin sfatul vrăjmaşilor, ascultă cuvintele neputincioase ale inimii mele, cele ce Ţi se aduc Ţie cu durere, dar şi cu nădejdea tămăduirii. Iadul nu a suferit a purta în pântecele Său Comoara vieţii Care luminează şi cele mai întunecate colţuri ale inimilor noastre, deci cu raza milostivirii Tale să cercetezi şi inima mea, ceea ce îmbrăcându-se în haina întunecată a patimilor închipuie multele feluri de osândiri ale iadului. Tron al Tău ai binevoit a face inima omenească, dar întru aceasta ascuzând eu toate gândurile răutăţii m-am făcut deopotrivă cu cele necuvântătoare. Căci, iată, tot gândul necurat n-a lipsit de la mine. Din inimă pornit-au săgeţile gândurilor de osândire cu care am defăimat cinstea aproapelui. Cu închipuirile cele deşarte am întunecat cămara inimii, nevoind eu ticălosul a mai vedea raza Duhului şi acoperindu-o cu norul patimilor celor rele. Mintea cu totul mi-am vândut-o înşelăciunii şi paiele lenevirii am întins în peştera inimii, gătindu-mi eu somnul osândirii.Cu sabia întristării mi-am rănit inima, căci nu am încetat a arunca săgeţile judecăţii asupra aproapelui. Gândul meu este departe de căile rugăciunii şi pribegesc pe meleagurile patimilor, nicidecum venind în simţire de întoarcere. Cu râsul cel dobitocesc îmi gătesc veşnica tânguire în iad şi cu mânia cea otrăvitoare mi-am împietrit sufletul. Mă chinuiesc să aflu raza voinţei Tale, dar departe de cămara rugăciunii pribegesc. Lacrimi de pocăinţă nu picură din inima mea şi seceta grea a patimilor se prelungeşte ameninţător.De judecata Ta nu mă tem Stăpâne, şi mă mişc cu gândul numai între zidurile grijilor lumeşti. Demult zace sufletul meu în mormântul răutăţii şi nu mă îndur de el să-l chem din osândire la lumina poruncilor Tale care izvorăsc viaţă celor ce le plinesc cu osârdrie.Casa sufletului nu mi-am zidit pe temelia credinţei şi mă clatin la cea mai mică suflare a viforului ispitelor. Ce iertare voi lua, fiind eu cu totul împovărat de păcate multe şi ţinut în lanţurile neputinţelor trupeşti. Tinde-mi mână de ajutor ca şi lui Petru şi de căderea cea în adâncul nemăsurat al păcatelor izbăveşte-mă cu îndurările Tale.Dă-mi minte curată de toată răutatea şi închipuirea deşartă şi inima mea sărăcită de patimi multe o arată cer înţelegător întru care se odihnesc norii tainelor dumnezeieşti. Poporul Tău Îl întăreşte, picurând asupra lui ploaia îndurărilor Tale dumnezeieşti, ca să Te mărim totdeauna împreună cu soborul aleşilor Tăi în vecii vecilor împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh. Amin.