Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Mănăstirea Petru Vodă este locul spre care mii de credincioşi din toată ţara se îndreaptă în aceste zile. Oamenii vin să-şi ia rămas-bun de la blândul părinte Justin Pârvu, care i-a povăţuit vreme de câteva decenii. În lăcaşul de închinăciune se săvârşeşte în fiecare zi rânduiala mănăstirească şi se citeşte necontenit la Psaltire, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.


Amintim că slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu va fi oficiată mâine, de la ora 12:00, şi va fi precedată de Sfânta Liturghie. Cele două slujbe vor fi săvârşite de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Părintele Justin Pârvu, un „om cuminte, sensibil, deschis la durerea celuilalt“

Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Justin Pârvu, „a fost monah până la ultima fibră a fiinţei sale“. Aceasta este una din virtuţile pe care Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a remarcat-o la părintele Justin. Părintele Mitropolit Teofan a răspuns părintelui Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, despre modul cum l-a cunoscut pe părintele Justin.

Înalt Preasfinţia Voastră, de câteva zile părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul. Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre cum l-aţi cunoscut pe marele duhovnic, ca preot şi ca monah.

Părintele Justin Pârvu s-a mutat la Domnul. Preacuvioşia Sa „s-a născut în cer“, cum spuneau creştinii altădată, adică a intrat în adevărata viaţă. Părintele Justin a plecat în împărăţia cerurilor, pe care a pregustat-o în viaţa de monah, de mărturisitor, încă din această viaţă, cum puţini au reuşit să o trăiască atât de intens. A fost un om cu o biografie uimitoare, trăitor în două veacuri, binecuvântat de Dumnezeu cu o viaţă îndelungată. Şi-a fixat ca ţintă slujirea neamului şi a lui Dumnezeu. De la această slujire nu a abdicat niciodată. Cuvioşia Sa a simţit că acestea sunt cele două bogăţii pe care le are românul. La aceste două bogăţii se mai adaugă o a treia, şi anume familia proprie. A fost monah până la ultima fibră a fiinţei sale. Era conştient de importanţa familiei în viaţa Bisericii. A slujit monahismul pe de o parte şi familia creştină din ţara lui, pe de altă parte. A fost văzut ca un om foarte categoric, ferm, necruţător în exprimarea anumitor gânduri, denunţător al anumitor derapaje. Dincolo de această fermitate, se ascundea un om cuminte, sensibil, foarte deschis la durerea celuilalt. Cred că a reuşit de-a lungul întregii sale vieţi să contribuie la un anumit echilibru, văzând extremele manifestate adesea în societatea românească în ceea ce priveşte libertinajul moral. Părintele Justin a venit uneori cu glas de trâmbiţă şi de tunet pentru a echilibra aceste derapaje. A plecat la Domnul, adică în locul pe care inima Precuvioşiei Sale l-a dorit de foarte multă vreme. În neîserata împărăţie a cerurilor s-a întâlnit deja cu mărturisitorii pe care i-a cunoscut în multe închisori. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii Săi!