![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
Mănăstirea Petru Vodă este locul spre care mii de credincioși din toată țara se îndreaptă în aceste zile. Oamenii vin să-și ia rămas-bun de la blândul părinte Justin Pârvu, care i-a povățuit vreme de câteva decenii. În lăcașul de închinăciune se săvârșește în fiecare zi rânduiala mănăstirească și se citește necontenit la Psaltire, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Amintim că slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu va fi oficiată mâine, de la ora 12:00, și va fi precedată de Sfânta Liturghie. Cele două slujbe vor fi săvârșite de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Părintele Justin Pârvu, un „om cuminte, sensibil, deschis la durerea celuilalt“ Starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Justin Pârvu, „a fost monah până la ultima fibră a ființei sale“. Aceasta este una din virtuțile pe care Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a remarcat-o la părintele Justin. Părintele Mitropolit Teofan a răspuns părintelui Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, despre modul cum l-a cunoscut pe părintele Justin. Înalt Preasfinția Voastră, de câteva zile părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul. Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre cum l-ați cunoscut pe marele duhovnic, ca preot și ca monah. Părintele Justin Pârvu s-a mutat la Domnul. Preacuvioșia Sa „s-a născut în cer“, cum spuneau creștinii altădată, adică a intrat în adevărata viață. Părintele Justin a plecat în împărăția cerurilor, pe care a pregustat-o în viața de monah, de mărturisitor, încă din această viață, cum puțini au reușit să o trăiască atât de intens. A fost un om cu o biografie uimitoare, trăitor în două veacuri, binecuvântat de Dumnezeu cu o viață îndelungată. Și-a fixat ca țintă slujirea neamului și a lui Dumnezeu. De la această slujire nu a abdicat niciodată. Cuvioșia Sa a simțit că acestea sunt cele două bogății pe care le are românul. La aceste două bogății se mai adaugă o a treia, și anume familia proprie. A fost monah până la ultima fibră a ființei sale. Era conștient de importanța familiei în viața Bisericii. A slujit monahismul pe de o parte și familia creștină din țara lui, pe de altă parte. A fost văzut ca un om foarte categoric, ferm, necruțător în exprimarea anumitor gânduri, denunțător al anumitor derapaje. Dincolo de această fermitate, se ascundea un om cuminte, sensibil, foarte deschis la durerea celuilalt. Cred că a reușit de-a lungul întregii sale vieți să contribuie la un anumit echilibru, văzând extremele manifestate adesea în societatea românească în ceea ce privește libertinajul moral. Părintele Justin a venit uneori cu glas de trâmbiță și de tunet pentru a echilibra aceste derapaje. A plecat la Domnul, adică în locul pe care inima Precuvioșiei Sale l-a dorit de foarte multă vreme. În neîserata împărăție a cerurilor s-a întâlnit deja cu mărturisitorii pe care i-a cunoscut în multe închisori. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|